Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 406/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 406
Ședința publică de la 17 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Membri Doru Filimon
- - - - JUDECĂTOR 3: Valentina
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații OG, și C împotriva încheierii de la 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpații, asistați de avocați și, apărători aleși.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru recurenții inculpați a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
A arătat că nu rezultă date în sensul că s-au exercitat presiuni asupra judecătorilor. Inculpații sunt arestați iar măsura preventivă nu se mai justifică.
În cauză nu s-a probat îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1602alin.2 Cod procedură penală, iar gravitatea infracțiunii nu justifică arestarea preventivă, instanța de fond putând analiza posibilitatea luării altor măsuri preventive.
A mai arătat că minuta încalcă dispozițiile art. 309, art. 357 și art. 70 Cod procedură penală, întrucât nu este menționat numele inculpaților.
Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererilor de liberare sub control judiciar.
A arătat că în cauză nu s-a dovedit că inculpații ar putea influența martorii, iar starea de arest trebuie analizată în raport cu momentul actual și nu față de împrejurările anterioare.
A mai arătat că nu este suficient ca instanța să rețină că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea arestării preventive, ci trebuie să existe temeiuri noi.
Reprezentantul parchetului a arătat că în cauză nu se constată încălcări ale unor dispoziții procedurale care să atragă nulitatea absolută, întrucât în minută se consemnează doar soluțiile dispuse, celelalte împrejurări fiind consemnate în partea introductivă a încheierii.
A solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate, arătând că inculpații au încercat să împiedice desfășurarea procesului penal prin influențarea unor martori.
Sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate însă acestea nu justifică admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța apreciind corect față de gradul de pericol social al faptei.
Recurenții inculpați OG, și C, au lăsat la aprecierea instanței, soluția ce se va pronunța.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Prin încheierea de la 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații.OG, fiul lui și, născut la data de 29 martie 1978 în C, cu același domiciliu-.B, jud D, în prezent în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, -, fiul lui și născut la data de 27 aprilie 1957, în C, cu același domiciliu str. - mr. 13 și reședința în C,- jud D, CNP -, în prezent în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C,și C, fiul lui și, născut la 10.08.1965, în C cu același domiciliu- jud. D și reședința în C- jud. D, CNP -, în prezent în Penitenciarul d e Maximă Siguranță
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 348 din 12.02.2009, Judecătoria Craiovaa dispus condamnarea inculpaților la pedepse de câte trei ani închisoare, pentru faptele reținute în actul de inculpare, totodată dispunându-se și deducerea arestului preventiv și menținerea stării de arest.
În ceea ce privește cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpații apelanți instanța a constatat că, deși sunt îndeplinite condițiile formale prevăzute de pct. 1 al art. 1602cod pr. penală, având în vedere dispozițiile punctului 2 ale aceluiași articol procedural, sunt neîntemeiate cererile.
La termenul din data de 01 aprilie 2009, s-a menținut, în virtutea prevederilor art. 3002rap. la art. 160 cod pr. penală, starea de arest preventiv a inculpaților pe următoarele considerente: sunt date că s-a încercat de către aparținătorii inculpați să exercite influențe asupra unor organe judiciare - membrii ai completelor de judecată iar împrejurările stării de fapt (folosirea de obiecte contondente tăietoare -înțepătoare, în plină stradă, în loc public) conferă indicii că s-a periclitat grav ordinea publică ca urmare a faptelor comise de către inculpați.
Față de cele de mai sus, s-a apreciat că, prin lăsarea în libertate a inculpaților chiar sub cenzura unui control judiciar s-ar putea influența poziția unor martori, ce ar avea drept consecință zădărnicirea aflării adevărului.
Constatându-se necesitatea reaudierii unor martori sau audierii unor martori care nu au fost audiați de către instanța de fond în virtutea caracterului devolutiv al apelului, s-a impus în continuare, menținerea stării de arest preventiv și respingerea cererilor formulate în baza dispozițiilor art. 1602cod pr.penală, posibilitatea zădărniciri aflării adevărului de către inculpați fiind dată de situația premisă reținută în încheierea din data de 01 aprilie 2009 cât și decizie penală nr. 649/2008 pronunțată în cauza penală nr- a Tribunalului Dolj.
că îndeplinirea condițiilor formale nu creează obligativitatea instanței în vederea acordării liberării provizorii sub control judiciar s-a apreciat că, desigur, fără a se încălca prezumția de nevinovăție, în interesul unei juste soluționări a cauzei (inculpații nu au fost audiați) respingerea cererilor s-a constatat a fi oportună.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, motivele fiind invocate și dezvoltate de apărătorii aleși, cu ocazia dezbaterilor.
Recursurile sunt nefondate.
Instanța de apel a apreciat în mod corect că față de împrejurarea că în cauză sunt date privind încercarea inculpaților de a influența organele judiciare, precum și a influența martorii ce urmează a fi audiați.
Sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1602alin.2 Cod procedură penală.
De asemenea, din modul de redactare a minutei nu rezultă încălcări ale dispozițiilor procedurale care să atragă sancțiunea nulității absolute, minuta corespunzând cerințelor prev. de art. 309 Cod procedură penală.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul formulat ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de inculpații OG, și C împotriva încheierii de la 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, ca nefondate.
Obligă recurenții la câte 20 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 aprilie 2009.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.GC
IB/04.05.2009
17 aprilie 2009,
C va încasa suma de câte 20 RON reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Membri Doru Filimon, Valentina