Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1040/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- (1567/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.1040

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 09 iulie 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu- - -

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 3: Daniel Grădinaru

GREFIER - - -

* * * * * *

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTEA D E CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - T - a fost reprezentat prin procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședința din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde recurentul inculpat în stare de arest asistat de avocați aleși și împuternicire avocațială fila 8 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședința după care,

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul recurentului inculpat, avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală și pe fond a se admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Arată că inculpatul este cercetat împreună cu alți 4 inculpați pentru comiterea unor infracțiuni de ordin informatic.

Menționează că până în acest moment au fost administrate toate probele și consideră că nu se mai impune menținerea inculpatului în stare de arest. Arată că specificul infracțiunilor informatice constă în aceea că organele de cercetare penală urmează a cerceta suporturile informatice cu ajutorul cărora s-au comis infracțiunile.

Precizează că la acest moment numai inculpatul se mai află în stare de arest și arată că perchezițiile informatice au fost efectuate, au fost întocmite procesele-verbale privind informațiile rezultate ca urmare decriptării suporturilor informatice.

Consideră că punerea în libertate a inculpatului nu poate conduce sub nici o formă la impietarea bunei desfășurări a cercetării penale și ulterior a procesului penal.

Arată că în cauză urmează a se proceda la reaudierea unor persoane, însă probele cum ar confruntări, percheziții informatice, interceptările telefonice au fost deja realizate, fiindu-le prezentare inculpaților procesele-verbale ce au rezultat ca urmare a cercetărilor.

Solicită a fi avut în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră vizavi de organele de urmărire penală, a contribuit la aflarea adevărului alături de organele de cercetare penală.

Consideră că inculpatul nu se află în situația de a solicita se da eficiență prezumției de nevinovăție și ca urmare a acesteia a se dispune cercetarea acestuia în stare de libertate, dat fiind că încă din primul moment inculpatul a recunoscut că a avut activitate pe internet, a colaborat cu organele de cercetare penală ocazie cu care a aflat că și alte activități efectuate intră în sfera legii penale.

Mai mult, arată că instanța de fond a considerat că nu mai subzistă temeiul prev. de art.148 lit.d p Cod Penal, în sensul că inculpatul nu mai poate pune în pericol cercetarea penală și aflarea adevărului.

La acest moment procesual singurul temei care subzistă și pentru care s-a apreciază că se impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este acela că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică.

Precizează că inculpatul este tânăr, a colaborat cu organele de cercetare pentru aflare adevărului, a reflectat asupra activității pe internet și apreciază că după 4 luni de la momentul luării măsurii arestării preventive, acesta poate fi cercetat în stare de libertate.

Apreciază că cercetarea penală este aproape finalizată și inculpatul este singurul care se mai află în stare de arest, consideră că se impune a da eficiență principiului egalității de tratament cu ceilalți coinculpați care sunt cercetați pentru infracțiuni similare și care au provocat prejudicii asemănătoare.

Menționează că până la momentul efectuării perchezițiilor informatice a existat punctul de vedere din partea parchetului inculpatul este liderul grupării infracționale, ulterior întocmirii proceselor verbale privind conținutul suporturilor informatice constatându-se că nu inculpatul a fost cel care a avut o activitate de coordonare în comiterea infracțiunilor pe internet ci un alt coinculpat care nu a fost niciodată arestat și față de care s-a lua măsura obligării de a nu părăsii localitatea.

Solicită a se avea în vedere că inculpatul este tânăr, este student la 3 instituții de învățământ superior, că tatăl său grav este bolnav, că familia sa este extrem de respectată în municipiul C și că îl va susține și îndruma în continuare pe inculpatul, care va respecta toate obligațiile impuse de instanță.

Apărătorul recurentului inculpat, avocat, având cuvântul, arată că perchezițiile informatice au fost efectuate, că nu au fost evidențiate indicii că inculpatul ar putea distruge sau altera probele, că acesta nu ar putea influența părțile vătămate și că inculpatul a colaborat cu organele de cercetare penală și nu a încercat în nici un fel zădărnicire aflării adevărului.

Reprezentanta parchetului solicita respingerea recursului formulat de inculpat, ca fiind nefondat.

Precizează că nu sunt îndeplinite nici măcar formal cerințele art.160/2 alin. 2.C.P.P. întrucât există date că lăsat în libertate, inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului.

Menționează că, în chiar momentul arestării instanța a reținut temeiul prev. de art.148 lit.b p Cod Penal, astfel în timpul efectuării percheziției domiciliare inculpatul a aruncat pe geam laptop-ul care a servit în activitatea infracțională, ne mai putând a fi recuperate informațiile existente pe acesta.

Solicită a fi avută în vedere atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului care a recunoscut numai parțial comiterea faptelor și există temerea că lăsat în liberate acesta își va relua activitatea infracțională.

Mai arată că inculpatul a creat prin activitatea sa infracțională un prejudiciu considerabil, în cuantum de 194.000 USD, considerente pentru apreciază că nu se impune cercetarea inculpatului în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită a fi cercetat în stare de libertate, arată că nu a conștientizat gravitatea faptelor comise.

Arată că laptop-ul l-a aruncat pe geam cu o zi înainte de descinderea forțelor de ordine când s-a certat cu prietena sa. Menționează că suma de 194.000 USD a strâns-o din construirea de site-uri pe internet.

Precizează că este student și dorește a-și continua studiile.

CURTEA

Asupra recursului penal de față.

Prin încheierea de ședință din 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală s-a dispus, în temeiul art.1608apct.6 Cod procedură penală s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, cu obligarea acestuia la 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat.

Prin cererea înregistrată la data de 16.06.2009 inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.

În motivare s-a arătat că cererea îndeplinește toate condițiile prev. de art. 160/2 C.P.P. întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa nu depășesc limita de 18 ani închisoare, iar din materialul probator aflat la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte că aflat în stare de libertate ar săvârșii alte infracțiunii, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți sau ar altera ori distruge mijloace de proba, toate suporturile informatice au fost ridicate, si verificate, părțile vătămate sunt din SUA și nu ar avea cum inculpatul sa le influențeze in vreun fel, este singurul inculpat cercetat in aceasta cauza in stare de arest. S-a mai arătat că inculpatul este tânăr student, are și probleme familiale, prin urmare nu poate exista temerea că va săvârși o altă infracțiune precum și faptul că nu are antecedente penale.

La termenul de judecată, instanța a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și a procedat la audierea inculpatului.

Analizând acele și lucrările dosarului Tribunalul a constatat că în sarcina inculpatului s-a reținut că în perioada noiembrie 2007- aprilie 2009, inculpatul:

- a accesat fără drept, la diferite intervale de timp, în executarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, cu scopul obținerii de date informatice (date de identificare ale unor instrumente de plată electronică utilizate pentru efectuarea de plăți la ) și cu încălcarea măsurilor de securitate:

- mai multe sisteme informatice, aparținând unor companii farmaceutice din Statele Unite ale Americii, precum, Professional, Store, NC, LA, Medicine To Go, Store, s, Medicine, și, care utilizau programul informatic " Soft" pentru controlul dispozitivelor ( of ), a căror mentenanță/administrare era asigurată de la distanță prin aplicația;

- mai multe sisteme informatice aparținând companiei./ din Statele Unite ale Americii, care utilizau pachetul software pentru procesarea plăților cu cărți de credit;

- contul de email-.com, aparținând numitului

, director de operațiuni la compania./;

- a interceptat fără drept, la diferite intervale de timp și în executarea aceleiași "rezoluțiuni infracționale, transmisiile de date informatice între sistemele implicate în realizarea/autentificarea plăților cu cărți de credit (a se vedea supra), cu ajutorul unui program tip, instalat fără drept pe acele sisteme informatice. Conform instrucțiunilor date de inculpat aplicației de interceptare, datele de identificare ale instrumentelor de plată electronică (cărți de credit) capturate se retransmiteau automat în conturi ( Transport Protocol), accesibile pe anumite servere, precumpreciOus.comori în conturi de email, precum-.com, de unde erau ulterior descărcate în vederea utilizării (efectuare plăți, transfer etc), transmiterii/vânzării către alte persoane, ori în vederea contrafacerii acestora.

