Liberare provizorie sub control judiciar. Încheierea 44/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
ÎNCHEIEREA NR. 44/R DOSAR NR-
Ședința publică din data de 16 mai 2009
PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu JUDECĂTOR 2: Laura Popa
- - - JUDECĂTOR 3: Aurelia Munteanu
- - - Judecător
- - - Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public B. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat, apărător ales.
Procedură îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.
Avocat susține recursul declarat de inculpat care vizează încheierea pronunțată de Tribunalul Covasna prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în cadrul rejudecării admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
La momentul formulării cererii a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 160/2 pr.pen. socotind că din datele existente la dosar nu rezultă că ar fi existat probe în sensul că lăsarea în libertate ar duce la zădărnicirea aflării adevărului sau la distrugerea unor mijloace de probă.
Din acest punct de vedere a susținut în fața Tribunalului Covasna că pe parcursul urmăririi penale inculpatul a furnizat date valoroase în alte dosare instrumentate de DIICOT C, urmare declarațiilor sale ajungându-se la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane. În acest sens a obținut un certificat de la DIICOT potrivit căruia inculpatul va putea beneficia de prevederile art. 18 din legea nr. 682/2008 privind protecția martorilor astfel încât pedeapsa va fi redusă la Aceste aspecte demonstrează care este implicarea subiectivă a inculpatului atât în prezentul dosar cât și în descoperirea altor persoane, ceea ce scade orice speculație în ce privește împiedicarea aflării adevărului.
a se avea în vedere că instanța de fond nu a răspuns la chestiuni pe care le-a antamat cu ocazia susținerii cererii și care sunt legate de dispozițiile art. 160/2 pr.pen. Instanța se mărginește să soluționeze cauza ca și când ar fi fost investită cu o cerere de prelungire a măsurii arestării preventive pronunțându-se în ceea ce privește gravitatea faptei și pericolul pentru ordinea publică, reluând concluziile reținute cu ocazia prelungirilor succesive a măsurii arestării preventive.
Analizând doar dispozițiile art. 160/2 pr.pen, fără a vorbi de săvârșirea faptei și persoana inculpatului se conturează o imposibilitate subiectivă dar și obiectivă de încercare de a zădărnici aflarea adevărului.
Grupul infracțional este compus din 19 persoane împotriva cărora s-a început urmărirea penală. Au fost arestate trei persoane, majoritatea infracțiunilor referindu-se la înmatricularea de autoturisme. Persoanele care ar fi putut să denatureze cursul procesului penal ar fi fost cei cinci subofițeri de poliție care își desfășurau activitatea la serviciul înmatriculări, care au lucrat efectiv în acest domeniu, dintre aceștia doar unul fiind arestat.
Susține că lăsarea în libertate a inculpatului se justifică atât din punct de vedere al persoanei acestuia cât și raportat la contribuția sa la comiterea faptei.
În situația în care cererea de liberare provizorie ar fi admisă în sarcina inculpatului ar putea fi stabilite anumite obligații printre care și interzicerea dreptului de a lua legătura cu anumite persoane, cu consecința revocării acesteia în caz de nerespectare a obligațiilor.
Inculpatul este arestat preventiv pentru o infracțiune comisă în participație având calitatea de complice în condițiile în care autorii acestei infracțiuni se află în stare de libertate. Sumele de bani la care face referire instanța au fost predate autorilor infracțiunii nu inculpatului.
În ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, depistată cu ocazia efectuării percheziției, aceasta constă în faptul că la domiciliul părinților inculpatului au fost găsite șapte săbii achiziționate din Japonia contra unor sume mai de bani și câteva bricege. Atât armele de panoplie cât și bricegele erau depozitate în locuri special amenajate și nu erau folosite.
Așa fiind apreciază că prin lăsarea în libertate a inculpatului nu s-ar zădărnicii aflarea adevărului motiv pentru care solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Reprezentanta parchetului, raportat la obiectul speței dedusă judecății, invederează instanței că are mai puțină importanță infracțiunea prev. de art. 279 Cod penal, ceea ce a determinat arestarea preventivă fiind celelalte infracțiuni reținute în sarcina acestuia, pentru care s-a început urmărirea penală.
Dincolo de poziția sinceră a inculpatului ce va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, dincolo de limitele de pedeapsă care pot determina admiterea în principiul a cererii, apreciază că cererea de liberare provizorie sub control judiciare este nefondată raportat la persoana inculpatului și natura infracțiunii reținută în sarcina acestuia.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate sub control judiciar.
CURTEA
1. Constată că prin încheierea din 14 mai 2009, Tribunalul Covasnaa respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, apreciind că lăsarea în libertate a inculpatului, chiar sub control judiciar, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică și ar perturba desfășurarea procesului penal.
2. Împotriva aceste încheieri a formulat recurs inculpatul și a solicitat admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar cu motivarea că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege și lăsarea sa în libertate nu este de natură să pună în pericol ordinea publică.
3. Recursul este nefondat.
Inculpatul este arestat din data de 12 martie 2009, temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii continuă să subziste și în prezent.
Este adevărat că, așa cum corect a apreciat și prima instanță, sunt îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 160/2 pr.pen. pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat.
Îndeplinirea condițiilor formale nu înseamnă însă că cererea trebuie să fie admisă, indiferent de circumstanțele reale și personale care caracterizează cauza.
În prezentul dosar inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și este recidivist, condițiile concrete în care s-au săvârșit faptele și starea de recidivă constituind elemente care demonstrează că pericolul pentru ordinea publică există chiar și în condițiile în care inculpatul ar fi liberat sub control judiciar, cel puțin în acest stadiu procesual.
Cercetările se desfășoară într-o cauză complexă, cu un număr mare de fapte și persoane, iar respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar este necesară pentru buna desfășurare a procesului.
4. Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.pen. recursul urmează să fie respins.
5. Potrivit art. 192 alin.2 pr.pen. cheltuielile judiciare vor fi suportate de către inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.
Obligă pe inculpat la 50 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. AV/1.06.2009
Dact.BD/1.06.2009
Jud. fond
- 2 exemplare -
Președinte:Alexandru VasiliuJudecători:Alexandru Vasiliu, Laura Popa, Aurelia Munteanu