Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 342/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 342
Ședința publică din data de 13.05.2009
PREȘEDINTE: Enescu Dan Andrei
JUDECĂTORI: Enescu Dan Andrei, Gabriela Diaconu Cristina
: -
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul - Biroul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22.09.1988, în prezent aflat în Arestul P B, împotriva încheierii de ședință din data de 8.05.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de avocat și însușită de inculpatul -.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurentul inculpat -, în stare de arest preventiv și asistat de avocat, din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de arest.
Avocat pentru recurentul inculpat depune la dosar două acte, respectiv: adeverință eliberată de Universitatea din B din care rezultă că inculpatul este student anul II - zi, la Facultatea de si, iar in perioada 24.05.21.06.2009 se desfășoară sesiunea de examene și o declarație de participare a inculpatului în calitate de expozant cu creațiile proprii unicat, la expoziția handmade " HG". Arată totodată că alte cereri nu mai are de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului in dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru recurentul inculpat, critică încheierea dată de Tribunalul Buzău, întrucât din punctul său de vedere aceasta este nelegală și netemeinică.
Susține astfel, având în vedere că instanța de fond și-a motivat respingerea cererii inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar într-un mod foarte succint și nu în conformitate cu dispozițiile în materie.
Astfel, tribunalul a respins cererea inculpatului pe considerentul că ancheta penală este într-o fază de început, fără a face vreo vorbire de textele legale invocate de inculpat în cererea sa, texte de lege care, în opinia sa, sunt îndeplinite în cauza de față. Mai mult, acest text de lege nu prevede nicăieri că o cerere de liberare provizorie sub control judiciar se poate respinge ca nefondată, astfel cum a respins- prima instanță.
Cu privire la fondul cauzei, solicită instanței de recurs a observa că la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte că inculpatul, în situația in care va fi pus în libertate, ar putea să săvârșească alte infracțiuni, așa cum motivează tribunalul, avându-se în vedere poziția sinceră a acestuia. Inculpatul în declarația dată a explicat cu lux de amănunte tot ceea ce s-a întâmplat, precum și utilitatea cântarului electronic găsit în domiciliul său la percheziția domiciliară, cântar pe care acesta îl utiliza la confecționarea pipelor artizanale, ornamentale si accesorii, cu care se prezenta in calitate de expozant la diferite expoziții și nicidecum pentru cântărirea drogurilor.
Spre deosebire de cele precizate mai sus, solicită instanței de recurs a observa că în cauza de față sunt cercetate mai multe persoane, însă numai împotriva inculpatului s- luat măsura arestării preventive, iar împotriva învinuitului G s-a luat măsura obligării de a nu părăsi țara, astfel încât pentru egalitate de tratament solicită ca și clientul său să fie judecat în stare de libertate.
Mai mult, apreciază că inculpatul nu poate influenta aflarea adevărului, câtă vreme celelalte persoane sunt învinuiți în cauză și nu are pe cine influența.
Susține același apărător că nu dorește să minimalizeze faptele inculpatului, însă solicită ca instanța de control judiciar să aibă în vedere cantitatea de droguri găsită asupra inculpatului, cantitate care, din punctul său de vedere, este una foarte mică, iar reținerea primei instanțe în sensul că ar exista informații că inculpatul nu s-a rezumat la un singur act de deținere și vânzare este una și nedovedită.
Solicită instanței de recurs a avea in vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv acelea că este student in anul II la Facultatea de, iar sesiunea de examene se desfășoară intre 24.05.-21.06.2009, provine dintr-o familie organizată, familie care poate exercita o supraveghere atentă a inculpatului pentru a nu mai săvârși alte fapte penale.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii dată de Tribunalul Buzău și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii dată de Tribunalul Buzău ca legală și temeinică.
Inculpatul - este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de consum și trafic de droguri, fapte de un mare pericol social, dat fiind faptul că această infracțiune pătrunde din ce in ce mai mult în ultima vreme în rândurile tinerilor, astfel că nu se impune admiterea cererii inculpatului, cu atât mai mult cu cât alte persoane din dosar l-au indicat pe acest inculpat ca fiind persoana de la care procurau droguri.
Mai mult, inculpatul a formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, iar din analiza art. 160/2 se C.P.P. trage concluzia că aceasta măsura este una facultativă si nu una obligatorie pentru instanța de judecată. In acest text de lege se menționează "se poate". Legea nu limitează criteriile in care se poate admite o astfel de cerere, iar instanța trebuie să se limiteze la natura infracțiunilor săvârșite de persoana care solicită liberarea provizorie sub control judiciar, la gradul de pericol social al acesteia și la persoana inculpatului.
Apreciază că, în cauza de față nu se impune judecarea inculpatului in stare de judecată și solicită respingerea recursului.
Avocat având cuvântul în replică, apreciază că motivele invocate de procuror sunt motive de prelungire a măsurii arestării preventive și nicidecum de liberare provizorie sub control judiciar. Se motivează respingerea cererii inculpatului pe pericolul social, însă în dispozițiile care prevăd liberarea provizorie sub control judiciar nu se face nici o mențiune de pericolul social.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față constată:
Prin încheierea de ședință din data de 8 mai 2009 Tribunalul Buzăus -a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de avocat și însușită de inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 22.09.1988 în municipiul Pitești, județul A, domiciliat în B,-, sector 5, CNP -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că in principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă în principiu fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602alin.1 Cod procedura penala, întrucât in sarcina inculpatului s-au reținut săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prevăzuta de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri pentru consum personal prevăzuta de art. 4 alin.1 din aceeași lege, iar pentru ambele fapte pedeapsa prevăzuta de lege este închisoarea care nu depășește 15 ani.
S-a mai constatat de tribunal că prin încheierea nr. 7 din 24.04.2009 pronuntata de Tribunalul B in dosarul nr- inculpatul - a fost arestat preventiv, retinandu-se ca sunt probe si indicii temeinice care converg spre presupunerea rezonabila ca acesta a comis infractiunile prevazute de art. 2 alin.1 si art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, întrucât la 23.04.2009 inculpatul a fost surprins in flagrant in statia de metrou din mun. B in timp ce dădea numitilor G si cantitatea de aproximativ 10 grame rezina de canabis pentru suma de 550 lei.
Cu ocazia perchezitiei domiciliare a fost găsit la locuința inculpatului un cântar electronic, iar în camera de cămin numitului Gaf ost găsit un alt cantar. Martorii si au declarat că G a cumpărat in mai multe randuri, la inceputul anului 2009, rezină de canabis. Martorul a mai precizat că in data de 5.04.2009 inculpatul le-a vandut un gram de canabis in sesiunea de restanțe din 2008.
Instanța de fond a reținut că din dosar rezultă date și informatii că inculpatul nu s-a rezumat la un singur act de detinere ori vanzare de rezina de canabis, și că organele de ancheta urmează să stabilească cu certitudine intreaga activitate infractională desfășurată de acesta, ancheta penală aflându-se în faza de început și că nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar întrucât există o necesitate reală de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infractiuni de acelasi gen și de a-l impiedica să zădărnicească aflarea adevarului prin influentarea unor martori sau învinuiți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte că, în situația in care va fi pus în libertate, ar putea să săvârșească alte infracțiuni, așa cum motivează tribunalul, avându-se în vedere poziția sa sinceră. Recurentul a susținut că a explicat cu lux de amănunte tot ceea ce s-a întâmplat, precum și utilitatea cântarului electronic găsit în domiciliul său la percheziție, aceasta fiind aceea de confecționare a pipelor artizanale, ornamentale si accesorii, cu care se prezenta in calitate de expozant la diferite expoziții și nicidecum cântărirea drogurilor.
Recurentul a mai arătat că în cauza de față sunt cercetate mai multe persoane, însă numai împotriva lui s- luat măsura arestării preventive, iar împotriva învinuitului G s-a luat măsura obligării de a nu părăsi țara, astfel încât pentru egalitate de tratament solicită ca și el să fie judecat în stare de libertate.
Inculpatul a mai susținut că nu poate influenta aflarea adevărului,că este student in anul II la Facultatea de, iar sesiunea de examene se desfășoară intre 24.05.-21.06.2009 și că provine dintr-o familie organizată care îl poate supraveghea.
În final, recurentul a solicitat să se constate că în cazul său sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art.160/2 alin.2 pr.penală, impunându-se admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând încheierea recurată, în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr.1/D/P/2009 atașat, de susținerile recurentului inculpat și de dispozițiile legale incidente în materie, art.160/2 și următoarele pr.penală, precum și art.385/6 alineat ultim, Curtea constată că recursul inculpatului este fondat.
Inculpatul - este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere pentru consum propriu de droguri de risc, prevăzută de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000și trafic de droguri de risc, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, reținându-se în sarcina sa că în intervalul decembrie 2008 - aprilie 2009, deținut, consumat și vândut droguri de risc, respectiv rezină de canabis.
Prin încheierea nr.7 din 24 aprilie 2009 Tribunalul Buzăua dispus a arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, de la 24 aprilie 2009 și până la data de 22 mai 2009, menționând ca temei al luării măsurii preventive articolul 148 lit.f pr.penală.
Prin încheierea atacată în cauza de față, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cerințele cuprinse în art.160/2 alineat 1 pr.penală, declarând cererea admisibilă în principiu, după constatarea faptului că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt sancționate cu închisoarea până la 15 ani.
În ce privește condițiile cuprinse în alineatul 2 al aceluiași text legal, prima instanță a apreciat că acestea nu ar fi îndeplinite, considerând că există o necesitate reală de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni de același gen și de a-l împiedica să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau distrugerea mijloacelor de probă, dat fiind faptul că ancheta penală este în faza de început.
Dispozițiile art.160/2 alin.2 pr.penală statuează că " liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte."
În ce privește condiția zădărnicirii aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți ori distrugerea mijloacelor de probă, Curtea apreciază că dosarul de urmărire penală nu relevă existența unor date care să obiectiveze acest risc de influențare negativă a procesului penal de către inculpat.
Curtea consideră că nu sunt suficiente date nici în privința necesității de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, în condițiile în care acesta nu are antecedente penale iar cele mai puternice probe ce indică săvârșirea de către acesta a infracțiunii de trafic de droguri, ce a impus și arestarea, sunt cele obținute prin constatarea în flagrant a unei tranzacții dintre inculpat și învinuiții G și în cursul căreia acesta a oferit celor doi cantitatea de 8,73 gr. rezină de canabis contra sumei de 550 lei.
Curtea constată că este reală susținerea inculpatului că este singurul arestat în prezenta cauză, în care mai figurează în calitate de învinuiți încă 8 tineri și că numai față de unul dintre aceștia s-a dispus de către parchet luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.
Totodată Curtea consideră că nu sunt de neglijat nici dispozițiile art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care statuează că orice persoană arestată în condițiile art.5 paragraful 1 lit.c are dreptul de a fi eliberată în cursul procedurilor. În opinia curții, liberarea provizorie nu exclude menținerea împrejurărilor legale ce au permis arestarea, dar instanța poate constata că nu mai este necesară prelungirea privării de libertate, fiind suficient, pentru buna desfășurare a procesului să se aplice restricții de mai mică gravitate.
Curtea consideră că de la data arestării sale, ca urmare a constatării flagrante din 23 aprilie 2009, inculpatul a avut posibilitatea să conștientizeze atât gravitatea faptelor ce i se impută, cât și consecințele pe care le pot avea aceste fapte, mai ales că acesta declară că dorește să participe la sesiunea de examene va avea loc în perioada 24 mai - 21 iunie 2009, inculpatul fiind student în anul II la Facultatea de si din cadrul Universității
Cum în cauza de față nu sunt date care să ateste existența unui risc ca inculpatul să săvârșească noi infracțiuni sau să influențeze martorii sau învinuiții din această cauză penală, Curtea apreciază că se poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, dispozițiile art.160/2 alineat 3 și art.160/10 pr.penală oferind suficiente garanții că liberarea inculpatului nu va împieta asupra cursului cercetărilor, pentru că, odată încălcate sau neîndeplinite obligațiile ce se impun persoanei liberate provizoriu, aceasta va fi din nou arestată preventiv.
În concluzie, în conformitate cu disp. art.385/15 pct.2 lit.d pr.penală, Curtea va admite recursul inculpatului -, va casa încheierea și pe fond, rejudecând cauza, va admite cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar.
Totodată, se va impune inculpatului să respecte obligațiile prevăzute de art.160/2 alineat 3 pr.penală, cu excepția celor prevăzute la literele "c" "f" și "g" care nu sunt incidente în speța de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui - și, născut la data de 22 septembrie 1988, domiciliat in B,-, sector 5, CNP -, în prezent aflat în Arestul J B, împotriva încheierii din 8.05.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul - casează încheierea și în consecință:
In baza art. 160/2 al.1,2 admite C.P.P. cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat și dispune ca pe timpul liberării provizorii inculpatul să respecte următoarele obligații stabilite conform art. 160/2 al.3 C.P.P.:
- să nu depășească limita teritorială a municipiului B, cu excepția prezentării sale la organele judiciare;
- să comunice organului judiciar orice schimbare a locuinței;
- să se prezinte la organele de urmărire penală sau la instanța de judecată, după caz, ori de câte ori este chemat;
- să nu intre în legătură cu celelalte persoane cercetate în acest dosar de urmărire penală;
- să nu părăsească țara fără încuviințarea instanței;
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 160/10 privind C.P.P. revocarea liberării provizorii.
Dispune punerea in libertate, de îndată, a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 10/24.04.2009 emis de Tribunalul Buzău, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Inlătură obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat la instanța de fond, acestea urmând să rămână în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Enescu Dan Andrei, Gabriela Diaconu Cristina
- - - - - -
Grefier,
-
5 ex./14.05.2009
-
Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Enescu Dan AndreiJudecători:Enescu Dan Andrei, Gabriela Diaconu Cristina