Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 352/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 352/R-MF
Ședința publică din 22 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu
JUDECĂTOR 3: Teodora G--
Grefier
Ministerul Public - - Biroul Teritorial Argeș - reprezentat prin procuror G
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recusurile declarate de inculpații, și AL, împotriva încheierii nr. 49/F din data de 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul, în stare de arest asistat de avocat ales, recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales și avocat din oficiu pentru recurentul inculpat Al, potrivit delegației nr.2072/22.05.2009, emisă de Baroul Argeș, lipsă fiind acesta din urmă.
Procedura este legal îndeplinită.
În baza disp.art. 304 alin. 1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a depus la dosar cu privire la inculpatul Al, un referat medical emis de Penitenciarul Spital Colibași, prin care se învederează instanței faptul că deținutul nu poate fi prezentat la termen în fața instanței, întrucât starea de sănătate a acestuia a impus transferarea către Penitenciarul Spital Jilava.
În baza disp.art. 172 alin.2 Cod procedură penală curtea permite apărătorilor aleși ai recurenților să ia contact cu aceștia, întrucât se află în stare de arest.
Avocat pentru inculpat solicită, față de imposibilitatea prezentării inculpatului Al, disjungerea cauzei în ceea ce privește recursul formulat de acesta și soluționarea celorlalte care se află în stare de judecată.
Avocat pentru recurent consideră că recursul declarat de inculpatul Al poate fi soluționat și fără prezenta acestuia, având în vedere referatul medical existent la dosar, care dovedește imposibilitatea prezentării acestuia.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat Al solicită disjungerea recursului declarat de acest inculpat și amânarea cauzei în vederea prezentării recurentului considerând că este obligatorie prezența acestuia la soluționarea cererii.
Reprezentantul parchetului formulează concluzii de disjungere a recusrului declarat de inculpatul Al și de stabilire a unui nou termen de judecată potrivit disp.art. 160/9 alin.6 Cod procedură penală.
Curtea, având în vedere disp.art. 160/9 alin.6 Cod procedură penală, care prevăd că inculpatul este adus la judecarea recursului împotriva încheierii privind liberarea provizorie, apreciază ca fiind un termen imperativ, motiv pentru care în baza disp. art. 38 Cod procedură penală disjunge cauza cu privire la recursul declarat de inculpatul Al urmând a fixa un nou termen de judecată la data de 25 mai 2009.
Cu privire la recursurile declarate de inculpații și, nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra acestora.
Apărătorul recurentului inculpat, avocat ales, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii nr. 49/F din data de 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția penală, în dosarul nr- și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie.
Precizează că la fila 200 a dosarului de fond există un act adițional în al cărui cuprins, la alineat ultim, se arată că a instituit garanția reală imobiliară de către numiții G și, depunând un set de acte cu privire la cele susținute.
În baza disp.art. 160/8 Cod procedură penală, în cazul cererii de liberare provizorie pe cauțiune, instanța stabilește cauțiunea, termenul în care trebuie depusă aceasta și după aceea dispune admiterea in principiu a cererii, fapt care s-a și întâmplat, motiv pentru care instanța de fond nu mai putea să respingă cererea pentru argumentele invocate în încheierea recurată, respectiv că nu ar fi fost depusă o cauțiune în prezenta cauză. Astfel, pentru aceste motive, solicită în baza disp.art. 385/15 alin.2 lit. c Cod procedură penală casarea incheierii si trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere faptul că lipsește motivarea instanței.
Cu privire la motivarea instanței de fond, privind reținerea disp.art. 148 lit. f Cod procedură penală, apărătorul arată că nu este justificată în cauză soluția instanței de fond prin care s-a reținut că inculpatul a săvârșit fapte foarte grave. Ar trebui să se arate care sunt argumentele cu caracter probator care să convingă că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, ori ar încerca să săvârșească alte fapte, întrucât în cauză sunt probe care fac dovada contrară a celor de mai sus, inculpatul colaborând cu organele de cercetare, recunoscând faptele și descriind modalitatea de executare a acestora.
Pentru toate motivele invocate solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Avocat pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii nr. 49/F din data de 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția penală, în dosarul nr- și pe fond admiterea cererii de liberare sub control judiciar fiind îndeplinite cerințele art. 160/2 Cod procedură penală.
Arată că în sarcina inculpatului au fost reținute 3 infracțiuni, însă instanța nu are la dispoziție probe care să susțină aceste acuzații, putând fi considerate cel mult indicii. Inculpatului i se reține forma autoratului, nu a complicității, fără a se preciza pentru ce faptă, respectiv ce prejudiciu, ori de la ce persoană a luat sumele de bani.
