Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 321/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
415/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr. 321
Ședința publică din data de 19 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul inculpat - împotriva Încheierii de ședință din data de 1.II.2010 a Tribunalului București - Secția a II a Penală, din Dosarul nr-, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare sub control judiciar formulată de către inculpat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal, în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, în baza delegației nr. 1/19.II./2010.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile întrebate fiind de către instanță declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului critică încheierea atacată ca fiind nelegală și netemeinică. Solicită să se constate că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și subliniază faptul că nu sunt date din care să rezulte că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni, ori ar încerca să zădărnicească stabilirea adevărului prin influențarea martorilor ori a experților. Susține că sunt îndeplinite cerințele art. 1602pct. 1 Cod procedură penală. Își încheie cuvântul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Depune la dosar (filele 8-11) concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. În baza art. 192 Cod procedură penală solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare. În susținerea concluziilor, apreciază că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că în conformitate cu dispozițiile art. 1602pct. 2 Cod procedură penală, având în vedere persoana inculpatului și apartenența acestuia la un grup de criminalitate organizată, liberarea provizorie a inculpatului ar fi periclitat buna desfășurare a procesului penal.
Recurentul inculpat susține că este bolnav și solicită să-i fie admis recursul și să fie liberat provizoriu sub control judiciar, întrucât nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședința publică din data de 01.02.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului a reținut următoarele:
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 din Legea nr.39/2003 rap. la art. 323 Cod penal, art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplic, art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în cursul anului 2009, inculpatul - a constituit o grupare infracțională împreună cu numiții " " și "", în vederea desfășurării unor activității de skimming pe teritoriul Spaniei.
În executarea scopului grupării infracționale, inculpatul - a achiziționat echipamente destinate copierii datelor de pe carduri bancare de la învinuitul, care au fost folosite de numiții " " și "", în activități de skimming pe teritoriul Spaniei.
Potrivit art. 1601Cod procedură penală în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Liberarea provizorie sub control judiciar poate fi dispusă, conform art. 1602Cod procedură penală în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă ori prin alte asemenea fapte.
În conformitate cu art. 1608aalin.6 Cod procedură penală, instanța va respinge cererea în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, când cererea este neîntemeiată sau când aceasta a fost făcută de către o altă persoană și nu a fost însușită de învinuit sau de inculpat.
Tribunalul a apreciat că, în cauză, deși formal sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul nu depășește limita de 18 ani închisoare și nu există date că lăsat în libertate inculpatul ar avea conduita negativă la care se referă art.1602alin.2 Cod procedură penală), cererea este neîntemeiată, față de gravitatea, natura și modalitățile concrete de comitere a faptelor cercetate, numărul persoanelor implicate, perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, atingerea adusă ordinii publice și stadiul în care se află procesul penal și pentru o mai bună înfăptuire a justiției, neimpunându-se punerea în libertate a inculpatului.
În ceea ce privește susținerile inculpatului prin apărător, instanța nu a reținut motivele de boală invocate, întrucât nu reprezintă temeiuri avute în vedere de legiuitor pentru susținerea unei cereri de liberare sub control judiciar.
În consecință, Tribunalul, în baza art. 1608aalin.6 Cod procedură penală, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
În baza art. 192 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri a promovat recurs inculpatul, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând Curții punerea sa în libertate.
În motivarea recursului formulat, apărătorul ales al recurentului inculpat a arătat că în cauză instanța de fond a procedat la motivarea încheierii de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar prin invocarea unor aspecte ce țin de instituția înlocuirii acestei măsuri preventive privative de libertate cu o măsură restrictivă de drepturi, în contextul în care instanța era obligată să analizeze condițiile în care se poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar.
De asemenea, s-a mai susținut că în actualul moment procesual, probatoriul cauzei a fost administrat într-un stadiu avansat, astfel încât privarea de libertate, cu instituirea unui control judiciar, nu ar fi de natură să influențeze în sens negativ derularea procedurilor judiciare.
Examinând recursul formulat de recurentul inculpat, în raport cu motivele de recurs invocate, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 3856(3) Cod procedură penală, Curtea apreciază ca nefondat recursul promovat în virtutea următoarelor considerente:
Deși prin încheierea recurată în prezenta cauză penală, prima instanță a motivat necorespunzător respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea consideră că cererea este neîntemeiată, în contextul prevederilor art. 1602Cod procedură penală.
Astfel, judecătorul fondului a respins cererea cu care a fost investit, ca neîntemeiată, constatând că deși formal sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar, față de gravitatea, natura și modalitățile concrete de comitere a faptelor cercetate, numărul persoanelor implicate, perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, atingerea adusă ordinii publice și stadiul în care se află procesul penal și pentru o mai bună înfăptuire a justiției, nu se impune punerea în libertate a inculpatului.
Pe de altă parte, Tribunalul nu a luat în considerare motivele de boală invocate de petentul inculpat în cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar, motivând că acestea nu reprezintă temeiuri în sensul dispunerii liberării provizorii.
În urma propriului examen, Curtea apreciază că respingerea cererii formulate se fundamentează pe necesitatea menținerii stării privative de libertate a recurentului inculpat, în contextul în care liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia nu este oportună, având în vedere împrejurările legate în special de persoana inculpatului, dar și de circumstanțele reale ale faptelor reținute în sarcina sa.
Rațiunea liberării provizorii constă în garantarea libertății individuale în procesul penal și presupune adoptarea unei măsuri care, fără a fi privativă de libertate, poate asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile în care se apreciază că, deși temeiurile pentru luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuși, din cauza unor temeiuri legate de persoana inculpatului, de circumstanțele cauzei, nu mai este necesară privarea de libertate, prevenția putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.
Instituția de drept procesual penal a liberării provizorii își păstrează caracterul provizoriu și facultativ, astfel încât ea nu reprezintă un drept al învinuitului sau inculpatului, ci doar o eventuală vocație a acestuia, în împrejurarea în care instanța, în urma evaluării asupra faptei pretins a fi fost săvârșită, dar îndeosebi a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, ar concluziona cu privire la temeinicia cererii.
Raportându-se la speța de față, Curtea constată că o mare pondere în aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să o aibă datele de țin de circumstanțierea persoanei inculpatului, de activitatea infracțională ce se reține a fi fost săvârșită de acesta (aceasta a fost și interpretarea dată de Instanța Supremă, decizia nr. 1096/25.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, dar și CEDO - cauza /Austria - hotărârea din 27.06.1962.
Inculpatul este cercetat în dosarul nr. 150/D/P/2009 pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 Cod penal, art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/200, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, și toate infracțiunile cu art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în cursul anului 2009, constituit o grupare infracțională împreună cu numiții " " și "" în vederea desfășurării unor activități de skimming pe teritoriul Spaniei, iar în acest scop ar fi achiziționat echipamente destinate copierii datelor de pe carduri bancare de la inculpatul, ce au fost folosite ulterior de " " și "", in proceduri de skimming pe teritoriul Spaniei.
Împotriva inculpatului a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar la data de 18.09.2009 s-a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 zile, ulterior prelungindu-se această măsură.
Apreciindu-se că în cauză există indicii temeinice, probe în sensul art. 681Cod procedură penală ce justifică presupunerea legitimă și rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este acuzat, iar cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală sunt satisfăcute, s-a considerat că se impune privarea de libertate a inculpatului.
Cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat îndeplinește formal condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia, astfel cum s-a constatat, însă aceasta nu este întemeiată, în contextul în care nu satisface cerințele reglementate în art. 1602Cod procedură penală.
Astfel, pe lângă aspectul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă și la acest moment procesual, imperativul bunei desfășurări procedurii judiciare - în contextul unei cauze ample, cu numeroase acuzații, cu un caracter organizat al activității infracționale ce s-ar fi derulat, în care procesul administrării probelor este o sarcină dificilă, iar riscul obstrucționării desfășurării anchetei devine evident - impune menținerea detenției provizorii a recurentului inculpat și ilustrează inoportunitatea liberării provizorii sub control judiciar a acestuia.
Dintr-o asemenea perspectivă, punerea în libertate, chiar cu instituirea unui control judiciar în sensul art. 1602alin.3, alin. 31Cod procedură penală, prezintă potențialul risc de a zădărnici aflarea adevărului, în mod corespunzător, existând pericolul influențării probatoriului pe care organul de urmărire penală îl strânge, conform art. 200 Cod procedură penală.
Ca atare, în cauză se conturează necesitatea împiedicării inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului ori de a influența într-un mod negativ strângerea completă a probelor de către organele de urmărire penală, iar susținerea conform căreia probele fizice ar fi fost adunate la dosarul cauzei, că nu s-ar mai impune audierea altor martori, iar lăsarea sa în libertate nu ar prejudicia în niciun fel finalizarea urmăririi penale, nu poate fi primită de Curtea.
În acest sens, Curtea are în vedere că întregul material probator strâns până la acest moment procesual, evidențiază cu prisosință date cu privire la necesitatea împiedicării recurentului inculpat de a afecta în vreun mod, buna derulare în continuare a procedurilor judiciare.
Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat, atât în fața judecătorului fondului, cât și în fața instanței de recurs, în contextul motivelor de recurs formulate și susținute, vizând starea de precară de sănătate, afecțiunile de care suferă nu pot constitui obiect al analizei în cadrul procesual determinat de soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, ținând cont de specificul acestei instituții și de condițiile pe care legiuitorul le-a stabilit.
Desigur, inculpatul are la îndemână un alt demers judiciar în cadrul căruia să invoce asemenea motive care, în opinia sa, ar determina punerea în libertate.
În virtutea considerentelor ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat în cauză, în conformitate cu art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Va dispune cu privire la cheltuielile judiciare, sub incidența art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat împotriva încheierii de ședință din 01.02.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - / 22.02.2010
Dact./ 01.03.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
