Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 487/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 487/
Ședințapublică din 19 septembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu judecător
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu Diaconu
Judecător: - -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul,aflat în Arestul IPJ V,împotriva încheierii de ședință nr.27 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura, este legal îndeplinită.
În baza disp.art 304 alin.1 cod procedură penală s-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea acordat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura personal cu recurentul-inculpat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocatul ales, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, apreciază că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată este inadmisibilă, in raport de prevederile art. 208 alin.4 cod procedură penală, întrucât pedeapsa pentru infracțiunea reținuta in sarcina inculpatului este mai mare de 18 ani, punând concluzii de respingere a recursului.
Recurentul-inculpat, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Constată că, prin încheierea nr.27 din 15 septembrie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de,fiul lui și, născut la 26.08.1978, CNP -, domiciliat în B,-, -2,.1,.15,sector 3.
A obligat pe inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea în concurs infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 208 alin.1 combinat cu art. 209 alin.4 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art. 1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate, se poate acorda numai atunci când legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Pentru una dintre infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, respectiv infracțiunea de furt calificat care produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
În raport de această situație și față de dispozițiile art. 1608al. 6 raportat la art. 1604alin.1 Cod procedură penală cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul.
Recurentul critică hotărârea judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica, în concret, criticile pe care le aduce.
Examinând încheierea supusă recursului, în raport cu motivele invocate și în conformitate cu disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este fondat.
Inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.208 alin.1
comb.cu art.209 alin.4 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal întrucât a oferit suport membrilor grupului ce desfășoară activități infracționale legate de fraude informatice prin schimbul de informații cu privire la noi moduri de operare sau optimizarea celor practicate, a asigurat calea de repatriere a sumelor rezultate din activitatea infracțională a unor persoane producând prejudicii prin accesarea ilegală a unor sisteme informatice și transferul neautorizat de fonduri bănești.
Așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, întreaga activitate infracțională a inculpatului are ca obiect săvârșirea unor infracțiuni informatice.
Potrivit dispozițiilor art.160/2 alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate se poate acorda numai atunci când legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
În cauză, infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 rap.la art.209 alin.4 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, reținută în sarcina inculpatului, este prevăzută de legea penală cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.
În raport cu aceste elemente, prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune și neluând în calcul o eventuală schimbare de încadrare juridică.
Hotărârea pronunțată este criticabilă pentru că prima instanță nu a dat eficiența cuvenită unor categorii și principii fundamentale ale dreptului, inclusiv a unor principii constituționale, care, sub aspectul forței juridice au prioritate în raport cu normele procedurale invocate.
Într-adevăr, conform legislației în vigoare, într-un astfel de cadru procesual, nu sunt aplicabile dispozițiile art.334 Cod procedură penală privind schimbarea încadrării juridice și prin urmare, teoretic instanța nu poate să dispună în acest sens.
Curtea reține că în aplicarea și interpretarea legii autoritățile publice, inclusiv parchetele și instanțele judecătorești, dispun de o " marjă de apreciere", în limitele conferite de Constituție și lege și determinate de situația de fapt ce rezultă din probele administrate.
Totuși, în situația în care instanța anticipează o eventuală schimbare de încadrare juridică pentru o bună înfăptuire a justiției și pentru a garanta dreptul petiționarului de a avea acces la justiție, trebuie în baza rolului activ să o pună în discuție în orice procedură juridică.
În speță, curtea constată că actele judiciare din dosarul nr.110/D/2006 al DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea, prin care s-a reținut în sarcina inculpatului și săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 rap.la art.209 alin.4 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, reprezintă unexces de putere,deoarece această încadrare juridică nu este justificată temeinic, suficient și rațional în raport cu probele administrate în această cauză.
Totodată, încadrarea de mai sus reprezintă exces de putere, deoarece este de natură să încalce, în mod nejustificat, exercitarea dreptului fundamental la libertate individuală garantat de dispozițiile art.23 din Constituție. Una dintre garanțiile constituționale pentru libertate individuală este aceea prevăzută de art.23 alin.7 din Constituție, potrivit cărora "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune".
În raport cu încadrarea juridică reținută în faza de urmărire penală, respectiv și a infracțiunii de furt cu consecințe deosebit de grave, recurentul este lipsit în mod nejustificat de exercitarea dreptului constituțional prevăzut de art.23 alin.7 din Constituție, drept consacrat în mod expres și de dispozițiile art.160/1 și următoarele din Codul d e procedură penală.
