Liberare provizorie sub control judiciar. Încheierea 131/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Dosar nr-. operator de date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 131/
Ședința publică din 10 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător
Grefier: - -
DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL PITEȘTI este reprezentat prin Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30 octombrie 1980, în prezent aflat în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul în stare de arest, asistat de apărătorul ales al acestuia, conform delegației avocațiale aflată la dosar la fila 7.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Petentul, întrebat fiind de instanță, arată că își însușește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, motiv pentru care face această mențiune pe cerere și semnează.
Curtea pune în discuția părților admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Avocat pentru petent solicită admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta, respectiv cele prev. de art. 1602alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că pentru fiecare dintre cele două fapte cu privire la care petentul este acuzat legea prevede o pedeapsă ce nu depășește 18 ani.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere, în principiu a cererii de liberare provizorie, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1602Cod procedură penală.
Curtea, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina petentului inculpat nu depășește 18 ani, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărător este însușită de petent și conține mențiunile arătate de art.160/6 alin.2 și 3 Cod procedură penală, admite în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul .
Curtea aduce la cunoștință inculpatului că are dreptul să dea o declarație în această procedură, întreabă petentul dacă dorește să dea declarație, punându-i în vedere că poate sau nu să dea declarație fără să atragă vreo consecință negativă în caz de refuz, dar în cazul în care este de acord să dea declarație, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Petentul susține că dorește să dea declarație.
Curtea, procedează la ascultarea petentului inculpat, declarațiile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Apărătorul ales și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea cererii de liberare provizorie formulată de petent, acordând cuvântul asupra acesteia.
Avocat pentru petent solicită admiterea cererii de liberare provizorie, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege atât pentru admiterea în principiu a cererii, cât și pentru admiterea pe fond a acesteia, astfel că, instanța poate dispune liberarea inculpatului sub control judiciar.
Se referă în continuare și la alin. 2 al art. 1602Cod procedură penală, în sensul că și condițiile impuse prin acest articol sunt îndeplinite, neexistând niciun fel de date din care să rezulte necesitatea menținerii arestului preventiv al inculpatului pentru a-l împiedica pe acesta să săvârșească și alte fapte prevăzute de legea penală sau de a-l împiedica pe acesta să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Susține că va antama puțin și fondul cauzei în sensul că se va raporta la situația de fapt, pentru că trebuie să facă referire și la probele existente în dosar, probe care au condus instanța de judecată la concluzia că inculpatul prezintă pericol real și concret pentru ordinea publică. faptul că, în ceea ce-l privește pe inculpatul, probele care îl încriminează sunt aproape inexistente. Arată că, așa cum reiese din procesele verbale de interceptare dintre partea vătămată și inculpatul, se observă cu ușurință faptul că între aceștia au existat, întotdeauna, niște relații prietenoase, de amiciție, inculpatul oferindu-i în mai multe rânduri părții vătămate, sprijin, încurajări și sfaturi. Totodată nu rezultă de nicăieri existența vreunui împrumut între aceștia sau un alt motiv care să justifice eventuale acte de violență, fizică și morală din partea inculpatului, îndreptate împotriva părții vătămate. Redă în continuare și fragmente din interceptările convorbirilor telefonice.
Referitor la intențiile bune ale inculpatului, acestea se mențin în tot timpul cât partea vătămată și inculpații rămân pe marginea barajului, astfel că, la finele incidentului acesta și-a arătat îngrijorarea cu privire la intenția inculpatului, conducătorul autoturismului cu ajutorul căruia ajunseseră cu toții la fața locului, de aol ăsa pe partea vătămată pe marginea barajului și de a nu o mai duce la domiciliul amantei, de unde o luase inițial. Aceste susțineri sunt rezultatul relatărilor părții vătămate, care, în cadrul aceleiași confruntări a relatat aceste fapte. Redă în continuare din declarațiile părților. Dar, arată că, ulterior, după ce partea vătămată a fost abandonată la locul presupuselor fapte, inculpatul s-a întors, împreună cu inculpatul cu un alt autoturism și l-au luat pe, ducându-l acasă. Și acestea rezultă din susținerile părții vătămate. Este adevărat și faptul că, ulterior, fără a putea înțelege de ce, partea vătămată a revenit asupra acestor declarații arătând că cea care l-a luat de la locul incidentului a fost concubina sa și nu inculpatul, însă chiar și în această situație, percepția generală a părții vătămate asupra comportamentului inculpatului trebuie privită neschimbată și ca fiind favorabilă inculpatului.
