Liberare provizorie sub control judiciar. Încheierea 5/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr. 5/2008
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Mircea Bădilă
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa fost reprezentat de
Procuror - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 9/22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent aflat în stare de arest și asistat de avocat - cu delegație de apărător ales.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care față de dispozițiile art. 1403alin.3 pr.penală, instanța a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat, atașat la dosarul cauzei.
Se constată că a fost depusă la dosar cerere formulată de avocat prin care solicită amânarea cauzei precizând că are de susținut o cauză aflate pe rolul Tribunalului Timiș.
Inculpatul învederează instanței că acceptă să-l reprezinte avocat -.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând a se admite cererea de liberare sub control judiciar întrucât sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu - art. 160/1, 160/2 lit.a pr.penală, inculpatul putând fi lăsat în libertate având în vedere că temeiurile s-au schimbat și sunt întrunite cerințele prev. de art. 136 alin.8 pr.penală precizând în acest sens că inculpatul a mai fost sancționat penal dar a intervenit reabilitarea, în cauză s- efectuat o expertiză contabilă, s-au făcut percheziții, au fost audiați martori, s-a instituit măsura sechestrului asigurat asupra bunurilor, iar în arest a suferit un preinfarct. Mai arată că în stare de libertate nu ar prejudicia cursul urmăririi penale mai ales că este aproape definitivată.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate.
Inculpatul având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică, neavând nici un motiv să părăsească țara mai ales că toate bunurile sale sunt sub sechestru.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față,
În deliberare, constată că prin încheierea penală nr.9/22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr-, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, la 28.05.1966 în loc. S jud.
S-a făcut aplicarea art.192 alin.2 pr. penală.
Pentru a dispune astfel Tribunalul Albaa reținut următoarele argumente:
Cererea nu îndeplinește condițiile cerute de lege. Astfel, potrivit art. 160/2 pr.penală liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani.
Or, în speță, pedepsele pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul depășesc limita de 18 ani. Astfel, pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 este de la 5 la 20 ani, iar pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, g, alin.4 pen. este de la 10 la 20 ani.
Nefiind întrunită cerința referitoare la limita de pedeapsă stabilită de lege, orice alte chestiuni de natura celor invocate în argumentarea cererii, nu mai pot fi luate în discuție.
Împotriva încheierii a declarat recurs în termenul legal statuat de art.140/3 pr. penală. inculpatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea cererii sale pentru următoarele considerente:
- nu se face vinovat de săvârșirea nici uneia din infracțiunile pentru care s-au formulat acuzați împotriva sa;
- nu are nici un fel de legătură cu persoanele implicate în această cauză
- starea sa de sănătate nu îi permite suportarea regimului de detenție.
Verificând legalitatea și temeinicia încheieri penale atacate, în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art.385/6 alin.3 pr. penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Așa cum corect a reținut prima instanță, cererea inculpatului nu întrunește condițiile de admisibilitate impuse de art.160/2 pr. penală.
Pedepsele pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul depășesc 18 ani astfel încât analizarea oricăror alte argumente de către C, argumente aduse de inculpat în apărarea sa sunt de prisos.
Reținând că în cauză nu sunt întrunite exigențele impuse de art.160/2 teza ultimă pr. penală, Curtea conform art.385/15 pct.1lit.b pr. penală, va respinge ca nefondat recursul inculpatului cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat conform art.192 alin.2 pr. penală.
Pentru aceste motive,
În numele legi
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 9/22 ianuarie 2008 Tribunalului Alba.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 24 ianuarie 2008, în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact. VV 2 ex/04.02.2008
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu, Leontin Coraș, Mircea Bădilă