Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 364/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
O MÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.364/R/2009
Ședința publică din 03 iunie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Ana Covrig, Delia Purice, Vasile Goja președinte secție penală
- -
GREFIER: - -
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin procuror:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii penale nr.295 din 28 mai 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ M, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că-și menține recursul și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar, cu consecința punerii în libertate a inculpatului. Sunt îndeplinite toate condițiile cerute de art.1602alin.1 și 2.pr.pen. respectiv pedeapsa pentru faptele comise nu depășește 18 ani și nu există date certe că, în libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau că ar săvârși alte infracțiuni. Liberarea provizorie sub control judiciar nu trebuie condiționată de gravitatea faptei comise, iar pericolul social odată cu lăsarea în libertate a inculpatului nu trebuie presupus generic, ci trebuie să fie nemijlocit dovedit. În dosar sunt cercetați 5 inculpați, aceștia fiind puși în libertate de Curtea de Apel Cluj. Solicită a se aplica un tratament juridic identic și pentru inculpatul. Nu există probe că lăsarea în libertate ar duce la sustragerea inculpatului de la urmărire penală și nu există nici un motiv pentru ca acesta să nu poată fi cercetat în stare de libertate. Cu onorar avocațial din.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Inculpatul este cercetat pentru o infracțiune sancționată cu pedeapsă de la 10 la 20 ani, deci nu este îndeplinită condiția prev.de art.160/2 alin.1 pr.pen. De asemenea, există date că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, deci nu este îndeplinită nici condiția prev.de art.160/2 alin.2 pr.pen. În raport de gravitatea faptei și persoana inculpatului care nu a avut o atitudine sinceră, nu se justifică acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar. Prin urmare, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, ci că tatăl său a luat legătura cu un martor, dar nu a încercat să-l facă să-și schimbe declarația. Solicită a se avea în vedere că atunci când a aflat că este urmărit penal, s-a întors în țară și s-a pus la dispoziția organelor judiciare. Arată că ceilalți inculpați au fost puși în libertate de Curtea de Apel Cluj, solicitând aplicarea unui tratament identic.
CURTEA
Prin încheierea penală nr.295 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în baza art. 1608aalin. 6.pr.pen. a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul - zis "", CNP -, fiul lui - și -, născut la data de 19.08.1986 în B M, județul M, domiciliat în B M,-,.38, județul M, arestat preventiv, aflat în Arestul M, cercetat în dosarul nr. 4-D/P/2009 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj.
În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 20 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin încheierea penală nr. 217 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, respectiv 23 aprilie 2009 - 22 mai 2009 inclusiv, în temeiul art.148 lit. f Cod procedură penală, pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art.14 alin.1 lit. c, d și alin. 2 din Legea nr.143/2000 și de introducere în țară de droguri de risc prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 33 lit. a Cod penal.
Ca stare de fapt, s-a reținut că există indicii temeinice care să justifice presupunerea că în perioada septembrie 2008 - martie 2009 inculpatul a introdus în țară droguri de risc (canabis și rezină de canabis) pe care le-a adus din Franța în mod repetat, le-a deținut, oferit, pus în vânzare, distribuit, transportat și vândut efectiv atât unor consumatori de droguri, cât și unor traficanți de droguri (printre care sunt și inculpații arestați la acea dată, și ). și vânzarea de droguri s-a realizat și unor minori, și în unități școlare (Colegiul Național " " din B M) sau în apropierea lor.
Potrivit art. 1602Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciare se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie este o măsură preventivă ce garantează punerea în libertate a persoanei arestate preventiv prin impunerea unor obligații (controlul judiciar) și/sau a depunerii unei cauțiuni, în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, administrării probelor ori împiedicării sustragerii învinuitului sau inculpatului de la proceduri și care se poate dispune în cazurile în care privarea de libertate nu mai este necesară pentru a fi atinse scopurile măsurii arestării preventive.
Este adevărat că una dintre infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul și anume aceea de introducere de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. 1 din legea 143/2000, este sancționată de lege cu o pedeapsă de la 10 la 20 ani închisoare, dar examinarea cererii de liberare provizorie nu se poate face prin raportare matematică la doar una singură din condițiile cerute expres de lege, respectiv ca pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul legea să nu prevadă pedepse mai mari de 18 ani și să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau să încerce să zădărnicească aflarea adevărului.
În această situație, tribunalul a apreciat că la soluționarea cererii de liberare provizorie nu poate să se facă abstracție de scopul măsurilor preventive și de temeiurile care au stat la baza luării măsurii.
În concret, în ceea ce-l privește pe inculpatul, care nu recunoaște faptele pentru care este cercetat, există indicii care să justifice presupunerea că a introdus în țară droguri și că le-a oferit spre vânzare altor persoane, și nu doar că a consumat astfel de substanțe așa cum a susținut în apărare.
În aceste împrejurări starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său subzistă, și rezidă din puternica rezonanță a faptelor la nivelul întregii ordini sociale, rezonanță conturată de numărul M de persoane implicate, printre care și minori, și de durata în timp a presupuselor acte infracționale.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și împrejurarea că admiterea unei astfel de cereri este o facultate și nu o obligație a instanței de judecată, chiar dacă ar fi îndeplinite toate cerințele prev. de art. 1602alin. 1 și 2 din Codul d e procedură penală, tribunalul a apreciat că cererea de față este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare în sensul dispozitivului prezentei încheieri.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar cu consecința punerii în libertate a inculpatului.
În motivele de recurs inculpatul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1602alin.1 și 2.C.P.P. respectiv pedeapsa pentru faptele comise nu depășește 18 ani și nu există date certe că lăsat în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau că ar săvârși alte infracțiuni.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu trebuie condiționată de gravitatea faptei, iar pericolul social odată cu lăsarea în libertate a inculpatului nu trebuie presupus generic, ci trebuie să fie dovedit.
În dosar sunt cercetați alți cinci inculpați care au fost puși în libertate și solicită aplicarea unui tratament identic și în ce privește persoana sa.
Recursul formulat de inculpat urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect că prin încheierea penală nr.217 din 23 aprilie 2009 Tribunalului Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 23 aprilie 2009 și până la data de 22 mai 2009 în baza art.148 lit.f pentru C.P.P. comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, art.14 alin.1 lit.c, d și alin.2 din Legea nr.143/2000 și introducerea în țară de droguri de risc prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal a art.33 lit.a
Cod PenalS-a reținut în sarcina inculpatului că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că în perioada septembrie 2008 - martie 2009 inculpatul a introdus în țară droguri de risc respectiv canabis și rezină de canabis pe care le-a adus din Franța în mod repetat, le-a deținut, oferit, pus spre vânzare, distribuit, transportat și vândut efectiv atât unor consumatori de droguri, cât și unor traficanți de droguri printre care și inculpaților arestați la acea dată, respectiv, și. și vânzarea de droguri s-a realizat și unor minori în unități școlare respectiv Colegiul Național din BMs au în apropierea acestora.
Potrivit art.1602alin.1 și 2.C.P.P. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Inculpatul este cercetat și pentru infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc prevăzută de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 sancționată cu pedeapsa de la 10 la 20 ani închisoare, însă examinarea cererii nu poate fi făcută prin raportarea matematică la pedeapsa prevăzută de lege și la una din condițiile cerute expres pentru admisibilitatea cererii, respectiv pedeapsa prevăzută de lege să nu fie mai M de 18 ani închisoare și să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească și alte infracțiuni sau să încerce să zădărnicească aflarea adevărului.
La soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se poate face abstracție de scopul măsurilor preventive, de temeiurile care au dus la luarea acestor măsuri și de comportamentul inculpatului.
Inculpatul este cercetat pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave sancționate de legea penală cu pedeapsa de până la 20 de ani închisoare care prezintă pericol public prin natura infracțiunilor reținute în sarcina sa și prin amploarea pe care a luat-o acest gen de infracțiuni în ultima perioadă de timp precum și de efectul negativ asupra stării de sănătate a populației care consumă astfel de substanțe.
Pe de altă parte inculpatul nu recunoaște comiterea infracțiunilor pentru care este cercetat și arată doar că a consumat asemenea substanțe, fără să ofere și altor persoane.
Având în vederea gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, durata de timp pe care s-a desfășurat activitatea infracțională și că în această activitate au fost implicați și minori în mod legal instanța de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, sens în care în baza art.38415pct.1 lit.b recursul C.P.P. formulat de acesta împotriva încheierii penale nr.295 din 28 mai 2009 Tribunalului Maramureș urmează să fie respins ca nefondat.
Potrivit art.189 urmează C.P.P. să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu care va fi suportat din.
În baza art.192 alin.2 inculpatul C.P.P. urmează să plătească statului suma de 20 lei cheltuieli judiciare, din care suma 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul deținut in Arestul IPJ M împotriva încheierii penale nr. 295 din 28 mai 2009 Tribunalului Maramureș.
Stabilește in favoarea Baroului de Avocați C, suma de 100 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
4 ex./12.06.2009
Președinte:Ana CovrigJudecători:Ana Covrig, Delia Purice, Vasile Goja