Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR -

DECIZIA PENALĂ NR. 279/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10 martie 2008

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 133/PI din 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de apărător ales avocat.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar s-a depus și rechizitoriul întocmit de parchet.

Nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și judecarea inculpatului în stare de libertate. Arată că încheierea recurată este netemeinică și nelegală, ea fiind și nemotivată. Mai arată că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de fals, astfel că întreaga teorie de la luarea măsurii arestării preventive nu mai există. Mai învederează instanței că între persoana inculpatului și persoana minoră nu există nici o legătură.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat arătând că raportat la complexitatea cauzei, natura faptelor se impune privarea de libertate a inculpatului, prin punerea în libertate a inculpatului s-ar putea influența părțile vătămate.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt solicită admiterea recursului și punerea sa în libertate.

CURTEA

În deliberare, constată că prin încheierea penală de ședință nr. 133/PI din 18.02.2008, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timiș, în baza art. 1608aalin.6 C.P.P. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la 14.07.1973 în T, în prezent deținut în Arestul IPJ T, ca nefondată.

În baza art. 192 alin.2 a C.P.P. obligat inculpatul să plătească suma de 40 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, la data de 14 februarie 2008, inculpatul a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.97 din data de 14.11. 2007 al Tribunalului Timiș

În motivarea cererii, inculpatul a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602alin.1 C.P.P. în sensul că infracțiunile pentru care este cercetat au ca limită maximă pedeapsa de 12 ani închisoare. Totodată, inculpatul a mai menționat că nu este recidivist și se angajează ca pe durata liberării să respecte obligațiile ce- vor fi impuse.

Cererea a fost redactată de apărător și semnată de inculpat, care, la termenul de judecată din 18.02.2008 a precizat că are cunoștință de situațiile în care se poate dispune revocarea liberării provizorii sub control judiciar.

În probațiune, instanța dispus, din oficiu, atașarea dosarului nr. 156/D/P/2007 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că prin ordonanța nr. 156/D/P/2007, emisă la data de 13.11. 2007 Ministerul Public - Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin.1 din Legea nr. 678/2001 și art. 26.Cod Penal rap. la art. 288 alin.1 Cod Penal, constând în aceea că în cursul lunii noiembrie 2007 racolat și găzduit la locuința sa două minore, iar în seara zilei de 13.11.2007, folosindu-se de o procură falsă, a încercat să o scoată din țară pe minora, cu scopul de aot ransporta în Austria în vederea practicării prostituției în folosul lui financiar.

În același timp, organele de urmărire penală au solicitat arestarea preventivă a inculpatului, asupra cererii, Tribunalul Timiș pronunțându-se prin încheierea penală nr. 170/CC/14.11.2007 în sensul admiterii ei și arestării preventive a inculpatului, fiind emis și mandatul de arestare preventivă nr. 97/14.11.2007 al Tribunalului Timiș.

Potrivit disp. art. 1602alin. 1 și 2.C.P.P. liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată, în cazul infracțiunilor intenționate, dacă pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar pe de altă parte nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Constatând că sunt îndeplinite, din punct de vedere formal, condițiile pentru ca inculpatul să poată beneficia de liberare provizorie sub control judiciar, la termenul de judecată din 18.02.2008 instanța a admis, în principiu, cererea formulată de către inculpatul în cauză și a analizat dacă cererea de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată, raportat la natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, precum și la împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite.

Însă, simpla formulare a unei cereri de liberare provizorie nu este suficientă pentru a justifica punerea în libertate a inculpatului, instanța având obligația să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, având obligația să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.

Sub acest aspect, instanța a reținut că, așa cum rezultă din materialul probator existent în dosarul de urmărire penală, sunt suficiente indicii în legătură cu implicarea inculpatului în desfășurarea unei activități presupus infracționale ce a avut ca scop exploatarea a două minore de sex feminin.

În contextul în care, din datele existente la dosarul de urmărire penală a rezultat presupunerea rezonabilă că acesta a desfășurat activități cu repercursiuni dintre cele mai grave asupra relațiilor sociale, instanța a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate, în acest moment poate avea un impact negativ asupra desfășurării în continuare a cercetărilor, aceasta și în condițiile în care, așa cum a rezultat și din încheierea penală nr. 178/CC/11.12.2007 a Tribunalului Timiș, inculpatul a contactat una dintre părțile vătămate, apărătorul acestuia depunând la dosar o declarație extrajudiciară a părții vătămate prin care aceasta a arătat că ar fi fost forțată să dea declarații în dosarul de urmărire penală. Această declarație a fost înlăturată de către Tribunalul Timiș, prin încheierea amintită, însă adoptarea unui asemenea comportament de către inculpat a denotat existența pericolului exercitării unor presiuni asupra anumitor persoane ce urmau a fi audiate în cauză, de unde a rezultat necesitatea menținerii în arest a inculpatului, deoarece, în condițiile în care el a încercat realizarea unei înțelegeri frauduloase cu una dintre părțile vătămate în timpul arestului, în mod logic s-a putut trage concluzia că atâta timp cât va fi liber, va încerca să influiențeze și alte persoane în vederea realizării unei poziții comune raportat la incidentele produse.

Cu privire la susținerea apărătorului inculpatului potrivit căreia detenția preventivă ar reprezenta o atingere adusă prezumției de nevinovăție, instanța a reținut că arestul preventiv, inclusiv în practica CEDO, reprezintă o excepție acceptată la prezumția de nevinovăție, atâta timp cât nu îmbracă forma unei pedepse anticipate, aplicată înainte de stabilirea legală a vinovăției. Or, în prezenta cauză, dată fiind și complexitatea cauzei, nu s-a putut considera că o perioadă a arestului de 3 luni, ar putea constitui o încălcare a duratei rezonabile a detenției preventive, cu consecința punerii acestuia în libertate.

Pentru aceste considerente, apreciind că liberarea provizorie a inculpatului nu este oportună în momentul de față din rațiuni ce țin de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și a lămuririi situației în ceea ce privește întreaga activitate presupus ilicită a inculpatului, instanța a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată în cauză, ca nefondată.

Împotriva încheierii penale nr. 133/PI din 18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, a declarat recurs inculpatul, solicitându-se casarea hotărârii și în rejudecare să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea recurată, în raport cu cele solicitate în apărare și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că Tribunalul Timiș în baza art. 1608aalin. 6.C.P.P. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.

Pentru a pronunța această hotărâre, în mod corect, s- avut în vedere că din materialul probator existent până la acest moment la dosarul cauzei, rezultă a fi suficiente indicii în legătură cu implicarea inculpatului în desfășurarea unei activități presupus infracționale ce a avut ca scop exploatarea a două minore de sex feminin. De asemenea, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului poate avea un impact negativ asupra desfășurării procesului penal în continuare având în vedere că sunt date că inculpatul a contactat una din părțile vătămate.

În această situație s-a apreciat că nu este justificată liberarea inculpatului sub control judiciar, iar timpul de când acesta este arestat preventiv nu a depășit o perioadă rezonabilă, în raport cu complexitatea cauzei.

Așa fiind, se apreciază că soluția pronunțată de Tribunalul Timiș este temeinică și legală, urmând ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. recursul declarat de inculpat să fie respins ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 inculpatul C.P.P. recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.133/PI din 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 10.03.2008.

Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G

GREFIER,

Red /25.03.08

Dact P 2.ex./02.04.2008

Prima inst.

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Timisoara