Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 170/

Ședința publică din 06 Martie 2009

Curtea constituită din:

Președinte: dr.G - - vicepreședinte instanță

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu

Judecător dr.-

Grefier

- Serviciul Teritorial Pitești repezentat prin

G - procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, deținut în penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință nr.22/F din 18 februarie 2009,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza delegației nr.938/2009 depusă la dosar.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea acordă posibilitatea avocatului desemnat din oficiu să ia legătura personal cu recurentul-inculpat, care arată că este de acord cu avocatul desemnat din oficiu.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocatul din oficiu, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea unei asemenea cereri.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat,considerând legală și temeinică încheierea atacată.

Recurentul-inculpat, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, susține apărările formulate de avocatul desemnat din oficiu și solicită liberarea sa sub control judiciar, precizând că are doi copii minori în întreținere.

CURTEA

Asupra recursului penal formulat;

Din examinarea actelor dosarului, constată:

Prin încheierea nr.22 din 18 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Vâlcea - secția penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul (născut la data de 18 octombrie 1970, domiciliat în orașul H, județul V, deținut în Penitenciarul Colibași ).

Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.160/2 alin.2 din Codul d e pr.penală, existând date din care rezultă că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, în sensul că a exercitat presiuni asupra unor persoane pentru a dobândi foloase materiale, existând temerea că prin punerea în libertate acesta ar recurge la aceleași mijloace pentru a îngreuna derularea procesului penal.

Impotriva hotărârii, inculpatul a formulat recurs, susținând că respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată, atât timp cât sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul de lege care o reglementează.

Examinând hotărârea recurată, în raport de critica formulată precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile 385/6, 385/8 și 385/9 alin.3 Cod pr.penală, se constată că recursul este nefondat și va fi respins ca atare.

Prima instanță a făcut corectă aplicare a dispozițiilor prevăzute de art.160/2 - sediul materiei instituției liberării provizorie sub control judiciar - constatând că, deși în mod formal, cererea este admisibilă, întrucât pedeapsa închisorii prevăzută pentru infracțiunile imputate nu este mai mare de 18 ani, pe fond, ea este neîntemeiată.

Așa cum judicios s-a reținut, cererea formulată nu întrunește cerințele de temeinicie prevăzute în art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, potrivit căruia "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".

Sub acest aspect, se constată că recurentul este trimis în judecată, imputându-i-se săvârșirea unor infracțiuni grave, printre altele, prevăzute de Legea nr.39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, Legea nr.656/2002, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, și Legea nr.241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, art.194 Cod penal privind șantajul, toate săvârșite în forma continuată prevăzută de art.41 alin.2 Cod penal.

Tot astfel, există temerea că odată pus în libertate inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea martorilor și persoanelor care au legătură cu cauza, din moment ce există date în legătură cu modul în care i se impută recurentului că a procedat anterior, prin presiunile pe care le-a exercitat asupra unor persoane.

Instituția liberării provizorie sub control judiciar nu poate fi disociată de instituția privind arestarea inculpatului, recte a temeiurilor care au justificat luarea unei atare măsuri și care impun menținerea pe mai departe a acesteia, pentru a nu se crea pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, nu pot fi ignorate nici circumstanțele în care se pretinde că au fost săvârșite faptele imputate inculpatului, din care rezultă o periculozitate sporită a acestuia și predilecția spre comiterea unor fapte penale cu un grad ridicat de pericol social. Nu în ultimul rând, este de relevat caracterul de fenomen al infracțiunilor imputate - crimă organizată, care aduc atingere unor importante valori sociale fundamentale proteguite de normele penale pretins încălcate.

In concluzie, constatându-se că hotărârea pronunțată este legală și temeinică și că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.160/2 alin.2 Cod pr. penală, se va respinge ca nefundat recursul, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală.

Pe cale de consecință, va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr.22/F din 18 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Vâlcea - secția penală.

Obligă pe recurent la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.Gh.-, - dr.

Grefier,

Red.Gh.-

Tehnored.

Ex.3

Jud.fond

11.03.2009

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Pitesti