Cu privire la activitatea de vânzare a datelor de identificare a unor instrumente de plată electronică, cu scopul utilizării frauduloase a acestora (art. 27 al. 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal), s-a reținut că inculpatul, în perioada noiembrie 2007-aprilie 2009, transmis/vândut în mod repetat, contra unor sume de bani (cea. 1500 USD/100. cărți de credit per tranzacție), prin poșta electronică sau alte mijloace de comunicare, unor complici din România, dar și din Statele Unite ale Americii, date de identificare ale unor instrumente de plată electronică (cărți de credit), în posesia cărora a intrat prin accesul fără drept la sisteme informatice și interceptarea fără drept a unor transmisii de date informatice, în scopul efectuării fără drept a unor operațiuni de retragere de numerar, plata unor bunuri sau servicii etc.

Cu privire la activitatea de spălare a banilor (art. 23 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp), s-a reținut că inculpatul, în perioada noiembrie 2007-aprilie 2009 dispus transferul, în mod repetat, cu privire la diferite sume de bani, prin circuite financiare cu numerar de tip, dar și cu unități de valoare de tip "webmoney", create în scopul de a ascunde atât destinatarul și expeditorul, cât și pentru disimularea provenienței ilicite a sumelor de bani provenite din tranzacționarea/vânzarea de date de identificare ale unor instrumente de plată electronică, în posesia cărora a intrat tară drept; a achiziționat diferite bunuri de valoare, precum autoturismul marca BMW 318 CI cu nr. - (în prezent înmatriculată pe numele mamei, în valoare de cea. 8.000 Euro), autoturismul marca cu nr.- (în valoare de cea. 30.000 Euro), din sumele de bani provenite din infracțiunile săvârșite, trecute prin procesul de indigenizare, realizat prin intermediul circuitelor financiare cu numerar de tip, ori implicând unități de valoare de tip "webmoney", personal sau prin intermediul complicilor săi.

În aceeași perioadă, inculpatul -a sprijinit pe inculpatul să-și asigure beneficiul obținut urmare a tranzacționării/vânzării de date de identificare ale unor instrumente de plată electronică, încasând transferuri de numerar din dispoziția celui din urmă, prin intermediul oficiilor, atât în România, cât și în străinătate, contribuind determinant la disimularea provenienței ilicite a acestor sume de bani, provenite din tranzacționarea/vânzarea de date de identificare ale unor instrumente de plată electronică.

S-a mai reținut că, din analiza materialelor primite la dosarul de urmărire penală, a rezultat faptul că, alături de inculpatul, care a încasat în numerar prin serviciile de transfer cea. 194.000 USD, inculpatul a încasat cea. 88.000 USD.

În drept, fapta penală este prevăzută de 42 al. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 al. 2.pen. art. 44 al. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 al. 2.pen. art. 27 al. 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2.pen. art. 23 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 al. 2.pen și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, arătând, în esență că îndeplinește toate condițiile pentru liberare provizorie sub control judiciar.

Examinând încheierea recuratăprin raportare la motivele invocate de către apărătorii inculpatului dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

În acord cu prima instanță și Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prevăzute de art.1602alin,1 Cod proc. pen. pedeapsa prev. de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, nedepășind 18 ani închisoare.

Însă, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de alin.2 al aceluiași articol, respectiv, din datele existente la dosar rezultând presupunerea că inculpatul odată pus în libertate, ar putea să săvârșească noi infracțiuni de aceeași natură, având în vedere, perioada mare de timp în care acesta a desfășurat activitatea, numărul mare de persoane vătămate, precum și ușurința cu care ar putea săvârși astfel de fapte, față de cunoștințele dobândite în domeniu și mijloacele foarte accesibile. Totodată, având în vedere atitudinea inculpatului avută cu ocazia prinderii de către organele de poliție, Curtea apreciază că există posibilitatea ca inculpatul, odată lăsat în libertate, ar putea să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori și alterarea mijloacelor de probă (mediilor de stocare a informațiilor).

Astfel că, cererea de liberare provizorie a inculpatului, deși admisibilă în principiu, nu este fondată, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.

Față de cele de mai sus, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./21.07.2009

27 Iulie 2009

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu, Dumitru Mirancea, Daniel Grădinaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1040/2009. Curtea de Apel Bucuresti