Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 479
Ședința publică de la 27 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Ancuța Gabriela Obreja Manolache
Judecător - -
Grefier
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință nr.42 din data de 17 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr- având ca obiect "liberare provizorie sub control judiciar.
Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Interpelat fiind, inculpatul recurent arată că își menține recursul promovat și nu are de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Avocat având cuvântul, pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate, având în vedere poziția procesuală a acestuia care a arătat că este nevinovat și a arătat contextul în care s-au petrecut faptele. Inculpatul se afla împreună cu concubina și copilul acesteia într-un atelaj, la întâlnirea cu un autovehicul calul s-a speriat, copilul s-a dezechilibrat și a căzut. Inculpatul a sunat imediat salvarea și copilul a fost transportat la spital, unde concubina a declarat că el se face vinovat de leziunile pe care le prezenta copilul. Ulterior concubina a plecat în Italia abandonând copilul în spital. de asemenea, solicită instanței a avea în vedere și faptul că inculpatul mai are doi copii minori care se află în grija mamei sale care este bolnavă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, raportat la actele și lucrările dosarului, în temeiul disp. art. 38515Cod procedură penală, respingerea recursului ca nefondat. Consideră că prima instanță a apreciat în mod corect că inculpatul nu are vocație la instituția liberării provizorii sub control judiciar având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care acesta este cercetat.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului promovat și punerea lui în libertate pentru a se putea îngriji de cei doi copii, care în prezent sunt în grija mamei sale, care este bolnavă și nu se poate ocupa de ei.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării:
Curtea,
Asupra recursului penal de față.
Tribunalul Iași prin încheierea penală nr. 42/17.07.2009 a dispus în baza art. 160 ind. 8 al. 3 Cod procedură penală respingerea ca inadmisibilă în principiu a cererii formulate de inculpatul privind liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 62/U din 12.05.2009.
În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul -, inculpatul, în stare de arest preventiv în dosarul nr. 767 /P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, cercetat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a solicitat instanței liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 62/U din 12.05.2009.
În motivarea cererii sale scrise, inculpatul solicitat, în esență, cercetarea sa în stare de libertate pentru a putea, pe durata verii, să câștige bani la munca pentru a putea întreține copii săi minori. A invocat inculpatul ca are 3 copii minori în întreținere, rămași acum în grija mamei sale, persoană în vârstă și cu numeroase afecțiuni, astfel că dorește să fie cercetat în stare de libertate, sub control judiciar.
Potrivit dispozițiilor art.160 indice 8 alin.1Cod procedura penala instanța examinează, de urgenta, cererea, verificând daca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea in principiu a acesteia. Potrivit alineatului 3 al aceluiași text dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege si dovada de consemnare a cauțiunii nu a fost depusa, cererea se respinge.
În examinarea admisibilității în principiu a cererii, discutată la termenul de astăzi, instanța reține că potrivit art.160 indice 1 alin.1 Cod procedura penala liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracțiunilor săvârșite din culpa, precum si in cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Din dispoziția legală citată rezultă că prevederea legală referitoare la cuantumul maximal al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea cercetată reprezintă o condiție de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar,întrucât verificarea acestei condiții nu presupune o apreciere a judecătorului,pe baze probatorii, ci are caracter formal, legiuitorul excluzând din sfera de instituției liberării provizorii orice infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 18 ani.
Or, inculpatul este cercetat sub acuzația săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că, la data de 08.05.2009, ar fi lovit-o pe minora, în vârstă de 1 an și 4 luni cu pumnul și palmele provocându-i numeroase leziuni în zone vitale ale corpului, fracturi craniene, fracturi costale și contuzii în zona toracică și abdominală.
Potrivit dispozițiilor art.175 Cod penal infracțiunea de "omor calificat" se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.
Deși inculpatul este cercetat pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, iar conform disp. art. 21 alin.2 Cod penal, tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, potrivit art. 160 ind. 2 alin.1 Cod procedură pen în cazul infracțiunilor intenționate trebuie avută în vedere "pedeapsa prevăzută de lege".
Or, art. 141 ind. 1 Cod penal, introdus prin art. I pct. 50 din Legea nr. 278/2006, stabilește că prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată,fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Interpretarea legală a expresiei "pedeapsa prevăzută de lege" este deopotrivă aplicabilă și în materie procesual penală, în baza dispozițiilor 523 Cod procedura penala.
De altfel, aceeași interpretare a stat și la baza pronunțării Deciziei în interesul legii Nr. XXVIII/din 18 septembrie 2006, ublicată p. in Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din - prin care s-a stabilit că în cazul învinuiților sau inculpaților minori între 14 și 16 ani, prin pedeapsă prevăzută de lege în accepțiunea reglementării din articolul menționat se înțelege pedeapsa prevăzută în textul care incriminează fapta săvârșită în forme consumate, fără luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 109 din Codul penal.
Or, pentru identitate de rațiune interpretarea legală dată expresiei "pedeapsă prevăzută de lege" trebuie aplicată unitar și concordant, chiar dacă prin aceasta se exclude incidența instituției liberării provizorii sub control judiciar și la formele tentate ale infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare 18 ani.
Față de aceste împrejurări, se constată că în cauză nu este îndeplinită condiția privitoare la limita maximă de pedeapsă prevăzută de art. 160 ind.2 alin.1 Cod procedură penală ceea ce în temeiul art.160 indice 8 alin.3 Cod procedura penala conduce la inadmisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Pentru toate cele mai arătate, instanța, în baza dispozițiilor art. 1608alin. 3 Cod procedură penală va respinge, ca inadmisibila în principiu, cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 Cod procedură penală inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului inculpatul arată că în mod greșit i-a fost respinsă cerea întrucât el poate fi judecat în stare de libertate, fiind nevinovat.
De asemenea, inculpatul arată că are de întreținut 3 copii, concubina sa abandonându-i și plecând în Italia, iar mama sa este bolnavă.
Examinând recursul declarat în raport cu criticile formulate și cu hotărârea dată în cauză, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei instanța de fond a reținut că cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar este inadmisibilă, în principiu, nefiind îndeplinite prevederile art. 160 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală.
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174-175 lit. "d" Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal constând în aceea că la data de 8.05.2009 ar fi lovit-o pe minora în vârstă de 1 an și 4 luni cu pumnul și picioarele provocându-i numeroase leziuni în zone vitale ale corpului, fracturi craniene, fracturi costase și contuzii în zona toracică și abdominală.
Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta imputată inculpatului este închisoarea de la 15 la 25 ani, neputându-se lua în considerare cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei.
Față de această situație în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția privitoare la limita maximă de pedeapsă, prevăzută de art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală și a respins ca inadmisibilă în principiu cererea, neputându-se trece peste această chestiune prealabilă și analiza pe fond cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Constatând din examinarea cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 42/17.07.2009 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, instanța va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință nr. 42 din 17.07.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
Grefier
Red.
29.07.2009
Tehnored.
2 ex.
30.07.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Ancuța Gabriela Obreja Manolache