Subliniază că, pentru apărarea inculpatului nu se vine în fața instanței cu susțineri proprii, contrare celor oferite de partea vătămată și nu solicită instanței de judecată să pună în balanță aceste afirmații proprii întărite eventual de declarațiile celorlalți inculpați. Realitatea este că apărarea s-a limitat la prezentarea situației de fapt așa cum este ea arătată și descrisă de însăși partea vătămată.
Se referă în concluzie la obligațiile ce i se impun celui arestat preventiv raportat la fapta presupus a fi săvârșită, la maniera de săvârșire precum și contribuția acestei persoane la săvârșirea faptei, dar analizând persoana arestată ca individ, instanța de judecată poate aprecia faptul că este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive, privită ca cea mai severă dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva unei persoane, cu una mai puțin severă, ce permite instanței de judecată, prin obligațiile ce se impun persoanei astfel liberate, să dețină un control asupra activităților desfășurate de acea persoană.
Pentru motivele arătate, raportat la lipsa pericolului concret pentru ordinea publică, ce reiese din situația de fapt prezentată mai sus, dar și la circumstanțele personale ale inculpatului care se află la primul contact cu legea penală, este căsătorit, are doi copii minori în întreținere, sunt îndeplinite toate condițiile pentru admiterea cererii de liberare provizorie și de a dispune liberarea inculpatului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul, având în vedere multitudinea de infracțiuni reținute a fi săvârșite de acesta precum și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor. Raportat la art. 148 lit. f Cod procedură penală, arată că subzistă temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii, iar petentul prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Susține că lăsarea în libertate a petentului ar crea o stare de neliniște în sensul că infractorii sunt judecați în stare de libertate.
Petentul, având ultimul cuvânt, arată că, nu prezintă pericol public pentru ordinea publică. Solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
La data de 3 decembrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL PITEȘTI cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de apărătorul inculpatului.
Din conținutul cererii, rezultă că inculpatul solicită punerea sa în libertate, considerând că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu și că nu există date, în sensul că ar săvârși alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. De asemenea, inculpatul arată că este de acord să se supună obligațiilor ce-i vor fi impuse de către instanță și cunoaște dispozițiile legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.
Cererea a fost însușită de către inculpat, iar declarația de însușire a fost consemnată pe cerere, conform art.160/7 alin.2 Cod pr.penală.
La dosarul cauzei s-au atașat dosarele de urmărire penală (13 volume), dosarul în care s-a dispus luarea măsurii preventive și dosarul de fond, în care se află rechizitoriul nr.140/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul TERITORIAL PITEȘTI, întocmit la data de 7 decembrie 2009.
Verificând cererea sub aspectul admisibilității ei, instanța a constatat că aceasta este formulată de apărătorul inculpatului și însușită de către inculpat, cuprinde mențiunile prevăzute în art.160/6 alin.2 și 3 Cod pr.penală, iar maximul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul nu depășește limita arătată de art.160/2 alin.1 Cod pr.penală. In consecință, cererea de liberare a fost admisă, în principiu și s-a audiat inculpatul, conform art.160/8a alin.1 Cod pr.penală.
In esență, inculpatul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și că, deși a participat la incidentul din ziua de 20 octombrie 2008, nu a șantajat pe, nu l-a amenințat, nu a exercitat asupra lui nici un fel de violențe și nu l-a lipsit de libertate, arătând că față de activitatea concretă desfășurată de el în ziua menționată și de circumstanțele personale, se poate dispune punerea sa în libertate. Inculpatul a invocat relația apropiată pe care o are cu partea vătămată și ajutorul dat acesteia, așa cum rezultă din convorbirile telefonice.
