Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 153
Ședința publică de la 11 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 2: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 3: Daniela Dumitrescu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art.160 ind.2 Cod procedura penala)", declarat deinculpatul, fiul lui si, nascut la 06.03.1984 - in prezent detinut in Arestul IPJ I, impotriva incheierii penale nr.10 din data de 06.03.2009 pronuntata de Tribunalul I in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de avocat - - aparator ales din cadrul Baroului de Avocati
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Av. - depune in instanta imputernicirea avocatiala si o listă a ICCJ, sustinand aparatorul, din care rezulta ca pe data de 9 februarie 2009 s-a luat in discutie recursul in interesul legii cu privire la exact acea admisibilitate a cererii de liberare sub control judiciar, exact pe aceste tipuri de infractiuni puse in sarcina inculpatului, este pozitia 1 dosar nr.36/2008.
Interpelata de catre instanta, avocat - sustine ca nu stie daca s-a pronuntat Inalta C, a sunat pe 9 februarie la acea instanta si a solicitat sa i se comunice solutia și nu a primit răspunsul. Nici pagina de internet nu este actualizata. Procurorul general si-a spus punctul de vedere.
Interpelat de catre instanta, inculpatul recurent precizeaza ca isi mentine recursul formulat impotriva incheierii de sedinta prin care i s-a respins cererea de liberare provizorie ca inadmisibila.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului.
Avocat - avand cuvantul pentru inculpat, sustine ca, doua sunt chestiunile pe care intelege sa le ridice in fata instantei de recurs si anume, prima chestiune - privind respingerea ca inadmisibila in principiu, si a doua chestiune - pentru motivul pentru care s-a considerat aceasta cerere inadmisibila.
Considera ca aceste conditii impuse de art.160 ind.2 Cod procedura penala nu sunt conditii de admisibilitate ale unei cereri sub control judiciar.
Considera ca nu este vorba de o admisibilitate in principiu ci de temeinicia pe fond a cererii.
Sunt enumerate doua pozitii, respectiv limitele de pedeapsa si acel pericol sau fapte pe care inculpatul - ar exista indicii ca le-a savarsit sau ca nu le-a savarsit.
Nici una dintre ele nu reprezinta chestiuni de admisibilitate.
Prin interpretare s-ar deduce că dacă limita de pedeapsă este indeplinită, s-a analizat numai cele cu privire la pericolul pe care l-ar prezenta, sau inculpatul in general, si incercarea acestuia de a zadarnici luarea declaratiilor martorilor sau in cursul procesului. Nu, nu sunt doua conditii cumulative.
Cea de-a doua chestiune cu privire la care doreste sa retina atentia instantei, este momentul pentru care s-a considerat că această cerere nu ar fi admisibilă, respectiv limitele de pedepasă.
Consideră că intr-un mod gresit s-a motivat de catre instanta de fond această respingere a cererii, că limita de pedeapsă prevazută este de 5 la 20 de ani.
Făcând abstracție de alin.2 al art.7 care prevede că pedeapsa nu poate fi mai mare decat cea pentru infractiunea in vederea savarsirii căreia s-a constituit grupul, ori in speță de față, se presupune că grupul s-ar fi constituit in vederea savarsirii traficului de migranți. Limitele de pedeapsă sunt de la 2 la 7 ani. Atunci, analizand alin.1 coroborat cu alin.2, rezultă că pedeapsa maximă care s-ar putea aplica ar fi de la 2 la 7 ani.
Nu discută aici de individualizarea judiciară a pedepsei. Nu se pune problema individualizării acesteia datorită modalității concrete de savarsire a faptei sau a persoanei inculpatului, ci de limitele abstracte stabilite de legea penală pentru infractiunea despre care discută.
Faptul că instanta de fond a făcut referire la definirea termenilor, ce inseamnă pedeapsă prevăzută de lege, si anume, textul - limitele de pedeapsă fără a ține seama de cauze de reducere ori de majorare a pedepsei, consideră că nu sunt aplicabile in cauză.
2 al art.7 din Legea nr.39/2003 nu este o cauză de reducere a pedepsei. După cum nu este nici majorat. Nu este intr-o situatie de minoritate ca să ducă la reducerea pedepsei. Nu este pe depășirea legitimei apărări ca să ducă la reducerea pedepsei. Nu este pe situatii concrete de fond, analizand modul de savarsire sau persoana inculpatului, ci in abstract legiuitorul stabilește limitele de pedeapsă, așa cum si procurorul general in recursul inaintat Inaltei Curti de Casatie si Justitie a explicat că limitele de pedeapsă sunt determinate, cum sunt in cazul majorității infractiunilor prevazute de Codul penal, sau determinabile, ceea ce este situatia speței de față.
Prin alin.1 al art.7 se spune că pedeapsa este intre 5 si 20 de ani, dar se revine prin alin.2 - se dă o interpretare specială și se stabilește că nu poate fi mai mare decat cea stabilită pentru infractiunea in vederea savarsirii constituit grup.
In aceste conditii, solicita admiterea recursului, a se considera că in mod gresit cererea inculpatului a fost respinsa ca inadmisibila in principiu, soluția ar fi casarea si trimiterea spre rejudecarea cererii inculpatului. Este punctul de vedere pe care îl are, nefiind inadmisibila in principiu. Deci, cererea fiind admisibila, atunci crede că trebuie judecată pe fondul ei si apoi trebuie să se pronunte o hotărâre.
Avand cuvantul reprezentantul Ministerului Public precizeaza că a pus concluzii in fond, si a apreciat atunci că cererea este admisibila sub raportul continutului prevazut de art.160 si anume, că pedeapsa prevazuta de lege e mai mică de 18 ani. In principiu a spus.
A solicitat totusi respingerea ei, considerand că este inoportună lăsarea in libertate a inculpatului.
Sintagma - pedeapsa prevăzută de lege, a făcut obiectul unor dezbateri ample.
Dupa 1996, s-a considerat timp de vreo 2-3 ani, că pedeapsa prevazuta legii speciale, stabilită de catre legiuitor fără aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei, astfel incat toti minorii care săvâșesc infractiuni de furt erau condamnati la pedepse cu inchisoare in regim de detentie, pe motiv că dispozitiile art.81 nu se aplicau, pedeapsa fiind mai mare de 12 ani la data respectivă, și s-a pronuntat Curtea Supremă și in ceea ce priveste minoritatea și in ceea ce priveste tentativa.
In speța da față a considerat că este similaritate cu acele spețe, și a considerat că este admisibilă in principiu.
Consideră că pedeapsa aplicată in speță este cea stabilită de legiuitor prin analiza operațiunii de individualizare legală a pedepsei, iar nu de individualizare judiciară a pedepsei.
Legea stabileste limitele in functie de anumite criterii. La art.7 alin.2 spune intr-adevar, că nu poate depăși limita maximă a pedepsei prevazută de lege ca infractiunea care face obiectul asocierii.
In speță, e traficul de migranți, pedeapsă intre 3 si 10 ani, pe cale de consecință pedeapsa aplicabilă inculpatilor față de dispozitiile art.7 sunt 5-10 ani. In aceste limite va merge si judecatorul de fond cand va analiza situatia.
Ar vrea ca această chestiune de drept să fie trasată, in sensul considerării pedepsei prevazute de lege ca fiind cea in urma operațiunii de individualizare legală, in speță de către Curtea de Apel I, și a se constata că cererea era admisibilă in principiu.
Din acest motiv consideră că solutia legală este casarea cu trimiterea spre rejudecare pentru a se judeca fondul cauzei la Tribunal.
In subsidiar, in situatia in care instanta va considera că solutia ar trebui apreciată in sensul celor impuse de catre Tribunal, in mod obligatoriu instanta va dispune respingerea cererii ca fiind inadmisibilă dacă va considera că pedeapsa prevazută de lege in situatia dată, raportat la art.160 Cod procedura penala, este de la 5 la 20 de ani.
Avocat - sustine că s-a depus la dosarul cauzei și o decizie din ianuarie 2007 Inaltei Curti de Casatie si Justitie, exact in sensul acestei inadmisibilități in principiu.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent solicita admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință nr.10 din 6 martie 2009 Tribunalului Iași, în conformitate cu dispozițiile art.160 ind.8 alin.1 și 3 Cod procedură penală raportat la art.160 ind.2 alin.1 și 2 Cod procedură penală a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, deținut în Arestul I sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.6/U din 26 ianuarie 2009 emis de Tribunalul Iași.
În baza art.192 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, de 50 lei.
Pentru a pronunța încheierea tribunalul a reținut:
Potrivit dispozițiilor art. 160 ind. 8 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 160 ind.2 alin.1 Cod procedură penală, o primă condiție esențială necesară pentru admiterea în principiu a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar se referă la infracțiunea sau infracțiunile pentru a căror săvârșire este cercetat penal sau judecat inculpatul. Mai concret, pentru ca cererea de liberare provizorie sub control judiciar să fie admisibilă în principiu, este necesar ca inculpatul să fie cercetat sau judecat fie pentru infracțiuni săvârșite din culpă, fie pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dar pentru care pedeapsa prevăzută de lege să fie închisoarea de cel mult 18 ani.
În prezenta cauză, față de inculpatul s-a dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea unui număr de 3 infracțiuni, și anume: "aderare la un grup infracțional organizat" prevăzută și pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003, "trafic de migranți" prevăzută și pedepsită de art. 71 din OUG105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și "dare de mită" prevăzută și pedepsită de art. 255 Cod penal.
Analizând textele de incriminarea a celor trei infracțiuni pentru a căror săvârșire este cercetat penal, în prezent, inculpatul în dosarul nr. 77D/P/2008 al DIICOT - Biroul Teritorial Iași, instanța constată că în cazul uneia dintre ele, respectiv în cazul celei înscrise la art. 7 din Legea nr. 39/2003 limita maximă de pedeapsă prevăzută de lege este de 20 de ani închisoare. Cu ușurință, se observă că această limită de pedeapsă depășește limita de 18 ani închisoare prevăzută de art. 160 ind.2 alin.1 Cod procedură penală.
Este adevărat că în aliniatul 2 al art. 7 din Legea nr. 39/2003 se prevede că pedeapsa aplicată pentru fapta de "inițiere, constituire, aderare ori sprijinire a unui grup infracțional organizat" nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat însă, la analiza condiției înscrisă la art. 160 ind.2 alin.1 Cod procedură penală trebuie avută în vedere pedeapsa prevăzută de textul de lege ce incriminează fapta și nu pedeapsa care poate fi aplicată cu ocazia individualizării judiciare.
Practic, problema care se impune a fi lămurită este aceea de a stabili care este înțelesul expresiei "pedeapsa prevăzută de lege" folosită în textul art. 160 ind.2 alin.1 Cod procedură penală.
Această expresie este definită în art. 141 ind.1 din Codul penal (articol introdus prin art. I pct.50 din Legea 278/2006), unde se prevede că "prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei".
Împrejurarea că definiția dată expresiei "pedeapsă prevăzută de lege" în Codul penal are aplicabilitate și atunci când expresia este utilizată în cuprinsul unor texte din Codul d e procedură penală rezultă din art. 503 Cod procedură penală care prevede că: "termenii sau expresiile al căror înțeles este anume explicat în Codul penal au același înțeles și în legea de procedură penală".
Față de considerentele anterior redate, instanța apreciază că, în speța de față, atunci când se are în vedere "pedeapsa prevăzută de lege" pentru infracțiunea prevăzută la art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 se rețin limitele de la 5 la 20 de ani închisoare, neputând fi luată in considerare pedeapsa ce ar putea fi aplicată ca efect al prevederilor aliniatului 2 al articolului 7 din Legea 39/2003.
Or, în atare condiții se reține că în cauză nu este îndeplinită condiția privitoare la limita maximă de pedeapsă prevăzută la art. 160 indice 2 alin. 1 Cod procedură penală, ceea ce face ca cererea de față să fie inadmisibilă în principiu.
Se mai impune a arăta că într-o situație asemănătoare, aceeași interpretare fost exprimată și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia în interesul legii nr. XXVIII din 18.09.2006.
Într- altă ordine de idei, se impune arăta și faptul că, din interpretarea dispozițiilor art. 160 indice 8 și art.160 indice 8a Cod procedură penală rezultă că procedura soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar presupune două faze, și anume: primă fază în care se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea in principiu și, numai în ipoteza în care se constată că acestea sunt îndeplinite se trece la faza următoare, aceea a soluționării cererii pe fond.
Cum în speța de față nu fost îndeplinită una din condițiile cerute de lege pentru admiterea în principiu cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța nu a trecut la etapa soluționării pe fond a cererii de față.
Împotriva încheierii, inculpatul a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se susține că încheierea atacată este nelegală întrucât în mod greșit i s-a respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune ca inadmisibilă, întrucât dispozițiile art.160 ind.2 Cod procedură penală nu cuprind condițiile de admisibilitate în principiu a cererii, condițiile respective privind temeinicia cererii.
Respingând ca inadmisibilă cererea, hotărârea este supusă casării conform art.385 ind.9 pct.10 Cod procedură penală, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale de natură să garanteze drepturile părții.
Sub aspectul temeiniciei cererii, inculpatul consideră ca fiind temeinică cererea sa.
Instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.7 care la alin.2 prevede expres faptul că pedeapsa nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat. Ori, fapta de trafic de migranți prevăzută de art.71 din OUG 105/2001 este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii între 2 ani și 7 ani.
Se invocă în acest sens punctul de vedere exprimat de Procurorul General în memoriul adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii privind admisibilitatea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Recursul inculpatului este fondat.
Împotriva inculpatului s-a dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, art.71 din OUG nr.105/2001 aprobată prin Legea nr.243/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.255 Cod penal.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 26 ianuarie 2009 pentru 29 de zile, până la data de 23 februarie 2009 inclusiv și s-a prelungit măsura arestării preventive a acestuia de la 24 februarie 2009 până la 25 martie 2009 inclusiv, pentru 30 de zile, în temeiul art.148 lit. f Cod procedură penală.
Inculpatul a formulat cererea de liberare provizorie sub control judiciar susținând în motivarea acesteia că îndeplinește condițiile prevăzute de art.160 ind.2 alin.1 și 2 Cod procedură penală.
Examinarea și admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie este prevăzută în art.160 ind.8 Cod procedură penală și face parte din dispozițiile comune în cadrul Secțiunii
Este real că, în cazul cererilor de liberare provizorie, într-o primă fază se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia, iar în a doua fază se soluționează cererea, după ascultarea inculpatului, verificându-se condițiile prevăzute de lege referitoare la temeinicia acesteia.
Condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art.160 ind.6 Cod procedură penală și care fac parte din dispozițiile comune ale secțiunii
O cerere poate fi inadmisibilă, de regulă, ori de câte ori nu este obiectiv încuviințată de lege, când lipsește legitimitatea subiectivă a celui care o folosește sau atunci când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcțională în sensul că nu poate produce efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie în cazul respectiv.
Condițiile prevăzute în art.160 ind.2 alin.1 și 2 Cod procedură penală sunt condiții referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În consecință, în mod greșit instanța a respins cererea ca inadmisibilă, considerând că art.160 ind.2 alin.1 Cod procedură penală cuprinde condiții de admisibilitate în principiu a cererii.
În speță, examinând admisibilitatea cererii inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar prin prisma dispozițiilor art.160 ind.6 Cod procedură penală care conțin condițiile de admisibilitate, Curtea constată că cererea petentului inculpat este admisibilă, aceasta neputând fi inadmisibilă, deoarece toate cerințele legale care creează limitele admisibilității sunt satisfăcute.
În cauză instanța verificând una dintre condițiile de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prevăzută de art.160 ind.2 alin.1 Cod procedură penală în cadrul procedurii admisibilității în principiu a îngrădit astfel dreptul părții de a formula o astfel de cerere în tot cursul procesului penal, condițiile de admisibilitate fiind îndeplinite în cauză (cele prevăzute de art.160 ind.6 Cod procedură penală).
Respingând ca inadmisibilă cererea, încheierea pronunțată este supusă casării conform cazului prevăzut de art.385 ind.9 alin.1 pct.10 Cod procedură penală, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale de natură să garanteze drepturile părții.
Condițiile prevăzute în art.160 ind.2 Cod procedură penală se analizează în cadrul fazei de soluționare a cererii de liberare provizorie și nu în cadrul fazei verificării condițiilor de admisibilitate în principiu.
În consecință, conform art.385 ind.15 pct.2 lit. c și art.385 ind.9 alin.1 pct.10 Cod procedură penală va admite recursul inculpatului împotriva încheierii de ședință nr.10 din 6 martie 2009 Tribunalului Iași, dată în dosar nr- pe care o va casa integral și va trimite cauza la Tribunalul Iași pentru soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat pe fond, urmând să examineze condițiile de temeinicie ale cererii, prevăzute de art.160 ind.2 Cod procedură penală, având în vedere și motivul de recurs invocat privind temeinicia.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul - - deținut în Arestul I, împotriva încheierii de ședință nr.10 din 06.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o casează integral.
Rejudecând, dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Iași pentru soluționarea pe fond a cererii formulate de inculpat.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
16.III.2009.-
2 ex.-
Președinte:Tatiana JuverdeanuJudecători:Tatiana Juverdeanu, Otilia Susanu, Daniela Dumitrescu
