Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 13/
Ședința publică din data de 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu
Minori și de Familie
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - -
Serviciul Teritorial Galați
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și, în prezent reținuți în Arestul G, împotriva încheierii de ședință din 04.01.2010, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns recurenții inculpați, în stare de arest, asistați de av., apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurenților inculpați depune la dosar, în copie, acte medicale privind pe inculpatul, precizând că sunt acte noi, care au fost obținute după judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar la instanța de fond.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurenților inculpați apreciază că încheierea din 04.01.2010 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul -, este netemeinică și nelegală, în sensul că în mod greșit s-au respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciare formulate de cei doi inculpați.
Consideră că atunci când a motivat soluția de respingere a cererilor formulate de inculpați, instanța a greșit instituțiile.
Susține că motivele invocate de instanța de fond nu ar fi justificat soluția adoptată și din această perspectivă apreciază că soluția este greșită.
Învederează instanței de recurs împrejurarea că instanța de fond a justificat subzistența temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, arătând că subzistă temeiul prev. de art. 143 Cod procedură penală, precum și temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Ulterior, cu privire la aspectele care trebuiau practic analizate, și anume, garanțiile pe care din punct de vedere personal inculpații le-ar fi putut oferi instanței de judecată, că puși în libertate sub controlul judiciar prev. de disp. art. 1602alin. 3 Cod procedură penală ar fi afectat totuși buna desfășurare a procesului penal, instanța a făcut dosar aprecieri cu caracter general enunțând textele de lege sau aprecierile doctrinei, dar fără a face trimitere la elementele concrete ale dosarului.
Instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu, dar ulterior a apreciat că cererile de liberare provizorie sunt neîntemeiate. Motivează instanța că faptele săvârșite de cei doi inculpați, așa cum au fost reținute de organele de urmărire penală, au un grad ridicat de pericol social, ancheta penală fiind în plină desfășurare, iar autoritățile abilitate ale statului trebuie să manifeste intransigență în astfel de fapte. Mai motivează instanța că punerea în libertate a inculpaților ar avea efecte negative asupra desfășurării urmăririi penale.
Nu știe în ce măsură și pe ce bază a ajuns instanța de fond la aceste concluzii, dar cert este faptul că probatoriile în faza de urmărire penală în ceea ce privește argumentarea acuzării sunt definitivate înainte de a se formula propunerea de arestare preventivă. de 30 de zile procurorul de anchetă a efectuat doar audierea unui martor, care nu a făcut altceva decât să confirme declarația inculpatului. Este vorba de martorul care în realitate trebuia să efectueze transportul de țigări de la locul situat pe malul până în mun.
Instanța de fond nu a făcut nicio trimitere la elementele dosarului în care să argumenteze că inculpații puși în libertate ar putea afecta buna desfășurare a procesului penal. S-a făcut doar o mențiune în acest sens, fără nici un argument.
Din punctul său de vedere, instanța de fond trebuia să ia în considerare împrejurarea că acordarea liberării provizorii este lăsată de lege la aprecierea instanței, având un caracter facultativ. Această acordare este în funcție de considerațiuni care privesc persoana inculpatului. Cu alte cuvinte, deși inculpatul are dreptul să ceară liberarea provizorie, nimeni nu este obligat să i-o acorde, admisibilitatea în fapt având un caracter subiectiv; se acordă liberarea numai dacă măsura arestării preventive nu este absolut și inevitabil necesară. Consideră că aici trebuia să argumenteze instanța de fond.
Caracterul facultativ nu trebuie însă confundat cu bunul plac sau bunăvoința instanței, întrucât aceasta are îndatorirea de a motiva hotărârea prin care soluționează cererea, iar hotărârea este supusă controlului judiciar al instanței de recurs.
În niciun caz, admiterea sau respingerea cererii nu poate fi întemeiată pe motive de oportunitate, întrucât oportunitatea, ca și condiție juridică, este străină legislației penale române, deschizând calea arbitrariului, lucru inadmisibil într-un stat de drept.
Acest lucru îl spune doctrina în literatura de specialitate, dar și practica judiciară.
Solicită să se observe că instanța de fond tocmai așa a procedat, invocând practic oportunitatea prelungirii arestării preventive. aceasta se bazează doar pe o apreciere subiectivă, fără niciun argument care să izvorască din actele dosarului.
Consideră că nu trebuie omis ceea ce practica judiciară și literatura de specialitate au stabilit cu privire la compatibilitatea admiterii unei cereri de liberare provizorie cu faptul că inculpatul este arestat în baza disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală. În acest sens, doctrina arată că îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu oferă acea vocație pentru formularea cererii, dar nu reprezintă o garanție pentru obținerea acesteia. Compatibilitatea temeiului arestării prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală cu liberarea provizorie, este lămurită în mod clar de doctrină, în sensul că după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, se poate acorda liberarea provizorie atât potrivit dispozițiilor codului d e procedură penală, cât și prin raportare la art. 5 paragraf III din CEDO. Ceea ce este esențial în lămurirea temeiniciei cererii, sunt garanțiile personale pe care le prezintă persoana arestată pentru instanță că procesul penal se poate desfășura în bune condiții și cu lăsarea inculpatului în libertate.
Și doctrina și practica dau exemple de situații când o astfel de cerere este neîntemeiată, respectiv când: identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite; când urmărirea sau judecata urmează procedura specială a flagrantului prev. de art. 465 Cod procedură penală; când inculpatul s-a sustras, atunci când temeiul arestării a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură. Deci, numai în acele situații în care există cu adevărat probe, și se referă la disp. art. 148 lit. f, din care rezultă că odată pus în libertate inculpatul ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Consideră că acestea sunt împrejurările care trebuiau discutate și trebuiau lămurite de către instanța de fond atunci când urma să se pronunțe pe temeinicia cererii.
Referitor la situația celor doi inculpați, pe scurt, învederează următoarele aspecte care ar trebui să determine instanța să facă o apreciere față de temeinicia cererii de liberare sub control judiciar:
Așa cum a arătat, contribuția celor doi inculpați este marginală. Inculpatul, pe timpul comiterii faptei pe malul, la 5 km de orașul, s-a aflat permanent în interiorul localității. Așa cum rezultă clar din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, inculpatul a fost contactat telefonic în jurul orelor 1815, de una dintre persoanele considerate ca fiind inițiatorii constituirii grupului infracțional organizat, i s-a cerut să comunice, să transmită dacă prin zona orașului, deci nu prin zona comiterii faptei, aflată la 5 km depărtare, se află anumiți lucrători de poliție. Au avut loc discuții repetate, 2 sau 3, în intervalul 1815- 1847, când inculpatul a sunat și i-a spus că se află în zonă un anumit lucrător de poliție însoțit de alți lucrători de poliție și i-a spus clar să fugă, fără să cunoască în concret despre ceea ce se întâmpla în realitate pe malul. Aceasta este activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului, recunoscută integral în declarații și asumată ca atare.
Consideră că această contribuție la comiterea faptei nu justifică reținerea disp. art. 8 din Legea 39/2003. Nu solicită instanței de control judiciar, în acest context, să lămurească dacă este bine sau nu reținută infracțiunea prev. de art. 8 din Legea 39/2003, dar pentru a aprecia pericolul concret al faptei săvârșite de inculpat, după o lună de zile anchetă, instanța trebuie să-și formeze o părere dacă această infracțiune este reținută ori în mod justificat. Până la urmă procurorul a reținut disp. art. 8 plecând de la ideea că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii incriminate de disp. art. 7, dar pentru că acest grup infracțional nu a funcționat o anumită perioadă de a făcut trimitere la disp. art. 8. Distincția între cele două infracțiuni nu o constituie perioada de. Perioada de este condiție necesară pentru ambele infracțiuni. Art. 323 la care face trimitere art. 8 din Legea 39, presupune ca și art. 7, organizare, număr de persoane, structură și perioadă de de funcționare. Consideră că reținerea acestor dispoziții în sarcina inc. s-a făcut în mod eronat, din punctul său de vedere, și nu a făcut decât să ridice în mod artificial gradul de pericol social al faptei săvârșite. Inculpatul a săvârșit anumite acte ce intră în conținutul constitutiv al unor infracțiuni, urmează să se stabilească, dar până la urmă atât a făcut.