Având în vedere actele și lucrările dosarului de urmărire penală, curtea constată că dispozițiile prevăzute de art.208 alin.1 rap.la art.209 alin.4 Cod penal, sunt reglementări generale, în raport cu dispozițiile prevăzute de Legea nr.161/2003. Prin urmare, în cazul în care în sarcina inculpatului sunt reținute infracțiunile mai sus precizate reglementate de Legea nr.161/2003 este nejustificat și nerațional, reprezentând totodată un exces de putere și reținerea dispozițiilor art.208 rap.la art.209 alin.4 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
Procedând în acest fel, organul de urmărire penală a încălcat principiul de drept conform căruia " normele speciale derogă de la normele generale și se aplică cu prioritate" cu consecința îngrădirii exercitării recurentului a unui drept fundamental, dreptul de cere liberarea provizorie sub control judiciar, garantat constituțional.
În raport cu aceste considerente, reținându-se excesul de putere în forma mai sus expusă, curtea constată că prin încadrarea juridică stabilită în faza de urmărire penală se încălcă dispozițiile art.16 alin.2 din Constituție.
Prin urmare, instanța nu va lua în considerare la aprecierea asupra admisibilității cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către recurent și dispozițiile prevăzute de art.208 rap.la art.209 alin.4 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.
Se constată totodată că sunt îndeplinite condițiile formale privind admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art.1602Cod procedură penală.
Pe cale de consecință, în temeiul disp.art.38515pct.2 Cod procedură penală, se va admite recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință nr.27 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Se va casa în întregime încheierea atacată.
Se va admite în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Cauza va fi trimisă spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea pentru a soluționa cererea sub aspectul temeiniciei.
O astfel de soluție este pe deplin justificată, pentru că numai în acest fel se respectă dreptul constituțional la apărare prevăzut de art.24 din Constituția României, dar și de instrumente juridice internaționale, sub aspectul dreptului inculpatului ca cererea sa să fie analizată și examinată cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E I D CU MAJORITATE
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 26.08.1978,CNP -,aflat în arestul V, domiciliat în B,-, -2,.1,.15,sector 3, împotriva încheierii de ședință nr.27 din data de 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -secția penală, în dosarul nr-.
Casează în întregime încheierea atacată.
Admite în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea pentru a soluționa cererea sub aspectul temeiniciei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
Jud.fond:.
25.09.2008.
OPINIE SEPARATĂ
Opiniez pentru respingerea ca nefondat a recursului penal declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință nr.27 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr-, pentru următoarele considerente:
Motivarea instanței, în complet majoritar, că încadrarea juridică dată de către - Biroul Teritorial Vâlcea, prin care s-a reținut în sarcina inculpatului și săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 rap. la art.209 alin.4 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, pe lângă celelalte infracțiuni prevăzute în Legea nr.161/2003, precum și în Legea nr. 39/2003, constituie un exces de putere al procurorului, deoarece nu este justificată temeinic, suficient și rațional în raport cu probele administrate în cauză, nu poate fi primită.
Aceasta, deoarece, cazul de casare și anume cel arătat de prevederile art.385/9 alin.1 pct.19 Cod pr.penală, ce vizează comiterea unui exces de putere, are în vedere cu totul alte situații și nu o eventuală greșeală a procurorului cu privire la încadrarea juridică din cursul urmăririi penale dată faptei sau faptelor pentru care s-a început sau s-a pus în mișcare acțiunea penală.
Este situația, de pildă, când instanța judecătorească, prin hotărârea sa, excede atribuțiilor pe care Constituția și legea i le-a încredințat, efectuând acte pe care numai puterea legislativă sau executivă le poate efectua, trecând, în consecință, în domeniul acestei puteri, depășindu-și competența fie materială, fie personală, încălcându-se astfel principiul separației și echilibrului puterilor în stat, conferit de Constituție.
Or, atât parchetele cât și instanța fac parte din aceeași autoritate judecătorească prevăzută de Constituție, ambele fiind considerate autorități publice judiciare, astfel încât nu poate fi vorba de o trecere în domeniul altei puteri ci, eventual, de o interferență de atribuții sau de competență, în cadrul aceleiași puteri judecătorești, este adevărat rezervată numai instanței judecătorești, dar în strânsă legătură și cu activitatea și atribuțiile procurorilor care fac parte, ca și instanțele, din aceeași autoritate judecătorească, așa cum de altfel s-a precizat mai sus.
Așadar, nefiind vorba de nici o trecere în domeniul altei puteri, în nici un caz nu poate fi vorba în cauză de comiterea unui exces de putere, ca urmare a greșitei încadrări juridice a faptei de către procuror, chiar dacă, în opinia judecătorului, acesta ar fi apreciat greșit sau eronat că s-ar fi impus o altă calificare, mai exact că această calificare trebuia să fie făcută în raport de normele speciale, cele prevăzute în Legea nr.161/2003 și nu în cele generale, prevăzute de Codul penal, așa cum ar rezulta în speța dedusă judecății.
Dacă am accepta o atare soluție, ar însemna ca judecătorul să se substituie oricând, poate și arbitrar, în afara situațiilor prevăzute de lege, pe procuror chiar în faza de urmărire penală unde, conform legii procesuale, el este singurul titular al exercițiului acțiunii penale.
Mai mult, ar însemna ca întotdeauna în faza de urmărire penală, judecătorul să poată opera schimbarea de încadrare juridică pe acest considerent, în opinia mea nejustificat al excesului de putere, nu numai în speța dedusă judecății ce are ca obiect măsura liberării provizorii, dar și în orice alte situații, cum ar fi la luarea măsurii preventive, prelungirea sau menținerea ei, și altele, ceea ce ar conduce la o ingerință nepermisă de lege în actele și lucrările efectuate de procuror, afectând astfel, prin anumite situații particulare, regula fundamentală înscrisă în art.62 alin.4 din Legea nr.304/2004, cu completările și modificările ulterioare, prin care se statuează că parchetele sunt independente în relațiile cu instanțele judecătorești precum și cu celelalte autorități publice.
Desigur, este posibil ca o calificare juridică a faptelor dată de către procuror să fie greșită, în opinia învinuitului sau inculpatului, cu consecința, de pildă, a inadmisibilității unei astfel de cereri de liberare provizorie, cum este cea din prezenta cauză, pentru că o atare calificare ar viza o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 18 ani și, astfel, el nu poate beneficia, potrivit art.160/2 alin.3 Cod pr.penală, de liberarea provizorie, dar există instituția plângerii prevăzută la art.278, când partea poate să facă plângere împotriva oricărei măsuri luate sau acte efectuate de procuror sau de organele de cercetare judiciare, pe baza dispozițiilor date de acesta.
Or, în opinia mea, numai în aceste condiții poate fi atacată rezoluția sau ordonanța prin care s-a dispus începerea sau punerea în mișcare a acțiunii penale, înlăturându-se încadrarea juridică greșită, menținându-se, în consecință, începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale, dar pentru o altă calificare juridică, de această dată corectă pe care instanța urmează să o ia în considerare atunci când soluționează cereri privind măsurile preventive sau alte situații abilitate de lege.
Astfel, numai procurorul, conducătorul procesului penal în faza de urmărire penală, poate interveni în această fază de urmărire penală pentru orice incident procedural, așa cum este cel dedus prezentei judecăți și, nicidecum, instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât nu poate opera instituția schimbării încadrării juridice a faptei în cursul urmăririi penale - fapt, de altfel, reținut și de completul majoritar - ci numai în faza judecății.
Mai mult, nu se poate accepta ca o atare schimbare de încadrare juridică, ce nu poate fi posibilă a fi dată de judecător în cursul urmăririi penale, să poată fi apreciată ca atare numai în considerentele unei hotărâri, argumentându-se, în acest sens, pe rolul activ al instanței, în sensul punerii în discuție a acestei încadrări, și al dreptului de acces la justiție, așa cum menționează completul majoritar, pentru că o atare soluție alternativă nu este circumscrisă nici unei prevederi legale, legea procesuală penală fiind de strictă interpretare.
De altfel, nu se poate susține că menținând soluția instanței de fond, de respingerea ca inadmisibilă a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, s-ar încălca prevederile art.23 alin.7 din Constituție, care garantează că persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în tot cursul procesului penal, întrucât legiuitorul, potrivit tot Constituției, poate fixa oricând condiții în care exercitarea unui asemenea drept poate să fie permisă, așa cum, de altfel, a stabilit și prin normele de procedură penală, mai exact prin dispozițiile art.160/2 alin.1.
Așa fiind, pe considerentele mai sus expuse, apreciez, în consecință, că soluția pronunțată de completul majoritar nu poate fi primită.
JUDECĂTOR,
- -
Tehored.
Ex.2
30 septembrie 2008
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Raluca Elena Șimonescu Diaconu