Analizând cererea, actele dosarului și cele aflate în dosarele atașate, curtea reține că, după sesizarea instanței cu prezenta cerere, în cursul urmăririi penale, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.194 alin.1 Cod penal și art.189 alin.2 Cod penal.
Situația de fapt ce a fost încadrată juridic astfel cum este expusă în capitolul II pct.2.1 din rechizitoriu (27-28), în care se reține că la data de 20 octombrie 2008, inculpatul împreună cu coinculpații G, și, s-au deplasat la domiciliul numitei, situat în comuna, județul A, unde partea vătămată intenționa să se ascundă de creditorii lui, au exercitat violențe asupra acesteia și au constrâns-o să se urce în autoturism.
Partea vătămată a fost transportată în zona barajului lacului, fiind lipsită de libertate prin încadrarea ei de către inculpați pe bancheta din spate a mașinii, a fost lovită după ieșirea din mașină, a fost dezbrăcată de haine și amenințată că va fi aruncată în lacul de acumulare dacă nu plătește la termen sumele datorate inculpatului. In același context, partea vătămată a fost supusă unor tratamente degradante.
La restul actelor de violență exercitate asupra părții vătămate la alte date, de către diverși inculpați, inculpatul nu a participat, nefiind de față.
Arestarea preventivă față de inculpat s-a dispus în temeiul dispozițiilor art.148 lit.f Cod pr.penală, apreciindu-se că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Articolul 160/2 alin.1 Cod pr.penală, nu exclude, însă, acordarea liberării provizorii atunci când s-a reținut un anume caz de arestare, singurul criteriu limitativ fiind cel referitor la maximul pedepsei aplicabile inculpatului. De aceea, în principiu, oricare ar fi temeiul arestării, orice inculpat cercetat pentru infracțiuni al căror cuantum maxim al pedepsei nu depășește 18 ani, are o vocație la liberarea provizorie. In cauză, pedepsele sunt de maxim 15 ani închisoare.
De asemenea, instituția liberării provizorii presupune preexistența arestării preventive ca măsură luată în mod legal și temeinic. In consecință, chiar dacă se mențin temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive a inculpatului, liberarea provizorie poate fi acordată, fiind o instituție distinctă de cea a revocării sau înlocuirii arestării preventive.
Legea română nu prevede un moment de la care poate fi formulată o cerere de liberare provizorie, fiind astfel în acord cu art.5 par.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care, în ipoteza finală, se referă la dreptul oricărei persoane arestate de a fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea la audiere.
Curtea Europeană însă s-a pronunțat în multiple cauze asupra obligației instanțelor naționale de a lua în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative, arestării, capabile să asigure prezentarea persoanei la proces, respectiv eliberarea provizorie sau interdicția de a părăsi țara sau localitatea (Cauza Khudoyorov Rusiei, Lelievre Belgiei, Hass Poloniei).
De asemenea, Curtea Europeană a recunoscut posibilitatea examinării chestiunii liberării provizorii imediat după arestarea preventivă, arătând că nu este nici un motiv de principiu ca verificarea regularității privării de libertate și respectiv liberarea provizorie să nu poată fi examinată de doi magistrați și în același interval de timp foarte scurt (Cauza McKay Regatului Unit). Acest argument conduce la interpretarea concretă că, în prezenta cauză, chiar dacă s-a dispus recent prelungirea arestării preventive a inculpatului, nu este exclusă acordarea liberării provizorii la un interval scurt de timp de la aceasta sau chiar de la luarea măsurii arestării.
În ce-l privește pe inculpat, nu se regăsește vreuna dintre situațiile în care, conform art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, este exclusă posibilitatea liberării provizorii, neexistând nici un fel de date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească noi infracțiuni sau că acesta va încerca să îngreuneze aflarea adevărului prin una dintre modalitățile arătate de text. Aceasta deoarece datele la care se referă textul de lege nu trebuie să aibă caracter abstract, ci trebuie să rezulte din situații de fapt bine stabilite, în sensul că inculpatul ar fi desfășurat vreuna dintre activitățile arătate alternativ de către textul menționat în scopul zădărnicirii aflării adevărului.
Următoarea analiză care este impusă de art.160/8a alin.2 Cod pr.penală, este aceea a temeiniciei cererii. In lipsa unor criterii prevăzute expres în secțiunea V "Liberarea provizorie...", prin interpretarea modului în care au fost reglementate și organizate articolele Titlului IV al Codului penal, rezultă că la alegerea oricăreia dintre măsurile prevăzute de art.136 Cod pr.penală, se ține seama de criteriile arătate în alin.8 al acestui articol.
Aceasta deoarece, art.136 Cod pr.penală, deschide secțiunea ce conține "Dispoziții generale", aplicabile întregului Capitol I, "măsurile preventive", capitol din care face parte și Secțiunea V - liberarea provizorie.
De altfel, și structura articolului 136 Cod pr.penală, conduce la aceeași concluzie în sensul că alin.ultim este aplicabil și pentru măsurile preventive expres prevăzute în alin.1, dar și pentru liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, prevăzute în alin.2 al aceluiași articol.
Aceste criterii sunt: scopul măsurii, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
In ce privește scopul măsurii, instanța reține că și liberării provizorii i se recunoaște prin alin.2 al art.136 Cod pr.penală, capacitatea de a realiza finalitatea măsurilor preventive.
Gradul de pericol social al infracțiunii nu este însă o noțiune care să ceară o apreciere generală și abstractă asupra gravității încadrării juridice, ci se referă tocmai la contribuția concretă a fiecărui inculpat la săvârșirea unei infracțiuni. Din această perspectivă, judecătorul cererii de liberare are datoria de a examina el însuși probele pe baza cărora se poate aprecia implicarea unui inculpat anume în activitatea infracțională.
Curtea Europeană a oferit și în această situație clarificări în concordanță cu cele expuse anterior: "instanțele care statuează asupra cererilor de eliberare din arest preventiv, nu pot face acest lucru decât examinând elementele dosarului și trebuie să își motiveze deciziile prin elemente de fapt și de drept instanțele apreciază sumar datele disponibile pentru a determina dacă bănuielile poliției au consistență. Nu s-ar putea asimila bănuielile cu o constatare formală a culpabilității" (Cauza Gosselin Franței conform, op.cit.)
Judecătorul trebuie să se așeze în postura observatorului imparțial și să păstreze pentru formarea convingerii sale acele probe obiective, unde există, respectiv să discearnă din datele obținute de la părțile implicate elementele subiective și să le valorifice doar pe cele care se pot corobora cu alte probe.
Procedând astfel, instanța constată că, deși inculpatul s-a aflat împreună cu ceilalți inculpați la data și în contextul descris în rechizitoriu, în care partea vătămată a fost lipsită de libertate, amenințată și lovită în scopul obținerii plății ratelor unui împrumut, el personal nu a amenințat și nu a lovit pe partea vătămată.
Inculpatul era persoana de încredere a părții vătămate, aceasta folosindu-l ca șoferul său (deși formal nu era angajat), pentru a realiza parte dintre activitățile specifice firmei sale de construcții, pentru a-l transporta în diverse locații, inclusiv la locuința concubinei sau pentru a-i face alte tipuri de servicii, inclusiv în a-i procura bani de la alte persoane. De exemplu în convorbirile telefonice ( 205 din vol.5) partea vătămată îi cere inculpatului să-l ajute cu bani ("tu nu ai de unde să mă ajuți, să-i fac și eu rost de niște bani, să-i plătesc barem dobânda?"), să-i facă rost de suma de 90.000.000 lei (198 vol.5). Se observă că prima convorbire exemplificată este ulterioară datei de 20 octombrie 2008, când partea vătămată a fost dusă la baraj și nu rezultă vreo teamă a acesteia față de inculpatul. În convorbiri partea vătămată îi relatează inculpatului despre violențele exercitate de alți inculpați.
De altfel, statura mică a inculpatului și constituția astenică nu sunt proprii unui "recuperator" de datorii.
