Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 401/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Dosar nr-.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 401/R/MF.
Ședința publică din 09 iunie 2009
Curtea compusă din:
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
Președinte: dr. G -, vicepreședinte instanță
Judecător:: - - -
Judecător:: -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 26 septembrie 1975, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, și, fiul lui și, născut la data de 12 noiembrie 1979, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenții inculpați și, ambii în stare de arest, și asistați de avocat ales, conform delegației avocațiale, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, permite apărătorului, să ia legătura cu recurenții inculpați, aflați în stare de arest.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că, nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursurilor, acordând părților prezente cuvântul asupra acestora.
Avocat pentru recurenții inculpați susține că, din motivarea tribunalului inculpații sunt deja condamnați. Redă din încheierea tribunalului referitor la acest aspect. Instanța a avut în vedere pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpații dacă ar fi puși în libertate. Dreptul la tăcere este consfințit prin Constituție, dar pentru inculpații din prezenta cauză a fost o sancțiune. De asemenea, instanța de fond nu cunoaște natura cererilor formulate de inculpați. Liberarea provizorie pe cauțiune sau sub control judiciar este o alternativă la arestarea preventivă. Judecătorul de fond trebuie să se aibă în vedere, condițiile de admisibilitate, în principiu, respectiv că pedeapsa să nu depășească 18 ani închisoare. De asemenea, redă și alin. 2 al art. 1602Cod procedură penală, respectiv "Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din acre rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte". Având în vedere dispozițiile legii, parchetul nu a adus probe, din care să rezultă că inculpații, puși în libertate ar săvârși alte infracțiuni. De asemenea, nu există nicio probă că, inculpații puși în libertate, ar face presiuni asupra părților vătămate, martorilor, etc. În faza cercetării judecătorești, martorii s-au prezentat la instanță. La prima instanță s-au propus probe, în apărare, asupra cărora instanța s-a pronunțat în sensul respingerii, ca nefiind oportune. La tribunal, s-au admis probele propuse în apărare, fiind prima dată când se administrează probe, în apărare. Mai arată și că, dreptul la tăcere al inculpatului, a fost interpretat greșit, și astfel, inculpatul a fost sancționat pentru faptul că, nu a dat declarație.
Mai arată că, inculpații sunt arestați preventiv de 22 de luni, și nu mai există același ecou al faptelor săvârșite și nici aceeași presiune.
Face referire în continuare la practica CEDO, și la o hotărâre respectiv Mancay contra Marii, care a statuat că, trebuie să se ia o altă măsură mai oportună decât arestarea, după trecerea unui timp. Inculpații sunt acuzați de trafic de persoane, dar nu s-a verificat dacă, în perioada în care s-au săvârșit faptele, inculpatul era liber. Precizează că, inculpatul, în perioada în care s-au săvârșit faptele era deținut în aretul A, după care a fost transferat în Penitenciarul Colibași. Întreaga familie a fost acuzată, iar unul dintre frați, la o săptămână sau două după ce a fost eliberat din penitenciar a decedat. Mama inculpaților, bolnavă și ea, a suferit un atac de cord. Familia este într-o situație grea, bunurile fiind puse sub sechestru.
Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului inculpaților, casarea încheierii tribunalului, și pe fond liberarea provizorie a inculpaților sub control judiciar. Își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 3859pct. 9 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului susține că, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602Cod procedură penală, și, în principiu, este admisă cererea de liberare provizorie, pe fond, instanța nu este obligată să pună în libertate pe inculpați. Motivele pe care instanța le-a avut în vedere la pronunțarea soluției de respingere a cererilor de liberare, sunt menționate în încheierea atacată.
Având în vedere dispozițiile art. 38515lit. d și art. 3859pct. 15 din Codul d e procedură penală, pune concluzii de respingerea recursurilor inculpaților, ca nefondate. Urmează ca instanța să oblige inculpații la plata cheltuielilor judiciare c[tre stat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că, achiesează la concluziile apărătorului său ales. Susține că, sunt arestați de 2 ani iar părțile vătămate nici nu se mai prezintă la proces. Printre părțile vătămate din dosar, sunt unele pe care nici măcar nu le cunoaște, și nici părțile vătămate nu l-ar recunoaște pe el. Precizează că, în cauză nu s-a făcut o confruntare iar părțile vătămate, când au fost găsite, erau singure, și nu erau cu cineva care să le forțeze să facă ceea ce făceau. Acestea aveau asupra lor telefoane mobile și bani. Mai arată că, ei nu știau ce făceau părțile vătămate. Solicită admiterea recursului cu consecința punerii în libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, depune la dosar un memoriu. Arată că, în acesta a descris situația reală a faptelor. Susține că, din cele opt părți vătămate, patru au susținut că el le-a traficat, dar nimeni nu a verificat că, în perioada în care acestea susține că el le-a traficat, în realitate era arestat. Este de acord ca, în acest dosar să se afle adevărul dar, el nu este vinovat. Mai arată și că, într-adevăr este recidivist, dar asta nu înseamnă, cu certitudine că, este vinovat și de săvârșirea acestor infracțiuni, reținute în sarcina sa. Solicită admiterea recursului, și punerea sa în libertate.
RTEA
Asupra recursurilor penale formulate;
Din examinarea actelor dosarului, constată:
Prin încheierea pronunțată la data de 28 mai 2009, de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art.160/8a alin.6 din Codul d e pr.penală, respingerea ca nefondate a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații și, ambii deținuți în Penitenciarul Colibași.
Prima instanță a reținut că, deși, formal, cererile de liberare sub control judiciar întrunesc condițiile legale, totuși, sub aspectul temeiniciei s-a constatat că nu se impune admiterea acestora, în raport de dispozițiile art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, ce vizează natura infracțiunilor imputate inculpaților, gradul de pericol social deosebit al acestora și modalitatea de comitere a faptelor imputate. Tot astfel, a reținut prima instanță că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a celor doi inculpați este o condiție ce trebuie analizată, chiar și în cadrul acestei instituții iar în raport de acest pericol liberarea sub control judiciar a celor doi inculpați nu se impune.
Impotriva hotărârii au formulat recurs inculpații, susținând că respingerea cererilor de liberare sub control judiciar s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, deoarece nu se regăsește în speță nici una dintre situațiile menționate în text, care ar conduce la respingerea unor atare cereri. In același timp, făcând referiri la practica au susținut că instanța nu a analizat și oportunitatea aplicării unei măsuri alternative celei privative de libertate.
Examinând recursurile formulate, în raport de criticile formulate, și de dispozițiile art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse în consecință.
Astfel, se constată că prin rechizitoriul nr.79/D/P/2007 din 7 septembrie 2007, întocmit de Biroul Teritorial Argeș -, inculpații și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor:
-constituirea unui grup infracțional în scopul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003;
-trafic de persoane majore prevăzută de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicația art.41 alin.2 Cod penal;
-trafic de persoane minore prevăzută de art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.678/2001, cu aplicația art.41 alin.2 Cod penal;
-proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 cu aplicația art.41 alin.2 Cod penal;
-instigare la spălare de bani prevăzută de art.25 rap. la art.23 lit.c din Legea nr.656/2002.
Actul de trimitere în judecată a reținut, în esență: în perioada noiembrie 2003 - august 2007, inculpații și, împreună cu coinculpații -, escu, și - (trimiși și ei în judecată în prezenta cauză) s-au constituit într-un grup infracțional în scopul săvârșirii unor infracțiuni grave - trafic de persoane majore și minore - pentru a obține beneficii financiare, cifrate la suma de 2.567.000 lei (RON) și 150.000 Euro, având o structură bine determinată, fiecare membru al grupului având atribuții precise, posedând locuințe proprietate în municipiul Pitești și închiriate în Spania și Italia, pe care le foloseau pentru săvârșirea infracțiunilor imputate; tot astfel, inculpații au racolat, cazat ori răpit prin înșelăciune pe părțile vătămate minore, precum și pe părțile vătămate majore, și ița, în scopul exploatării acestora și a le determina să se prostitueze pentru a obține beneficii materiale; de asemenea, inculpații au instigat pe coinculpații și să încheie prin simulație contracte de vânzare-cumpărare a celor trei apartamente și două imobile casă, în valoare de 401.600 lei (RON) pe numele părinților, care cunoșteau de proveniența ilegală a sumelor, respectiv că sunt obținute din săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Cu judecarea cauzei a fost sesizat Tribunalul Argeș, aceasta formând obiectul dosarului nr-, iar la termenul de judecată din data de 28 mai 2009, instanța a respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații și.
Pe fondul cererilor, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, deși nu face referiri complete la condițiile de temeinicie prevăzute de art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, menționând, în mod legal, că punerea în libertate a unui inculpat, indiferent de modalitatea în care se face, nu trebuie disociată de condițiile care au stat la baza luării unei măsuri preventive, printre care, în speță, pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate.
Intr-adevăr, potrivit art.160/2 alin.2 Cod pr.penală "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, rpin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Dar, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, la aplicarea instituției liberării provizorie sub control judiciar, instanța trebuie să aibă în vedere, inclusiv, aspectele privitoare la condițiile pe care le trebuie să le îndeplinească luarea unei măsuri preventive. Or, printre acestea (art.148 lit.f Cod pr.penală - în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați) este menționată și cea privind pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a acestora.
Revenind la speță, se constată că inculpații-recurenți sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, imputându-li-se comiterea acestora în condiții în care accentuează pericolul social.
Nu numai cu ocazia luării unei măsuri preventive ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, instanțele trebuie să analizeze (chiar dacă textul prevăzut pentru o anumită instituție nu menționează expres) condiția referitoare la crearea unui pericol concret pentru ordinea publică prin punerea în libertate inculpatului.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
A decide altfel, în sensul de a aplica instituția liberării sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitative prevăzute de art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, ar însemna ignorarea cu bună-știință a dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, printre care și acela al asigurării scopului procesului penal. Tot astfel, ar însemna ca analizând numai cerințele menționate de art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, să se ajungă la punerea în libertate a unei persoane care în raport de infracțiunile imputate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ceea ce este în distonanță cu dispozițiile legale sus-citate.
In raport de faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată nu se impune aplicarea unei măsuri preventive alternative, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Prin urmare, apreciindu-se că pe fond soluția de respingere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar este legală și temeinică, se vor respinge ca nefondate recursurile, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală.
Pe cale de consecință, vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații și, deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenți la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh.-, -, dr.
Grefier,
Red.gh.-
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
22 iunie 2009
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius
