Liberare provizorie sub control judiciar. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte Secția pentru - cu
Minori și de Familie
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, în prezent reținut în Arestul
La apelul nominal a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. -/37.12.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Întrebat fiind, inculpatul precizează că își însușește cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de avocatul ales în numele său și la solicitarea instanței procedează la semnarea acesteia.
CURTEA aduce la cunoștință inculpatului disp. art. 70 Cod procedură penală, care prevăd că are dreptul să dea declarații, dar și dreptul să refuze să dea declarații, deoarece tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Inculpatul, întrebat fiind, precizează că își menține declarațiile date anterior în cauză și că nu dorește să dea alte declarații. Precizează că la sfârșit, când va avea ultimul cuvânt, va spune tot ce are de spus.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului precizează că i-a adus la cunoștință acestuia că a depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere.
Cu privire la admisibilitatea în principiu,solicită să se constate că cererea de liberare provizorie este admisibilă în principiu, că infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat și acum este trimis în judecată se încadrează în dispozițiile legale procedurale în materie.
Pe fondul cauzei, solicită să se aibă în vedere că în ceea ce îl privește pe inculpatul s-a mai formulat o cerere o liberare provizorie sub control judiciar, cerere care a fost respinsă prin sentința penală nr. 219 din 18.11.2009.
Susține că inculpatul poate să formuleze în cursul urmăririi penale și în cursul judecății oricâte cereri de liberare provizorie sub control judiciar dorește și că nu se poate vorbi de o autoritate de lucru judecat. A făcut vorbire despre acea sentință, care a fost dată nefavorabilă inculpatului, pentru că în motivarea, în considerentele acesteia, se vorbește despre faptul că oportunitatea cererii nu se impunea la acel moment.
La fila 9 din hotărâre instanța spune că, citează: " nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului la acest moment procesual, când cauza se găsește în faza de urmărire penală, ancheta urmând a fi finalizată nu din perspectiva posibilității ca inculpatul lăsat în libertate să încerce denaturarea adevărului, ci din prisma persoanelor, părților implicate în această cauză".
Învederează că la momentul de față urmărirea penală este finalizată, că la dosar sunt atașate cele trei volume ale dosarului de urmărire penală, împreună cu procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală și cu rechizitoriul, deci instanța a fost învestită cu rechizitoriul. Precizează că încă nu s-a fixat termen nici pe menținere, nici pe art. 3001Cod procedură penală și nici pentru fond.
Dar, din punct de vedere al modului în care s-a fundamentat prima respingere a cererii de liberare provizorie control judiciar, față de oportunitatea că dosarul era în faza de urmărire penală, solicită să se constate că s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării.
Instanța care a respins prima cerere mai reține următorul aspect, citează: "dacă în momentul de față, chiar dacă în acest moment nu sunt indicii că inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului, simpla punere în libertate a acestuia ar însemna pentru martora denunțătoare o stare de temere, de, de neîncredere în actul de justiție".
Consideră că din această motivare se înțelege că nu poate fi pus în libertate pentru că ar prejudicia-o pe martora, căreia s-ar insufla o stare de. Arată că martora denunțătoare este în prezent în penitenciar, situație în care apreciază că inculpatul nu ar avea cum să-i insufle o stare de și nu ar avea cum să se apropie de ea și de familia ei. Numai din acest punct de vedere, consideră că instanța nu trebuie să dea eficiență modului în care instanța a soluționat prima cerere și trebuie să argumenteze soluția chiar dacă nu se vorbește de un drept al inculpatului, ci de o vocație a acestuia, întemeiată pe art. 1602alin. 2 Cod procedură penală.
În momentul de față, cu dosarul de urmărire penală terminat, inculpatul nu ar avea pe cine să influențeze. De asemenea, consideră că inculpatul nu ar putea împiedica înfăptuirea actului de justiție pentru că cei care au dat declarație în acest dosar și cei care vor urma să dea declarație în faza de cercetare judecătorească nu ar da decât declarații în favoarea inculpatului, spunând adevărul, pentru că asta au făcut la urmărirea penală.
Martorii care au fost audiați:, pentru care între timp s-a extins urmărirea și este trimisă în judecată pentru complicitate la trafic de influență, nu au venit decât să fundamenteze ceea ce a spus inculpatul: că nu este vorba despre nici un trafic de influență, că sumele de bani pe care le-a solicitat de la martora denunțătoare nu reprezintă decât 10 milioane transportul până la G și 500 de euro onorariu. În acest sens, este la dosar contractul de asistență juridică pentru a veni la un termen și pentru a studia dosarul. Restul, 5.000 euro, reprezintă onorariu pe care l-a solicitat în momentul în care a venit pe 28 octombrie la un termen, la Curtea de APEL GALAȚI. Acest lucru este confirmat de martora. Consideră că acești martori nu ar putea fi influențați în cursul cercetării judecătorești dacă inculpatul ar fi pus în libertate.
Față de aceste aspecte, solicită să se constate că cererea de liberare provizorie este în momentul de față întemeiată, mai ales că instanța, dacă va admite această cerere, are posibilitatea să restrângă activitatea inculpatului, modul în care el se va, modul în care el va acționa.
Solicită să se aibă în vedere, și nu va argumenta așa cum a argumentat cererea de înlocuire a măsurii, că în momentul de față, în cele trei volume ale dosarului de urmărire penală nu este nici măcar o dovadă a acelor motive plauzibile fundamentate pe art. 681Cod procedură penală, că ar exista elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Consideră că trebuie antamat fondul cauzei pentru că este vorba de libertatea unui om, care a fost luat din mijlocul familiei, de lângă un copil de 2 luni de zile, pe care nu l-a văzut de o lună, un om care este acum în boxă și care trebuie să-și facă sărbătorile departe de familie din cauza unui denunț al unei femei care a fost condamnată la 17 ani pentru înșelăciune.
Solicită să se aibă în vedere aceste aspecte, deoarece practica CEDO spune despre libertatea unui om ca o măsură care nu este de excepție și vorbește despre pericolul concret. Consideră că în momentul în care este vorba de pericolul concret nu trebuie ca instanța să dea eficiență modului în care ar percepe opinia publică acest pericol concret în ceea ce privește persoana inculpatului, așa cum a motivat și instanța care a respins prima cerere de liberare, vorbind despre sentimentul de neîncredere în actul de justiție.
Arată că dosarul în care este inculpată este acum în apel la Curtea de APEL GALAȚI și că inculpata are o cerere din partea DNA-ului, de reducere a pedepsei pentru că a făcut acest denunț.
Își pune întrebarea ce consideră instanța că reprezintă sentimentul de neîncredere în actul de justiție: să reducă pedeapsa unei femei care are o condamnare de 17 ani, care a escrocat atâta lume și care împreună cu familia ei se află în stare de arest, sau să pună în libertate un om care, până la proba contrarie, este nevinovat. Susține că trebuie să se țină cont de prezumția de nevinovăție, de principiulin dubio pro reo.
Solicită să se dea eficiență și înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosar, să se aibă în vedere că inculpatul are trei copii, că a depus o caracterizare de la Baroul București, din care rezultă că din 1999 de când este avocat nu s-a înregistrat pe numele lui nicio plângere din partea niciunei persoane. De asemenea, solicită să se aibă în vedere și plângerea pe care inculpatul a considerat că trebuie să o facă împotriva inculpatei, plângere care a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se face cercetări și a se vedea dacă sunt întrunite elementele constitutive ale unui denunț calomnios.
Față de aceste aspecte, solicită admiterea cererii și să se dispună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că sub aspectul admisibilității în principiu a prezentei cereri de liberare provizorie sub control judiciar în condițiile art. 1602alin. 1 Cod procedură penală, sunt îndeplinite condițiile formale cu privire la natura infracțiunii comise de către inculpat și limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminatoriu. Însă, solicită instanței de judecată ca, analizând temeinicia cererii, ce rezultă din prevederile art. 1608Cod procedură penală, să dispună respingerea acesteia ca fiind vădit neîntemeiată, având în vedere motivele învederate de către apărător în susținerea acesteia.
Solicită să se observe că 90% din pledoaria apărătorului inculpatului vizează sentința dată anterior de către Curtea de APEL GALAȚI, învestită cu o cerere motivată similar de către inculpat, astfel încât instanța investită cu o nouă cerere este nevoită să o analizeze, prin prisma motivării făcută de către apărător, ca și cum s-ar fi formulat o cale de atac împotriva acestei hotărâri judecătorești.
În principiu, noua cerere de liberare provizorie sub control judiciar vizează aceleași aspecte esențiale învederate cu prilejul formulării primei cereri, și anume, susținerile inculpatului care, de altfel, se integrează în contextul apărării pe care a încercat să și-o formuleze, în sensul că în speță nu există elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, justificarea modului de sesizare în cauză, respectiv, denunțul martorei denunțătoare având ca temei doar prevederile art. 19 din Ordonanța 43/2000 și, așa cum s-a susținut și la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, faptul că urmărirea penală în prezenta cauză a fost finalizată, astfel că, fie s-au schimbat temeiurile arestării preventive, fie s-ar justifica o punere în libertate pe calea formulării unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
În primul rând, așa cum este motivată o asemenea cerere, s-ar deduce că orice denunț făcută de către o persoană inculpată într-o anumită cauză împotriva unor anumite persoane, ar atribui acelei persoane vocația de a beneficia de prevederile art. 19 din Ordonanța 43 în lipsa unor probe concludente în cauză și, de asemenea, că orice dosar de urmărire penală pentru a fi efectuat în condiții de maximă eficiență și siguranță ar implica un inculpat arestat în cauză.
În prezenta cauză, măsura arestării preventive față de inculpatul a fost justificată la momentul respectiv de existența unor indicii temeinice cu privire la existența faptei și a vinovăției sale, dar și a existenței unui pericol pe care lăsarea în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică, în accepțiunea sa, acest pericol pentru ordinea publică fiind reliefat de alte criterii și nu de temerea că inculpatul prin prezența sa ar fi putut să influențeze mersul normal al anchetei desfășurată în cauză.
Învederează acest aspect instanței de judecată pentru că, investită fiind cu o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, trebuie să analizeze conținutul unei asemenea cereri prin prisma temeiului care a stat la baza luării măsurii arestării preventive pentru că în final, consecința admiterii unei asemenea cereri ar fi punerea în libertate a inculpatului.
Prin urmare, solicită să se aprecieze că acestei temei este fundamentat în continuare, chiar în condițiile în care instanța de judecată a fost sesizată cu rechizitoriul Parchetului, în sensul că impactul pe care lăsarea în libertate l-ar reprezenta pentru ordinea publică trebuie apreciat prin prisma naturii infracțiunii deduse judecăți și acest impact se referă la opinia publică care într-o modalitate sau alta ia cunoștință de comiterea unor fapte de acest gen, de încrederea pe care opinia publică trebuie să o aibă în înfăptuirea actului de justiție, încredere care implică o intervenție promptă a organelor judiciare în momentul în care se constată comiterea unor infracțiuni de acest gen.
În consecință, apreciază că în cauză o asemenea cerere de liberare provizorie motivată pe o situație personală, familială, și de asemenea, pe caracterul nelegal al unui denunț făcut de o persoană care este inculpată și cercetată în stare de arest într-o altă cauză penală, nu justifică o punere în libertate pe calea cererii de liberare provizorie și solicită instanței ca, față de factorii relevanți pe care trebuie să îi aibă în vedere, natura infracțiunii dedusă judecății, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminatoriu, pericolul social de o gravitate însemnată a unor factori de acest gen, calitatea inculpatului în momentul desfășurării activității infracționale, perioada de timp în care s-a desfășurat aceasta, sumele de bani vehiculate, să se aprecieze cererea ca vădit neîntemeiată și să se dispună, în temeiul art. 1608pct. 6 Cod procedură penală, respingerea cererii.
Apărătorul inculpatului, în replică, arată că a făcut referire la prima sentință nu ca să fundamenteze sau să motiveze cererea actuală, ci pentru că din modul în care a fost motivată rezultă că între timp anumite argumente s-au schimbat și instanța știe despre prima hotărâre, despre prima cerere și trebuie să aibă în vedere și aceste aspecte.
În altă ordine de idei, solicită ca instanța să ia în calcul faptul că dacă se vorbește despre o cerere de liberare provizorie sub control judiciar instanța nu poate să dea eficiență 100% indiciilor și modului în care s-a admis propunerea de arestare și ulterior s-a dispus prelungirea, pentru că temeiurile prelungirii înseamnă ceva, iar cererea de liberare provizorie înseamnă altceva. Consideră că instanța nu poate să respingă, în virtutea rolului activ, cererea de liberare provizorie sub control judiciar având în vedere numai modul în care s-a dispus arestarea și având în vedere temeiurile care au dus la prelungire. Sunt două lucruri total diferite.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că în luna februarie a renunțat la contractul de asistență juridică cu, după ce a văzut că nu a reușit să-și impună punctul de vedere în fața instanței de recurs la prelungire. Aceasta a renunțat la colaborarea cu el și și-a angajat un alt avocat din
Precizează că nu a mai ținut legătura cu inculpata din momentul respectiv. Fiind mulțumită totuși de prestația pe care a avut-o la urmărirea penală, la prezentarea de material și, ulterior, la unul sau două termene de judecată, l-a recomandat numitei ca fiind un avocat care nu este din G, care nu este timorat sau influențat de procurorii DIICOT care i-au instrumentat dosarul de urmărire penală. În luna aprilie sau mai a primit un telefon, a observat că era un număr de G, era de la care i-a solicitat prezența în vederea angajării. A refuzat-o, i-a spus că dacă vrea poate să îi recomande un avocat din Inculpata a insistat vreo 6 luni de zile, timp în care s-au făcut 4-5 prelungiri la autorizația de interceptare a postului telefonic care îi aparține și permanent s-a invocat pe baza declarațiilor date de că el i-ar fi promis că va intermedia punerea în libertate pe căi nelegale. A aflat ulterior, și a citit și în declarații, că inculpata a discutat cu, că aceasta a întrebat-o dacă are bani, iar ea a răspuns că a vândut o casă și că are 30.000 de euro. De aici și până la se reține în sarcina sa că i-a pretins suma de 30.000 euro este cale lungă.
A discutat cu la telefon și aceasta i-a spus să o ia pe de clientă pentru că este fată bună și că plătește. A întrebat-o pe de unde știe că plătește, dacă are bani și aceasta i-a răspuns că inculpata are 30.000 de euro pentru chestia asta. A întrebat-o dacă este sigură că inculpata are acei bani pentru că el nu vrea să vină la G, că nu-i convine, nu vrea să se implice. a insistat, a zis că are. Inițial, a crezut că face jocul lui și vrea neapărat să-i pună lui în sarcină o acuzare. Ulterior a constatat că prin extinderea cercetărilor și calificarea ei drept complice la această infracțiune, că probabil nu a dat declarația care trebuia la.
În final, în condițiile în care, cu un talent extraordinar, ba plângea la telefon, ba țipa că este cu toată familia în pușcărie, a acceptat să se deplaseze la G, la o grefă cu aceasta. După 5-6 luni de zile, s-a deplasat la G împreună cu un coleg, a obținut grefa, a pus delegație și inculpata a semnat un contract de asistență juridică.
Învederează că nu au fost conduși în camera de grefă obișnuită, unde se lua grefa cu inculpații, ci au fost conduși într-un birou, probabil al vreunui director din penitenciar. Nu a înțeles de ce au fost conduși acolo și de ce inculpata a beneficiat de acest regim special, să discute în alte condiții decât cele normale, dar a mers acolo, a discutat cu ea și în același repertoriu, inculpata i-a cerut să o ajute, să intervină. Acest lucru rezultă și din declarația lui. I-a spus inculpatei că în condițiile în care i se adresează cu asemenea cereri, consideră că îl confundă, că i-a spus că el nu face așa ceva. Dacă vrea, îi asigură apărarea. Inculpata i-a spus că ea nu are nevoie de avocat, că are șapte avocați și că el știe la ce se referă. Anterior, i-a spus și niște nume de avocați:, și că toți se feresc de, de DIICOT, nimeni nu are curajul să o susțină. A fost de acord să o apere, dar i-a spus că acest lucru costă, i-a răspuns că nu este nicio problemă, că are bani. A semnat contractul de asistență juridică cu inculpata pentru 500 euro și i-a spus care este procedura, pentru că între timp l-a mai sunat și investigatorul sub acoperire, pe care i l-a prezentat ca fiind nepotul ei, care îi spunea că îi dă 30.000 să deschidă uși. I-a spus că a înțeles greșit și că el nu lucrează așa, i-a spus să aștepte să vină la G, să discute cu și după aceea vor discuta.
A discutat cu, i-a spus că onorariul nu i-l poate spune atunci, ci după ce va vedea care este volumul de muncă. A venit la termen, a cerut amânarea pentru a lua cunoștință de dosar, în timp ce inculpata se afla în boxă i-a pus în vedere că angajarea o costă 5.000 de euro, că a semnat pentru 500 de euro, urmează să îi mai aducă 5.000 de euro și copie de pe dosar. Precizează că d-na av., care era de față la discuție, s-a oferit să o ajute cu cererea pentru copierea dosarului și că urma ca într-un viitor apropiat să-i aducă copia dosarului și banii - angajamentul. Arată că nu face muncă patriotică, că mai ales pentru o escroacă care are de unde nu avea de ce să facă muncă patriotică, motiv pentru care i-a cerut 5.000 de euro.
I-a dat telefon lui, pentru că se apropia termenul de fond și l-a întrebat dacă mai vine cu angajamentul, ca să știe ce face cu contractul. i-a spus că a primit acordul de la să îi aducă banii. A venit la ora 1700, i-a pus 5.000 euro în mână și i-a spus că se grăbește, că trebuie să plece. L-a invitat în birou să-i facă o cafea, având în vedere că vine de la drum, să-i semneze actele, să-i dea factură, chitanță pentru bani. a refuzat motivând că a lăsat mașina în drum și că i-o vor ridica. Când a văzut că este hotărât să nu intre în birou, deși era la parterul blocului, că îi face lui cheie, a rămas perplex când a auzit. Văzând așa, i-a spus că va merge el la G să-i semneze actele, moment în care i-a spus că meargă la "coana mare".
Acestea sunt toate discuțiile pe care le-a avut atât cu investigatorul sub acoperire, cât și cu, nu a făcut afirmația că are cunoștințe în tagma magistraților judecători sau la instanțele care o judecă pe ea, că va interveni. I-a cerut lui banii pe volumul de muncă pe dosarul pe care l-a văzut.
Arată că a avut ca strategie de lucru la momentul respectiv, Decizia 25 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dacă prindea un recurs peste termen putea să invoce această decizie în fața Înaltei Curți cu succes, putea să spere cercetarea în stare de libertate invocând art. 159 alin. 1 teza II Cod procedură penală.
A început să se pregătească și chiar voia să facă o apărare serioasă în acea cauză.
S-a invocat și s-a reținut că cei 5.000 de euro sunt flagrant. Când a venit profesorul, când s-a făcut așa-zisul flagrant în scara blocului, în fața biroului, i-a invitat și pe lucrătorii DNA să intre în birou să le arate contractul de asistență juridică, să le arate calculatorul, dar nu i-a interesat.
Solicită admiterea cererii și să se dispună liberarea provizorie sub control judiciar, obligându-se să se prezinte la fiecare termen de judecată. Dacă era vinovat, dacă știa că a greșit, având în vedere că are cunoștință de prevederile legii, singura apărare valabilă în această situație era de recunoaștere. Este nevinovat.
CURTEA
Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
În dosarul nr. 82/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, inculpatul este cercetat, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, în sarcina inculpatului se reține că, în perioada mai - noiembrie 2009, în calitate de avocat în cadrul Baroului B, a pretins sume de bani de la martora denunțătoare pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluționează dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI, în care martora denunțătoare are calitatea de inculpată, în scopul obținerii liberării sale din starea de arest preventiv.
Astfel, în scopul menționat mai sus, inculpatul a primit în două tranșe sumele de 1.000 RON și 500 euro de la investigatorul sub acoperire.
Ulterior, prin intermediul numitei a pretins de la martora denunțătoare suma de 30.000 euro pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluționează dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI, în care martora denunțătoare are calitatea de inculpată, în scopul obținerii liberării sale din starea de arest preventiv. În același scop, inculpatul a pretins direct de la martora denunțătoare suma de 5.000 euro și i-a cerut ca suma de 10.000 euro să o aibă pregătită pentru momentul când va fi liberată.
La data de 05.11.2009, în jurul orelor 17,00, inculpatul a fost prins în flagrant în momentul în care a primit suma de 5.000 euro de la investigatorul sub acoperire, în scopul menționat mai sus.
La data de 04.12.2009, inculpatul a formulat cerere și a solicitat liberarea provizorie sub contro judiciar.
În motivarea cererii a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse de art. 1602Cod proc. penală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este închisoarea de la 2 la 10 ani și în cauză nu există date din care să rezulte că va săvârși alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate sau a martorilor, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte și cunoaște dispozițiile art. 16010privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.
Pe fond, a susținut că măsura arestării preventive este nelegală, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 143 și 148 lit. f Cod proc. penală.
A susținut că nu a pretins sume de bani de la martora denunțătoare pentru a interveni pe lângă magistrații care soluționează dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI și că, în realitate, sumele pretinse și primite au reprezentat următoarele: 1.000 lei - bani pentru deplasarea sa la G și a colegului său -avocat, 500 euro, trecută în contractul de asistență juridică, reprezintă onorariu pentru prezentarea sa la termen și studierea dosarului, iar suma de 5.000 euro reprezintă onorariu de avocat pentru acordarea asistenței juridice pe parcursul desfășurării procesului aflat pe rol la Curtea de APEL GALAȚI.
A invocat că nu a pretins de la martora denunțătoare suma de 30.000 euro, prin intermediul numitei, în acest sens fiind transcrierile convorbirilor telefonice și ambientale, precum și declarațiile date de în zilele de 10 și 11.11.2009.
Consideră că inculpata a formulat acest denunț pentru a beneficia de reducerea pedepsei, sens în care a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a solicitat să se facă cercetări față de aceasta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 Cod penal.
În ceea ce privește suma de 30.000 Euro, a susținut că aceasta apare deoarece, în discuțiile purtate, a întrebat-o pe dacă are bani și aceasta i-a răspuns că a vândut o casă și are 30.000 Euro.
A susținut că a acceptat să se angajeze pentru deoarece spera să obțină un recurs care să se judece după expirarea termenului prevăzut de art. 159 alin. 8 fraza a II-a din Codul d e procedură, să invoce Decizia în interesul legii nr. 25 din 2 iunie 2008 și astfel să obțină punerea acesteia în libertate.
A susținut că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică deoarece nu are antecedente penale, are un loc de muncă stabil, este căsătorit și are în întreținere 3 copii, din care o are doar două luni.
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1602pct. 1 Cod proc. penală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depășește 18 ani, situație în care cererea va fi analizată pe fond.
Pe fond, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul este nefondată, urmând a fi respinsă pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Sub un prim aspect se constată că, în prezenta cauză, inculpatul a invocat o serie de aspecte ce vizează legalitatea măsurii arestării preventive, respectiv faptul că sumele de bani pretinse și primite reprezintă cheltuieli de transport și onorariu pentru asistența juridică pe care urma să o presteze. Sub aceste aspect se constată că asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință nr- din 24.11.2009, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4009 din 30.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Oricum, din declarațiile martorei denunțătoare, din rapoartele întocmite de investigatorul sub acoperire și din procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice și a discuțiilor purtate în mediu ambiental rezultă indicii temeinice că, în perioada mai - noiembrie 2009, în calitate de avocat în cadrul Baroului B, a pretins sume de bani de la martora denunțătoare pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluționează dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI, în care martora denunțătoare are calitatea de inculpată, în scopul obținerii liberării sale din starea de arest preventiv.
Susținerea inculpatului în sensul că spera să obțină punerea inculpatei în libertate prin invocarea Deciziei nr. 25 din 2 iunie 2008 este nefondată atâta timp cât această decizie se aplică numai în cazul hotărârilor prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, deci numai în faza de urmărire penală.
Potrivit art. 1602alin. 1 Cod proc. penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa ce nu depășește 18 ani.
Din dispozițiile legale de mai sus rezultă că acordarea libertății provizorii sub control judiciar este facultativă, este de atributul instanței și lăsată la aprecierea instanței, ceea ce însemnă că cererea poate fi respinsă nu numai în situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, ci și în situația în care instanța apreciază că punerea inculpatului în libertate nu este oportună.
În această apreciere, pe lângă circumstanțele personale ale inculpatului, instanța trebuie să aibă în vedere și modul împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, gradul de pericol social al faptei comise, relațiile sociale lezate, urmările produse, impactul pe care fapta săvârșită l-a avut asupra membrilor comunității și asupra credibilității populației cu privire la activitatea organelor judiciare.
În cauză, fapta săvârșită de inculpatul prezintă un grad ridicat de pericol social, dovadă că legiuitorul a prevăzut pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare. Gradul ridicat de pericol social rezultă și din faptul că la săvârșirea acestei fapte inculpatul s-a folosit de calitatea sa de avocat, dar și din valoarea mare a sumelor de bani primite și pe care urma să le primească.
Pericolul social ridicat al faptei săvârșite reținute în sarcina inculpatului rezultă și din faptul că această fapta a adus atingere credibilității de care trebuie să se bucure organele de urmărire penală și instanța de judecată, dar și credibilității de care trebuie să se bucure corpul avocaților, în calitatea lor de participanți activi la înfăptuirea actului de justiție.
Față de considerentele de mai sus, se constată că admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu este oportună și că punerea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie avut în vedere nu numai riscul ca inculpatul să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului ci și reacția colectivității față de infracțiunea săvârșită, care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate, stimulează temerea că organele judiciare nu acționează în mod corect și destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de un accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Mai mult, s-ar crea un sentiment de neîncredere în actul de justiție, în sensul că s-ar crea falsa impresie că anumite categorii socio - profesionale, care au legătură cu înfăptuirea actului de justiție ar putea săvârși fapte de natură penală, deoarece organele de urmărire penală și instanța de judecată ar da dovadă de clemență în aplicarea legii.
În sfârșit, chiar dacă legea nu limitează numărul de cereri de liberare provizorie pe care inculpatul le poate formula și nici nu stabilește un termen după trecerea căruia aceste cereri să poată fi reiterate, nu putem să nu constatăm că, în cauză, a mai fost formulată o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, soluționată prin sentința penală nr. 219/F/18.11.2009, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3963/26.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Față de considerentele de mai sus, având în vedere și faptul că de la data de 30.11.2009 și până în prezent temeiurile care au determinat luarea și prelungirea măsurii arestării preventive nu au dispărut și nici nu s-a schimbat, văzând și dispozițiile art. 1608alin. 6 și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală;
CURTEA,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
RESPINGE, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 21.03.1968 în municipiul B, Sector 8 (1), județul I, CNP -, domiciliat în B, Calea nr. 135-145,. 10,. 65, sector 1, în prezent reținut în Arestul G).
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare pentru inculpatul.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 2009.
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu
- -
Grefier,
Red./tehnored. motivare: -/11.12.2009
Tehnored. hot.//2 ex./11.12.2009
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Cauze
