Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 379/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.379/R/2009
Ședința publică din 03 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la 04.09.1980, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. 131/Ap din 13 august 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr-, având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar, conform articolului 1602Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.30, emisă la 31.08.2009 de Baroul Bihor - Cabinet de avocat.
ședinței de judecată a fost asigurată de traducătorul de limba maghiară,.
HGMinisterul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului recurent, avocat, susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, pentru a-și putea face o apărare solidă. În susținerea recursului arată că inculpatul nu a comis infracțiunile ce i se rețin în sarcină, acesta a negat orice participare la comiterea infracțiunilor. Consideră că starea de arest are un caracter de excepție, caracter care rezultă din formularea art.5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, unde se arată că orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția unor cazuri strict enumerate și numai potrivit căilor legale. Această măsură poate fi luată doar când există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunile ce i se rețin în sarcină. Arată că la dosarul cauzei nu există nici o probă concludentă din care să rezulte că inculpatul a comis infracțiunile ce i se rețin în sarcină. Învederează instanței că primele cercetări s-au făcut cu multă ușurință, la prima planșă fotografică sunt inversate numele inculpaților, cu toate că s-a procedat la reconstituirea faptelor. găsite în autoturismul inculpatului au fost sustrase de la altă parte vătămată nu de la cea indicată de organele de cercetare penală. Mai arată că în cazul lăsării în libertate a inculpatului, acesta nu va zădărnicii aflarea adevărului și cunoaște condițiile în care poate fi liberat sub control judiciar.
Învederează instanței că în cazul lăsării în libertate a inculpatului, acesta va locui în localitatea, jud. S M la verișoara lui.
Reprezentantul parchetului, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, apreciind că legală și temeinică încheierea atacată față de gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul.
Inculpatul recurent, prin translator, arată că este arestat de 10 luni de zile și că este nevinovat. Menționează că la dosar nu sunt probe din care să rezulte că a comis infracțiunile ce i se rețin în sarcină și că polițiștii au încercat să aducă probe împotriva sa prin înregistrări audio, în arest.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 131/Ap din 13 august 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art.160 ind.8a alin.6 Cod procedură penală raportat la art.160 ind.2 Cod procedură penală s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul .
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.189 raportat la art.190 alin.4 Cod procedură penală, s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției și a Libertăților a sumei de 23,15 lei, pe seama d-nei interpret, reprezentând contravaloarea a 1 hx2 3,15 ora de traducere.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Mare a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev.și pedep.de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g si i Cod penal, faptă pentru care a fost condamnat de Judecătoria Satu Mare prin sentința penală nr.716/22.06.2009 la pedeapsa de 3 ani închisoare cu privare de libertate.
Potrivit art.160 ind.2 al.2 Cod de procedură penală liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu poate fi acordată dacă există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Tribunalul Satu Marea apreciat că în cauză nu există suficiente garanții că fiind lăsat în libertate nu va săvârși și alte fapte penale, având în vedere multitudinea faptelor reținute dar și modalitatea în care acestea au fost săvârșite, fiind de subliniat că în urma înregistrărilor interceptărilor convorbirilor telefonice dintre cei doi inculpați se poate conchide că există temerea că inculpații ar putea săvârși alte infracțiuni.
În jurisprudență s-a arătat că prin expresia "date"legiuitorul nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privind persoana în cauză, modul de operare, faptele propriu-zise, care să îndreptățească temerea, să o justifice.
Astfel că, ținând seama de faptul că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului este una complexă, fiind implicate mai multe persoane, s-a constatat că în cauză există pericolul ca inculpatul, lăsat fiind în libertate să ascundă urmele unor acte infracționale ce nu au fost depistate până în prezent, să îngreuneze activitatea de identificare a tuturor persoanelor participante la activitatea infracțională sau chiar să continue activitatea infracțională cu consecințe și mai grave pentru ordinea de drept.
Totodată s-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, iar măsura arestului a fost luată avându-se în vedere pericolul pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică este reprezentat de împrejurarea că faptele de natura celor de care sunt acuzați inculpații în această cauză, tind să devină un fenomen infracțional de amploare, situație care determină o reacționare energică din partea statului pentru a stopa extinderea acestuia, precum și de sentimentul de insecuritate și de lipsă a disciplinei de drept care ar putea fi creat în rândul comunității, care în lipsa unei sancționări prompte din partea autorităților ar avea reprezentarea că împotriva unor inculpați suspectați de săvârșirea unor fapte de această natură cu o gravitate ridicată nu se întreprind acte imediate de coerciție.
În cauză sunt întrunite și rigorile instituite de art.5 paragraful 1 lit.c și paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât există motive verosimile de a bănui pe inculpat de săvârșirea faptelor de care este acuzat, pe de o parte, iar pe de altă parte, durata arestării nu poate fi apreciată că a depășit termenul rezonabil, în condițiile în care tergiversarea la fond a cauzei s-a datorat în parte atitudinii părții.
În literatura de specialitate s-a conturat opinia potrivit căreia, îndeplinirea condiției prevăzute în art.160 indic.2 alin.1 Cod de procedură penală și chiar lipsa cazurilor prevăzute expres în art.160 indic.2 alin.2 Cod de procedură penală nu conferă celui arestatdreptulla liberare provizorie, ci numai o vocație, instanța având posibilitatea de a refuza acordarea liberării, dacă persoana inculpatului nu oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
Instanța trebuie să aibă în vedere atât temeiul care a determinat luarea măsurii arestării, cât și alte cazuri care, deși nu au fost reținute drept temei al măsurii, nu fac posibilă acordarea acestui beneficiu.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai M decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate"(cauzele Labita Italia, Neumeister Austria, Stasaitis Lituania).
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la prezenta cauză, instanța a reținut că privarea de libertate a inculpatului nu încetat să mai aibă un caracter rezonabil, pericolul social generat prin săvârșirea faptelor datorită modului de comitere (cu partea vătămată în casă) nu a încetat să existe.
În aceste condiții, menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesul inculpatului impune menținerea față de acesta a celei mai restrictive măsură de drepturi, cea a arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând, prin avocatul său, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. În susținerea recursului se arată că inculpatul nu a comis infracțiunile ce i se rețin în sarcină, că acesta a negat orice participare la comiterea infracțiunilor. S-a mai arătat că starea de arest are un caracter de excepție, caracter care rezultă din formularea art.5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, unde se arată că orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția unor cazuri strict enumerate și numai potrivit căilor legale. S-a mai arătat că la dosarul cauzei nu există nici o probă concludentă din care să rezulte că inculpatul a comis infracțiunile ce i se rețin în sarcină. A mai învederat instanței că primele cercetări s-au făcut cu multă ușurință, la prima planșă fotografică au fost inversate numele inculpaților, cu toate că s-a procedat la reconstituirea faptelor.
Verificând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform prevederilor art. 3856alin. 2 Cod procedură penală și art. 38514Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de inculpat este neîntemeiat și, în consecință, în baza prevederilor art. 38515punctul 1 litera b Cod procedură penală, va fi respins ca atare.
Cât privește existența unor indicii care să determine presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, Tribunalul Satu Marea constatat, în mod judicios, că există o astfel de bănuială.
Raportându-se la împrejurările cauzei, tribunalul a apreciat că referitor la persoana inculpatului, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Curtea constată că potrivit jurisprudenței Curții Supreme a Drepturilor Omului, detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai M decât cea a regulii generale a cercetării în stare
de libertate.
Durata detenției inculpatului nu depășește termenul rezonabil cum invocă apărarea și nu sunt motive de admitere a cererii de liberare sub control judiciar.
În mod corect Tribunalul Satu Marea stabilit ca neîntemeiată cererea inculpatului pentru liberarea provizorie sub control judiciar.
În raport de cele de mai sus, curtea apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului se justifică și este necesară, și în consecință, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu menținerea ca legală și fondată a încheierii penale din 13 august 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare.
În temeiul dispozițiilor articolului 192 aliniatul 2 Cod procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515punctul 1 litera b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la 04.09.1980, fiul lui și, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 13 august 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 septembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
decizie -/09.09.2009.
Judecător apel - -
decizie 2 ex./09.09.2009,
Președinte:Pătrăuș MihaelaJudecători:Pătrăuș Mihaela, Munteanu Traian, Popovici Corina
