Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1096/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Liberare provizorie sub control judiciar-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 1096
Ședința publică de la 09 2009
PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă
- - - - JUDECĂTOR 2: Membri Constantin Mereanu
- - - JUDECĂTOR 3: Mircea
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii de la 4 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat, pentru recurent - inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, admiterea cererii de liberare sub control judiciar, întrucât sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, neavând importanță dacă inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deoarece, în caz contrar, măsura ar fi fost revocată. Inculpatul nu mai poate săvârși alte fapte în legătură cu serviciul, deoarece este suspendat din funcție. Totodată, nu mai poate influența aflarea adevărului, fiind administrate toate probele.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului, ca nefondat, neimpunându-se admiterea cererii de liberare sub control judiciar, ținându-se cont de impactul social asupra opiniei publice, dacă inculpatul s-ar afla în libertate.
Inculpatul arată că își însușește concluziile apărătorului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin încheierea din 4 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 16.08.1951 în comuna, sat Capu, județul G, domiciliat în comuna, sat Capul, județul G, cetățean român, ocupația - secretar la Primăria orașului, studii superioare, căsătorit, fără antecedente penale, posesor al seria -, nr. -, CNP -, în prezent deținut în Arestul
*În motivare, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 510/PA/2009 din 22.07.2009, inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin 1.pen.
În fapt, s-a reținut că, la 09 iulie 2009, inculpatul a pretins și a primit de la
denunțătoarea -a suma de 14.000 lei, pentru ca, în calitate de secretar al orașului și membru al Comisiei de negocieri, să accepte stabilirea unor onorarii substanțiale pentru susnumita, în calitate de avocat care asigură asistență juridică în cinci cauze, ce se aflau pe rolul instanțelor de judecată.
Examinând cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpat, tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată, deoarece fapta inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptei, din modalitatea de comitere, din împrejurarea că inculpatul s-a folosit de funcția sa pentru săvârșirea infracțiunii, funcție care presupune o anumită conduită a persoane care o deține sub aspectul moralității și corectitudinii.
Totodată, nu trebuie ignorat nici faptul că o asemenea faptă este greu de probat în cazul în care făptuitorul nu este prins în flagrant, aspect pe care s-a bazat inculpatul când a luat hotărârea să solicite bani de la denunțătoare,
În cazul în care inculpatul ar fi lăsat în libertate impactul asupra opiniei publice ar fi negativ în sensul că s-ar încuraja astfel de comportamente în rândul altor persoane care îndeplinesc funcții publice, în ideea că autoritățile nu au reacționat prompt la acest gen de fapte.
Într-adevăr, natura și gravitatea faptei nu pot constitui criterii care să excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii.
În aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar o pondere mare pot avea datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului, raportate și la datele concrete ale cauzei.
Din actele dosarului a rezultat că inculpatul nu are antecedente penale și a avut o conduită relativ sinceră cu privire la fapta comisă.
Criteriile personale invocate de inculpat în favoarea sa trebuie analizate în comparație cu interesul general al societății în sensul că între acestea trebuie să existe un just echilibru, care ar fi încălcat în dauna celui general, dacă inculpatul ar fi pus în libertate.
Pe de altă parte nu trebuie ignorat nici cuantumul sumei pretinse de către inculpat și nici comportamentul acesteia față de denunțătoare, care a susținut că i-a solicitat favoruri sexuale pe lângă pretențiile materiale, aspect care a justificat ideea că nu este oportună liberarea sa sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, motivele fiind invocate și dezvoltate prin apărătorul ales, cu ocazia dezbaterilor, în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, neavând importanță dacă inculpatul prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază că este nefondat.
Chiar dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 1602Cod Procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar este o posibilitate și nu un drept al inculpatului.
Aprecierea oportunității admiterii cererii aparține instanței, care poate avea în vedere atât natura și gravitatea infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, cât și criterii ce țin de persoana acestuia.
Ori, ținând cont de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul - art. 254 alin. 1 Cod penal, modalitatea de comitere - folosindu-se de o funcție importantă pe care o deținea în orașul - cum și de persoana inculpatului care, deși nu este cunoscut cu antecedente penale, pe lângă pretinderea sumei de 14.000 lei, i-a solicitat denunțătoarei și favoruri sexuale, în mod corect instanța de fond a constatat că nu este oportună liberarea inculpatului sub control judiciar, în acest moment.
Nu trebuie neglijată nici reacția opiniei publice care reclamă o intervenție promptă din partea autorităților, astfel încât, prin măsurile luate să nu se încurajeze acest gen de fapte.
În consecință, ținând cont de dispozițiilor art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, recursul va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de la 4 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 9 2009.
G - - - - -
Grefier,
Red.jud.
dact. 2 ex/IB() - 26.11.2009
9 2009,
- G va încasa de la debitor, suma de 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Membri Constantin Mereanu, Mircea