Liberare provizorie sub control judiciar. Încheierea 132/2009. Curtea de Apel Pitesti

Comentarii

0

Dosar nr-. operator de date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 132/

Ședința publică din 10 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător

Grefier - -

DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL PITEȘTI este reprezentat prin Procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25 septembrie 1983, în prezent aflat în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul ales.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Inculpatul, întrebat fiind de instanță, arată că își însușește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, motiv pentru care face această mențiune pe cerere și semnează.

Curtea, pune în discuția părților admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Avocat pentru petent solicită admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta, în sensul că pentru fiecare dintre faptele cu privire la care petentul este acuzat se prevede o pedeapsă ce nu depășește 18 ani.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere, în principiu a cererii de liberare provizorie fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.160²Cod procedură penală.

Curtea având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii, respectiv cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu depășește 18 ani, cererea de liberare provizorie sub control judiciar fiind formulată de apărător și însușită de petent, având și conținutul prevăzut de lege prin mențiunile cerute de art.160/6 alin.2 și 3 Cod procedură penală, admite în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.

Curtea, aduce la cunoștință inculpatului că are dreptul să dea o declarație în această procedură, întreabă petentul dacă dorește să dea declarație, punându-i în vedere că se poate folosi de dreptul la tăcere, refuzul de a da declarație neavând consecințe negative și se atrage atenția că, în cazul în care este de acord să dea declarație, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Petentul susține că dorește să dea declarație.

Curtea, procedează la ascultarea petentului inculpat, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosar.

Apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea cererii de liberare provizorie formulată de petent, acordând cuvântul asupra acesteia.

Avocat pentru petent solicită admiterea cererii de liberare provizorie, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege atât pentru admiterea în principiu a cererii, cât și pentru admiterea pe fond a acesteia, astfel că, instanța poate dispune liberarea inculpatului sub control judiciar. Achiesează la concluziile apărătorului puse în cauza asemănătoare, respectiv în dosarul nr-.

Arată că, până la momentul la care a formulat denunț nu i s-a reținut infracțiunea de violare de domiciliu. În primele declarații, 4-5 la număr, părțile vătămate nu au scos o vorbă despre inculpatul, dar și-a trimis la acest petent interpuși pentru a-i crea probleme. Precizează că avocatul, sunat de petent este stagiar la cabinetul de avocatură.

Se mai referă la declarațiile părții vătămate care odată spune ceva, altă dată spune altceva, dar este contrazis de fiecare dată de declarațiile soției sau concubinei. Dă un exemplu în sensul că, partea vătămată spune că era dezbrăcat, dar soția acestuia care a mers la locul faptei, în declarație spune că acesta era îmbrăcat.

Mai face referire și la faptul că petentului i s-a încălcat dreptul la apărare.

Cu privire la probele solicitate în apărarea petentului arată că toate au fost respinse. În afara declarației denunțătorului și a martorei, amanta denunțătorului, nu există la dosarul cauzei vreo convorbire telefonică cu privire la. În tot dosarul de urmărire penală care este destul de voluminos, respectiv 14 volume plus rechizitoriul, nu există nicio declarație a altei persoane care să facă referire la petentul. Mai mult decât atât, în ultimele 4 luni au fost monitorizați și nici în această perioadă, petentul nu a încălcat legea, în vreun fel.

Precizează că petentul este angajat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și la angajare a fost verificat sub toate aspectele, fiind în subordinea Ministerului d e Interne.

În continuare susține că, "s-a vrut capul lui ", și acest lucru s-a și concretizat, iar ceilalți inculpați sau cel puțin unii dintre ei (în special inculpatul ) a fost în locul și la momentul nepotrivit. Susține aceasta întrucât petentul nu îi cunoaște pe ceilalți petenți, el fiind în această situație datorită relației de "rudenie", fiind considerat "finul" numitului. Face precizarea că inculpatul este "nașul" copilului inculpatului.

Pericolul concret al faptelor reținute ca presupus a fi săvârșite de petent este mic. Arată că petentul nu este condamnat încă pentru aceste infracțiuni, fiind cercetat, deci beneficiază de prezumția de nevinovăție. Dar susține că cercetarea s-a efectuat cu rea credință, în dosar existând grave inadvertențe.

Solicită ca instanța să verifice dacă nu se impune luarea unei alte măsuri. Face referire și la practica CEDO, respectiv la două hotărâri contra Marii Britanii și în concluzie solicită admiterea cererii de liberare.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul, având în vedere multitudinea de infracțiuni reținute a fi săvârșite de acesta, precum și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor. Din dosar rezultă că sunt indicii că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile de șantaj, lipsire de libertate și violare de domiciliu. De asemenea, există date că aceștia s-au constituit într-un grup infracțional în vederea săvârșirii de infracțiuni, iar faptele săvârșite sunt deosebit de grave. Raportat la art. 148 lit. f Cod procedură penală, arată că subzistă temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii, iar petentul prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Susține că lăsarea în libertate a petentului ar crea o stare de neliniște în sensul că infractorii sunt judecați în stare de libertate.

Petentul, având ultimul cuvânt, arată că, este nevinovat, că nu cunoaște pe niciunul dintre ceilalți inculpați și nici nu a avut de-a face cu vreunul dintre ei. Solicită judecarea sa în stare de libertate, pentru a-și menține serviciul și a fi alături de familia sa.

CURTEA

La data de 3 decembrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de apărătorul inculpatului, fiul lui și, născut la data de 25 septembrie 1983, în Pitești, județul A, cu domiciliul în Pitești,-, -.2,.A,.3,.14, -, în prezent aflat în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului

Din conținutul cererii, rezultă că inculpatul, cercetat în dosarul 140/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, solicită punerea sa în libertate, considerând că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu și că nu există date în sensul că ar săvârși alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. De asemenea, inculpatul arată că este de acord să se supună obligațiilor ce-i vor fi impuse de către instanță și cunoaște dispozițiile legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.

Cererea a fost însușită de către inculpat, iar declarația de însușire a fost consemnată pe cerere la termenul de judecată din data de 10 decembrie 2009, conform art.160/7 alin.2 Cod pr.penală.

La dosarul cauzei s-au atașat dosarele de urmărire penală (13 volume), dosarul în care s-a dispus luarea măsurii preventive nr- și dosarul de fond, în care se află rechizitoriul nr.140/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, întocmit la data de 7 decembrie 2009.

Verificând cererea sub aspectul admisibilității ei,conform art.160/8 alin.1 Cod pr.penală, instanța a constatat că aceasta este formulată de o persoană dintre cele prevăzute de art.160/6 alin.1 Cod pr.penală, prin însușirea ei de către inculpat, cuprinde mențiunile prevăzute în art.160/6 alin.2 și 3 Cod pr.penală, iar maximul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul nu depășește limita arătată de art.160/2 alin.1 Cod pr.penală. In consecință, cererea de liberare a fost admisă, în principiu, și s-a audiat inculpatul, conform art.160/8a alin.1 Cod pr.penală.

In esență, inculpatul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și că, deși a fost de față la incidentul din ziua de 20 octombrie 2008, nu a șantajat pe partea vătămată, nu l-a amenințat, nu a exercitat asupra lui nici un fel de violențe și nu l-a lipsit de libertate, arătând că față de activitatea concretă desfășurată de el în ziua menționată și de circumstanțele personale, se poate dispune punerea sa în libertate. De asemenea, inculpatul faptul că ar fi intrat în casa numitei, că ar fi coborât din mașina pe care o condusese, câtă vreme s-au aflat în zona casei acesteia și că ar fi forțat în vreun fel urcarea în mașină a părții vătămate în același loc.

Analizând cererea, actele dosarului și înscrisurile aflate în dosarele atașate, curtea reține că, prin Încheierea nr.8/F/CC din 13 noiembrie 2009 Curții de Apel Piteștis -a dispus arestarea preventivă a inculpatului în temeiul dispozițiilor art.148 lit.f Cod pr.penală. După sesizarea instanței cu prezenta cerere, formulată în cursul urmăririi penale, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.194 alin.1 Cod penal, 192 alin.2 și art.189 alin.2 Cod penal.

Situația de fapt ce a fost astfel încadrată juridic este expusă în capitolul II pct.2.1 din rechizitoriu (27-28). Se reține că la data de 20 octombrie 2008, inculpatul împreună cu coinculpații G, și s-au deplasat la domiciliul numitei, în comuna, județul A, unde partea vătămată intenționa să se ascundă de creditorii lui, au exercitat violențe asupra acestuia din urmă și l-au constrâns-o să se urce în autoturismul condus de inculpatul.

Partea vătămată a fost transportată în zona barajului lacului, fiind lipsită de libertate prin încadrarea ei de către inculpați pe bancheta din spate a mașinii, a fost lovită după ieșirea din mașină, a fost dezbrăcată de haine și amenințată că va fi aruncată în lacul de acumulare dacă nu plătește la termen sumele datorate inculpatului. In același context, partea vătămată a fost supusă unor tratamente degradante.

Se mai reține că, la aceeași dată, inculpatul, împreună cu inculpații G și, a pătruns, fără drept, pe timp de noapte, în locuința numitei pentru a-l constrânge pe să-i însoțească în locația în care acesta a fost lipsit de libertate.

La restul actelor de violență exercitate asupra părții vătămate la alte date, de către diverși inculpați, inculpatul nu a participat, nefiind de față.

Așa cum s-a arătat, arestarea preventivă față de inculpat s-a dispus în temeiul dispozițiilor art.148 lit.f Cod pr.penală, apreciindu-se că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Articolul 160/2 alin.1 Cod pr.penală, nu exclude, însă, acordarea liberării provizorii atunci când s-a reținut un anume caz de arestare, chiar și cel prevăzut de art.148 lit.f Cod pr.penală, singurul criteriu limitativ fiind cel referitor la maximul pedepsei aplicabile inculpatului. De aceea, în principiu, oricare ar fi temeiul arestării, orice inculpat cercetat pentru infracțiuni al căror cuantum maxim al pedepsei nu depășește 18 ani, are o vocație la liberarea provizorie. In cauză, pedepsele maxime sunt de cel mult 15 ani închisoare.

De asemenea, instituția liberării provizorii presupune preexistența arestării preventive ca măsură luată în mod legal și temeinic. In consecință, chiar dacă se mențin temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive a inculpatului, liberarea provizorie poate fi acordată, fiind o instituție distinctă de cea a revocării sau înlocuirii arestării preventive.

Legea română nu prevede un moment de la care poate fi formulată o cerere de liberare provizorie, fiind astfel în acord cu art.5 par.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care, în ipoteza finală, se referă la dreptul oricărei persoane arestate de a fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea la audiere.

Curtea Europeană însă s-a pronunțat în multiple cauze asupra obligației instanțelor naționale de a lua în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative, arestării, capabile să asigure prezentarea persoanei la proces, respectiv eliberarea provizorie sau interdicția de a părăsi țara sau localitatea (Cauza Khudoyorov Rusiei, Lelievre Belgiei, Hass Poloniei).

De asemenea, Curtea Europeană a recunoscut posibilitatea examinării chestiunii liberării provizorii imediat după arestarea preventivă, arătând că nu este nici un motiv de principiu ca verificarea regularității privării de libertate și respectiv liberarea provizorie să nu poată fi examinată de doi magistrați și în același interval de timp foarte scurt (Cauza McKay Regatului Unit). Acest argument conduce la interpretarea concretă că, în prezenta cauză, chiar dacă s-a dispus recent prelungirea arestării preventive a inculpatului, nu este exclusă acordarea liberării provizorii la un interval scurt de timp de la aceasta sau chiar de la luarea măsurii arestării.

Mai mult, în literatura de specialitate ( "Arestarea preventivă și detenția în jurisprudența CEDO"), se arată că liberarea provizorie are și rolul de "a interveni rapid pentru ca orice privare de libertate nejustificată să fie redusă la un minim acceptabil".

In prezenta cauză, în ce-l privește pe inculpat, nu se regăsește vreuna dintre situațiile în care, conform art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, este exclusă posibilitatea liberării provizorii, neexistând nici un fel de date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească noi infracțiuni sau că acesta va încerca să îngreuneze aflarea adevărului prin una dintre modalitățile arătate de text. Aceasta deoarece datele la care se referă textul de lege nu trebuie să aibă caracter abstract, ci trebuie să rezulte din situații de fapt bine stabilite, în sensul că inculpatul ar fi desfășurat vreuna dintre activitățile arătate alternativ de către textul menționat în scopul zădărnicirii aflării adevărului.

Următoarea analiză care este impusă de art.160/8a alin.2 Cod pr.penală, este aceea a temeiniciei cererii. In lipsa unor criterii prevăzute expres în ecțiunea V: "Liberarea provizorie...", prin interpretarea modului în care au fost reglementate și organizate articolele Capitolului I al Titlului IV Cod penal, rezultă că la alegerea oricăreia dintre măsurile prevăzute de art.136 Cod pr.penală, se ține seama de criteriile arătate în alin.8 al acestui articol.

Aceasta deoarece, art.136 Cod pr.penală, deschide Secțiunea I, ce conține "Dispoziții generale", aplicabile întregului Capitol I, "Măsurile preventive", capitol din care face parte și Secțiunea V - "Liberarea provizorie".

De altfel, și structura articolului 136 Cod pr.penală, conduce la aceeași concluzie în sensul că alin.ultim este aplicabil atât pentru măsurile preventive expres prevăzute în alin.1, dar și pentru liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, prevăzute în alin.2 al aceluiași articol.

Aceste criterii sunt: scopul măsurii, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

In ce privește scopul măsurii, instanța reține că și liberării provizorii i se recunoaște prin alin.2 al art.136 Cod pr.penală, capacitatea de a realiza finalitatea măsurilor preventive.

Gradul de pericol social al infracțiunii nu este însă o noțiune care să ceară o apreciere generală și abstractă asupra gravității încadrării juridice, ci se referă tocmai la contribuția concretă a fiecărui inculpat la săvârșirea unei infracțiuni. Din această perspectivă, judecătorul cererii de liberare are datoria de a examina el însuși probele pe baza cărora se poate aprecia implicarea unui inculpat anume în activitatea infracțională.

Curtea Europeană a oferit și în această situație clarificări în concordanță cu cele expuse anterior: "instanțele care statuează asupra cererilor de eliberare din arest preventiv, nu pot face acest lucru decât examinând elementele dosarului și trebuie să își motiveze deciziile prin elemente de fapt și de drept instanțele apreciază sumar datele disponibile pentru a determina dacă bănuielile poliției au consistență. Nu s-ar putea asimila bănuielile cu o constatare formală a culpabilității" (Cauza Gosselin Franței conform, op.cit.)

Judecătorul trebuie să se așeze în postura observatorului imparțial și să păstreze pentru formarea convingerii sale acele probe obiective, unde există, respectiv să discearnă, din datele obținute de la părțile implicate, elementele subiective și să le valorifice doar pe cele care se pot corobora cu alte probe. Procedând astfel, instanța constată că, deși inculpatul s-a aflat împreună cu ceilalți inculpați la data și în contextul descris în rechizitoriu, în care partea vătămată a fost lipsită de libertate, amenințată și lovită în scopul obținerii plății ratelor unui împrumut, el personal nu a amenințat și nu a lovit pe partea vătămată și nu a avut nici un interes personal nici în a săvârși șantajul, nici pentru lipsirea de libertate a acestei părți vătămate.

Instanța constată că în sarcina inculpatului se reține câte un singur act material pentru fiecare infracțiune, astfel că, în comparație cu activitatea infracțională desfășurată de alți inculpați arestați în aceeași cauză, activitatea inculpatului este mai puțin importantă și se reduce la ziua de 20 octombrie 2008. Nici partea vătămată și nici coinculpații sau numita nu-l indică pe inculpatul ca lovind sau amenințând pe partea vătămată în secvența petrecută la domiciliul acesteia din urmă.

Pentru incidentul din zona, trebuie reținut că nu există martori, ci doar declarații ale inculpaților, ale părții vătămate și ale persoanelor care au cunoscut despre cele întâmplate din relatările participanților, precum și înregistrări telefonice sau ale unor discuții în mediul ambiental purtate de alți inculpați între ei sau cu partea vătămată.

Inculpatul a declarat în fața curții că partea vătămată "s-a urcat de bună voie în autoturismul lui ", arătând că fraza atribuită acestui inculpat în sensul că în casa numitei s-ar afla "banii noștri", a fost rostită de inculpatul, deși acesta din urmă îi este prieten apropiat și "moșul copilului" inculpatului. De altfel, acesta era și creditor al părții vătămate, spre deosebire de inculpatul, care anterior nu avusese nici un fel de relație cu partea vătămată.

De la momentul arestării preventive a inculpatului s-au administrat mai multe probe, dosarul de urmărire penală având în prezent, cu trei volume mai mult decât la momentul propunerii de arestare. Între aceste probe se regăsește și declarația martorei (57-59 vol.11), care este persoana de la care a sunat în seara de 20 octombrie 2008 pe tatăl părții vătămate și căreia aceasta i-a povestit preț de o J de oră, deci în amănunt, ce s-a întâmplat între inculpați și. Această martoră declară: " a precizat că persoanele respective nu au intrat peste ei în casă" și că "la momentul respectiv locuința numitei nu avea porți și nu era împrejmuită cu gard".

Curtea, examinând în această procedură declarațiile persoanei vătămate, căci ea este victima infracțiunii de violare de domiciliu, constată că mai degrabă decât cele ale persoanei vătămate, declarațiile inculpatului se coroborează cu ale celorlalți inculpați privind acest moment al derulării faptelor la data de 20 octombrie 2008 și cu declarația martorei. Acesta este un martor obiectiv, care a cunoscut imediat după săvârșirea presupusei fapte de violare de domiciliu chiar de la cele întâmplate, înainte ca aceasta să se pună de acord cu asupra declarațiilor pe care le vor da. Martora este cu atât mai credibilă cu cât nu este în nici un fel apropiată inculpaților, ba chiar este căsătorită cu vărul lui.

În ce privește faptele săvârșite la baraj, inculpatului i se reproșează în rechizitoriu (26-27) doar conducerea autoturismului și prezența în grupul celor cinci persoane care ar fi paralizat practic posibilitatea de ripostă a părții vătămate, menționându-se explicit de către procurorul care a întocmit rechizitoriul că "nu toate cele cinci persoane au exercitat acte de violență asupra părții vătămate".

Nici partea vătămată în convorbirile purtate ulterior cu ceilalți inculpați nu îl pomenește pe inculpatul ca fiind cel care i-a făcut vreun rău. De altfel, în declarația olografă a lui din 29.11.2008 (23 verso, vol.I urm pen.), acesta spune că avocatul și inculpatul (persoana despre care la pag.23 arată că i se spune " ") "au pătruns în locuința numitei afirmând că bunurile din casă sunt cumpărate din banii lor".

În întregime sub acest aspect se regăsește situația de fapt care îl exclude pe inculpatul și în declarația aceleiași părți vătămate din 5.12.2008, dată în fața procurorului șef al DNA (33 vol.I). Aceste declarații ale lui se coroborează cu ale inculpaților, mai ales succesiunea faptelor descrisă de inculpatul în fața Curții la data de 10 decembrie 2008. Ceea ce mai târziu i-a determinat pe partea vătămată și pe amanta acestuia, să îl incrimineze pe inculpatul rămâne necunoscut instanței și nu poate decât să creeze suspiciuni asupra sincerității declarațiilor ulterioare.

De altfel, dincolo de subiectivismul prezumat al declarațiilor date de persoanele ce sunt victime ale unor infracțiuni, datorită emoțiilor ce au efect asupra precepției, în cauză nu trebuie ignorată probitatea și moralitatea celor două persoane, care dau informații ce stau la baza reținerii situației de fapt și a implicării inculpatului.

În ce o privește pe partea vătămată, aceasta nu este o persoană cu un profil moral impecabil, rezultând din probe că își făcuse un mod de viață din a împrumuta sume mari de bani fără a le restitui, din a contracta lucrări pe care nu le mai executa, că, deși căsătorit, avea o relație extraconjugală, că a săvârșit o ucidere din culpă și că în anumite momente a relatat neadevăruri chiar în acest dosar (de exemplu, denunțătorul a susținut că la incidentul de la baraj inculpații i-au aruncat hainele în lacul de acumulare, însă soția acestuia declară -120, vol.I -că atunci când a mers să-l ia, era îmbrăcat în cămașă și pantaloni și că-i lipseau doar pantofii; sau atunci când susține că în casa martorei se afla în interes de afaceri, deși în discuția înregistrată -114, vol.IV- a recunoscut că era în pijamale, iar concubinajul cu aceasta rezultă din probe).

Numita se afla în relație adulterină cu, căsătorit, dependentă material de acesta, care i-a construit casa și are mai multe declarații contradictorii în prezenta cauză. Uneori, prestructurarea declarației acesteia este atât de evidentă în ceea ce o privește încât se ajunge la susțineri aproape paradoxale: de exemplu în declarația din 19 noiembrie 2009 (76-80 vol.11), după ce descrie cum inculpatul striga "ieși afară că te omorâm", a luat o și bătea cu ea în geamuri, trăgea de ușă și striga că dacă nu ies afară dă foc la casă, etc, arată că în curte a venit și fiica ei de 9 ani, le-a spus inculpaților cum o cheamă pe mama ei, "după care a plecat la joacă". Faptul că un copil de 9 ani se duce liniștit la joacă deși se prezumă că a perceput toată desfășurarea evenimentelor descrisă de martoră, că părinții acesteia care locuiesc în casa alăturată nici nu au ieșit să vadă ce se întâmplă, că martora, care locuiește pe aceeași uliță susține că nu a auzit în acea seară, aruncă o îndoială asupra sincerității și bunei credințe a persoanei vătămate. De altfel declarația acesteia este "relevantă" pentru a fi apreciată ca nesinceră, când se referă la motivul pentru care se afla îmbrăcat doar în "pantaloni de lucru în dungi" în loc de pijamale, așa cum chiar el a recunoscut în convorbirile telefonice, sau când, în contradicție cu martora menționată susține că de fapt curtea ei era împrejmuită.

Este de menționat că nici procurorul nu a reținut ca real acest ultim aspect, trimițând în judecată pentru infracțiunea de violare de domiciliu, doar pe inculpații acuzați de a fi intrat în casă în condițiile în care, aflându-se toți în mașina inculpatului și coborând din aceasta, cum susțin persoanele vătămate, s-au aflat în așa zisa curte.

Inculpatul a fost înregistrat în câteva convorbiri telefonice purtate doar cu inculpatul, în care discută despre posibilitatea de a se întâlni pentru că soția avocatului sărbătorea probabil ziua de naștere, motivul întâlnirii care rezultă din convorbirile din data de 22.11.2008 fiind: "dă o masă".

Nu există nici o convorbire telefonică între inculpatul și partea vătămată sau membri ai familiei acestuia, nici cu a și nu rezultă din actele dosarului că anterior zilei de 20 octombrie 2008 sau după aceea inculpatul ar mai fi luat legătura direct sau indirect cu aceștia. Din această perspectivă curtea apreciază că punerea în libertate a acestui inculpat nu ar conduce la un sentiment de insecuritate nici măcar pentru persoanele vizate de infecțiunile presupus a fi săvârșite de el.

Conținutul concret al activității inculpatului trebuie apreciat nu doar în comparație cu contribuția altora, ci și raportat la conduita generală a inculpatului, înainte și după săvârșirea faptei, pentru că liberarea provizorie este o instituție care impune o analiză mai amplă a circumstanțelor personale ale inculpatului, pentru a determina în ce măsură fapta imputată este o excepție sau o caracteristică a conduitei obișnuite a acestuia și dacă un set de obligații impuse de legiuitor sau judecător, apar ca suficiente pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în mod constant că pe lângă gravitatea unei acuzări ce ar putea conduce autoritățile la plasarea unui suspect în detenție provizorie, mai este nevoie, în plus, ca circumstanțele cauzei și mai ales antecedentele și personalitatea celui vizat să indice această necesitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr.1096 din 25 martie 2009, prin care a admis recursul declarat de un alt inculpat din prezenta cauză, în primul dosar în care acesta a fost cercetat pentru multiple infracțiuni, casând încheierea recurată și, rejudecând, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, și a arătat că "o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. In acest sens, s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza Neumeister Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968)".

Inculpatul este o persoană de 26 de ani, căsătorit, are 1 copil minor în întreținere, are o ocupație, fiind angajat ca subofițer la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, nu are antecedente penale. Legăturile sale familiale, integrarea socială, buna conduită anterior săvârșirii faptei și ulterior acestui moment, până la arestare, timp de un an nefiind implicat în nici un fel de fapte antisociale, deși a fost în atenția organelor de poliție fără să i se fi adus la cunoștință acest lucru, deoarece urmărirea penală a fost începutăin rem, sunt argumente în sensul că nu există nici pericolul de a săvârși noi infracțiuni, nici pericol de sustragere a inculpatului de la judecată.

Caracterul nonviolent al inculpatului rezultă și din faptul că acesta a fost supus și a trecut testările atât pentru selecția în vederea angajării sale la actualul loc de muncă, cât și cele periodice, iar aspectele ce ar fi relevat o personalitate impulsivă, violentă, l-ar fi exclus de la ocuparea unui post care presupune chiar posibilitatea de a interveni în salvarea vieților altora înfrângând uneori instinctul de conservare firesc.

Contextul în care inculpatul a ajuns să se afle împreună cu ceilalți inculpați la data de 20 octombrie 2008, la cererea nașului copilului său, având o mașină mai potrivită pentru un drum de țară, excluzând orice premeditare sau organizare, implicarea lui minoră în activitatea infracțională, moralitatea sa necontestată, stabilitatea domiciliului și a profesiei, faptul că dispune de resurse materiale pentru a-și asigura existența, rezistența sa la încercarea de presiune a persoanelor asociate părții vătămate (martorul confirmă că l-a căutat pe inculpat la serviciu și că aceasta a susținut că e nevinovat, dar nu "i-a propus" să-i dea vreo sumă de bani pentru a nu fi implicat) reprezintă tot atâtea garanții, în sensul că impunerea obligațiilor prevăzute de textul art.160 alin.3 și 3/1 Cod procedură penală sunt suficiente pentru a înlătura posibilitatea îngreunării aflării adevărului sau a sustragerii de la judecată.

Pentru toate aceste considerente, apreciind și că starea de arest preventiv este excepția pentru inculpații cercetați penal, că libertatea provizorie este în măsură să realizeze scopul prevăzut de art. 136 alin.1 Cod procedură penală, față de contribuția concretă ce poate fi reținută pentru acest inculpat la săvârșirea faptelor de care este acuzat, de circumstanțele lui personale favorabile, curtea va admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar și va dispune punerea în libertate a inculpatului, cu impunerea obligațiilor ce-i revin de drept conform art. 160 alin.3 Cod procedură penală. Deoarece inculpatul are domiciliul în Pitești, iar locul său de muncă presupune intervenții pe raza întregului județ, inclusiv unitatea la care acesta funcționa fiind în altă localitate decât cea de domiciliu -, curtea îi va impune să nu depășească limita județului

Considerând că este în fapt persoană vătămată pentru infracțiunea de violare de domiciliu, se va impune inculpatului să nu se apropie de aceasta și de partea vătămată, de membrii familiei acestora, să nu comunice direct sau indirect cu acestea și cu ceilalți inculpați, martorii și experții cauzei, aceștia din urmă fiind inclusiv medicii care au întocmit actele medico-legale privind pe partea vătămată și să nu se afle în locuința acesteia și a numitei.

Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 160/8a alin 2 Cod procedură penală, admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25 septembrie 1983 în Pitești, județul A, cu domiciliul în Pitești,-, -.2,.A,.3,.14, - și dispune punerea în libertate provizorie a acestuia.

În baza art. 160/8a alin. 3 și art. 160/2 alin. 3 Cod procedură penală, obligă pe inculpat ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații:

a)să nu depășească limita teritorială a județului A;

b)să se prezinte la organul de urmărire și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

c)să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A - conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;

d)să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Curții de Apel Pitești;

e)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 160/2 alin.3/1 Cod procedură penală, inculpatul va respecta pe durata liberării provizorii și următoarele obligații:

-să nu se apropie de partea vătămată, de persoana vătămată, de membrii familiei acestora, de ceilalți inculpați, de martorii și experții cauzei și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia;

-să nu se afle în locuința părții vătămate și a persoanei vătămate.

În baza art.160/2 alin.3/2 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În baza art. 160/2 alin. 4 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri se comunică inculpatului și instituțiilor arătate în art. 145 alin. 2/1 Cod procedură penală.

Dispune punerea în libertate a inculpatului la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 26 din 13 noiembrie 2009, emis de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru inculpat.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE,

-

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2/11 decembrie 2009

Președinte:Corina Voicu
Judecători:Corina Voicu

Vezi şi alte speţe de drept penal: