Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1107/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1107/
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Ani Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpații și, împotriva încheierii penale de ședință pronunțată la data de 03.11.2009 de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului T și inculpatul-recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișa fost reprezentat de procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea în vederea suspendării cauzei și trimiterii la Curtea Constituționale. Precizează că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art.29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, rechizitoriul se sprijină pe o probă constând în înregistrările făcute pe o parte.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și reținerea cauzei spre soluționare cu admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Arată că prima instanță instituie condiții mult mai restrictive decât cele prevăzute de art. 1602Cpp. Mai precizează că trebuie să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, iar faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru infracțiuni grave nu conduce automat la concluzia că ar mai săvârși alte infracțiuni în viitor și nici din motivarea primei instanțe nu rezultă această concluzie. Pe de altă parte, se arată că cea de-a doua condiție, aceea că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, sau alterarea unor probe nu este posibilă, la acest moment existând de audiat doar un singur martor. Prin urmare, neverificându-se aceste condiții, solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ținându-se cont de intervalul mare de timp, respectiv 21 de luni de când inculpatul se află în stare de arest și de atitudinea acestuia, care nu poate fi calificată altfel decât sinceră, precum și de jurisprudența CEDO.
Procurorul solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate, întrucât nu sunt întrunite condițiile prev.de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar în ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, instanța are posibilitatea și nu obligația de a admite această cerere.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său ales.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, arată că susține punctul de vedere al apărătorului său ales.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din 03.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 1608aalin. 6.C.P.P. raportat la art. 160 indice 2.C.P.P. a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către apărătorul ales al inculpatului și însușită de către acesta.
În baza art. 1608aalin. 6.C.P.P. raportat la art. 1602.C.P.P. a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către apărătorul ales al inculpatului și însușită de către acesta.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 1451.C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul, prin avocat și susținută de inculpat.
În baza art. 139 alin. 2.C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul, prin avocat și susținută de inculpat.
În temeiul art. 29 alin. 6 din Legea 42/1992 rep, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de inculpatul prin apărător, ca fiind inadmisibilă.
Pentru a pronunța această încheiere penală, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.1602alin.1 și 2.C.P.P. liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată în cazul infracțiunilor intenționate, dacă pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar pe de altă parte nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În acest context, constatând că sunt îndeplinite, din punct de vedere formal, condițiile pentru ca inculpatul să poată beneficia de liberare provizorie sub control judiciar, tribunalul a admis în principiu cererile de liberare sub control judiciar, având în vedere și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia - prin care s-a statuat: "în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța examinează, în cadrul procedurii reglementate în art. 1608, îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 1606pentru admisibilitatea în principiu a cererii. Condițiile prevăzute în art. 1602alin. (1) și (2) nu privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci temeinicia acesteia și, ca atare, se examinează de către instanță în etapa soluționării cererii, după admiterea în principiu, reglementată în art. 1608aproc. pen.".
În consecință, Tribunalul Timișa analizat dacă cererea de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată, raportat la natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, precum și la împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite.
S-a reținut că, potrivit art.1602pr.pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Instanța de fond a analizat cele două cereri în lumina dispozițiilor art. 5 paragraful 3 din Convenție, care prevede: "Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. În aceste sens, tribunalul, apreciază că punerea în liberate a unei persoane, condiționată de limita maximă a pedepsei, vine în contradicție cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului
(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte
Tribunalul Timișa mai reținut că inculpatul a mai formulat astfel de cereri. Respinse prin încheieri judecătorești rămase definitive ( 19.06.2009, 2.10.2009).
S-a considerat că este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei, însă s-a apreciat că simpla formulare a unei cereri de liberare provizorie nu este suficientă pentru a justifica punerea în libertate a inculpaților și, tribunalul având obligația să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpaților de a fi cercetați în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
Prima instanță a considerat că ordinea publică, care presupune și crearea și menținerea unui climat de liniște și securitate în care cetățenii să-și poată desfășura viața cotidiană, cu respectarea tuturor drepturilor fundamentale ar putea fi și este afectată prin sentimentul de insecuritate ce s-ar crea raportat la faptele grave în care se prezumă că sunt implicați inculpații, astfel că, în vederea prezervării ordinii publice, cel puțin pentru o perioadă determinată, menținerea stării de arest a inculpaților apare ca fiind necesară.
Pentru aceste considerente, apreciind că liberarea provizorie a inculpaților și nu este oportună în momentul de față din rațiuni ce țin de necesitatea prezervării ordinii publice și, implicit, asigurării bunei desfășurări a procesului penal, în temeiul art.1608aalin.6 tribunalul C.P.P. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cauză ca neîntemeiată.
Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, prima instanță, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145 indice 1.C.P.P. art. 145.C.P.P. a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul prin apărător ales
Pe cale de consecință, având în vedere aceleași considerente, în baza art. 139 alin. 2.C.P.P. a respins ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul.
Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 91 indice alin. 2.C.P.P. formulată de inculpatul prin apărător, tribunalul, reține următoarele:
Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, prima instanță a constatat că prin cererea formulată de inculpatul, prin apărător, la termenul din 30.10.2009, s-a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 916alin. 2.pr.pen. menționând că acestea încalcă dispozițiile art. 26 alin. 1, art. 11, art. 28, și art. 20 din Constituția României.
S-a reținut că invocarea excepției de neconstituționalitate menționată mai sus este motivată de autorul excepției după cum urmează: se apreciază că articolul de lege invocat ca fiind neconstituțional este contrar dispozițiilor art. 26 alin. 1 și art. 28, art. 11 și art. 20 din Constituția României, fiind în contrarietate și cu disp. art. 8 paragraful 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentate de la Strasbourgh din 22.11 1984. Pornind de la disp. art. 91 indice 6 alin. 2.C.P.P. "înregistrările - efectuate de părți sau de alte persoane constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții", dar având în vedere și disp. celei de-a doua teze a aceluiași alineat care prevede că "orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege", rezultă că, în concepția legiuitorului procesual penal român, oricine și oricând poate realiza orice fel de înregistrări audio și/sau video, datele obținute în urma unor astfel de activități de interceptare și înregistrare putând fi utilizate ca probe în procesul penal, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată. Cu alte cuvinte, s-a reținut că apărătorul a apreciat că, fără putință de tăgadă, cu toate că legiuitorul român a impus, în materia interceptării și înregistrării realizate de autoritățile publice competente, anumite limite derivate din obligația de protecție a vieții private, stabilind în mod strict regimul lor juridic și organele care pot realiza astfel de activități în ceea ce privește interceptările și înregistrările realizate de "privați", acestea nu sunt îngrădite de nicio normă procesuală, putând fi considerate probe în procesul penal. Având în vedere aceste aspecte, apărătorul a apreciat că art. 91 indice 6 alin. 2.C.P.P. încalcă în mod grav dreptul la viața intimă, familială și privată și secretul comunicărilor, garantate de art. 26 alin. 1 și, respectiv, de art. 28 din Constituția României, revizuită. Mai mult decât atât, se pot constata deficiențe incompatibile cu gradul minim de protecție impus de supremația dreptului într-o societate democratică postulat de Curtea, printre altele, și în cauza Calmanovici contra României.
Prima instanță a reținut că textul din Codul d e procedură penală cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate prevăd următoarele:
Art. 916alin. 2. Titlu marginal: Verificarea mijloacelor de probă: ". prevăzute în prezenta secțiune, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege."
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992 rep. "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit art. 29 alin. 6 "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederiloralin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale".
În raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a decis constant că una din cauzele de inadmisibilitate în jurisdicția constituțională, cauză legată de obiectul sesizării, o constituie o lege ori o dispoziție dintr-o lege care, deși este reclamată ca neconstituțională de una dintre părțile în proces, de acea prevedere legală nu depinde soluționarea cauzei.
Totodată, s-a reținut că textul art. 29 al Legii nr. 47/1992 leagă excepția de neconstituționalitate de o lege "de care depinde soluționarea cauzei". Prin sintagma "soluționarea cauzei" legiuitorul a înțeles rezolvarea în fond a unui proces, adică s-a referit la hotărârea finală ce se va pronunța de o instanță judecătorească și prin care se rezolvă conflictul de drept dedus judecății, și nicidecum la dispozițiile legale referitoare la probe, cu atât mai mult cu cât asupra legalității probei, instanța nu se poate pronunța decât cu ocazia deliberării.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 29 alin. 6 din Legea 42/1992 rep. tribunalul a constatat că sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocată este inadmisibilă, motiv pentru care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Împotriva încheierii penale din 03.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- au declarat recurs, în termen legal, inculpații și.
Recursurile nu au fost motivate în scris, ci doar cu ocazia susținerii concluziilor orale, aspectele invocate de inculpați fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 1608aalin. 6.C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, precum și cererea de sesizare a Curții Constituționale, recursurile fiind nefondate pentru următoarele considerente:
În ce privește recursul declarat de inculpatul cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în completarea considerentelor și evaluării făcute de prima instanță, pe care și le însușește, instanța de recurs constată că, în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 1602alin. 1.C.P.P. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor. Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, doar că organul judiciar apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții. Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul d e procedură penală a prevăzut ca regulă în cadrul procesului penal existența unor modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. 5. proc. pen.). Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura desfășurarea procesului penal sau a împiedica comiterea altor fapte penale.