De asemenea trebuie reținute și circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că are un minor în întreținere și că înțelege să respecte toate condițiile pe care instanța le va stabili în sarcina sa.
Reprezentantul parchetului formulează concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și de menținere a incheierii recurate ca legală și temeinică.
Inculpații au săvârșit infracțiuni grave, activitatea infracțională fiind aceea că erau persoane care ridicau banii de la victime și de la alte "săgeți" în acest fel comițând infracțiunea de spălare de bani. Activitatea lor infracțională nu s-a limitat numai la ridicarea sumelor de bani ci s-a manifestat și în atragerea și a altor persoane în cadrul grupului organizat.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt potrivit disp.art. 38513alin.3 pr.penală, solicită admiterea recursului și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, precizând că avea o firmă din care își cîștiga existența, a colaborat cu organele de anchetă, are o bunică grav bolnavă dorind să fie judecat în stare de libertate.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt potrivit disp.art. 38513alin.3 Cod pr.penală, solicită admiterea recursului și judecarea lui în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr.49/F din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, s-a luat act că inculpatul, fiul lui și, născut la data de 29.01.1980 în B, sector 1, domiciliat în B, bld. Luptătorilor nr. 34, sector 1, cu CNP -, renunță la cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de apărătorul ales, avocat, din data de 29 aprilie 2009 ( fila 4, vol.VII, dosar fond).
În baza art.160/8 alin. 6 cod procedură penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar( fila 110, vol.VII, dosar fond) formulată de petentul - inculpat, prin apărător, din data de 06 mai 2009, ca inadmisibilă.
S-a respins cererea de liberare sub control judiciar formulată de petentul - inculpat,( fila 118,vol.VII, dosar fond), ca neîntemeiată.
A fost respinsă, de asemenea, cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de petentul-inculpat fiul lui G și, născut la data de 11.04.1980 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V, bld. T nr.1, -2,. D,. 9, județul V, cu CNP - ( fila 1, vol.VII, dosar fond), ca nefondată.
S-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar (fila 54, vol.IV, dosar fond), ca neîntemeiată și de revocare a măsurii arestării preventive (fila 4,vol.VII, dosar fond) formulată de petentul-inculpat AL cetățean iordanian, fiul lui și, născut la data de 20.02.1969 în, Regatul al, domiciliat în, Regatul al, nr. național -, cu permis de ședere în România seria - - și reședința în România în B, str. av. nr.2,.24,.1,.26, sector 1, cu CNP -,ca nefondată.
În temeiul art. 192 alin.2 din Codul d e pr.penală, au fost obligați petenții - inculpați, și Al la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus plata sumei de 690 lei din fondurile speciale ale Ministerului Justiției interpretului de limbă arabă.
Pentru a hotărî astfel, instanța, în privința inculpaților și, ale căror recursuri fac obiectul prezentei cauze, a reținut, în esență, că la data de 29 aprilie 2009, fost înregistrată cererea de liberare pe cauțiune formulată de inculpatul, prin avocat, iar la data de 6 mai 2009, fost înregistrată cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul, prin avocat, de asemenea, o altă cerere de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul, prin avocat, a fost înregistrată la data de 11 mai 2009, acest inculpat formulând, totodată, și o cerere de revocare a măsurii arestării preventive înregistrată la data de 29 aprilie 2009.
Tribunalul mai reține că, a mai fost înregistrată, la data de 15 aprilie 2009, și cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Al, prin apărător, precum și o altă cerere de revocare a măsurii arestării preventive, înregistrată la data de 29 aprilie 2009.
De menționat că, în privința acestui inculpat, curtea a dispus disjungerea cauzei prin încheierea de față la o altă dată, astfel că în prezenta cauză vor fi analizate numai recursurile declarate de inculpații și, cu privire la cererile arătate, așa cum s-a menționat mai sus.
Analizând aceste cereri formulate de inculpații și, tribunalul a constatat că acea cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, prin apărător, din data de 6 mai 2009 - vol.VII, dosar fond, 110 - nu a fost însușită de către inculpat, respingând-o ca inadmisibilă, reținând totodată, că inculpatul renunță la judecarea celeilalte cereri de revocare a măsurii arestării preventive.
Ca urmare, apreciind asupra cereri de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul în data de 11 mai 2009 - vol.VII dosar fond, 118 - precum și asupra cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul la data de 29 aprilie 2009, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Cu referire la inculpatul, tribunalul arată că acesta a introdus cererea de liberare provizorie pe cauțiune, solicitând, în esență, admiterea acesteia, întrucât nu există date care să conducă la concluzia că inculpatul ar săvârșit alte fapte penale sau că încerca să zădărnicească aflarea adevărului, nefiind posibilă nici o alterare a probatoriului, având în vedere că a recunoscut săvârșirea faptelor, a furnizat detalii organelor de urmărire penală în legătură cu activitatea sa infracțională.
Este la prima incidență cu legea penală, își câștigă existența în mod onest, administrând o societate comercială, are studii superioare, astfel că lăsarea în libertate a sa nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în acest fel respectându-se principiul prezumției de nevinovăție.
Totodată, arată că, deși, inițial a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, art.49 din Legea nr.61/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.215 alin.3 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a și b Cod penal, art.49 din Legea nr.61/2003, ulterior s-a renunțat la acuzațiile de înșelăciune și introducere de date informatice prin intermediul internetului, negăsindu-se la domiciliul său și nici în altă locație un computer care să aparțină inculpatului, astfel că i s-a creat o situație mai favorabilă, ceea ce impune și sub acest aspect admiterea cererii sale, cu atât mai mult cu cât deși i se reține în sarcina sa un concurs de infracțiuni, pedeapsa cea mai grea este de 12 ani, încadrându-se, astfel, în condițiile prevăzute de lege privind admisibilitatea cererii.
Tribunalul, însă, a constatat că inculpatul, prin avocat, a încercat să inducă în eroare instanța de judecată, reținând că actul adițional nr.2 la garanția imobiliară aflată la dispoziția tribunalului, se referă la dosarul -, nu la cauza ce face obiectul analizei cererii menționate, respectiv dosarul nr-, motiv pentru care apreciază că se impune respingerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată.
Totuși, tribunalul admite, în principiu, nu numai cererea de liberare sub control judiciar formulată de celălalt inculpat în această cauză, dar și de inculpatul, pe fondul cauzei, așa cum s-a menționat, respingând această cerere ca nefondată.
Cu referire la inculpatul, tribunalul reține ca stare de fapt, că alături de alți inculpați, constituit în grupuri infracționale organizate, a fost implicat în desfășurarea unor activități de fraudare a unor cetățeni străini, prin intermediul internetului, producând importante prejudicii acestora.
In cadrul acestui grup, inculpatul a înlesnit primirea sumelor de bani de către prin ridicarea directă a unor sume (astfel cum s-a constatat prin raportul de constatare tehnico-științifică grafică efectuat în cauză), precum și determinarea altor persoane să "execute" astfel de transferuri (după cum rezultă din comunicărilor telefonice, coroborate cu declarația înv. ) ori primirea unor sume de bani ori instrumente de plată electronică de la alți membri ai grupului (de ex. convorbirile și mesajele telefonice din datele de 22.02.2008, 25.02.2008 - ).
Ca urmare, față de o atare activitate infracțională, nu se justifică punerea în libertate în libertate sub control judiciar a inculpatului, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege, motivele invocate, în legătură cu situația familială, a firmei pe care o administrează, a faptului că are studii superioare, neavând relevanță în cauză.
Având în vedere o atare susținere de esență, așa cum a fost prezentată, tribunalul cu privire la cererea de liberare provizorie pe cauțiune, formulată de inculpatul, a concluzionat că se impune respingerea acesteia ca nefondată.
Cu referire la celălalt inculpat, mai exact la cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul la data de 11 mai 2009, tribunalul a reținut, pe fond, că aceasta se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
In acest sens, menționând motivele acestei cereri, tribunalul arată că inculpatul solicită admiterea cererii sale de liberare, întrucât sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pe parcursul urmăririi penale și în instanță, neexistând indicii că s-ar putea sustrage de la urmărire sau de la judecată sau că ar influența părțile sau martorii în această cauză.
Mai mult, cu toate că nu a reușit să administreze probe din care să rezulte actele materiale avute în vedere la momentul începerii urmăririi penale, întrucât din conținutul mijloacelor de probă administrate ulterior s-a reușit infirmarea susținerilor parchetului - sumele intrate în conturile sale provin din contracte de vânzare-cumpărare efectuate în mod legal și nu se găsește nici o sumă provenind din străinătate - rezultă că la acest moment nu mai subzistă temeiurile avute în vedere de organul de urmărire penală la momentul arestării.
