Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia /2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - cerere de liberare provizorie sub control judiciar -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA Nr.
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Ghertner Artur
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință nr. 88 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal se prezintă inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpat, arată că își susține punctul de vedere menționat în recurs, în sensul că solicită - ca reanalizându-se situația arătată în cererea de liberare provizorie, precum și în motivele de recurs - admiterea cererii și pe fond, punerea în libertate de îndată a inculpatului.
Precizează că inculpatul în cel puțin două rânduri a ajuns de la starea de extaz la starea de agonie, în sensul că prin alte două cereri formulate anterior s-au admis cererile sale și s-a dispus punerea în libertate, situație infirmată de către Curtea de Apel Suceava cu ocazia judecării recursului și evident s-a meținut, în final, starea de arest. se află în situația inversă, când e de dorit să se ajungă de la agonie la extaz. Din lectura încheierii, unde observă că se repetă de câteva ori faptul că anterior au mai existat alte dosare, apreciază că a contat mai puțin pentru instanța de fond punctul de vedere sincer al magistratului care a judecat cererea, cât precedentele existente și faptul că la nivelul curții de apel s-a decis întotdeauna admiterea recursurilor declarate de către procuror la o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive și mai apoi la o alta de liberare provizorie sub cauțiune.
să nu se țină cont de punctul de vedere exprimat în încheiere și să se constatate că mare parte din afirmațiile făcute în încheierea respectivă, din punctul său de vedere, nu se regăsesc în situația dedusă judecății. În încheierea atacată se face în mod repetat o afirmație legată de faptul că "deși formal ar fi îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestei cereri" totuși analizând la modul concret situația inculpatului, se cuvine a se vedea că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602alin. 2 Cod procedură penală, ceea ce echivalează cu o exprimare ciudată și contrară a două puncte de vedere în cuprinsul aceleași încheieri.
să se observe că în speța de față sunt întrunite cerințele prev. de art. 1602alin. 1 și 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele pentru care inculpatul este cercetat nu prevăd o pedeapsă mai mare de 18 ani închisoare, liberarea provizorie sub control judiciar nu-l pune pe inculpat în situația ca în cazul punerii sale în libertate să fie predispus la săvârșirea de alte infracțiuni și nici pe departe nu sunt date că ar încerca să zădărnicească în vreun fel aflarea adevărului. Consideră că acestea sunt cerințele ce se cuvin a fi examinate în situația de față și nicidecum celelalte aspecte care țin de punerea în discuție a cu totul alte instituții juridice și mai ales mare parte din afirmațiile făcute referitoare la gravitatea sau nu a faptelor comise. Mai arată că acestea sunt aspecte care trebuie avute în vedere atunci când se va judeca cauza în fond și când se va stabili dacă există sau nu vinovăție și în ce proporție este gradul de pericol social concret al faptelor respective.
să se observe că tot în cuprinsul încheierii atacate sunt înlăturate alte două situații circumscrise situației liberării provizorii sub control judiciar, respectiv cele care sunt în favoarea inculpatului sunt înlăturate iar cele care sunt în defavoarea acestuia sunt reținute de instanța de fond. Arată că sunt înlăturate aspectele circumscrise referitoare la starea de sănătate a inculpatului oglindită de actele medicale depuse la dosar și situația sa familială desprinsă din actele de stare civilă, cu privire la care instanța de fond - justificat sau nu - arată că sunt aspecte adiacente ce nu se cuvin a fi luate în seamă aici, ci cu ocazia judecării în fond. Însă, atunci când se apreciază că fapta ar avea un anumit grad de pericol social, că ar exista sau nu o rezonanță negativă cu privire la impactul pe care faptele ce se pun în sarcina inculpatului l-ar fi creat sunt întreținute aceste aspecte și sunt, de asemenea, situații care constituie motive pentru care instanța a respins cererea de punere în libertate sub control judiciar, deși după opinia sa - strict limitativ - instanța de fond trebuia să se refere doar la motivele prevăzute de art. 1602alin. 1 și 2 Cod procedură penală. Apreciază că aceste cerințe ale legii pentru discutarea unei astfel de cereri sunt date și orice alte discuții cu privire la alte situații sunt de prisos și exced cu mult cadrului procesual fixat prin discutarea unei astfel de cereri unde nu se pun în discuție dacă există sau nu temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive sau alte situații care ar trebui puse în discuție cu ocazia fie a revocării arestării preventive, fie a înlocuirii măsurii cu o altă măsură prevăzută de codul d e procedură penală.