Prin raportare la ceea ce inculpatul a săvârșit în concret, consideră că o apreciere obiectivă a gradului de pericol social, coroborată cu circumstanțele de natură personală la care a făcut trimitere în fața instanței de fond și pentru dovedirea cărora a depus înscrisuri din care rezultă în mod indubitabil că starea de sănătate a inculpatului este deosebit de gravă și menținerea lui în stare de arest preventiv implică riscuri serioase.
La dosar sunt mai multe înscrisuri, dar face trimitere directă doar la cele atașate la filele 65-69 din dosarul instanței de fond, reprezentând bilete de externare din spital, certificate medicale și scrisori medicale care menționează în termeni obișnuiți ce pot fi percepuți de persoane care nu au studii de specialitate, că acesta a suferit două atacuri de cord, că de fiecare dată au fost necesare manevre de resuscitare, că în aceste situații a fost readus la viață cu eforturi deosebite și că din acest punct de vedere în permanență are nevoie de un tratament și de un regim alimentar ce nu poate fi asigurat în stare de deținere.
A constatat că instanța de fond i-a sugerat inculpatului să facă apel la dispozițiile art. 1391Cod procedură penală. Inculpatul nu a formulat o cerere bazată pe acest text de lege, ci a solicitat doar ca această stare de sănătate prin coroborare cu celelalte circumstanțe personale: faptul că se află la primul impact cu legea penală, că a avut o conduită bună anterior comiterii faptei, că a avut o conduită ireproșabilă din punct de vedere profesional până în prezent, că este căsătorit și are în întreținere un copil minor, să fie avute în vedere de către instanța de fond. Toate aceste aspecte coroborate cu gradul scăzut de pericol social al faptei săvârșite în concret ar fi trebuit să determine instanța de fond să ajungă la concluzia că inculpatul oferă suficiente garanții că odată pus în libertate nu va afecta buna desfășurare a procesului penal.
Instanța a discutat despre subzistența temeiurilor, dar în realitate inculpatul prin apărător nu le-a pus în discuție, tocmai pentru că admiterea unei cereri de liberare provizorie pleacă de la ipoteza subzistenței temeiurilor, pentru că altfel nu ar fi fost luată în discuție: s-ar fi impus revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar este practic o altă modalitate de executare a arestului preventiv.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, arată că martorul, care a fost audiat deja în cauză și care de fapt trebuia să meargă la fața locului să efectueze transportul, l-a sunat la orele 18,30 pe inculpat, care se afla la școală, fiind elev la liceul seral, și l-a rugat să facă un transport de mobilă cu mașina fratelui său, în mun. Inculpatul a crezut că va mai câștiga un în plus, a acceptat, s-a întâlnit la M cu martorul, care i-a făcut plinul la mașină și l-a condus până la, unde a fost preluat de inculpatul. Au mers pe malul, unde inculpatul a observat că este vorba de țigări. După câteva minute a fost oprit de către lucrătorii de poliție care erau însoțiți de procuror, fiind organizat flagrantul. Solicită să se observe că inculpatul nu a sărit din mașină, așa cum au procedat alți inculpați. Inculpatul a mers la procuror, a spus în ce condiții a ajuns în acel loc, a recunoscut și a indicat și persoana care fugise, a identificat-o după fotografii, a dat declarații complete și a explicat cum s-a întâmplat. Arată că aceasta este contribuția inculpatului la comiterea acestei infracțiuni. Urmează să se stabilească dacă contactarea inculpatului de către martorul s-a făcut înainte ori după trecerea țigărilor peste Dunăre și introducerea loc pe teritoriul țării și dacă fapta inculpatului printr-o cooptare spontană și imediată pentru efectuarea transportului, poate constitui sau nu element material al infracțiunii prev. de art. 8 din Legea 39/2003. Acest lucru va fi apreciat ulterior de procuror și de instanța de judecată când va judeca cauza pe fond.
Astăzi, solicită ca instanța de recurs să aprecieze gradul de pericol social al faptei raportat la această activitate materială pe care inculpatul a recunoscut-o și care este confirmată de martorul, singura persoană audiată în intervalul de de 30 de zile de arest preventiv și, totodată, să aprecieze dacă acest grad de pericol social justifică privarea de libertate a inculpatului.
Totodată, solicită să se observe că și inculpatul are o stare de sănătate precară, are aceeași situație deosebită din punct de vedere al sănătății, care implică aplicarea unui tratament printr- injecție la un interval de câteva zile, de către medicul de familie. După fiecare injecție trebuie să i se facă analize pentru a se vedea concentrația și modul în care se administrează următoarea injecție. Administrarea unui tratament fără aceste verificări îi poate afecta grav sănătatea, respectiv îi pot afectate organele vitale și îi poate fi pusă în primejdie viața. A depus la dosar scrisori medicale provenind de la medicul de familie și de la medicul specialist care îl are în îngrijire, acte în care sunt arătate atât diagnosticul, cât și condițiile și împrejurările în care trebuie administrat tratamentul.
Consideră că aceleași circumstanțe de natură personală: starea de sănătate, faptul că este elev la un liceu încercând să-și definitiveze studiile, se află la primul contact cu legea penală și, nu în ultimul rând, faptul că a fost sincer și a ajutat organele judiciare să identifice pe ceilalți participanți la săvârșirea faptei, sunt împrejurări care duc la concluzia că pus în libertate nu ar afecta în niciun fel buna desfășurare a procesului penal.
Solicită să se facă o verificare sumară și a referatului prin care în urmă cu câteva zile procurorul a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive și să se observe că probatoriile care urmează a fi efectuate în continuare, reprezintă activități care nu pot fi influențate în vreun fel sau altul de cei doi inculpați dacă vor fi puși în libertate. De altfel, inculpații nu au nici un interes să o facă atâta cât au recunoscut și au regretat fapta așa cum din punct de vedere al elementului material și al activității efectiv reținute în sarcina lor a fost prezentată chiar și de către procuror.
În concluzie, solicită admiterea recursurilor declarate de cei doi inculpați, să se caseze hotărârea instanței de fond și, în rejudecare, să se admită ca fiind întemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar și să se dispună punerea în libertate a inculpaților cu obligativitatea respectării disp. art. 1602alin. 3 Cod procedură penală, stabilind inclusiv limita teritorială în interiorul căreia inculpații ar fi obligați să se deplaseze. Consideră că prin stabilirea acestor condiții nu va fi afectată în nici un fel buna desfășurare a procesului penal în continuare.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Galați la data de 04.01.2010, recurată de inculpații și, este legală și temeinică.
Apreciază că cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de cei doi inculpați sunt neîntemeiate în raport de disp. art. 1602Cod procedură penală și de natura faptelor pentru care inculpații sunt cercetați.
La aprecierea cererii de liberare provizorie sub control judiciar se ține seama nu numai de persoana inculpatului, ci și de natura faptelor pentru care acesta este cercetat. În cazul de față este vorba de fapte deosebit de grave, respectiv: aderare la un grup infracțional și complicitate la contrabandă cu țigări.
În condițiile în care în cauză temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării subzistă, simpla îndeplinire formală a dispozițiilor prevăzute de lege nu poate duce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
De altfel, consideră că o astfel de cerere ar putea fi admisă în cazul unor infracțiuni mai ușoare, mai simple, ori inculpații din prezenta cauză sunt cercetați pentru infracțiuni deosebit de grave.
În ceea ce privește actele medicale privind starea de sănătate a celor doi inculpați, consideră că ar fi trebuit formulată o altă cerere, caz în care acele acte ar fi trebuit să demonstreze că afecțiunile de care suferă inculpații nu ar putea fi tratate în sistemul penitenciar, ceea ce nu este cazul față de actele depuse până în prezent la dosar.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați ca fiind nefondate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu susținerile apărătorului său și solicită să fie judecat în stare de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu susținerile apărătorului său și solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 04.01.2010 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-au respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații și.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpații și au solicitat liberarea lor provizorie sub control judiciar, arătând printre altele că pentru infracțiunile reținute în sarcina lor legea nu prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, iar din datele existente nu ar rezulta necesitatea de a fi împiedicați să comită alte infracțiuni sau că ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
La termenul de judecată din 04.01.2010, apărătorul inculpaților a invocat în susținerea cererilor motive medicale, contribuțiile concrete ale acestora, apreciate ca fiind marginale, circumstanțele personale constând în lipsa antecedentelor penale, situația familială, activitatea profesională, faptul că infracțiunile nu sunt dintre cele mai grave.
Au fost depuse și înscrisuri medicale pentru acești inculpați.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat următoarele:
Infracțiunile pentru care sunt cercetați cei doi inculpați sunt:
1. - infracțiunile prevăzute de:
- art. 8 din Legea nr. 39/2003 în referire la art. 323 al. 1 și 2 Cod penal;
- 26 Cod penal în referire la art. 270 al.1 si 2 raportat la art. 274 din Legea 86/2006,
cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
2. - infracțiunile prevăzute de:
- art. 8 din Legea nr. 39/2003 în referire la art. 323 al. 1 și 2 Cod Penal;
- 26 Cod penal în referire la art. 270 al.1 si 2 raportat la art. 274 din Legea 86/2006,
cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Faptele reținute în sarcina acestora constau în acea că:
În sarcina inculpatului s-a reținut că în luna decembrie 2009 aderat la un grup infracțional constituit în scopul obținerii de foloase materiale din contrabanda cu țigări și, acționând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, a ajutat și înlesnit, prin primirea efectivă a țigărilor în România, la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, în seara de 10.12.2009, prin trecere peste frontiera de stat româno-ucrainiană, a unor cantități de țigări cu o valoare în vamă de 38.867,50 euro.
În sarcina inculpatului s-a reținut în luna decembrie 2009, că a sprijinit un grup infracțional în scopul obținerii de foloase materiale din contrabanda cu țigări și, acționând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, a ajutat și înlesnit, prin primirea efectivă a țigărilor în România, la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, în seara de 10.12.2009, prin trecere peste frontiera de stat româno-ucrainiană, a unor cantități de țigări cu o valoare în vamă de 38.867,50 euro.
Probele care se constituie în indicii temeinice de comitere a infracțiunilor sunt următoarele:
- procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 10.12.2009 și planșă fotografică aferentă în care sunt consemnate detalii referitoare la găsirea într-o autoutilitară a mai multor mii de pachete de țigări provenind din Ucraina si Republica M;
- dovezi de ridicare bunurilor din 11.12.2009;
- procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice în care sunt prezentate discuții care pun în lumină activitatea de contrabandă cu țigări și existența grupului format în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă;
- declarațiile inculpaților, care recunosc practic implicarea fiecăruia dintre ei in activitatea de contrabandă cu țigări din Ucraina si Republica M care a culminat cu constatarea flagrantului din 10.12.2009, rezultând din aceleași declarații și existența grupului format în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă;
- declarațiile martorului care prezintă și el unele aspecte care conturează situația de fapt reținută în cauză.
La acest moment procesual se mențin în continuare temeiurile legale prevăzute de art. 148 lit f față C.P.P. de cei doi inculpați, în sensul că pedepsele stabilite de lege pentru faptele reținute sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea ridicată a infracțiunilor, numărul mare de persoane implicate, caracterul premeditat și organizat al activităților, frecvența ridicată a acestor fapte în ultima perioadă de, împrejurările în care s-au desfășurat acțiunile din prezenta cauză, cu implicarea unor lucrători de poliție, care diminuează considerabil depistarea unor astfel de infracțiuni, starea de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunității dacă persoanele acuzate de asemenea fapte ar fi în libertate.
Cererile de liberare provizorie sub control judiciar sunt admisibile în principiu fiind îndeplinită condiția cu privire la pedeapsa prevăzută de art. 1602al. 1.
C.P.P.Cu toate acestea cererile sunt nefondate la acest moment procesual ( condiția ca cererile să fie întemeiate se desprinde din art. 1608aal. 2.C.P.P. ).
