Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1181/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - liberare provizorie sub control judiciar -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 1181

Ședința publică de la 27 2009

PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: Valentina Trifănescu

JUDECĂTOR 3: George Ciobanu

Judecător - -

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Dolj

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul (fost "" - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - împotriva Încheierii de la data de 25 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul (în stare de arest), asistat de avocat ales escu.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, apărătorul angajat al recurentului depune la dosar motivele de recurs, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat escu, având cuvântul pentru recurent, a arătat că încheierea este nelegală, deoarece în mod greșit s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în cauză, fiind întrunite condițiile prevăzute de dispoz.art.1602alin.1 și 2 Cod pr.penală.

A solicitat astfel, admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.1602Cod pr.penală, iar la dosarul cauzei sunt probe că odată lăsat în libertate inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Recurentul - inculpat (fost ), având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că are doi copii minori în întreținere și fiind de acord cu concluziile apărătorului ales.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin Încheierea de la data de 25 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 02.02.1976, în S, jud. D, domiciliat în loc. B de A,-, jud. M, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță C, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 31 din data de 03 iulie 2008 emis de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Dolja reținut că la data de 23 aprilie 2009, fost înregistrat rechizitoriul nr. 46 D/P/2007 din 23 aprilie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în lipsă, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin nr.OUG79/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, constând în aceea că în cursul anului 2006, inculpatul (fost ) "", sub promisiunea mincinoasă a găsirii unui loc de muncă licit (partea vătămată ) sau promisiunea luării în căsătorie (partea vătămată ), le-a racolat și transportat în Italia, în zona Milano, localitatea, pe părțile vătămate și, pe care, după ce le-a deposedat de documente, prin violențe fizice și psihice, le-a obligat să practice prostituția în folosul său.

În data de 24.06.2008 a fost începută urmărirea penală față de (fost ) "" pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. 1 din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin OUG nr. 79/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp. iar prin ordonanța 46D/P/2007 din 24.06.2008, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru aceeași infracțiune.

La data de 03 iulie 2008, - Biroul Teritorial Dolja propus aretarea preventivă în lipsă a inculpatului (fost ), "", iar prin încheierea din 03 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus arestarea preventivă, în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data prinderii, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 31 din 03 iulie 2008, în temeiul dispozițiilor art.143, art.148 alin.1 lit.a, b, e și f și C.P.P. art 150.C.P.P. a data de 11 iulie 2008, - Biroul Teritorial Dolj, în temeiul dispozițiilor art. 661, art. 81 alin.l lit. a și art. 83 toate din Legea nr. 302/28 iunie 2004, modificată și completată prin Legea nr. 224/2006, a propus emiterea unui mandat european de arestare și transmiterea acestuia.

Prin încheierea din 11.07.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în temeiul art.81 alin. 1 lit. a din Legea 302/2004 modificată prin Legea nr.224/2006, s-a dispus emiterea mandatului european de arestare, fiind date în urmărire internațională, în vederea arestării, conform adresei nr.-/08/ din 12.08.2008 a - Centrul de Cooperare - Biroul Național Interpol.

Urmare a propunerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj, prin încheierea de ședință din data de 03 iulie 2008, Tribunalul Dolja admis propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 zile, de la data încarcerării, iar prin încheierea de ședință din data de 17 august 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a confirmat începerea executării mandatului de arestare preventivă nr.31/03.07.2008 pentru o durată de 30 zile, începând cu 17 august 2009 și până la 15 septembrie 2009, inclusiv, măsură menținută ulterior, în baza art. 3001și 3002.C.P.P. prin încheierile de ședință din data de 11 septembrie 2009, respectiv din 28 octombrie 2009.

Analizând cererea formulată de către inculpat în speță, tribunalul a constatat că, din interpretarea dispozițiilor art. 1602.C.P.P. a rezultat că pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar a unui inculpat, nu este necesar a fi îndeplinită numai condiția formală ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății să fie sub un anumit cuantum, fiind necesar ca instanța să facă și o apreciere a efectului pe care l-ar avea lăsarea în libertate inculpatului.

În speță, motivele ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. a, b, e, C.P.P. nu s-au modificat. Astfel,există în continuare indicii temeinice ce duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele materiale pentru care este cercetat, acestea au aparența infracțiunilor pentru care este cercetat și natura acestor infracțiuni, ca și amploarea deosebită a fenomenului, ar conduce la o reacție negativă în societate în cazul punerii sale în libertate.

Totodată, în cazul în care inculpatul a încercat să împiedice aflarea adevărului atât în mod direct, cât și prin rudele sale - exercitând presiuni prin amenințare asupra părților vătămate și a martorilor, pentru ca aceștia să nu declare adevărul în fața organelor judiciare - nu poate beneficia de liberare provizorie sub control judiciar, din probele administrate până în prezent, instanța de fond reținând că, în continuare se mențin la aceeași intensitate condițiile pentru care s-a dispus arestarea prev. de art. 148 alin.1 lit. b și e C.P.P. astfel încât sunt îndeplinite în speță condițiile prev. de art. 1602alin. 2.C.P.P. condiții a căror îndeplinire duce la neacordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar, existând date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea părților vătămate și a martorilor.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs - în termen legal - inculpatul (fost ) ", în motivele scrise criticând-o pentru nelegalitate, deoarece în mod greșit instanța de fond a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, fiind îndeplinite toate condițiile prev.de art.1602alin.1 și 2 Cod pr.penală.

A solicitat astfel, admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursul este nefondat.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că în mod just Tribunalul Dolja respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, întrucât deși condițiile prev.de art.1602alin.1 Cod pr.penală, sunt îndeplinite în cauză, liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată în speță, întrucât există date din care rezultă împrejurarea că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți și martori, astfel încât condițiile prev.de alin.2 al aceluiași articol, nu sunt îndeplinite.

În acest sens, cunoscând împrejurarea că față de inculpat se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, familia acestuia, respectiv tatăl și verișoara sa, s-au deplasat la domiciliul părinților părții vătămate, martorii și, propunându-le să-și determine fiica să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului, iar ei să-și retracteze declarațiile, inculpatul fiind dispus să le dea orice sumă de bani în acest sens.

Așa fiind, cum liberarea provizorie sub control judiciar, potrivit dispoz.art.1602alin.2 Cod pr.penală, nu se acordă în astfel de cazuri, în mod just, Tribunalul Dolja respins cererea formulată de inculpat, încheierea pronunțată fiind temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoz.art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fost "" - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - împotriva Încheierii de la data de 25 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud.: -

Jud. fond:

Dact. 2 ex./ - 11 Ianuarie 2010

Președinte:Doru Filimon
Judecători:Doru Filimon, Valentina Trifănescu, George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1181/2009. Curtea de Apel Craiova