În final, înțelege să mai facă o singură subliniere, în sensul că dacă în dosarul de fond inculpatul va fi găsit vinovat va trebui să răspundă, însă instanța trebuie să aibă în vedere și precedentele create de judecarea unor alte dosare asemănătoare, modul în care se soluționează astfel de dosare, ce limite de pedeapsă se aplică în cazul respectiv și, mai ales, modalitatea de executare. Este convins că instanța înțelege la ce se referă și după opinia sa, de regulă, instanțele aplică pedepse în jur de 2 - 3 ani închisoare, marea majoritate fiind ca modalitate de executare cu suspendare condiționată sau sub control judiciar a executării pedepsei. Trebuie avut în vedere și acest aspect și viziunea pe care legiuitorul o are și mai departe, respectiv la proiectul noului cod penal, unde alături de o altă viziune asupra altor fapte, evident și limitele de pedeapsă cu privire la această infracțiune sunt înjumătățite.
Având în vedere întreg contextul în care ne mișcăm și cadrul creat prin fixarea obiectului cererii respective, consideră că instanța trebuie să admită recursul declarat și, admițând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, să dispună punerea în libertate a inculpatului pentru că prin admiterea acestei cereri nu există în niciun caz nicio stare de pericol care ar fi dată cu privire fie la zădărnicirea aflării adevărului, fie la varianta pe care reprezentantul parchetului ar pune-o în discuție cu privire la posibilitatea ca inculpatul să săvârșească alte fapte. S-a discutat despre existența și altor verificări care se fac separat de dosarul de fond și, chiar dacă ar fi reale aceste susțineri pe care parchetul le-a făcut cu ocazia judecării altor cereri ale inculpatului și unde s-au și depus înscrisuri în sprijinul acelor afirmații, cere să se observe că tot ce se discută despre acea presupusă stare de pericol prin săvârșirea și a altor fapte se referă la situații care au existat până la momentul luării măsurii arestării inculpatului. Evident că fiind arestat nu mai putea să fie predispus și la săvârșirea altor fapte, dar situațiile invocate și de către parchet sunt simple supoziții, simple date, pentru că ele nu s-au concretizat în niciun fel în alt dosar, nu există niciun fel de probe că ar fi vorba de comiterea și a altor fapte și - chiar dacă lucrurile ar sta așa - tot nu ar fi realizată cerința prevăzută de art. 1602alin. 2 Cod procedură penală pentru că, date fiind măsurile care s-au luat ca urmare a arestării preventive a inculpatului, respectiv suspendarea sa din funcție și evident faptul că până la soluționarea cauzei nu va mai face parte din rândurile funcționarilor care lucrează în unitatea respectivă, nu are în niciun fel posibilitatea - chiar dacă ar mai vrea - să comită astfel de fapte ca să fie dată cerința prevăzută de lege pentru ca această cerere să-i fie respinsă. În concluzie, solicită să nu se ia în considerare eventualele puncte de vedere manifestate în acest sens, întrucât condițiile cerute de lege se referă la momente viitoare discutării acestei cereri și nicidecum nu operează în trecut.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 19 martie 2009 și înregistrată sub nr-, a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia, punerea sa în libertate neprezentând vreo temere că ar putea săvârși alte infracțiuni, că ar zădărnici aflarea adevărului, prin influențarea unor martori, părți, ori prin distrugerea mijloace de probă.De asemenea, a invocat situația familială și medicală gravă în care se află.
În motivarea orală a acestei cereri, apărătorul inculpatului a arătat în esență, că acesta poate fi judecat in stare de libertate, invocând ca temei legal dispozițiile art.1602și urm. Cod procedură penală.
Prin încheierea de ședință nr. 88 din 20.03.3009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul penal nr- s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 16.05.1976 în S, jud. S, cu același domiciliu,-, - 10,. C,.11, posesor al seria - nr. -, eliberată de Poliția Mun. S la data de 03.12.2003, CNP -, în prezent aflat în Arestul IPJ, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 4A din 20.01.2009 emis de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Conform alineatului 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În cauza de față, s-a constatat că inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- sustragere de înscrisuri, prev.de art. 242 alin.1,3 Cod penal, constând în aceea că în calitate de lucrător de poliție judiciară, funcționar public în accepțiunea art.147 Cod penal, a sustras prima declarație olografă dată de conducătorul auto în dosarul penal pe care îl instrumenta;
- fals intelectual, prev. de art. 289 alin.1,3 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal, constând în aceea că în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, în calitate de agent de poliție, funcționar public în accepțiunea art.147 Cod penal, a făcut mențiuni nereale în actele procedurale întocmite, care emanau de la o autoritate publică dintre cele prevăzute de art.145 Cod penal, în sensul că a antedatat declarația olografă a numitului, i-a dictat acestuia mențiunile cu privire la cantitățile de alcool și de alimente consumate anterior producerii accidentului rutier, a menționat date nereale în conținutul declarațiilor datate fals 30.09.2008, înscrisuri pe care le-a confirmat prin autoritatea de care se bucura ca lucrător de poliție și pe care le-a atașat în dosarul penal în care a fost legal investit;
- uz de fals prevăzută de art. 291.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal constând în aceea că în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, a folosit înscrisurile false și falsificate - declarații olografe și declarații de audiere ale învinuitului - deși cunoștea conținutul nereal al acestora pentru a solicita calculul retroactiv al alcoolemiei și în a-și motiva soluția de scoatere de sub urmărire penală în cauza în care a efectuat cercetări;
- luare de mită, prev. de art. 254 alin.2 cod penal, cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal, constând în aceea că în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, cu atribuțiuni în efectuarea urmăririi penale, a pretins și primit în timpul efectuării anchetei și anterior întocmirii unor acte procedurale suma de 1.200 euro pentru sine, pentru a efectua acte contrare atribuțiunilor sale de serviciu, precum sustragerea de înscrisuri din dosarul personal pe care îl instrumenta, acceptarea și folosirea unor mijloace de probă false și falsificate pe baza cărora a făcut propunerea de scoatere de sub urmărire penală, încercând să înlăture tragerea la răspundere penală a celui cercetat prin evocarea unei situații de fapt nereale și a unor mijloace de probă administrate ilegal.
Față de inculpatul s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea de ședință nr. nr.4A din Camera de Consiliu pronunțată la data de 20 ianuarie 2009 de către Tribunalul Suceava, emițându-se în baza acestei încheieri mandatul de arestare preventivă nr.4 A din aceeași dată. La momentul adoptării măsurii preventive, judecătorul a reținut că sunt întrunite condițiile prev. de art.136, 146 și 148 al.1 lit. f Cod procedură penală, respectiv că inculpatul a comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Aceasta, în sensul că faptele săvârșite sunt de o periculozitate socială deosebită, având în vedere modalitățile comiterii infracțiunilor, precum și probatoriul administrat, respectiv, denunțurile și declarațiile de denunț ale numiților, și ( 4-11), copia dosarului nr. 1148/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava instrumentat de inculpat ( 16-62), declarațiile martorilor ( 79), ( 83), ( 87), înscrisuri depuse de denunțători ( 77), procesul verbal de consemnare a mențiunilor personale în agendă și planșele fotografice ( 67-76), adresă de confirmare a datei în care a fost primit la organul de cercetare penală raportul de recalculare a alcoolemiei ( 131-132), autorizația de înregistrare audio-video ( 111), procesele verbale privind fotofilmarea discuțiilor purtate la data de 15.01.2009 de către și agentul șef adjunct ( 113), procesul verbal de transcriere de pe suport digital al convorbirilor ambientale ( 114-116), -ul conținând imaginile video și înregistrările audio ambientale ( 117), coroborate cu declarațiile de recunoaștere parțială a inculpatului (101-104).
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr.4/P/2009 din 09 februarie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor descrise mai sus.
Tribunalul Suceava, prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 11.02.2009, în considerarea disp. art. 3001Cod procedură penală, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul, prin Încheierea Camerei de Consiliu nr. 4A din data de 20 ianuarie 2009 Tribunalului Suceava, însă a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii s-au schimbat și, în consecință, în temeiul art. 139 alin. 1 și alin. 35rap. la art. 136 al. 1 lit. c Cod procedură penală, a înlocuit măsura arestării preventive cu cea obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care a fost admis de Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr.69/13.02.2009, a fost casată în parte încheierea Camerei de Consiliu din data de 11.02.2009, în sensul că s-a înlăturat dispoziția privind înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451Cod procedură penală, iar în temeiul art.3001al.1 și 3 Cod procedură penală s-a menținut starea sa de arest preventiv.
Din perspectiva condițiilor instituite de lege prin disp. art. 1602alin.1 și 2 Cod procedură penală pentru acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar s-a constatat că deși în speță, sunt îndeplinite formal cerințele prev. de art.1602alin.1 Cod procedură penală în sensul că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea ce nu depășește 18 ani, totuși, prima instanță a apreciat că nu este întrunită și cerința reglementată prin alin. 2 al art.1602Cod procedură penală, în contextul în care natura și gravitatea deosebită a pretinselor fapte pentru care este cercetat, amploarea și întinderea în timp a activității infracționale la care se face referire în actul de inculpare, diversitatea activităților ilicite reținute în sarcina sa și modalitatea concretă de comitere a acestora, calitatea în care a săvârșit infracțiunile, scopul urmărit și consecințele care s-au produs, constituie date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi realizate în bune condițiuni prin lăsarea acestuia în libertate provizorie.
Din această perspectivă, natura, gravitatea și amploarea remarcabilă a pretinsei activități infracționale a inculpatului, precum și puternica rezonanța socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate, îndreptățesc convingerea că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor sale pot fi garantate numai prin menținerea sa sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea lui în libertate provizorie sub control judiciar.
În ceea ce privește starea familială și cea de sănătate a inculpatului, aceste aspecte nu constituie, in lipsa celorlalte condiții legale, motive de sine stătătoare de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ele urmând a fi avute în vedere de instanță cu ocazia judecării cauzei pe fond.
Tribunalul a apreciat că în acest stadiu procesual liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului este inoportună și nu ar satisface exigențele instrucției penale pornite împotriva acestuia, justificându-se ca pentru buna desfășurare a procesului penal să rămână în continuare privat de libertate, punerea sa în libertate putând provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice.
Având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată în prezenta cauză, împrejurările și modalitatea lor de săvârșire, urmarea produsă, calitatea sa, cât și faptul că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către organul de anchetă, acesta este cercetat în continuare pentru săvârșirea unor alte fapte penale în legătură cu serviciul, Tribunalul a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar.
Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că față de natura infracțiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată, săvârșite în calitatea sa de lucrător de cercetare al poliției judiciare, în condițiile în care va fi pus în libertate, chiar dacă este suspendat din funcție, nu este exclus să săvârșească și alte fapte de natură penală, care nu sunt specifice atribuțiunilor sale de serviciu.
Față de aceste considerente, în temeiul art.1608aalin.6 Cod procedură penală, tribunalul a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în scris, aceleași motive ca cele invocate inițial în cererea adresată instanței de fond, arătând în esență că în cauză sunt întrunite cerințele legale pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu consecința punerii sale de îndată în libertate.
A arătat că pedeapsa pentru fiecare din infracțiunile pentru care este judecat este mai mică de 18 ani, iar prin punerea sa în libertate nu s-ar zădărnici în nici un fel aflarea adevărului, administrarea probelor și judecata propriu-zisă.
A mai arătat că instanța de fond trebuia să analizeze cererea prin prisma dispozițiilor legale invocate, fără a examina dacă subzistă sau nu temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, aspecte care ar fi trebuit puse în discuție cu ocazia fie a revocării arestării preventive, fie a înlocuirii măsurii cu o altă măsură prevăzută de codul d e procedură penală. Starea sa de sănătate oglindită de actele medicale depuse la dosar și situația sa familială desprinsă din actele de stare civilă, două situații circumscrise situației liberării provizorii sub control judiciar, care-i sunt favorabile au fost înlăturate deși justifică pe deplin punerea sa în libertate și continuarea judecății în stare de libertate.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei Curtea constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 4/P/2009 din 09.02.2009, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin săvârșirea infracțiunilor de sustragere de înscrisuri, prev.de art. 242 alin.1,3 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 289 alin.1,3 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal, uz de fals prevăzută de art. 291.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal și luare de mită, prev. de art. 254 alin.2 cod penal, cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.
S-a reținut în sarcina acestuia că în calitate de lucrător de poliție judiciară - funcționar public în accepțiunea art.147 Cod penal - a sustras prima declarație olografă dată de conducătorul auto în dosarul penal pe care îl instrumenta, i-a dictat acestuia mențiunile cu privire la cantitățile de alcool și de alimente consumate anterior producerii accidentului rutier, a antedatat-o, a menționat date nereale în conținutul declarațiilor datate fals 30.09.2008, înscrisuri pe care le-a confirmat prin autoritatea de care se bucura ca lucrător de poliție și pe care le-a atașat în dosarul penal în care a fost legal investit, folosindu-le în a-și motiva soluția de scoatere de sub urmărire penală.
S-a mai reținut că în calitate pe care o avea - cu atribuțiuni în efectuarea urmăririi penale - a pretins și primit în timpul efectuării anchetei și anterior întocmirii unor acte procedurale suma de 1.200 euro pentru sine, pentru a efectua acte contrare atribuțiunilor sale de serviciu, încercând să înlăture tragerea la răspundere penală a celui cercetat prin evocarea unei situații de fapt nereale și a unor mijloace de probă administrate ilegal.
Prin încheierea penală nr. 4A din 20.01.2009 Tribunalul Suceavaa admis propunerea formulată de organele de urmărire penală și în temeiul art.148 lit.f rap. la art.143 Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, măsură ce a fost menținută ulterior motivat de către instanțele de judecată.
Cererile formulate de inculpat, întemeiate pe disp.art.139 Cod procedură penală, art.160/2 și art.160/4 Cod procedură penală, au fost respinse prin decizia penală nr.69/13.02.2009 a Curții de Apel Suceava, încheierea nr.56/02.03.2009 a Tribunalului Suceava și decizia penală nr.96/13.03.2009 a Curții de Apel Suceava.
Din analiza prevederilor art.160/2 Cod procedură penală, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani închisoare și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
Ori, în mod corect s-a reținut că, deși, formal condițiile prev. de art.160/2 Cod procedură penală privind liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în cauză, potrivit art.160/8a alin.2 Cod procedură penală, instanța admite o asemenea cerere atunci când constată că cererea este și întemeiată, acordarea acestui beneficiu fiind o facultate a instanței.
De asemenea, potrivit art.160/8a alin.6 Cod procedură penală, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, când cererea este neîntemeiată sau când aceasta a fost făcută de o altă persoană și nu a fost însușită de inculpat, instanța respinge cererea.
În acest context, analizând cererea inculpatului, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, raportat la gradul de pericol social concret al faptelor pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată, de impactul negativ produs de acestea asupra ordinii sociale, de împrejurările și modalitatea lor de săvârșire, urmarea produsă și nu în ultimul rând de calitatea pe care o avea recurentul, fiind inoportună la acest moment procesual, în condițiile în care din momentul arestului preventiv al acestuia au trecut circa 2 luni, iar pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal se impune judecarea acestuia în continuare în stare de arest preventiv.
Față de cele prezentate și văzând că încheierea recurată este legală și temeinică nefiind dat nici un caz de casare prev. de art. 3859Cod procedură penală Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit b Cod procedură penală să respingă recursul declarat de inculpat ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință nr. 88 din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.03.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. AD
Tehnored BC
3ex/25.03.2009
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Biciușcă Ovidiu, Ghertner Artur
