Liberare provizorie sub control judiciar.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

COMPLET SPECIALIZAT PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR Nr-.PENALĂ NR.33/R-MF

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Dr.- - -președinte secție penală

Dr.- - -judecător

- - - judecător

- - -grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin procuror, -.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal formulat de inculpata împotriva încheierii din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata -inculpată, asistată de avocat ales în baza delegației de la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art.304/1 Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

S-a încuviințat apărătorului ales al inculpatei să ia legătura cu acesta potrivit art.172 alin.2 Cod procedură penală, în vederea pregătirii apărării.

Reprezentantul parchetului și avocat având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra acestuia.

Avocat având cuvântul pentru intimata-inculpată, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond admiterea cererii de liberarea provizorie sub control judiciar. În speță, se arată că liberarea provizorie sub control judiciar este tot o măsură preventivă cu o mulțime de restrângeri, inculpatei putându-i fi aplicată deoarece, aceasta are participație minoră în săvârșirea faptelor, numai o singură martoră făcând referire la aceasta. victime nu au fost în nici un fel constrânse, realitatea fiind cu totul alta. Condițiile care trebuie îndeplinite în cazul liberării sub control judiciar nu sunt suficiente doar pentru a fi invocate, ci și menționate expres. De asemenea trebuie să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatei și anume faptul că are doi copii minori care sunt și bolnavi iar concubinul acesteia este și el arestat și depune la dosar acte medicale ce atestă starea de sănătate a copiilor.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpată și pe fond respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că dispozițiile art.1602Cod procedură penală prevăd că, în cazul îndeplinirii anumitor condiții, instanța poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar, însă, această dispoziție nu instituie și o obligație, ci trebuie să se aprecieze posibilitatea desfășurării cercetării judecătorești cu inculpata în stare de libertate sau nu, raportat la persoana acesteia, gravitatea infracțiunii și împrejurările concrete în care fapta a fost comisă. În speță, se impune cercetarea în condiții de arest preventiv a inculpatei în raport de fapta comisă și gravitatea acesteia-trafic de persoane, precum și în raport de natura relațiilor existente între inculpată și ceilalți inculpați și martori, aspecte care relevă existența riscului că odată lăsată în libertate inculpata ar săvârși alte infracțiuni ori ar încerca să influențeze părți sau martori în zădărnicirea adevărului.

Recurenta-inculpată, având ultimul cuvânt,potrivit art.38513alin.ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, având în vedere că starea de sănătate a copiilor săi este precară și în prezent se află în îngrijirea bunicilor.

CURTEA

Deliberând, constată:

Prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul penal nr-, s-a dispus respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpata, fiica lui și, născută la 25 aprilie 1974, domiciliată în Pitești,-, județul A, deținută în Penitenciarul Colibași.

Petiționara-inculpată a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că inculpata, împreună cu mai mulți coinculpați, printre care și concubinul său, constituiți într-un grup infracțional, a racolat și cazat, prin răpire ori prin înșelăciune mai multe părți vătămate - fete minore dar și majore - în scopul exploatării acestora și obligării să practice prostituția, dobândind de pe urma acestor activități mari sume de bani cu care s-au achiziționat, în nume personal, mai multe imobile.

In ceea ce o privește pe inculpata, tribunalul a reținut că aceasta a determinat să se prostitueze, pentru ea, 8 părți vătămate.

Impotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpata, solicitând liberarea provizorie sub control judiciar, susținând că a avut o participare minoră la săvârșirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată și că, victimele nu au fost în nici un fel constrânse să practice prostituția.

In plus, în motivarea cererii de liberare provizorie, respectiv de admitere a recursului, inculpata a susținut că cei doi copii ai săi sunt minori, iar tatăl lor, respectiv concubinul său, se află în arest preventiv.

Examinând dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate și din oficiu, potrivit art.385/9 Cod pr.penală, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma:

In speță, din actele și lucrările dosarului, se reține că, prin rechizitoriul nr.79/D/P/2007, întocmit de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Argeș, a fost trimisă în judecată inculpata, alături de alți 4 inculpați, printre care și concubinul său cu care are doi copii minori, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional, în scopul săvârșirii de infracțiuni prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, în condițiile art.41 alin.2 Cod penal, trafic de persoane, prev. de art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.678/2001, în condițiile art.41 alin.2 Cod penal, proxenetism prev. de art.239 alin.1 Cod penal, în condițiile art.41 alin.2 Cod penal și infracțiunea de spălare de bani, prev. de art.23 lit.c din Legea nr.656/2002, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

La data de 14 august 2007, prin mandatul de arestare preventivă emis de judecătorul de la ribunalul Argeș, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei, măsură preventivă prelungită și menținută în continuare.

Liberarea provizorie sub control judiciar, prevăzută în disp.art.160/2 - 160/3 Cod pr.penală, este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte penale periculoase.

Inlocuirea arestării preventivă cu o măsură neprivativă de libertate se poate justifica, potrivit legii, în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o produce inculpata lăsată în libertate, în sensul că nu va săvârși și alte infracțiuni și-și va îndeplini obligațiile ce i se impun. Ca urmare, legea stabilește condiții de acordare a liberării provizorii atât în ceea ce privește fapta săvârșită, dar și persoana făptuitorului.

Or, din actele și lucrările dosarului, se reține că, pe lângă faptul că făcea parte dintr-un grup infracțional - familial - inculpata nu lucra, dar a dobândit cu banii proveniți din infracțiunea de trafic de persoane și proxenetism, două apartamente și un teren, în valoare totală de peste 250.000 lei.

Chiar dacă sub aspectul condiției privind limita pedepsei prev. de art.160/2 Cod pr.penală, liberarea provizorie sub control judiciar este admisibilă, acest lucru nu mai este posibil, raportându-ne la persoana inculpatei care, potrivit probelor administrate în cauză este bănuită de săvârșirea mai multor infracțiuni ce prezintă pericol social sporit și în formă continuată.

Potrivit prevederilor art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influența unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Cum din modalitatea în care se presupune că au fost săvârșite faptele, se poate concluziona că o dată pusă în libertate provizorie, inculpata va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate, se impune continuarea judecății cu inculpata în stare de arest preventiv.

Este adevărat, că legea prevede că în cazul dispunerii liberării provizorii sub control judiciar, impune anumite obligații în sarcina inculpatului sau a învinuitului, iar în caz de încălcare cu rea-credință există posibilitatea revocării liberării provizorii și luării din nou a măsurii arestării preventive.

Cu toate acestea, în cazul în speță, datorită specificului concret al faptelor supuse judecății, pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal, se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, se va dispune respingerea recursului ca nefondat, iar în temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata, împotriva încheierii din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția penală, în dosarul nr-.

Obligă recurenta - inculpată să plătească 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond

23 ianuarie 2008

Președinte:Doru Mercan
Judecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu, Minodora Rusu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar.