Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 351/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
Dosar nr. 7432/3/2009
523/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 351
Ședința publică din 09 martie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Stan Niculae
JUDECĂTOR 2: Găină Carmen Veronica
JUDECĂTOR 3: Băjan
GREFIER - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva încheierii din data de 05.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul - inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărători aleși (av. - cu împuternicirea avocațială nr.-/09.03.2009 și av. cu împuternicirea avocațială nr. 66958/09.03.2009).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului și casarea încheierii pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, apreciind că este netemeinică și nelegală.
Consideră încheierea ca fiind nelegală întrucât instanța de fond a admis în mod greșit cererea de liberare provizorie sub control judiciar având în vedere că inculpatul în cauză este cercetat și pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 18 ani.
În ceea ce privește netemeinicia încheierii pronunțate de Tribunal, reprezentantul Ministerului Public arată că s-a reținut că nu există date din care să rezulte convingerea că lăsat în libertate inculpatul ar putea comite noi infracțiuni ori ar încerca zădărnicirea bunului mers al anchetei penale.
Astfel, combate cele susținute de instanța de fond, apreciind că trebuie avută în vedere oportunitatea luării acestei măsuri și gradul de pericol social pe care l-ar reprezenta inculpatul pentru ordinea publică.
Solicită a se reține că inculpat a săvârșit infracțiuni informatice, legate de securitatea utilizării cardurilor bancare, reținându-se în sarcina acestuia că ar fi obținut date de la persoanele care instalau dispozitive de copiere a datelor de pe card și le transmitea celor care clonau cardurile bancare împreună cu PIN-urile aferente pentru extragerea de sume de bani în mod fraudulos.
Susține că a avut o contribuție esențială la săvârșirea faptelor, fără participația acestuia nefiind posibilă comiterea acestor infracțiuni nici de ceilalți membri ai grupului organizat, astfel că, în această fază procesuală lăsarea sa în stare de libertate nu este oportună.
Arată că urmărirea penală trebuie să parcurgă mai multe etape pentru a fi finalizată, prin urmare solicită admiterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, în temeiul disp. art. 38513alin. 1 lit. b pr.pen. considerând încheierea pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală ca fiind temeinică și legală.
Solicită a se observa că, potriv. disp. art. 1602.pr.pen. sunt întrunite toate condițiile pentru ca o astfel de cerere de liberare provizorie sub control judiciar să fie admisibilă și, în urma judecății în fond în cauza de față, instanța a considerat că se face aplicarea art. 7 alin. 2 din Legea nr. 38/2003, maximul special în cazul infracțiunii săvârșite de inculpat fiind de 12 ani închisoare.
Consideră că instanța de fond a admis în mod corect cererea de liberare provizorie sub control judiciar, reținând și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale, precum și faptul că a colaborat cu organele de urmărire penală.
Învederează că măsura arestării preventive este o stare excepțională, iar scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, deci tot prin înlăturarea restrângerii libertății persoanei.
C de-al doilea apărător ales al inculpatului susține că nu sunt suficiente date din care să rezulte existența și periculozitatea grupării infracționale, liderul acesteia aflându-se în stare de libertate.
Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a manifestat o atitudine de cooperare cu organele de urmărire penală și are o familie și domiciliu stabil. Totodată, arată că la percheziția domiciliară nu au fost găsite carduri falsificate ori vreun alt mijloc de probă.
De asemenea, arată că nu există probe care să ateste că inculpatul s-a prezentat la bancomat să ridice sume de bani, iar în cauză nu au fost constituite părți civile.
În concluzie, solicită respingerea recursului și menținerea încheierii pronunțate de Tribunal ca fiind temeinică și legală.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. arată că este pregătit să respecte condițiile impuse de instanța de fond.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față,reține următoarele:
Prin încheierea din 5.03.2009 Tribunalul București - Secția I-a Penală a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar și a dispus liberarea provizorie a inculpatului - dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza disp.art.1602alin.3 din C.P.P. pe timpul liberării provizorii, inculpatul va respecta următoarele obligații:
-să nu depășească limita teritorială a municipiului B;
-să se prezente la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat:
-să se prezente la secția de poliție de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat nu își va schimba locuința fără încuviințarea instanței
-să nu dețină, folosească sau poarte nici o categorie de arme.
În baza disp.art 1602alin.32din C.P.P. a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive;
Pentru a pronunța această încheiere instanța a reținut că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.24 alin.1, art.25, art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 și de art.7 alin.1 și 2 cu ref.la art.2 lit.b pct.18 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că în lunile octombrie-noiembrie 2008,până la momentul prinderii, inculpatul împreună cu coinculpații și au deținut echipamente de falsificare de plată electronice, inculpatul efectuând operațiuni financiare în mod fraudulos retrăgând de la -uri, prin folosirea cardurilor falsificate, numerar,dar a și aderat la un grup infracțional format din alte 7 persoane care au ca preocupări contrafacerea cardurilor bancare și retrageri frauduloase de numerar.
Instanța a considerat că cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă întrucât sunt întrunite condițiile prev.de art.1602C.P.P. deși inculpatul este cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care și cea prevăzută de art.7 alin.1 și 2, cu referire la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, pedepsită cu închisoarea de la 5 la 20 de ani, deși pentru această infracțiune legea prevede în alin.1 a acestui articol o pedeapsă al cărei cuantum prevăzut expres de acest articol depășește limita de 18 ani arătată în art. 160/2 alin. 1.C.P.P.
Pe de altă parte însă,potrivit art.7 alin.2 din Legea nr. 39/2003, pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin.(1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat
Instanța a considerat că în alin.2 din art.7 al Legii nr. 39/2003, legiuitorul a instituit un maxim special al pedepsei ce poate fi aplicată pentru infracțiunea prevăzută la alin.1, iar acesta este raportat la sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracțional organizat. Având în vedere cele de mai sus, instanța considerat că maximul special al pedepsei ce ar putea fi aplicată în cauză pentru infr.prev. de art.7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, în urma judecății în fond, este de 12 ani, respectiv maximul special al celor mai grave infracțiuni pentru care acest inculpat este în prezent cercetat.
Asupra temeiniciei cererii instanța având în vedere și disp.art.136 Cod procedură penală, circumstanțele cauzei,cum și persoana inculpatului,a reținut că inculpatul a recunoscut în parte comiterea faptei, mai puțin faptul că a retras numerar de la -uri, considerând de asemenea că nu a aderat ori nu sprijinit un grup infracțional.
Instanța a reținut că în cauză,nu există date din care să rezulte că lăsat în libertate inculpatul va mai comite alte infracțiuni sau că va încerca să influențeze bunul mers al anchetei în vreunul din modurile indicate de lege, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale și recunoscând în general comiterea faptelor.
Având în vedere contribuția concretă a acestui inculpat la comiterea infracțiunilor, gradul său redus de implicare, că nu este cunoscut cu antecedente penale,atitudinea procesuală a acestuia, precum și că nu sunt date din care să rezulte că ar influența în vreun fel bunul mers al urmăririi penale (actele de urmărire penală, în ceea ce îl privesc pe acest inculpat, nu pot fi influențate de lăsarea sa în libertate) instanța a considerat că cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O primă critică se referă la faptul că prima instanță a considerat greșit că cererea inculpatului este admisibilă întrucât inculpatul este cercetat pentru o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege depășește 18 ani închisoare(art.7 din Legea nr.39/2003).
O altă critică se referă la netemeinicia încheierii motivat de faptul că instanța greșit a considerat că nu există date că lăsat în libertate inculpatul nu ar comite alte fapte,ori nu ar zădărnici desfășurarea procesului penal.
Faptele reținute în sarcina inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat,iar contribuția acestuia a fost esențială,el fiind cel care obținea datele persoanelor posesoare ale cardurilor bancare,date pe care le transmitea celor care clonau cardurile, împreună cu codurile PIN pentru a putea extrage fraudulos suma de bani.
Curtea,examinând recursul parchetului prin prisma disp.art.3856alin.3 Cod procedură penală constată că acesta este întemeiat prin prisma primei critici formulate.
Astfel, se constată că instanța în mod greșit a reținut admisibilitatea cererii formulate de inculpat. Acesta este cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni printre care și cea prev.de art.7 alin.1 și 2 cu ref.la art.2 lit.b pct.18 din Legea nr.39/2003 pentru care este prevăzută o pedeapsă de la 5 la 20 de ani,maximul special fiind superior cuantumului de 18 ani închisoare prevăzut pentru infracțiuni intenționate,când este admisibilă o asemenea cerere.
Reglementarea din art.7 alin.2 din Legea nr.39/2003 în sensul că"pedeapsa pentru faptele de la alin.1 nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat" trebuie interpretată în sensul că are în vedere procesul de individualizare a pedepsei pentru infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat. Astfel, stabilirea unui regim sancționator cu minim și maxim special distinct de la alin.1 al art.7 din Legea nr.39/2003 nu-și mai avea rostul. A ignora reglementarea de la alin.1 și a avea în vedere doar pe cea de la alin.2 din art.7 din Legea nr.39/2003, atunci când se examinează îndeplinirea cerințelor pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în sensul art.1602alin.1 Cod procedură penală echivalează cu adăugarea la lege,cea ce judecătorul nu poate face.
Astfel că se constată neîndeplinirea cerințelor legale prev.de art.1602alin.1Cod procedură penală,cererea inculpatului fiind inadmisibilă.
În raport de această constatare,examinarea celei de a doua critici a recursului nu se mai justifică.
Pentru aceste considerente urmează ca potrivit art.38515alin.2 pct.d Cod procedură penală recursul parchetului să fie admis,să se caseze integral încheierea și să fie respinsă ca inadmisibilă cererea inculpatului.
Urmează a face aplicarea art.192 alin.3 Cod procedură penală și a art.69 din Legea nr.51/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva încheierii din data de 5.03.2009,pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală.
Casează,în întregime,încheierea recurată și,în fond,rejudecând:
Respinge,ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat,la judecata în fond a cererii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 09 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.NS
Dact.IE/2 ex./23.03.2009
Președinte:Stan NiculaeJudecători:Stan Niculae, Găină Carmen Veronica, Băjan
