Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 200/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
74/2010
DECIZIA PENALĂ NR.200
Ședința publică de la 03.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTITIE -DIICOT- STRUCTURA CENTRALĂ a fost reprezentat de procuror -.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 6.01.2010 pronunțată de Tribunalul București -Secția a Ia Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde recurentul inculpat in stare de arest si asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care învederează atașarea unei copii certificate a dosarului de urmărire penala nr.150/D/P/2009 al PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTITIE- DIICOT.
Constatând ca nu sunt excepții de invocat, cereri de formulat, Curtea constat cauza in stare de judecata si acorda cuvântul in susținerea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului casarea încheierii de ședința și pe fond, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Susține ca cererea este formulată in temeiul art.160/1 Cpp iar instanța a analizat si motivat respingerea acesteia diferit, ca si cum ar fi fost vorba despre o cerere de înlocuire, prelungire a măsurii arestării preventive. Precizează ca sunt instituții de drept diferite, iar in cazul de fata instanța nu a analizat incidenta art.160/2 Cpp, nu a analizat condițiile liberării, faptul ca nu exista riscul ca acesta să săvârșească alte infracțiuni, sa zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte. Cu privire la fapta, arata ca nu s-a dovedit vinovăția acestuia, singura proba fiind înregistrarea video care localizează mașina inculpatului lângă bancomat.Insa precizează ca inculpatul are un local, si este firesc sa parcheze mașina in apropierea acestuia. Mai mult, nu a fost filmat inculpatul aflându-se in mașina. Nu exista probe cu privire la reținerea infracțiunilor prevăzute de art.25, art.27 alin.1 rap.la art.1 pct.11 din Legea nr.365/2002 si constituirea unei grupări infracționale, neexistând legătură intre acesta si coinculpați. Mai mult, nu are legătura cu elemente de extraneitate care ii privesc pe coinculpații din dosar.
In concluzie, solicita admiterea recursului, casarea încheierii de ședința pe care o consideră nemotivata, admiterea in principiu a cererii și pe fond, ca întemeiata.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefo0ndat si menținerea încheierii de ședința, ca fiind legala si temeinica. Susține ca instanța a reținut corect in motivare pericolul pe care l-ar prezenta judecarea acestuia in stare de libertate, prin cererea formulata tinzându-se la înlăturarea stării de arest. Precizează că nu exista lipsă de eficienta a procurorului in cea ce privește efectuarea urmăririi penale, in cauza urmând a fi identificate persoanele din, Spania, Australia cărora le-au fost clonate cardurile și sustrase sumele de bani. In volumul 7 si 8 al dosarului de urmărire penală se afla actele care îl vizează pe acest recurent inculpat, constând in planșe foto, procese-verbale de filaj, convorbirile telefonice avute cu Petrel, declarațiile lui. In mod corect instanța a reținut ca cererea inculpatului nu este oportună in acest moment, si fata de natura infracțiunilor, valoarea mare a prejudiciului, si numărul mare de persoane vătămate, nu se impune liberarea acestuia sub control judiciar.
In ultimul cuvânt, recurentul inculpat susține ca nu l-a văzut pe in viața lui, este arestat de 140 zile și dorește să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 7.01.2010 pronunțată în dosarul nr- s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul - și a fost obligat acesta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la data de 17.12.2009 sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală, inculpatul, a solicitat, în temeiul art. 1602al. 3 Cod procedură penală, punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că inculpatul a fost arestat în baza nr. 202/UP /18.09.2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Inculpatul - se reține că acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
-constituire a unei grupări infracționale prev. de art. 8 din Legea
39/2003 rap. la art. 323 Cod penal.
-deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art. 25 din Legea 365/2002; și
-efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art.
27 al. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
n fapt, în cursul anului 2009, inculpații - și A- au constituit o grupare infracțională în vederea desfășurării unor activității de skimming pe teritoriul României, iar în executarea scopului grupării infracționale, inculpații - și A- ar fi achiziționat echipamente destinate copierii datelor de pe cârduri bancare de la inculpatul, care au fost folosite în activități de skimming pe teritoriul României.
Potrivit art. 1601Cod procedură penală, în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Liberarea provizorie sub control judiciar poate fi dispusă, conform art. 1602Cod procedură penală în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În conformitate cu art. 1608aal. 6 Cod procedură penală, instanța respinge cererea în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, când cererea este neîntemeiată sau când aceasta a fost făcută de către o altă persoană și nu a fost însușită de învinuit sau de inculpat.
Tribunalul a constatat că în cauză, deși formal sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul nu depășește limita de 18 ani închisoare și nu există date că lăsat în libertate inculpatul ar avea conduita negativă la care face referire art. 1602al. 2 Cod procedură penală), cererea este neîntemeiată, atât din punctul de vedere al oportunității - în raport cu stadiul actual al procesului, cât și în raport cu gravitatea deosebită a activității infracționale reținute în sarcina inculpatului.
Astfel, instanța a apreciat ca inoportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului în actualul stadiu procesual, având în vedere că urmărirea penală nu este finalizată și ținând cont de complexitatea cauzei, determinată de numărul mare de inculpați, care au acționat împreună cu alte persoane, într-un interval de timp, în scopul obținerii de venituri ilicite cu consecința prejudicierii patrimoniului unui important număr de persoane.
Totodată, tribunalul a avut în vedere gravitatea și complexitatea activității infracționale reținute în sarcina inculpatului și pericolul pe care îl prezintă această activitate pentru domeniul financiar și comercial, producând prejudicii însemnate unor titulari onești ai instrumentelor de plată electronică, de natură să perturbe stabilitatea mediului economic, de afaceri și să afecteze încrederea persoanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale în aceste instrumente.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, întrucât nu a analizat incidența art. 1602Cod procedură penală, nu a analizat condițiile liberării, ci a analizat cererea ca pe una de înlocuire, sau prelungire a măsurii arestării preventive.
Curtea, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856Cod procedură penală constată că acesta este temeinică și legală.
În cauză există indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat inculpatul.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o instituție care permite punerea în libertate a celui arestat preventiv, atunci când instanța apreciază că, deși măsura preventivă a fost luate în mod temeinic și justificat, și nu s-ar impune revocarea ei, procesul penal se poate desfășura în continuare și cu inculpatul în stare de libertate, inculpat care se obligă să respecte anumite reguli în momentul în care este liberat.
Curtea constată că prima instanță a apreciat corect că, în funcție de natura infracțiunilor săvârșite, și de facilitatea cu care inculpatul ar putea săvârși asemenea fapte în viitor (activități de skimming în cadrul unui grup infracțional organizat) precum și de stadiul actual al urmăririi penale, de complexitatea cauzei în care sunt cercetați mulți inculpați, fără a fi însă descoperite toate persoanele care au participat la săvârșirea faptelor, nu se impune admiterea unei astfel de cereri, chiar dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1602Cod procedură penală.
De aceea, Curtea, în baza art. 3851pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat și conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 7.01.2010 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția I Penală.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-10.05.2010
Președinte:Viorica CostiniuJudecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera