Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 456/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - liberare provizorie sub control judiciar -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 456

Ședința publică de la 30 Aprilie 2009

PREȘEDINTE: Ștefan Făurar JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu

- - - JUDECĂTOR 3: Gheorghe Vintilă

G - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova.

.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul G - deținut preventiv în cadrul D - împotriva Încheierii nr. 90 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, asistat de avocat A, apărător ales.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.

Avocat, având cuvântul pentru recurent, critică încheierea pentru netemeinicie, susține că sunt îndeplinite condițiile privind admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar atât în ceea ce privește natura infracțiunii pentru care este arestat preventiv inculpatul, dar și a pedepsei prevăzută pentru această faptă.

În acest sens, invocă decizia nr. 316/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că obiectul analizei cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu-l formează temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv dacă acestea mai subzistă sau nu în prezent și dacă impun în continuare privarea de libertate, ci doar îndeplinirea sau neîndeplinirea de către recurentul inculpat a condițiilor prevăzute de art. 1602alin. 2 Cod procedură penală.

Sub aspectul circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii pentru care recurentul a fost arestat preventiv prin Încheierea din 20 martie 2009 Tribunalului Dolj, dar și în ceea ce privește circumstanțele personale ale recurentului, se susține că nu există date sau probe în sensul că lăsarea în libertate a acestuia este de natură să influențeze stabilirea adevărului material, influențarea martorilor sau a altor mijloace de probă, ori săvârșirea de fapte asemănătoare, fiind îndeplinite sub toate aspectele condițiile prevăzute de art. 1602alin. 1 și 2 Cod procedură penală, privind admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererii privind liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, motivând că încheierea este temeinică și legală, iar cererea formulată de inculpat, chiar dacă este admisibilă în principiu, ar putea perturba desfășurarea în continuare a anchetei penale, pentru stabilirea întregii activități infracționale cu privire la folosirea de elemente tehnice în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, avându-se în vedere și proliferarea acestui gen de infracțiuni, cu consecința extragerii de sume însemnate de bani din bancomate.

Recurentul - inculpat, având cuvântul, își însușește concluziile puse de apărător, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin Încheierea nr. 90 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G - fiul lui G și, născut la 10 iulie 1967 în comuna, județ D, domiciliat în C, Cl. B nr. 31, bloc 31 B,.1,. 1, jud. D, CNP -, arestat preventiv în Arestul D - ca neîntemeiată.

Prima instanță a reținut că cererea a fost formulată de inculpat la 23 aprilie 2009, motivând că este arestat preventiv și cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 25 din Lg. 365/2002 și art. 7 pct. 1 din Lg. 39/2003, în dosar nr. 49/D/P/2008, că sunt îndeplinite dispozițiilor art. 1602alin. 1 și 2 Cod procedură penală, iar din dosarul cauzei nu rezultă date sau indicii că lăsarea în libertate ar fi de natură să conducă la influențarea martorilor sau a celorlalți inculpați ori la săvârșirea de noi infracțiuni.

Analizând cererea formulată, prima instanță a constatat că, împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive la 20 martie 20099, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 12, constatându-se că pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia și a celorlalți inculpați prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați.

Cu privire la situația de fapt, s-a reținut că, pe raza județului D s-a constituit un grup infracțional cu ramificații internaționale, compus din mai multe persoane, printre care inculpatul G, inculpatul, care împreună cu alte persoane, neidentificate până în prezent, confecționau dispozitive artizanale pe care le montau la -uri bancare, în țară dar cu deosebire în străinătate, în vederea copierii datelor tehnice ale card-urilor bancare în momentul utilizării lor de către titularii de drept.

Ulterior, se falsificau instrumentele de acces, respectiv card-urile și se efectuau fie plăți pentru bunuri achiziționate din magazine, fie se extrăgeau sume de bani, însușite de inculpați.

Cercetările ample întreprinse de organele de urmărire penală, printre care și interceptările convorbirilor telefonice autorizate legal, au evidențiat faptul că, la 19 martie 2009, cei doi inculpați au purtat discuții privind o deplasare în în vederea transportării mai multor subansamble de dispozitive artizanale de urmau să fie montate de alte persoane la -uri, în vederea copierii card-urilor bancare.

În aceste condiții, în seara de 19 martie 2009, inculpatul a fost surprins la punctul de trecere a frontierei C, pregătindu-se să treacă în Bulgaria și, ulterior, în, asupra sa, în autoturism fiind descoperite materiale tehnice (dispozitiv miniatural cu cameră video și suport pentru card de memorie, o placă pentru circuite integrate de formă dreptunghiulară, hârtii de șlefuit, cabluri, diverse înscrisuri) ce urmau să fie folosite la montarea pe bancomate ("guri de bancomat"), cu scopul copierii datelor tehnice de pe card-urile utilizatorilor legali, în vederea clonării acestora și însușirii de sume de bani sau efectuării de plăți prin mijloace electronice.

Ulterior, în ziua de 20 martie 2009, s-a efectuat o percheziție domiciliară la inculpatul G, constatându-se un veritabil atelier de lucru pentru confecționarea de dispozitive tip "gură de bancomat", precum și în vederea clonării de card-uri, cei doi fiind reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior arestați, prin încheierea din 20 martie 2009 emisă de Tribunalul Dolj.

Instanța de fond a apreciat că, deși cererea formulată este admisibilă în principiu, având în vedere gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul G, modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, frecvența săvârșirii acestora, dar și contextul actual, buna desfășurare a urmăririi penale impune în continuare privarea de libertate a acestuia.

Împotriva încheierii, a declarat recurs inculpatul G, criticând-o pentru netemeinicie și susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602alin. 1 și 2 Cod procedură penală, că nu posedă antecedente penale, iar în cauză nu există nici un element care să evidențieze ideea că punerea în libertate sub control judiciar ar conduce fie la alterarea materialului probator, fie la săvârșirea de fapte penale de genul celor pentru care s-a dispus arestarea preventivă.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 1602alin. 1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

, cererea este admisibilă, dar Curtea apreciază că încheierea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, reținându-se în mod corespunzător situația de fapt constând în activitatea infracțională laborioasă desfășurată de recurent atât în țară, dar și posibil în străinătate, cu consecințe nefaste asupra ordinii sociale și a raporturilor financiar - bancare privind depozitele aflate în conturile unor cetățeni, la care inculpatul, prin mijloace frauduloase, pătrundea în mod nelegal.

În aceste condiții, este evident faptul că punerea în libertate a acestuia, chiar sub control judiciar, ar putea să conducă, pe de o parte, la încercarea de a influența stabilirea adevărului material, dar și la săvârșirea unor fapte asemănătoare celor pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive.

În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii, urmând ca, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, să respingă recurs, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul G - deținut preventiv în cadrul D - împotriva Încheierii nr. 90 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, ca nefondat.

Obligă pe recurentul - inculpat la 30 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - G -

Grefier,

Red. jud.: C-tin. -

Jud. fond:

Dact. 2 ex/ 06 Mai 2009

- 30.04.2009 -

- C, va încasa de la recurentul - inculpat suma de 30 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Ștefan Făurar
Judecători:Ștefan Făurar, Constantin Mereanu, Gheorghe Vintilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 456/2009. Curtea de Apel Craiova