Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 350/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(455/2010)

DECIZIA PENALĂ NR.350/R

Ședința publică de la 25 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile

JUDECĂTOR 2: Iuliana Ciolcă

JUDECĂTOR 3: Dumitru

GREFIER -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a I-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu în baza delegației nr. -/24.02.2010 emisă de Baroul București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul-inculpat învederează că nu înțelege să dea declarație în fața Curții, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul solicită in temeiul art. 385 ind.15 pct.2 lit.b Cpp admiterea recursului declarat impotriva incheierii prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Față de întregul material probator administrat in cauză, solicită să se aibă in vedere că nu există date și indicii temeinice că inculpatul ar incerca să zădărnicească aflarea adevărului, neexistând riscul ca acesta să se sustragă sau să impedice defășurarea actelor de cercetare penală, dacă ar fi admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Față de cererea inculpatului, solicită să se aibă in vedere circumstanțele personale ale acestuia, este cunoscut ca o persoană integră, nu are antecedente penale, nu a încercat să îngreuneze actele de urmărire penală.

Consideră că sunt intrunite condițiile prevăzute de art. 160 ind.2 Cpp.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, menținerea incheirii pronunțate de Tribunalul București. Consideră că instantța de fond in mod corect a preciat că in cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 160 ind.2 Cpp, iar liberarea provizorie sub control judiciar este o faculate și nu o obligație pe instanță. Arată că instanța de fond în mod corect a apreciat șia coroborat atât circumstanțele reale cât și circumstanțele personale ale inculpatului. Mai arată că acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin.1 din Legea 39/2003, art. 25 din Legea 365/2002 și art. 27 alin1 rap. la alin.1 pct.11 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin.2 totul cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal. Arată că inculpatul a avut un rol fundamental in grupul infracțional organizat, iar in această calitate in cursul anului 2009 organizat 2 echipe care să acționeze pe teritoriul Australiei, a finanțat deplasarea acestor persoane și a monitorizat in mod fregvent ceea ce se întâmpla cu acea activitate.

Consideră că punerea in libertate la acest moment a inculpatului ar avea un efect negativ asupra anchetei, arată că nu s-a reușit identificarea tuturor persoanelor implicate în această activitate infracțională.

Pentru aceste motive, solicită respingerae recursului și menținerae ihncheieri pronunțate de tribunal și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, solicită să se aibă în vedere circumstanțele sale personale, că este singurul intreținător al familiei, că nu există prejudiciu. Arată că este cercetat pentru o faptă săvârșită în Australia, iar acel stat nu îi impută nimic, nimeni nu reclamă ceva impotriva sa. Mai arată că este arestat de 173 de zile, iar probele sunt aceleași ca in prima zi de arestare.

CURTEA,

Prin încheierea de ședință din 17.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-, a fost dispusă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul.

Tribunalul a constatat că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev.de art. 7 alin.1 din Legea nr.39/2003; infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev.de art.25 din Legea nr.365/2002 și infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev.de art.27 alin.1 raportat la art.1 pct.11 din Legea nr.365/2002, cu aplicarea art.41 alin.2, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Inculpatul este acuzat că în cursul anului 2009, împreună cu numiții, și, au constituit un grup infracțional organizat, în vederea desfășurării unor activități "skimming" pe teritoriul Australiei și altor țări.

În acest sens, inculpatul în calitatea de coordonator al grupului infracțional organizat, a finanțat deplasarea în Australia și i-a coordonat pe ceilalți învinuiți în două echipe, de câte doi membri, după cum urmează: împreună cu și împreună cu o persoană cunoscută sub numele de "".

În vederea realizării scopurilor, făptuitorii s-au deplasat împreună în Australia și au instalat la bancomate dispozitive destinate copierii datelor de pe cărțile de credit, au prelucrat datele obținute cu ajutorul unor programe informatice special create și puse la dispoziție de inculpatul, utilizând aceste date pentru contrafacerea de cărți de credit, pe care le-au folosit la retragerea frauduloasă de numerar de la bancomate.

Inculpatul a formulat cerere de liberare sub control judiciar în temeiul art.1602Cod procedură penală.

În motivarea cererii, inculpatul a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi liberat sub control judiciar, nu va influența zădărnicirea aflării adevărului, nu va comite alte infracțiuni.

A mai arătat că în raport de circumstanțele personale și stadiul probelor administrate în dosar, nu va fi influențată buna desfășurare a procesului penal.

Tribunalul, a reținut că deși sunt îndeplinite condițiile de formă prev.de art.1602Cod procedură penală, acest fapt nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie, instanța fiind obligată să verifice, nu numai legalitatea, dar și temeinicia cererii.

S-a concluzionat că față de natura și gravitatea faptelor, împrejurările și modalitatea în care au fost comise, de rezultatul produs, se impune ca procesul penal să continue cu inculpatul în stare de arest preventiv.

Împotriva încheierii din 17.02.2010 a declarat recurs inculpatul solicitând să fie pus în libertate sub control judiciar, precizând că nu există date sau indicii temeinice că inculpatul ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului, nu se va sustrage de la actele de cercetare penală.

Recursul inculpatului nu este întemeiat și va fi respins în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, cu referire la art.1609Cod procedură penală.

În mod justificat instanța de fond a apreciat că nu sunt temeiuri pentru punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului, având în vedere gravitatea faptelor reținute în sarcina sa, modalitatea de acționare, scopul urmărit, prejudiciul cauzat.

Așa cum a reținut și instanța de fond, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile de formă prev.de art.1602Cod procedură penală, cererea de liberare sub control judiciar nu este temeinică și nu poate fi primită tocmai pentru aspectele învederate în ceea ce privește gravitatea faptelor comise, modalitatea de acționare, urmările produse.

Menținerea arestării preventive a inculpatului este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere probele care mai trebuie administrate, așa cum prevede art.136 Cod procedură penală.

Este clar că dacă inculpatul ar fi lăsat în stare de libertate s-ar crea o stare de insecuritate în societate, iar scopul procesului penal nu ar mai fi atins.

Trebuie ținut și de faptul că furturile din bancomate au luat o amploare destul de mare, descoperirea acestor fapte este destul de dificilă, la fel și anchetarea inculpaților, iar societatea are nevoie de protecție, situație în care măsura arestării preventive apare cu totul justificată.

În cauză nu au apărut elemente care să justifice punerea în libertate a inculpatului, față de considerentele care au fost avute în vedere la data arestării acestuia.

Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 17.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./2.03.2010

Președinte:Francisca Maria Vasile
Judecători:Francisca Maria Vasile, Iuliana Ciolcă, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 350/2010. Curtea de Apel Bucuresti