Totodată, inculpatul invocă în favoarea sa și circumstanțe personale, provenind dintr-o familie organizată, o familie care îl susține, și aceasta fiind o garanție că se va prezenta dacă va fi pus în libertate, ori de câte ori va fi chemat la instanță și nu va îngreuna desfășurarea judecății sau aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât s-a pus la dispoziția instanței, încă din prima zi în care a fost prezentat, fiind singurul care a dat o declarație în fața procurorului.
Analizând această cerere, astfel cum a fost motivată, tribunalul a admis- în principiu, iar pe fondul cauzei a respins o atare cerere ca neîntemeiată.
In aceste sens, tribunalul a arătat, la fel ca și la celălalt recurent inculpat din această cauză, că inculpatul a făcut parte, alături de alți inculpați, dintr-un grup infracțional organizat implicat în desfășurarea unor activități de fraudarea unor cetățeni străini, prin intermediul internetului, obținând sume importante de bani.
Ca stare de fapt, cu referire la activitatea infracțională a acestui inculpat, tribunalul a constatat că, din înregistrarea convorbirilor telefonice, autorizate conform legii, rezultă că acest inculpat a recrutat și pe inculpatul Al, de cetățenie iordaniană, acesta fiind pus în legătură directă cu inculpatul, pentru a efectua demersuri în vederea obținerii unor conturi în care să fie virați banii rezultați din fraudarea victimelor. Ulterior realizării transferului, inculpatului Al i se comunicau numele victimei și suma transferată, pentru a avea controlul operațiunilor din cont. De asemenea, motivează tribunalul, este de remarcat disponibilitatea inculpatului Al și în ce privește sprijinirea altui tip de activități infracționale, legată de instrumente bancare și obținerea de beneficii pecuniare prin mijloace ilicite, precum și sprijinul dat de inculpatul inculpatului care urmărea obținerea unor alte conturi în țări arabe.
Față de o atare activitate infracțională, tribunalul a considerat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce trebuie raportat și la faptul că persoane bănuite de astfel de activități infracționale, alături de alți inculpați ca autori sau complici, dacă ar fi puse în libertate ar genera sentimentul din partea comunității că organele judiciare nu au acționează suficient de ferm împotriva acelora care au tendința de a se îmbogăți prin fraudarea altor persoane, situație ce impune menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest, lăsarea în libertate a inculpatului, alături de alți inculpați din acest grup, neconducând la atingerea scopului procesului penal, acela de a realiza prevenția generală și specială conform prevederilor art.1 alin.2 Cod pr.penală.
Totodată, tribunalul motivează că nu se justifică punerea în libertate a inculpatului sau a altor inculpați, pe motive că provine dintr-o familie organizată, că are o atitudine și un comportament din care rezultă că oricând se va prezenta la dispoziția instanței, dacă va fi pus în libertate.
De precizat, că așa cum s-a arătat mai sus, tribunalul a respins pe fond această cerere de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul, ca neîntemeiată, invocând, printre altele, și motivând, o atare respingere, ca neîntemeiată, se impune urmare a faptului că infracțiunile prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, precum și art.208 combinat cu art.209 alin.4 Cod pr.penală, alături de alte infracțiuni pentru care a fost arestat preventiv, se pedepsesc cu închisoare de până la 20 de ani, deci peste 18 ani, așa cum se arată în prevederile art.160/2 alin.1 Cod pr.penală.
Impotriva încheierii au declarat recurs inculpații, și Al, în privința recursului formulat de acesta din urmă curtea dispunând, în baza art.38 Cod pr.penală, disjungerea cauzei, fixând un nou termen de judecată la data de 25 mai 2009, așa cum s-a mai menționat.
In ceea ce privește recursurile formulate de inculpații și, curtea constată că motivele invocate de fiecare dintre inculpați vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, aceștia considerând că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererilor lor.
Astfel, recurentul-inculpat critică încheierea atacată, în sensul că în mod greșit tribunalul a respins cererea de liberare pe cauțiune, întrucât nu ar exista instituirea garanției reale imobiliare ce reprezintă această cauțiune în acest dosar, o astfel de garanție existând în această cauză instituită în condițiile legii, depunând în acest sens acte doveditoare.
Mai mult, susține recurentul, tribunalul dispune admiterea în principiu a cererii, o atare admitere în principiu nefiind posibilă dacă nu s-ar fi depus cauțiunea, infirmându-se, astfel, cele susținute în considerente, că nu ar exista această cauțiune.
Ca urmare, pe acest motiv, întrucât lipsește motivarea instanței sub aceste aspecte, se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe fond, existând cauțiunea stabilită în cauză, inculpatul, în motivele invocate, arată, în esență, că a colaborat cu organele de urmărire penală, a recunoscut faptele, astfel că nu are cum să zădărnicească aflarea adevărului sau să săvârșească alte fapte, motiv pentru care se impune admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune și punerea sa în libertate.
Recurentul-inculpat critică soluția invocând faptul că se impunea admiterea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât nu sunt probe care să susțină reținerea infracțiunilor pentru care este trimis în judecată, acestea urmând a fi considerate cel mult indicii, arătând, totodată, că se impune a fi avute în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că are un minor în întreținere, precum și atitudinea sa de respectare a obligațiilor impuse de instanță, dacă va fi liberat, așa cum a demonstrat-o la începutul urmăririi penale efectuate în această cauză.
Examinând încheierea atacată, cu privire la recursurile arătate, conform motivelor invocate, potrivit prevederilor art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea reține următoarele:
In primul rând, cu referire la acești inculpați, din cele arătate mai înainte în considerentele tribunalului, rezultă, în esență, că în privința inculpatului, tribunalul a respins ca inadmisibilă o cerere de liberare sub control judiciar formulată în cauză - dosarul de fond vol.VII, 110 - la data de 6 mai 2009, nefiind însușită de inculpat, dar a respins, totodată, ca neîntemeiată, o altă cerere de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de același inculpat, la data de 11 mai 2009 - dosar fond, vol.VII, 118 - iar în privința inculpatul a respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune ca nefondată.
Analizând, distinct, pe de o parte cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul și respinsă ca nefondată, și cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, respinsă ca neîntemeiată, prin prisma criticilor formulate în recursurile de față, curtea concluzionează, în complet majoritar, că se impune a fi admis numai recursul inculpatului, cu privire numai la nerestituirea cauțiunii stabilită în cauză, și respins ca nefondat recursul declarat de celălalt inculpat.
Astfel, cu privire la inculpatul, curtea constată că nu rezultă, așa cum susține și apărarea, că ar fi încercat să inducă în eroare instanța de judecată, în sensul că a depus ca și cauțiune o garanție reală imobiliară dintr-un alt dosar.
Din contră, din actele depuse, rezultă că la fila 200 se află instituită cauțiunea în această cauză, constând într-o garanție imobiliară conform actului adițional nr.2, încheiat de notar, acest act adițional consfințind o altă garanție imobiliară, comparativ cu cea instituită anterior printr-un alt act la care face referire acest act adițional.
Totuși, curtea constată că deși tribunalul face vorbire, așa cum s-a menționat în criticile adresate, de nedepunerea cauțiunii, totuși admite în principiu cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat.
De altfel, o atare admitere în principiu este consemnată expres în considerentele hotărârii (10 din motivarea tribunalului), astfel: "tribunalul va admite în principiu cererile privind liberarea sub control judiciar și pe cauțiune", una dintre aceste cereri fiind cea a inculpatului-recurent.
Ca atare, chiar dacă nu explicit, implicit rezultă că instanța a motivat o atare admitere în principiu a cererii de liberare pe cauțiune formulată de inculpatul, deși a susținut că nu a fost depusă cauțiunea în cauză, susținere, însă, greșită, așa cum de altfel s-a motivat mai sus.
Ca urmare, curtea, suplinind motivarea instanței de fond, sub acest aspect, nu va reține critica cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea motivării acestei hotărâri și pe considerentul de esență că în cauzele susceptibile numai la calea de atac a recursului, nu mai este posibilă trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât potrivit art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, singura soluție posibilă de îndreptare a unei eventuale erori sau greșeli este numai aceea a reținerii cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs, așa cum de altfel s-a procedat și în cauza de față, instanța de control judiciar, având posibilitatea să suplinească ea motivarea și să procedeze la rejudecarea pe fond a cauzei.
De precizat, însă, că pe acest fond al cauzei, cu referire la ambele cereri, în opinia completului majoritar, normele procesuale penale cu privire la această instituție a liberării provizorii fie ea pe cauțiune sau sub control judiciar, sunt interpretate în mod diferit de judecătorul primei instanțe, fără a avea o suficientă demonstrație sau argumentație în acest sens cu o anume acuratețe juridică, raportată la normele procesuale penale incidente acestei instituții.
Astfel, respingerea ca nefondată a cererii de liberare pe cauțiune a inculpatului în contrast cu respingerea ca neîntemeiată a cererii celuilalt inculpat de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, nu-și are sport legal, termenul uzitat de legiuitor, potrivit art.160/8a alin.6 Cod pr.penală, având în vedere ansamblul acestui text, fiind numai acela de respingere a unor astfel de cereri, fie ca inadmisibilă, fie ca neîntemeiată, în nici un caz ca nefondată.
De aceea, nu se poate accepta susținerea uzitată de tribunal expres în motivarea hotărârii (11), în sensul că în privința inculpatului "tribunalul constată că cererea este întemeiată, dar nefondată".
In acest sens, nu poate fi acceptată motivarea tribunalului că o cerere a inculpatului de liberare provizorie este apreciată ca întemeiată, pentru considerentul de esență că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată nu depășește 20 de ani - nu se reține în sarcina inculpatului infracțiunea prevăzută de art.208, 209 alin.4 Cod penal, pentru care pedeapsa depășește 18 ani - dar odată cu soluționarea cauzei pe fond este respinsă ca nefondată, în contrast cu cealaltă cerere a celuilalt inculpat din această cauză, căruia îi respinge cererea ca neîntemeiată, pe considerentul de esență că este trimis în judecată pentru o infracțiune care depășește 18 ani - inculpatul fiind trimis în judecată și pentru infracțiunea prevăzută de art.208, 209 alin.4 Cod penal, ce prevede pedeapsa închisorii de până la 20 de ani.
De altfel, în faza admiterii în principiu, în opinia completului majoritar, o cerere având ca obiect liberarea provizorie, poate fi respinsă ca inadmisibilă, când nu s-a depus cauțiunea, potrivit art.160/4 Cod pr.penală, cu trimitere la art.160/5 alin.1 și 2 Cod pr.penală, sau când aceasta a fost făcută de o altă persoană și a fost însușită de învinuit sau de inculpat, cum s-a și procedat în această cauză cu privire la cererea formulată de către avocat, în numele inculpatului, și care nu a fost însușită de către inculpat, tribunalul respingând-o ca inadmisibilă.
Dacă însă, se iau în discuție condițiile prevăzute de art.160/2 alin.1 Cod pr.penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege stabilită în cursul urmăririi penale este sau nu mai mare de 18 ani - au fost și sunt discuții cu privire la faptul dacă judecătorul poate să schimbe calificarea juridică a faptei în cursul urmăririi penale, pe motivația unui exces de putere al procurorului - sau ale art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, în sensul existenței unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, toate acestea nu pot fi avute în vedere în cadrul procedural al admisibilității în principiu, ci pe fondul cauzei, când are loc o efectivă judecată, în condiții de contradictorialitate cu respectarea dreptului la apărare, după ascultarea învinuitului sau inculpatului, a concluziilor apărătorului și ale procurorului, conform art.160/8a alin.1 Cod pr.penală.
Numai în aceste cazuri poate fi reținută soluția admiterii cererii ca întemeiată, potrivit art.160/8a alin.2 Cod pr.penală, sau soluția respingerii cererii ca neîntemeiată, potrivit art.160/8a alin.6 Cod pr.penală.
Ca atare, analizând pe fond o atare cerere a inculpatului, și apreciind că aceasta nu întrunește condițiile legale, se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată și nu ca nefondată, cum a procedat prima instanță.
Desigur, la o atare soluție a respingerii cererii de liberare provizorie ca neîntemeiată, se impune a fi luate în considerare prevederile de ansamblu ale art.160/2 alin.1 Cod pr.penală, unde se arată că este o facultate a instanței de a se acorda liberarea provizorie, prin chiar formula uzitată în acest text "se poate acorda", chiar dacă sunt întrunite condițiile art.160 alin.2 Cod pr.penală, privind acordarea acestei liberări provizorii.
Or, această formulă "se poate acorda" prevăzută la art.160 alin.1 Cod pr.penală, vizează aprecierea asupra temeiniciei sau nu a acordării liberării provizorii, care se subsumează și scopului măsurilor preventive prevăzut de art.136 alin.2 Cod pr.penală, în care se arată că acest scop poate fi realizat și prin liberarea sub control judiciar sau pe cauțiune, alegerea unei astfel de măsuri fiind determinată potrivit art.136 alin.8 Cod pr.penală, printre altele, și de gradul de pericol social al infracțiunii.
Ca urmare, având în vedere faptele pentru care este trimis în judecată inculpatul de un deosebit pericol social, ce determină, printre altele, și pericolul pentru ordinea publică de care face vorbire tribunalul, și având în vedere și prevederile de ansamblu ale scopului procesului penal prevăzut de art.1 alin.2 Cod pr.penală, ce subsumează scopul măsurilor preventive, inclusiv al liberării provizorii, scop ce vizează, printre altele, și prevenirea infracțiunilor dar și educarea cetățenilor în spiritul legii, curtea apreciază că tocmai având în vedere această ultimă nuanțare ce vizează prevenirea infracțiunilor, se impune ca inculpatul să fie în continuare privat de libertate, respingându-se astfel, ca neîntemeiată, cererea de liberare formulată de inculpatul.
In consecință, curtea, complinind motivarea tribunalului, așa cum a fost dezvoltată mai sus, constatând că se impune modificarea hotărârii numai sub aspectul restituirii cauțiunii, așa cum pretind dispozițiile art.160/5 alin.4 lit.f Cod pr.penală, va admite, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, recursul inculpatului numai sub acest aspect, menținând, pe fond, restul dispozițiilor încheierii atacate, în sensul că nu se impune liberarea provizorie pe cauțiune, menținând soluția tribunalului d e respingere a cererii formulată de inculpatul ca nefondată.
Este adevărat că, soluția corectă, așa cum s-a menționat pe care trebuia să o dispună instanța de fond era aceea de respingerii a cererii ca neîntemeiată, dar întrucât efectele juridice ale unei astfel de formule sunt similare cu cele vizând soluția de respingere a cererii ca nefondată, așa cum a statuat tribunalul, curtea nu va mai modifica hotărârea tribunalului și sub acest aspect.
In ceea ce privește recursul declarat de celălalt inculpat, curtea, în complet majoritar, având în vedere considerentele de ansamblu mai sus expuse cu privire la inculpatul, consideră că soluția pronunțată de tribunal, de respingere ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, este o soluție legală și temeinică.
Mai exact, așa cum s-a susținut și mai înainte, chiar dacă ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, și anume cele prevăzute la art.160 alin.2 Cod pr.penală, este la aprecierea organului judiciar de a se aprecia asupra temeiniciei acestei cereri, așa cum rezultă din formula prevăzută în textul art.160/2 alin.1 Cod pr.penală "se poate acorda".
Or, din acest punct de vedere, curtea, având în vedere, la fel ca și la inculpatul, scopul măsurii preventive prevăzut de art.136 alin.1 Cod pr.penală, alegerea măsurii preventive prevăzută de art.136 alin.8 Cod pr.penală, scopul procesului penal prevăzut de art.1 alin.2 Cod pr.penală, prin prisma faptelor reținute în sarcina sa de o deosebită gravitate sau rezonanță socială - deși inculpatul nu recunoaște faptele, totuși există probe sau indicii în acest sens, așa cum au fost arătate în considerentele expuse de tribunal - curtea apreciază că astfel de scopuri nu pot fi realizate decât prin menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest, așa cum de altfel a hotărât și prima instanță.
De asemenea, curtea constată că și în privința acestui inculpat, la fel ca și în privința inculpatului, nu pot fi luate în considerare alte aspecte invocate, vizând persoana inculpatului, familia, faptul că ar fi afectate firmele pe care le administrează, astfel de situații sau împrejurări nefiind circumscrise obiectului dedus judecății și anume, instituția liberării provizorii, instituție ce se impune a fi analizată în funcție de condițiile sale specifice vizând legalitatea și temeinicia, așa cum de altfel au fost motivate de curte în această cauză.
Ca urmare, curtea, în complet majoritar, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, pe care-l va obliga, în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la 11.04.1980, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr.49/F din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr-.
Casează în parte încheierea atacată în sensul că dispune restituirea cauțiunii constând în garanția reală imobiliară conform actului adițional nr.2, aflată la dispoziția instanței(fila 200).
Menține restul dispozițiilor încheierii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și al lui, născut la 29.01.1980, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva aceleiași încheieri.
Disjunge cauza cu privire la recurentul-inculpat AL, fiul lui și, născut la 20.02.1969, în prezent în Penitenciarul Spital Jilava și fixează termen de judecare la data de 25 mai 2009.
Obligă recurentul inculpat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
OPINIE SEPARATĂ
În opinia mea, divergentă de cea a completului majoritar, recursul declarat de inculpatul - se impunea a fi admis, iar cauza - reținută spre rejudecare în ce-l privește pe acest inculpat, întrucât este incident în speță cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 9 din Codul d e procedură penală, acela că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.
Se constată, astfel, că judecătorul fondului, deși a admis în principiu cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de acest inculpat, în considerente a subliniat că inculpatul "a încercat să inducă în eroare instanța de judecată, în sensul că a depus o garanție reală imobiliară, drept cauțiune la dispoziția instanței ipoteca imobiliară dintr-un alt dosar, motiv care conduce la respingerea cererii formulate de acesta" (pag. 15 a încheierii recurate).
Or, potrivit dispozițiilor art. 160/8 din Codul d e procedură penală, instanța stabilește cuantumul cauțiunii și termenul în care cauțiunea trebuie depusă -; după depunerea dovezii de consemnare a cauțiunii, instanța admite în principiu cererea și fixează termenul pentru soluționarea ei.
Rezultă cu claritate, din aceste dispoziții legale, că cererea poate fi analizată sub aspectul temeiniciei einumai după depunerea certă a cauțiuniiși, din acest punct de vedere, hotărârea cuprinde grave inadvertențe, întrucât în dispozitiv cererea este respinsă ca neîntemeiată.
Este adevărat că, în cuprinsul acelorași considerente, instanța face precizarea că respectiva cerere este și nefondată dar, tocmai pentru că aspectul vizând admisibilitatea în principiu nu a fost depășit, considerându-se că nu s-a făcut dovada depunerii garanției prevăzute de art. 160/5 alin. 1 Cod de procedură penală, este dificil, din punctul meu de vedere, a se stabili dacă motivele care au stat la baza respingerii cererii au ținut, în final, de admisibilitatea acesteia, ori de temeinicia ei.
Consider că peste această confuzie gravă nu se putea trece, cu atât mai mult cu cât convingerea judecătorului fondului - greșită, de altfel - a fost că, oricum, solicitarea inculpatului nu putea fi primită, neexitând garanția cerută de lege, iar analiza temeiniciei acestei solicitări a fost cu siguranță una formală.
Dacă putem admite, în concordanță cu jurisprudența, că o motivare lapidară a hotărârii atacate nu echivalează cu lipsa motivării, atâta vreme cât ea oferă instanței de control judiciar suficiente argumente pentru a înțelege rațiunea pentru care a fost pronunțată acea hotărâre, nu putem să nu observăm că o motivare pe cât de extinsă, pe atât de contradictorie - pe de o parte, și de confuză - pe de alta, culminând cu exprimarea "cererea este întemeiată, dar nefondată" (pag. 11) este de-a dreptul hilară, căci "fundamentare" sau "fundare" înseamnă chiar "întemeiere", termenii fiind sinonimi.
Încercarea completului majoritar din recurs de asalvaatare considerații, contrare textelor de lege și regulilor gramaticale, nu face decât să scoată și mai mult în evidență confuzia mare pe care judecătorul fondului a creat-
Cum dispozițiile art. 385/15 alin. 1 lit. d) rap. la art. 385/6 alin. 3 împiedicau instanța de control judiciar să trimită cauza spre rejudecare, soluția legală ce se impunea a fi pronunțată era aceea de a se constata că a fost depusă cauțiunea și de a fixa termen, pentru rejudecarea cererii de către instanța de recurs.
În continuare, apreciez că și recursul declarat de inculpatul este pe cât deîntemeiat, pe atât defondat,întrucât sunt întrunite condițiile legale pentru a dispune punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar.
Aceasta, deoarece la acest moment procurorul a întocmit actul de sesizare, definitivându-și acuzarea și epuizând probatoriul pe care ea se întemeiază, astfel încât devin incidente prevederile art. 136 alin. 2 din cod, potrivit cărora scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau sub cauțiune.
Nu există niciun fel de dovadă că cel în cauză ar încerca să comită alte infracțiuni, ori să zădărnicească aflarea adevărului, dimpotrivă, datele ce caracterizează persoana acestuia - la primul conflict cu legea penală, căsătorit, având un copil minor în întreținere -, pledează puternic în favoarea admiterii cererii.
În plus, perioada de 10 luni petrecută în arest preventiv este aproape de limita termenului rezonabil și este previzibil că dosarul va primi la instanța de judecată termene lungi, pentru realizarea procedurii de citare cu părțile vătămate, cetățeni ai altor state.
Pentru cele ce preced, consider că se impuneau a fi admise ambele recursuri, cu consecințele deja menționate.
Gh.
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Elena Minodora Rusu, Teodora