Constatându-se că inculpatul "are vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 1602al. 1. C.P.P. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, în mod corect s-a apreciat de prima instanță că cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care a fost comisă. În acest sens, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală, rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003; art. 25.Cod Penal raportat la art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a și al. 4.Cod Penal; art. 26.Cod Penal raportat la art. 42 alin. 1 și 3 din Legea nr. 161/2003; art. 26.Cod Penal raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 23 lit. a,b, c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a constând Cod Penal în aceea că împreună cu coinculpații, la data de 01.02.2008, prin utilizarea neautorizată a parolei de acces a directorului BRD Sucursala C, au sustras, fără drept prin transfer bancar neautorizat, aproximativ 8.000.000 lei aflați la dispoziția BRD General SA C, din care 4.000.000 lei au fost transferați din dispoziția inculpatului, de către inculpata în contul inculpatului, iar diferența în contul inculpatului, ce a ridicat suma de 1.500.000 lei folosind fără drept instrumente de plată electronice. Între indiciile temeinice privind comiterea faptelor se rețin declarațiile inculpatei (filele 58-59 dosar UP), procesul verbal de recunoaștere (fila 60 doar UP), declarațiile martorilor asistenți și coroborate cu declarațiile martorului (filele 70-71 dosar UP), inculpatului (fila 8 dosar UP), declarația inculpatului (filele 99-100 dosar UP) - care deși contestă faptele imputate, recunoaște că îi cunoștea pe inculpații, și, declarațiile inculpatului care a declarat (fila 120 vol I dosar UP) că "mi s-a oferit posibilitatea de a obține niște bani de către numitul, în sensul de a-mi deschide 2 conturi bancare noi, unul la BRD Sucursala T și altul la Bank Sucursala T pentru a primi bani în cont de la o firmă din B, pentru a fi folosiți într-o afacere în sensul că pe de o parte folosindu-se de cursul mai ridicat al euro să cumpere euro, iar pe de altă parte o parte din bani să fie investiți în achiziționarea unui loc mai mare de teren cu mai mulți proprietari", "am plecat de la bancă cu suma de 1350 mii lei, am fost sunat pe telefon de persoana respectivă, mi-a zis să opresc, am oprit și am predat banii numitului, care era împreună cu persoana din B și care mi-a explicat că valoarea comisionului meu este în funcție de cantitatea de bani pe care o voi retrage de la bancă", "în 10 minute am obținut banii, pe care i-am luat și i-am predat prietenului meu și persoana din B, respectiv 200 de euro și 500 mii lei"; în timp ce inculpatul a relatat (fila 123 vol I dosar UP) că "persona despre care a afirmat că este din B este originară din C - se numește și locuiește la mine ocazional de aproximativ un an", "sunt adevărate evenimentele relatate de ", "precizez că banii care au fost retrași de către i-am preluat eu întrucât se aflau puși într-o geantă pe care am depus-o pe bancheta din spate a autoturismului, întrucât se afla la volan". Din starea de fapt descrisă anterior rezultă că pericolul social al infracțiunilor pentru care există indicii temeinice este sporit, cu repercusiuni dintre cele mai grave asupra relațiilor sociale, fapt ce determină ca lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte pericol concret pentru ordinea publică, inducând temerea în rândul opiniei publice în contextul în care activitatea infracțională pare a fi una extinsă atât ca număr de persoane implicate, cât și ca arie teritorială. Totodată, instanța de recurs constată și că infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane; fapte ce aduc atingere nu numai patrimoniului, ci și încrederii și securității circuitului electronic al valorilor; iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar face altceva decât să sporească acest sentiment de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecția a organelor statului. În plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății conduce la pericolul întreținerii climatului infracțional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Instanța de recurs constată că dispozițiile art. 1602alin. 1 și 2.C.P.P. reglementează condițiile minimale în care liberarea provizorie poate fi admisă, ceea ce nu înseamnă că îndeplinirea acestora atrage în mod obligatoriu admiterea cererii fără ca instanța de judecată să poată analiza oportunitatea, respectiv efectele unei asemenea măsuri asupra ordinii publice.
În ce privește recursul declarat de inculpatul referitor la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de recurs constată că soluția tribunalului este legală și temeinică. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 modificată "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Prin urmare, o condiție de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate o constituie împrejurarea că dispoziția legală invocată trebuie să influențeze soluționarea cauzei. Prevederilor art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 abilitează instanța de judecată să verifice îndeplinirea condițiilor prealabile sesizării Curții Constituționale, astfel că în urma acestei verificări se constată că nu este îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei. Inculpatul susține neconstituționalitatea dispozițiilor art. 916alin. 1.C.P.P. întrucât ar încălca prevederile art. 26 alin. 1 și 28 din Constituția României și art. 8 din CEDO, privind respectarea vieții private și secretului mijloacelor de comunicare. În acest sens, se reține că înregistrările la care se face referire au fost deja transcrise, iar procesul verbal a fost depus în cauză și accesibil părților, ceea ce face ca la acest moment procesual să fie doar o problemă de apreciere a pertinenței și utilității, câtă vreme înregistrarea este deja efectuată. Prin urmare, în mod corect prima instanță a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei.
Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 03.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. având în vedere culpa procesuală în declararea unor căi d eatac nefondate, instanța va obliga inculpații recurenți la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. respinge recursurile declarate de inculpatul și împotriva încheierii penale din 03.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar -.
În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 12.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.- 13.11.2009
Tehnored. - 16.11.2009
Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Laura Ani BogdanJudecători:Laura Ani Bogdan, Ion Dincă, Anca