Mai mult, când află despre eventuale acțiuni ale creditorilor părții vătămate, inculpatul o avertizează pe aceasta: " peste tine vineri, vine cu mulți, să-ți ia linia de termopane, să-ți ia mașinile" (319, vol.5), deși soția lui, prezentă la această convorbire îi cere să nu-i spună nimic, prin această atenționare a lui expunându-se pe el, iar partea vătămată este cea care insistă: "spune-mi bă și mie ca să mă pun și eu în gardă, să știu la ce să mă aștept" (320, același volum)
Instanța constată că în sarcina inculpatului se reține câte un singur act material pentru fiecare infracțiune, astfel că, în comparație cu activitatea infracțională desfășurată de alți inculpați arestați în aceeași cauză, activitatea inculpatului este mai puțin importantă și se reduce la ziua de 20 octombrie 2008.
Nici partea vătămată și nici coinculpații sau martora nu-l indică pe inculpatul ca lovind sau amenințând pe partea vătămată. Pentru secvența din curtea martorei, aceasta arată că alți trei inculpați l-au introdus cu forța pe în autoturism, iar în confruntarea cu inculpatul declară că inculpatul a stat lângă autoturism împreună cu inculpatul (95, vol.10).
La baraj, chiar partea vătămată arată că: " a rămas lângă mașină, iar (porecla inculpatului ) în cealaltă parte și râdea" (97 vol.10), iar apoi inculpatul s-a dus să caute pantoful, fiind apostrofat pentru acest lucru de inculpatul. Chiar partea vătămată recunoaște în convorbirea înregistrată cu inculpatul că acesta a încercat să-l tempereze pe: "Nu ai zis și tu, bă, dacă îl omorâți, de unde vă mai dă" (202 vol.5).
Acest inculpat este persoana care, după ce s-a întors în oraș cu ceilalți participanți la fapta de la Barajul, și-a luat mașina din Pitești, s-a deplasat din nou în zona barajului, l-a luat în autoturismul său pe și a așteptat până au venit membrii familiei acestuia pentru a-l prelua. Acest comportament îl indică pe inculpatul ca fiind mai curând solidar cu partea vătămată, ascunzându-se de ceilalți inculpați pentru aoa juta și proteja.
De altfel, același lucru rezultă din convorbirile acestui inculpat cu inculpatul, căruia refuză să îi spună numele amantei lui și ce firmă are aceasta, spunându-i că nu știe nici numele firmei nici "pe ce firmă lucrează " la acel moment, protejându-l pe acesta (199 vol.5).
Este adevărat că inculpatul îi cunoaște pe ceilalți inculpați, care au acționat violent asupra părții vătămate, cu excepția lui, dar pe majoritatea i-a cunoscut tocmai prin intermediul părții vătămate. Partea vătămată îi reproșează inculpatului că a râs atunci când i-a fost aruncat pantoful și când un alt inculpat încerca să urineze pe aceasta, însă această manifestare este uneori declanșată chiar de actele umilitoare. Însă ulterior inculpatul a realizat suferința părții vătămate și a încercat să tempereze pe ceilalți inculpați, tot el fiind cel care i-a căutat pantoful părții vătămate.
Conținutul concret al activității inculpatului trebuie apreciat nu doar în comparație cu contribuția altora, ci și raportat la conduita generală a inculpatului, înainte și după săvârșirea faptei, pentru că liberarea provizorie este o instituție care impune o analiză mai amplă a circumstanțelor personale ale inculpatului, pentru a determina în ce măsură fapta imputată este o excepție sau o caracteristică a conduitei obișnuite a acestuia și dacă un set de obligații impuse de legiuitor sau judecător, apar ca suficiente pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în mod constant că pe lângă gravitatea unei acuzări ce ar putea conduce autoritățile la plasarea unui suspect în detenție provizorie, mai este nevoie, în plus, ca circumstanțele cauzei și mai ales antecedentele și personalitatea celui vizat să indice această necesitate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr.1096 din 25 martie 2009, prin care a admis recursul declarat de un alt inculpat din prezenta cauză, în primul dosar în care acesta a fost cercetat pentru multiple infracțiuni, casând încheierea recurată și, rejudecând, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, și a arătat că "o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorii sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. In acest sens, s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza Neumeister Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968)".
Inculpatul este o persoană de 29 de ani, căsătorit, are 2 copii minori în întreținere, are o ocupație - administrându-și firma, nu are antecedente penale. Legăturile sale familiale, relațiile cu clientela, integrarea socială, buna conduită anterior săvârșirii faptei și ulterior acestui moment, până la arestare, contribuția minoră și implicarea lui non violentă în activitatea infracțională, sunt argumente în sensul că nu există pericol de sustragere a inculpatului de la judecată și că impunerea obligațiilor prevăzute de textul art.160/3 și 3/1 Cod procedură penală ar reprezenta o garanție suficientă menită să înlăture posibilitatea influențării vreunei persoane din dosar.
Curtea menționează că învinuitul, a cărui prezență este certă la aceeași dată și pe durata întregii activități infracționale, începând din curtea martorei până la părăsirea părții vătămate în zona barajului, învinuit împreună cu care inculpatul s-a întors la baraj pentru aol ua pe partea vătămată, acuzat de exact aceleași infracțiuni, a fost trimis în judecată în stare de libertate, deși acesta avea un interes direct în a exercita presiuni asupra părții vătămate.
Trebuie de asemenea reținută și comportarea inculpatului în timpul anchetei, acesta formulând un denunț prin care își aduce aportul la cercetarea penală ce se desfășura urmare plângerii părții vătămate, acesta fiind un argument în plus pentru a se aprecia că inculpatul nu va încerca să influențeze aflarea adevărului.
Pentru toate aceste considerente, apreciind și că starea de arest preventiv este excepția pentru inculpații cercetați penal, că libertatea provizorie este în măsură să realizeze scopul prevăzut de art. 136 alin.1 Cod procedură penală, față de contribuția concretă ce poate fi reținută pentru acest inculpat la săvârșirea faptelor de care este acuzat, de circumstanțele lui personale, curtea va admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar și va dispune punerea în libertate a inculpatului, cu impunerea obligațiilor ce-i revin de drept conform art. 160 alin.3 Cod procedură penală. Deoarece inculpatul are domiciliul în Pitești, iar munca sa presupune deplasarea pe raza întregului județ, pentru a-i permite să realizeze venituri legal, curtea îi va impune acestuia să nu depășească limita județului
Ca o garanție în plus se va impune inculpatului să nu se apropie de partea vătămată, de membrii familiei acesteia, să nu comunice direct sau indirect cu aceștia și cu ceilalți inculpați, martorii și experții cauzei, aceștia din urmă fiind inclusiv medicii care au întocmit actele medico-legale privind pe partea vătămată și să nu se afle în locuința acestuia și a numitei.
Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 160/8a alin. 2 Cod procedură penală admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, zis " ", fiul lui și, născut la data de 30.10.1980, în municipiul Pitești, județul A, CNP - -, domiciliat în municipiul Pitești,-, -0,. C,.3, județul A, și dispune punerea în libertate provizorie a acestuia.
În baza art. 160/8a alin. 3 și art. 160/2 alin. 3 Cod procedură penală, obligă pe inculpat ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații:
a)să nu depășească limita teritorială a județului A;
b)să se prezinte la organul de urmărire și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c)să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A - conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
d)să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Curții de APEL PITEȘTI;
e)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 160/2 alin. 3/1 Cod procedură penală, inculpatul va respecta pe durata liberării provizorii și următoarele obligații:
-să nu se apropie de partea vătămată, de membrii familiei acestuia, de ceilalți inculpați, de martorii și experții cauzei și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia;
-să nu se afle în locuința părții vătămate și a persoanei vătămate.
În baza art.160/2 alin.3/2 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 160/2 alin. 4 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri se comunică inculpatului și instituțiilor arătate în art. 145 alin. 2/1 Cod procedură penală.
Dispune punerea în libertate a inculpatului la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.17 din 05 noiembrie 2009, emis de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru inculpat.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE,
-
Grefier,
Red.
Tehnored./ex.2
14 decembrie 2009
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu
