Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1630/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.10952/2/2009
2680/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.1630/
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat -, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. 44/2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează prezența la dosar a motivelor de recurs și a procesului-verbal din data de 18.XI.2009, în care se consemnează faptul că, dintr-o deficiență de proiectare a sistemului Ecris, dosarul a fost repartizat pe un complet ce soluționează dosare aflate în faza urmăririi penale, iar acest dosar se află în faza cercetării judecătorești, motiv pentru care a fost modificată repartizarea aleatorie a cauzei de pe Completul nr. 5 Vineri pe Completul 5 Vineri, cu același termen și aceeași compunere a completului de judecată, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, apreciind că subzistă temeiurile prevăzute de art. 143 și art.148 lit. f Cod procedură penală, având în vedere gravitatea infracțiunii, comportamentul său după săvârșirea infracțiunii, când, cu prilejul flagrantului, deși somat să oprească, a încercat să fugă și numai faptul că drumul era înfundat a făcut posibilă prinderea sa, totodată, a încercat să șteargă urmele infracțiunii, aruncând pe fereastră suma de bani, și a părăsit sala de ședință înainte ca judecătorul să se pronunțe asupra luării măsurii arestării preventive, având și o atitudine procesuală oscilantă pe parcursul procesului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat arată că niciunul dintre motivele invocate în scris și susținute oral nu se referă la condițiile prevăzute de art. 1602alin. 1 și 2 Cod procedură penală, ci la schimbarea temeiurilor de drept și, în consecință, la instituția înlocuirii măsurii de prevenție, prevăzută de art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, care nu are nimic comun cu instituția liberării provizorii sub control judiciar, practica judiciară arătând, în mod constant, că natura infracțiunii și alte elemente din cele la care fac trimitere dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală nu fac obiectul analizei la examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât legiuitorul, la individualizarea fiecărei infracțiuni, prin limitele de pedeapsă, a avut în vedere gradul de pericol social.
În egală măsură, în mod corect a apreciat instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile enunțate în art. 1602Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută este mai mică de 18 ani și nu există date din care să rezulte împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni sau date că ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea probatoriului. Pe de altă parte, referitor la situația de la momentul luării măsurii arestării preventive, învederează faptul că, la împlinirea duratei măsurii reținerii, serviciul de gardă i-a pus în vedere inculpatului să părăsească boxa, sens în care a fost întocmit un proces-verbal, care a fost semnat de lucrătorii de poliție și cei din serviciul de gardă, pronunțarea făcându-se ulterior, iar susținerea că ar fi fugit cu prilejul realizării flagrantului nu este reală, întrucât inculpatul a fost blocat în trafic de o mașină fără însemne și, pentru a evita accidentul, a luat-o pe un drum lateral, oprind apoi autoturismul.
Intimatul-inculpat, personal, arată că este suspendat din funcția de agent de poliție și nu mai poate comite infracțiuni, a recunoscut infracțiunea și nu are niciun interes în influențarea probatoriului, solicitând respingerea recursului, cu menținerea încheierii de ședință.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 16.11.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, a fost admisă, în temeiul dispozițiilor art. 1602și art. 1608aCod procedură penală, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul și s-a dispus punerea în libertate provizorie a acestuia de sub puterea nr. 185/UP/16.09.2009 emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
În temeiul dispozițiilor art. 1608aalin. 2 și art. 1602alin. 3 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat ca, pe timpul liberării provizorii, să respecte următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială a Mun. B decât cu încuviințarea instanței de judecată; b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliție în a cărui circumscripție teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; d) să nu își schimbe locuința fără încunoștiințarea instanței de judecată; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În temeiul art. 1602alin. 31Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să nu se apropie de persoanele care au calitatea de martori în cauză, respectiv și, și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.
În temeiul art. 1602alin. 32Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor încălcării cu rea-credință a obligațiilor care îi revin.
S-a făcut aplicarea art. 1608aalin. 4 Cod procedură penală.
Totodată, a fost respinsă cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut, în esență, că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602alin. 1 și 2 Cod procedură penală, având în vedere că pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul este mai mică de 18 ani, iar din actele dosarului nu rezultă date care să denote necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Raportat la atitudinea procesuală a inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei, precum și la circumstanțele personale ale acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale, pregătirea profesională, legăturile sale cu familia, comportarea anterioară bună, Tribunalul a concluzionat că lăsarea inculpatului în libertate sub control judiciar este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri a cererii de liberare provizorie.
S-a arătat în motivarea recursului că, la aprecierea oportunității punerii în libertate provizorie a inculpatului, instanța de fond nu a ținut seama de gravitatea faptei comise, de modalitatea în care a fost săvârșită, de persoana inculpatului - agent șef principal de poliție cu atribuții de constatare a contravențiilor - și de comportamentul pe care acesta l-a manifestat atât pe parcursul procesului penal, încercând să denatureze adevărul, cât și cu ocazia prinderii în flagrant, când, fiind somat să oprească autoturismul, a încercat să fugă și să șteargă urmele infracțiunii, aruncând banii pe fereastră.
Având în vedere aceste aspecte și apreciind că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, MINISTERUL PUBLICa solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 38515pct. 2 lit. d) și art. 1609alin. 1 Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacate și, pe fond, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, cu consecința menținerii stării de arest preventiv a acestuia.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2688/P/2009 din 1.10.2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 Cod penal raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, reținându-se, în fapt, că, la datele de 8.09.2009 și 15.09.2009, a pretins și primit de la numitul suma de 450 de lei pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, în sensul de a nu-i reține permisul de conducere auto și de a nu-l sancționa contravențional pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Prin încheierea din data de 16.09.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 20 de zile, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată, în primul rând, astfel cum în mod corect a reținut și Tribunalul, că, în cauză, nu este incidentă nici una dintre situațiile prevăzute de art. 1602alin. 2 Cod procedură penală, în care nu poate fi acordată liberarea provizorie.
În ceea ce privește condiția referitoare la inexistența unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni (alin. 2 teza I), se constată că actele și lucrările cauzei nu relevă nici un fel de elemente în acest sens. Astfel, inculpatul nu are antecedente penale, a manifestat o conduită corespunzătoare anterior comiterii faptei de care este acuzat, înainte de luarea măsurii arestării preventive îndeplinea funcția de agent șef principal de poliție, iar, în raport cu infracțiunea ce i se impută și atitudinea sa procesuală, de recunoaștere a faptelor și conștientizare a consecințelor nefaste ale acestora, nu există motive verosimile de a crede că ar putea recurge la săvârșirea de noi infracțiuni.
Cât privește cea de-a doua ipoteză vizată de art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată, de asemenea, că, în speță, nu există nici un indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul cauzei, cu atât mai mult cu cât atitudinea sa procesuală a fost una cooperantă, de recunoaștere și regret a faptelor de care este acuzat. Astfel, la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, urmărirea penală era finalizată, iar inculpatul trimis în judecată și audiat de Tribunal, astfel încât probele referitoare la faptele presupus a fi comise de acesta erau într-o mare măsură deja administrate și se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură într-o proporție covârșitoare posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană.
În al doilea rând, Curtea constată că instanța de fond, la stabilirea oportunității lăsării în libertate provizorie a inculpatului, a făcut o corectă evaluare a criteriilor referitoare la persoana acuzatului și la circumstanțele comiterii presupuselor fapte penale, apreciind în mod întemeiat că scopul măsurii preventive poate fi realizat și prin punerea în libertate provizorie a acestuia.
În condițiile în care legea nu limitează și nici nu indică elementele ce urmează a sta la baza aprecierii de către organul judiciar a oportunității liberării provizorii, acestea trebuie să se raporteze, în opinia Curții, la datele care privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse, persoana inculpatului și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea lui în libertate.
Astfel, natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului (care nu este una de violență), modalitatea în care se presupune că a fost comisă, datele ce caracterizează persoana acestuia - anterior arestării sale preventive îndeplinea funcția de agent principal de poliție, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut un comportament corespunzător în societate până la data săvârșirii faptelor de care este acuzat, a manifestat o atitudine procesuală sinceră, recunoscând și regretând faptele comise - precum și stadiul actual al procesului, cercetarea judecătorească fiind aproape finalizată, conduc Curtea la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului este justificată, scopul măsurii preventive putând fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, astfel cum se prevede în art. 136 alin. 2 Cod procedură penală.
În ceea ce privește împrejurarea invocată de MINISTERUL PUBLIC, în sensul că inculpatul, cu ocazia prinderii în flagrant, ar fi încercat să fugă și să șteargă urmele infracțiunii, aruncând banii pe geamul autoturismului cu care se deplasa, Curtea constată că, deși reală, respectiva susținere nu este de natură să conducă la concluzia că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și, astfel, cererea sa de liberare provizorie ar fi neîntemeiată, având în vedere în acest sens celelalte date ce caracterizează persoana sa, astfel cum au fost anterior relevate, în principal comportamentul corespunzător manifestat înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea sa procesuală sinceră, de recunoaștere a faptelor și conștientizare a consecințelor nefaste ale acestora, date din care rezultă că nu există motive rezonabile de a crede că inculpatul ar putea recurge la săvârșirea de noi infracțiuni sau că ordinea publică ar fi în mod efectiv și serios vătămată prin lăsarea în libertate sub control judiciar a acestuia.
Ca urmare, constatând că soluția Tribunalului, de admitere a cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul, este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din data de 16.11.2009.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Încheierii de ședință din data de 16.XI.2009 a Tribunalului București - Secția a ll-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.XI.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - --- - -
GREFIER,
-
Red./dact.
Ex.2/23.12.2009
Red.G / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
