Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 502/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 502/ DOSAR NR-
Ședința publică din 24 iulie 2009
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Simona Franguloiu JUDECĂTOR 2: Manuela Filip
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Hădărean
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror general - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, împotriva încheierii de ședință din data de 20 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza penală de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales, intimatul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care;
Întrebate fiind, părțile arată că nu au alte cereri de formulat, declarație în raport cu care, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință prin care s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului și respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în cadrul rejudecării, menținerea arestării preventive luată față de cei doi inculpați.
În dezvoltarea motivelor de recurs, arată în esență că încheierea Tribunalului Covasna este netemeinică, având în vedere în acest context însăși hotărârea atacată în care sunt scoase în evidență circumstanțele personale ale celor 2 inculpați în detrimentul gradului de pericol social pe care îl prezintă faptele comise de cei doi inculpați, respectiv infracțiuni de corupție în legătură cu care s-a luat măsura arestării preventive care a fost prelungită și apoi menținută în cursul procesului penal.
Consideră că în raport de calitatea pe care au avut-o inculpații, respectiv aceea de organe de poliție, funcție de care în mod normal ar trebui să vegheze la respectarea legalității, circumstanțele personale ale acestora trebuie puse în balanță cu gradul de pericol social deosebit al faptelor comise.
Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere faptul că Tribunalul Covasnaa reținut în mai multe rânduri că există probe și indicii temeinice în sensul verificării legalității măsurii arestării preventive, dispunând punerea în libertate a inculpaților pe criterii exclusive de netemeinicie. În opinia acuzării, această hotărâre a avut la bază decizia anterioară a Curții de APEL BRAȘOV prin care s-a luat măsura de punere în libertate a coinculpatului și pe considerente de echitate și egalitate de tratament, instanța a apreciat că și ceilalți inculpați ar trebui să beneficieze de același tratament, cu toate că infracțiunile nu sunt aceleași pentru toți inculpații din dosar, susținând astfel că acesta nu poate constitui un motiv fundamental pentru luarea măsurii respective.
Pe cale de consecință, solicită a se reexamina cauza, a se constata că argumentul reținut de instanță nu este unul solid pentru punerea în libertate a inculpaților cu atât mai mult cu cât termenul de arestare se circumscrie exigențelor CEDO în materie.
Apărătorul ales al inculpatului solicită respingerea recursului, menținând încheierea instanței de fond care se găsește la adăpost de orice critică. În legătură cu susținerea acuzării relativ la gravitatea faptelor comise de inculpat, este de observat că așa zisa încadrare a faptelor nu subzistă, în cel mai rău caz putând fi vorba de infracțiunea de primire de foloase necuvenite, întrucât probatoriul administrat și care se bazează doar pe înregistrările convorbirilor ambientale, confirmă existența unor astfel de fapte și nu a celor reținute prin actul de acuzare. Consideră că nu există argumente pentru menținerea în continuare a stării de arest, cu atât mai mult cu cât nu sunt dovezi că inculpatul ar încerca să influențeze probele sau că prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Invocând și egalitatea de tratament - în raport cu ceilalți inculpați care sunt trimiși în judecată pentru fapte similare sau chiar mai grave și care sunt cercetați în stare de libertate, iar inculpatul, arestat fiind, a fost liberat provizoriu sub control judiciar, consideră că se impune menținerea încheierii Tribunalului Covasna, inculpatul obligându-se să respecte toate obligațiile ce i-au fost impuse de către instanța de judecată.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită respingerea recursului, susținând că în mod legal și temeinic instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, având în vedere pericolul scăzut față de ordinea publică pe care îl prezintă acest inculpat, scopul prevăzut de art. 136 Cod procedură penală putând fi atins și cu inculpatul în stare de libertate, câtă vreme urmărirea penală s-a finalizat, iar probele în acuzare au fost administrate. Funcție și de egalitatea de tratament cu ceilalți inculpați, se impune a fi menținută încheierea Tribunalului Covasna, care se află la adăpost de orice critică.
Intimatul inculpat solicită să fie judecat în stare de libertate, întrucât nu va zădărnici ancheta, cu atât mai mult cu cât toate dovezile au fost preluate de către procuror și se va supune obligațiilor ce i-au fost stabilite de către instanță.
Intimatul inculpat solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că va respecta toate obligațiile trasate de instanța de fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor penale de față:
Constată că prin încheierea de ședință din data de 20.07.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, a fost admisă cererea formulată de inculpatul și în baza art. 160/2 Cod procedură penală s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia; în baza art. 160/2 alin 3 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul ca pe timpul liberării provizorii să respecte obligațiile: să nu depășească limita teritorială a României, să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliția Mun. Sf. G, desemnată cu supravegherea sa, conform planului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori este chemat, să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 160/2 al. 3/1 Cod procedură penală, i s- impus inculpatului obligația ca pe timpul liberării provizorii să nu se apropie de inculpații, G și și de martorii chemați să depună mărturie în cauză, sau de membrii familiilor acestora, în afara sălii de ședință și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, iar în baza art. 160/10 al. 1 lit. b Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra împrejurării că dacă nu respectă cu rea credință obligațiile care-i revin, sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, liberarea provizorie sub control judiciar poate fi revocată.
S-a dispus totodată punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză, hotărârea fiind comunicată inculpatului, administrației locului de deținere, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește acesta, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră.
Prin aceeași încheiere s-a dispus în baza art. 139 alin 1 rap. la art. 145/1 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă obligării de a nu prăsi țara, fiind obligat ca pe durata acestei măsuri să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliția Mun. Sf. G, desemnată cu supravegherea sa, conform planului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori este chemat, să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 145/1 al.2 cu aplicarea art. 145 al. Cod procedură penală i s-a impus inculpatului obligația ca pe durata măsurii preventive luate față de el să nu se apropie de ceilalți inculpați și de martorii chemați să depună mărturie în cauză, sau de membrii familiilor acestora, în afara sălii de ședință și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect
În baza art. 145 alin 2/1 Cod procedură penală a dispus comunicarea încheierii inculpatului, Poliției Mun. Sf. G, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.
În baza art. 145 alin. 2/2, 3 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor încălcării cu rea credință a obligațiilor impuse de instanță, în sensul înlocuirii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu cea a arestării preventive.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă cu respectarea tuturor dispozițiilor procesual penale incidente în cauză însă în prezent nu se mai impune privarea acestora de libertate.
Astfel, instanța de fond a reținut că ambii inculpați sunt arestați preventiv la data de 12.03.2009, iar în acest interval de timp s- efectuat urmărirea penală și a fost sesizată instanța de judecată chiar dacă nu a demarat cercetarea judecătorească care se preconizează a fi una laborioasă și complexă datorită mai ales a numărului mare de fapte și a numărului inculpaților trimiși în judecată.
Instanța de fond a mai apreciat că, raportat la durata de timp scursă de când inculpații sunt arestați, persistența doar a motivelor plauzibile de a crede că aceștia au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, rezultate din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate a acestora, prelungirea în continuare a acestei stări ar depăși limitele rezonabile impuse de art. 5 par. 3 din CEDO, independent de faptul că se va comuta din pedeapsă.
S-a arătat de asemenea în motivarea încheierii pronunțate, că în cauză se impune a se realiza în cursul cercetării judecătorești, o egalitate de tratament a inculpaților, iar din actele dosarului rezultă că și alți inculpați, cercetați în această cauză pentru infracțiuni similare sau chiar mai grave sunt judecați în stare de libertate, ori raportat la această împrejurare, la persoanele inculpaților și la caracterul cu totul excepțional al măsurii arestării preventive, instanța de fond a apreciat că sunt admisibile cele două cereri formulate de inculpați, procesul penal putând continua în bune condiții cu aceștia în stare de libertate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, respingerea cererilor formulate de aceștia și judecarea lor în continuare în stare de arest preventiv.
În motivarea recursului formulat, Parchetul arătat în esență că există la dosar probe și indicii temeinice că inculpații au comis faptele care constituie obiectul cauzei iar temeiul arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală subzistă și în prezent întrucât infracțiunea pentru care sunt judecați cei doi inculpați este pedepsită de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani, la dosar existând în continuare date certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât ambii inculpați sunt trimiși în judecată pentru mai multe infracțiuni.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se mai arată în esență că încheierea Tribunalului Covasna este netemeinică, având în vedere în acest context însăși hotărârea atacată în care sunt scoase în evidență circumstanțele personale ale celor 2 inculpați în detrimentul gradului de pericol social pe care îl prezintă faptele comise de cei doi inculpați, respectiv infracțiuni de corupție în legătură cu care s-a luat măsura arestării preventive care a fost prelungită și apoi menținută în cursul procesului penal. În raport de calitatea pe care au avut-o inculpații, respectiv aceea de organe de poliție, funcție de care în mod normal ar trebui să vegheze la respectarea legalității, circumstanțele personale ale acestora trebuie puse în balanță cu gradul de pericol social deosebit al faptelor comise.
Pe de altă parte, s- solicitat a se avea în vedere faptul că Tribunalul Covasnaa reținut în mai multe rânduri că există probe și indicii temeinice în sensul verificării legalității măsurii arestării preventive, dispunând punerea în libertate a inculpaților pe criterii exclusive de netemeinicie. În opinia acuzării, eventualele hotărâri prin care s-a luat măsura de punere în libertate a altor coinculpați nu poate constitui un motiv fundamental pentru punerea în libertate și a acestor inculpați pe considerente de echitate și egalitate de tratament, întrucât infracțiunile pentru care sunt judecați inculpații sunt diferite iar termenul de arestare se circumscrie exigențelor CEDO în materie.
Analizând încheierea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că recursul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu nr. 3/12.03.2009 a Tribunalului Covasnas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.255 Cod penal, 288 alin 1 și 2 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din legea 78/2000, art. 7 din Legea 39/2003, art. 279 alin 2 lit. b Cod penal, constând în esență în aceea că în schimbul unor sume de bani acordate prin intermediul numitui a obținut înmatricularea pe numele unor persoane în mod fictiv a unor autoturisme de proveniență externă, pentru care s-au folosit documente false iar în urma percheziției domiciliare cât și a autoturismului s-a constatat că acesta a deținut mai multe arme constând în săbii de samurai, în nr. de 7 bucăți și mai multe cuțite, în număr de 25 aproximativ.
Prin aceeași încheiere s-a dispus arestarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 rap. la art. 254 Cod penal și art. 257 Cod penal constând în esență în aceea că în cursul anilor 1008-2009 racolat candidați pentru examenul în vederea obținerii permisului de conducere auto, de la care a pretins și primit bani și foloase, pe care în parte le-a remis polițiștilor examinatori, iar în parte și le-a însușit.
Temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive pentru ambii inculpați a fost cel prevăzut de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Verificând necesitatea menținerii inculpaților în stare de arest preventiv, instanța de recurs constată că din materialul probator administrat până în acest moment în cursul urmăririi penale rezultă bănuiala săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor.
Art. 160/2 Cod procedură penală prevede însă că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în și cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani cu condiția să nu existe la dosar date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, iar la dosar nu sunt, cel puțin până la acest moment dovezi din care să rezulte că acest inculpat ar încerca să săvârșească alte infracțiuni, să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin asemenea fapte; urmărirea penală a fost finalizată în cauză, fiind sesizată instanța și chiar dacă cercetarea judecătorească nu a debutat în cauză, din motive independente de voința inculpatului, circumstanțele personale ale acestuia din urmă, care este tânăr, se află la primul contact cu legea penală, a avut o atitudine cooperantă cu organele de anchetă, nu relevă profilul unei persoane cu un comportament antisocial, înclinat spre comiterea unor noi infracțiuni și nici vre-o tendință de a încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin fapte de natura celor descrise în art. 160/2 alin 2 Cod procedură penală.
În ceea ce-l privește pe inculpatul se constată că, deși subzistă bănuiala comiterii de către acesta a infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, toate infracțiunile sunt fără violență, probatoriul acuzării bazându-se în special pe înscrisuri care se află deja la dosarul cauzei; de asemenea, inculpatul a manifestat pe tot parcursul procesului penal o atitudine constantă de cooperare cu organele de anchetă, iar intervalul de timp scurs de la arestarea inculpatului până în prezent a condus la diluarea pericolului concret pe care îl reprezenta pentru ordinea publică lăsarea sa în libertate, cu atât mai mult cu cât, așa cum am arătat urmărirea penală este finalizată, fiind sesizată la acest moment instanța de judecată cu judecarea inculpaților; toate acestea reprezintă, așa cum a apreciat și prima instanță elemente care conduc la concluzia schimbării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în special a celei de-a doua condiții a art. 148 lit. f Cod procedură penală: gradul de pericol social concret pe care îl reprezintă pentru ordinea publică lăsarea inculpatului în libertate
Pe altă parte, fără a minimaliza pericolul social concret al infracțiunilor comise, la stabilirea necesității menținerii arestării preventive trebuie analizat în ce măsură în cauză există încă un interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpatului, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, are o pondere mai mare decât regula judecării sale în stare de libertate. Ori în speță, văzând pe de o parte întreaga activitate infracțională desfășurată de cei doi inculpați, natura infracțiunilor comise, periculozitatea acestora, intervalul de timp în care s-a derulat activitatea infracțională, numărul infracțiunilor și cel al actelor materiale, urmările produse iar pe altă parte circumstanțele personale ale inculpaților, vârsta acestora, statutul lor social și profesional, lipsa antecedentelor penale, atitudinea de cooperare cu organele de anchetă adoptată în cursul urmăririi penale, stadiul procesului penal, precum și caracterul excepțional al măsurii arestării preventive și durata arestării preventive, instanța constată că în speță acel interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpaților, nu mai este actual, menținerea acestei măsuri ne impunându-se pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal pentru nici unul dintre inculpați, cererile formulate de către aceștia fiind întemeiate, astfel cum a apreciat și prima instanță.
În considerarea celor expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva încheierii de ședință din data de 20.07.2009 pronunțată de Tribunalului Covasna în dosarul penal nr- care va fi menținută
În baza art. 189, 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluționarea cauzei în recurs rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, împotriva încheierii de ședință din data de 20 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților și se plăteste Baroului B suma de 100 lei reprezentând onorariu apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER,
Red. 3.08.2009
Dact. 4.08.2009
3 ex.
Jud fond
Președinte:Simona FranguloiuJudecători:Simona Franguloiu, Manuela Filip, Nicoleta Hădărean