Faptele celor doi inculpați, așa cum au fost reținute de organul de urmărire penală, au un grad ridicat de pericol social, ancheta penală este în plină desfășurare, iar autoritățile abilitate ale statului trebuie să manifeste fermitate în asemenea situații, inclusiv prin menținerea stării de detenție a inculpaților și.
Este adevărat că instituția liberării provizorii sub control judiciar prezintă unele garanții procesuale, însă în cazul unor astfel de infracțiuni cu implicarea unui număr mare de persoane, organizate în mod corespunzător, punerea în libertate a celor doi inculpați ar avea efecte negative asupra desfășurării urmăririi penale.
S-au invocat motive medicale și s-au depus înscrisuri referitoare la afecțiunile celor doi inculpați, însă problemele de sănătate ale acestora pot face aplicabile disp. art. 1391.C.P.P. care se referă la tratamentul medical sub pază permanentă în situația celor arestați preventiv.
De asemenea, circumstanțele personale ale celor doi inculpați referitoare la lipsa antecedentelor penale, situația familială și profesională a acestora nu sunt în măsură să modifice în vreun fel oportunitatea menținerii arestării preventive în modalitatea executării efective a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații și criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursurilor inculpații au arătat că instanța de fond, cu ocazia motivării soluției, a greșit instituțiile. Astfel, instanța de fond a justificat în linii mari subzistența temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, arătând că se mențin temeiurile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală însă nu a făcut nicio trimitere la elementele dosarului în care argumentează că inculpații puși în libertate ar putea afecta buna desfășurare a procesului penal.
Ca situație de fapt, inculpații au susținut că au avut o contribuție marginală la comiterea faptei, aspect ce nu justifică reținerea în sarcina lor a infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Inculpații au solicitat să se aibă în vedere contribuția lor redusă la comiterea faptelor, atitudinea sinceră, circumstanțele personale constând în lipsa antecedentelor penale, precum și starea precară de sănătate și să se dispună admiterea recursurilor, iar în rejudecare admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că în mod corect prima instanță a respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de cei doi inculpați.
Conform art. 1602alin. 2 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau ca acesta să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte.
Considerăm că în speță sunt incidente prevederile legale arătate mai sus, care impun menținerea inculpaților în stare de arest.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, împrejurarea că urmează a fi efectuate și alte activități de urmărire penală, prin administrarea unor probatorii necesare finalizării acestei faze procesuale considerăm că menținerea inculpaților în stare de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Față de infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, gravitatea faptelor, modalitățile presupus a fi comise, amploarea acestui gen de infracțiuni se apreciază că la acest moment nu poate fi dispusă liberarea provizorie sub control judiciar.
Este adevărat că prin liberarea provizorie sub control judiciar se pot institui unele garanții procesuale necesare desfășurării în bune condiții a procesului penal, însă așa cum am arătat mai sus la acest moment nu este oportună lăsarea în libertate a inculpaților.
Soluția adoptată de instanța de fond este în concordanță și cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a se vedea cauza Tomasi contra Franței, prin care s- statuat că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrale ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În speță, natura infracțiunilor aduse ca învinuire inculpaților reclamă menținerea stării de arest. Asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional.
în mod singular elementele ce caracterizează persoana inculpaților le-ar putea fi favorabile ( faptul că nu au antecedente penale, au avut o atitudine sinceră) însă aceste aspecte nu pot să aibă un rol covârșitor față de gradul ridicat de pericol social al faptei pentru care acestea sunt arestați.
Față de cele de mai sus, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și.
Vor fi obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații (fiul lui și, născut la data de 20.03.1975 în mun. T, județul T, CNP -, domiciliat în orașul,-,. 85,. F,. 5, județul T, în prezent reținut în Arestul G) și (fiul lui și, născut la data de 04.04.1979 în orașul M, județul T, CNP -, domiciliat în comuna, sat, județul T, în prezent reținut în Arestul G) împotriva încheierii de ședință nr- din 04.01.2010 a Tribunalului Galați.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpații și la câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/13.01.2010
Tehnored. /2 ex./21.01.2010
Fond: -
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel
