Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 535/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.535/R/2009

Ședința publică din data de 3 septembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei Delia

JUDECĂTORI: - -

: -

GREFIER:

Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bistrița N, împotriva sentinței penale nr.94/F/28.08.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița N, privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar, privind pe inculpatul, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea 678/2001 și proxenetism, prev.de art.329 alin.1 penal cu aplicarea art.41 alin.2 penal cu aplic.art.33 lit.a penal.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună respingerea ca nefondată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală întrucât instanța a apreciat greșit că nu există date din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți din dosar. De asemenea, instanța de fond a reținut faptul că temerea exprimată de unele părți vătămate și martori cu identitate atribuită nu este suficientă pentru menținerea stării de arest a inculpatului deoarece afirmațiile acestora nu se coroborează cu alte probe. Încercarea de influențare a unui martor de către inculpat rezultă și din convorbirile telefonice pe care le-a purtat cu învinuita. Consideră că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care trebuie privit atât prin prisma gravității faptelor comise cât și prin prisma pedepselor mari prevăzute de lege pentru infracțiunile de care este învinuit inculpatul. De asemenea, pericolul social trebuie apreciat și prin prisma impactului social pe care l-ar avea asupra comunității faptul că inculpatul care a comis fapte grave este lăsat în libertate după un interval atât de scurt de la data luării măsurii arestării preventive, ceea ce ar duce la indignarea opiniei publice. Nu se poate aprecia că intervalul scurs de la data arestării și până în prezent ar fi unul ce depășește limitele unui termen rezonabil de privare de libertate și nici că în această perioadă s-ar fi diminuat considerabil pericolul concret pentru ordinea publică. La pronunțarea hotărârii, instanța de fond trebuia să aibă în vedere atitudinea inculpatului de nerecunoaștere a infracțiunilor, atitudine care duce la concluzia că acesta nu conștientizează gravitatea faptelor comise iar lăsarea sa în libertate ar putea fi interpretată ca o încurajare pentru reluarea activităților infracționale. Consideră că este îndeplinită condiția prev.de art.148 lit.f pr.pen. pe ambele cerințe. La luarea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere temeiurile prev.de art.148 lit.b și f pr.pen. și cu toate acestea instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un sens asupra temeiului prev.de art.148 lit.b pr.pen. apreciind că a fost vorba de o omisiune a instanței de a se pronunța pe acest temei. Pentru toate acestea, solicită admiterea recursului întrucât cererea de liberare provizorie este nefondată.

Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat în condițiile în care hotărârea pronunțată este temeinică și legală, fundamental bine motivată iar probațiunea bine evaluată. Decizia pronunțată de instanța de fond are argumente serioase și pertinente care să susțină temeinicia acesteia. În susținerea recurrsului, procurorul a arătat că există grave aprecieri de fond ale argumentației pe care a susținut-o acesta. A invocat că la data de 11 iulie 2009, când s-a luat măsura arestării preventive, judecătorul, a dispus luarea acestei măsuri doar în baza art.148 lit.f pr.pen. iar azi, procurorul face o afirmație surprinzătoare și anume că judecătorul a omis dintr-o eroare să se pronunțe cu privire la celălalt temei, respectiv 148 lit.b pr.pen. Procurorul își invocă propria culpă, a apreciat că încheierea este temeinică și legală pentru că nu a fost atacată. Nu se poate ca azi să se spună că este o eroare cât poziția sa a fost una de acceptare a acestei încheieri. Consideră că nu au existat temeiuri în a reține în sarcina inculpatului faptul că acesta a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. se invocă că faptele reținute sunt deosebit de grave însă se uită că inculpatul nu a recunoscut niciodată faptele ceea ce este foarte important. Din motive procedurale, dosarul a ajuns și la B N, în anul 2007 inculpatul fiind audiat în calitate de făptuitor. Disp.art.228 pr.pen. sunt foarte clare însă este halucinant ceea ce a făcut organul de urmărire penală, lăsând cauza în această stare de lucru într-o aparentă nelucrare. Au fost audiate persoane cu identitate atribuită în anul 2008-2009. În iulie 2009, anteior arestării, s-a început urmărirea penală față de inculpat, dar oare de ce? pentru că organul de urmărire penală știa că odată începută urmărirea penală, conform art.6 pr.pen. trebuia să-l înștințeze pe inculpat de începerea ei și de faptele sale. Până în data de 10 iulie 2009, inculpatul nu a fost asistat în acest proces, avocații fiind eliminați. Susține netemeinicia motivelor de recurs formulate cu rea credință și extrem de neelegante. Codul d e procedură penală stabilește fără dubiu în art.136 alin.2 pr.pen. că scopul măsurilor preventive poate fi asigurat și prin liberarea sub control judiciar. Faptele reținut sunt foarte vechi, urmărirea penală a fost efectuată în condițiile în care s-a dorit ca la aceasta să nu participe avocații. Susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticată extrem de virulent fără nici un motiv cu toate că aceasta este bine argumentată și motivată. Inculpatului i se impută că prezintă pericol pentru ordinea publică, că influențează martorii și că nu a recunoscut faptele imputate. Judecătorul a avut capabilitatea să examineze argumentația apărării. Anterior, un alt judecător a pronunțat o hotărâre prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă. Este semnificativ că ambele hotărâri vizează starea de libertate a inculpatului. În cauză, judecătorul a înțeles să dea eficiență sporită obligațiilor instituite de liberarea provizorie sub control judiciar. Judecătorul a avut în vedere ceea ce primul magistrat la propunerea de arestare nu a avut în vedere și anume disp.art.136 alin.8 pr.pen. La luarea măsurii arestării preventive trebuiau analizate toate împrejurările favoarabile și nefavorabile în ceea ce-l privește pe inculpat, pentru ca să se ia măsura cea mai potrivită. Inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în evaluarea stării de pericol concret pentru ordinea publică s-a luat în considerare comentariile de pe un site al ziarului " bistritenul.ro" respectiv " pe i-au săltatla cu ei că știu bine ce au făcut și numai figuri prin oraș.". Inculpatul s-a integrat în viața socială, desfășoară activități licite, are grijă de familia sa, are patru copii, soția sa este suferindă necesitând tratament medical, fiica cea mică a inculpatului are afecțiuni cardiace severe, din toate acestea rezultând că inculpatul face indubitabil dovada cu privire la reintegrarea sa în societate. Să se analizeze cum este mai bine, cu inculpatul în stare de arest sau în libertate cu instituirea de obligații? De ce nu l-au arestat pe inculpat în 2005? Să se facă un act de dreptate și să se examineze toate argumentele apărării și acuzării.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului arătând că nu a încercat să se sustragă de la cercetarea penală și nu a luat legătura cu nimeni din dosar. Mai mult, dacă va fi cercetat în stare de libertate se va prezenta la fiecare solicitare.

CURTEA

Prin încheierea penală nr. 94 din 28 august 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N în baza disp.art. 1608alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 1602alin. 1 și 2 Cod procedură penală, s-a admis cererea formulată de inculpatul fiul lui și, născut la data de 28.02.1973 în N, domiciliat în B,-, jud. B N, CNP. - și în consecință, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.

Potrivit disp. art. 1608alin. 3 Cod procedură penală, rap. la art. 1602alin. 3 lit. "a-e" Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii inculpatul să respecte următoarele obligații:

- să nu depășească limita teritorială a județului BNd ecât cu aprobarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată;

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, respectiv mun. B, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție respectiv sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici categorie de arme;

Conform dispozițiilor art. 1602alin. 31lit. "c" Cod procedură penală, s-a impus inculpatului obligația de a nu se apropia de părțile vătămate din prezenta cauză, de membrii familiilor acestora, de celelalte persoane cercetate penal ( inculpați și învinuiți, cu excepția soției sale, învinuita ) și de martorii audiați în cauză, și să nu comunice cu acestea direct sau indirect.

S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 160/2 alin. 3/2 Cod procedură penală referitoare la necesitatea respectării de către inculpat a obligațiilor stabilite, atrăgându-i atenția că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

S-a dispus comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor cuprinse în dispozițiile art. 145 alin. 21Cod procedură penală.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că, prin cererile înregistrate la acest tribunal sub nr- și respectiv - - conexate de instanță, inculpatul a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru admiterea cererii.

În motivarea cererii s-a relevat, pe de o parte, faptul că sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberarea provizorie sub control judiciar, în sensul că maximul special al pedepselor prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina sa - trafic de persoane și proxenetism - este de doar 15 ani închisoare, deci inferior limitei de 18 ani prevăzută de dispozițiile art. 160/2 alin. 1 Cod procedură penală și că nu există date că inculpatul ar urmării influențarea unui martor sau expert, că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea mijloacelor de probă sau că ar fi pe cale să săvârșească o nouă faptă prevăzută de legea penală.

Totodată, s-a apreciat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, neexistând riscul ca lăsarea inculpatului în libertate să influențeze buna desfășurare a procesului penal sau ca acesta să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei.

Pe de altă parte, sub aspectul temeiniciei cererii s-a relevat că, deși principalul argument avut în vedere la momentul arestării preventive a fost acela că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică - în contextul în care faptele pentru care este cercetat prezintă un grad ridicat de pericol social - până la acest moment nu au fost decelate probe evidente din care să rezulte pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică, în condițiile în care, presupusele fapte ce i se impută ar fi fost comise în intervalul 2002-2006, interval de timp în care autoritățile judiciare au efectuat cercetări.

În context, petentul - inculpat a invocat dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului conform cărora " orice persoană arestată în condițiile prevăzute în alineatul 1 are dreptul că fie judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii" dar și statuările Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Neumaister contra Austriei potrivit cărora " temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale acuzatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are cazier; această temere că inculpatul se va sustrage descrește pe măsură ce acuzatul petrece mai mult timp în arest, datorită faptului că această perioadă urmează a fi dedusă din durata eventualei pedepse ce este posibil să-i fie aplicată".

În susținerea cererii s-a mai menționat că pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptei pentru care este cercetat, argument desprins din jurisprudența Curții Europene și că acest pericol nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit.

Inculpatul a mai învederat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. 2.pr.pen. scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât petentul nu a mai avut tangențe cu legea penală, a arătat respect față de valorile sociale și morale și a avut un comportament adecvat în societate și în familie.

În aceeași idee s-a amintit de un principiu al dreptului penal modern, cuprins atât în normele interne cât și în conținutul Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv de prezumția de nevinovăție de care trebuie să beneficieze orice persoană, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, dar și de statuările jurisprudenței instanței europene potrivit cărora regula în procesul penal este cercetarea persoanei în stare de libertate, privarea de libertate fiind excepție.

În plus, prin cererea conexată s-a mai arătat faptul că, în practica CEDO în cauza Tase vs. România s-a constatat că, in contra cerințelor legii naționale, făcea parte, din practica standard a procurorilor români să nu ofere motive concrete pentru o arestare, în special în măsura în care era implicat pretinsul pericol pentru ordinea publică.

Petentul a mai relevat că, în jurisprudența CEDO s-a reiterat faptul că o persoană acuzată de o infracțiune trebuie să fie întotdeauna eliberată în procesul pendinte exceptând cazul în care Statul poate arăta că există motive "relevante și suficiente", pentru a justifica detenția continuă, justificarea pentru orice perioadă de detenție, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată în mod convingător de autorități.

De asemenea, s-a mai precizat că un motiv ce poate justifica arestarea preventivă, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, trebuie considerat ca relevant și suficient doar dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice și că în cauza Tarău României, Curtea Europeană a constatat încălcarea art. 5 pct. 3 din Convenție ca urmare a faptului că instanțele naționale nu au arătat în motivarea hotărârilor prin care au menținut măsura arestării preventive, care este în concret, pericolul pentru ordinea publică, limitându-se la a reproduce în motivare textul de lege, au refuzat să analizeze argumentele prezentate de reclamantă privind profilul său personal și situația familială și nu au luat în calcul, nici un moment, posibilitatea adoptării unei măsuri alternative dintre cele prevăzute în dreptul intern deși art. 5 pct. 3 din Convenție impune autorităților să aibă în vedere astfel de măsuri și să le aplice ori de câte ori situația se pretează și acuzatul furnizează garanții că va participa la proces.

Prin concluziile scrise la dosarul cauzei s-au citat și alte spețe ale instanței europene prin care s-a statuat că doar gravitatea acuzațiilor îndreptate împotriva unei persoane nu poate justifica detenția acesteia dacă nu există indicii de fapt după care să se poată afirma că ar fi existat riscul de a influența martorii (cauza Klyakhin Federația ) și că menținerea unei persoane în stare de arest doar pe baza gravității faptei de care este acuzată, nu este compatibilă cu prevederile art. 5 paragraf 3 din Convenție, care impune ca autoritățile să justifice măsura prelungirii arestării preventive și pe alte rațiuni concrete și de asemenea, să ia în calcul și alte măsuri preventive alternative arestării ( cauza Patsouria ).

Pe de altă parte, s-au invocat circumstanțele personale care garantează buna desfășurare a procesului penal în situația luării unei măsuri preventive mai puțin restrictive, respectiv faptul că inculpatul nu are antecedente penale; își câștigă existența în mod licit ( fiind asociat în două societăți comerciale); are în întreținere 4 copii, doi dintre minori și soția acestuia având serioase probleme de sănătate; are o locuință stabilă și este bine integrat social, fiind caracterizat în mod pozitiv de vecini.

În fine, s-a evidențiat faptul că deși inculpatul a avut cunoștință despre împrejurarea că împotriva sa se efectuează acte premergătoare cel puțin din anul 2007, fiind audiat ca făptuitor la data de 23.10.2007, acesta nu a acționat în vreun sens negativ raportat la acest fapt, prezentându-se la solicitarea organelor de cercetare.

În context s-a mai relevat că inculpatul nu a încercat să se sustragă de la cercetări deși ar fi avut această posibilitate întrucât primise viză pentru SUA încă de la data de 29.06.2007, fapt ce demonstrează că desfășurarea procesului penal nu va fi perturbată prin lăsarea în libertate a inculpatului.

Cererea petentului este fondată pentru motivele invocate.

Analizând cererea inculpatului prin prisma actelor și lucrărilor dosarului nr. 46/D/P/2006 al DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița, tribunalul a reținut următoarele:

Inculpatul este cercetat penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal.

În cauză cercetările au început în cursul anului 2002 de către organele de urmărire penală ale județului M ( dosar nr. 520/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș ), ulterior fiind înregistrat dosarul nr. 20/D/P/2004 al DIICOT-Biroul Teritorial Maramureș.

Prin Ordonanța din 25.05.2006 emisă de procurorul din cadrul formațiunii mai sus menționate s-a dispus disjungerea cauzei față de numiții, și și sesizarea DIICOT-Biroul Teritorial Bistrița N în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001. Dosarul a fost înregistrat la Teritorial Bistrița N sub nr. 46/D/P/2006, la data de 1.06.2006 (1-7, vol. I).

În cauză au fost efectuate cercetări, inculpatul fiind audiat în calitate de făptuitor la data de 23.10.2007 ( fără număr, volum IV).

La data de 10.07.2009 procurorul de caz a dispus reținerea celui în cauză pentru ca ulterior, prin Încheierea penală nr. 24/CC/11.07.2009 emisă de această instanță în dosarul nr- să se dispună arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, cu motivarea că există probe și indicii suficiente de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001 (3 fapte) și proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal ( 2 fapte).

Examinând cererea petentului prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar, instanța a constatat că aceasta întrunește cerințele textului legal. În concret, maximul special al pedepselor, stabilit de legiuitor pentru faptele reținute în sarcina inculpatului este de 15 ani închisoare iar în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.

Sub acest din urmă aspect este de reținut faptul că temerea exprimată de unele părți vătămate și martori cu identitate atribuită de procuror ( și ( vol. IV nenumerotat) nu este suficientă pentru menținerea stării de arest a inculpatului deoarece afirmațiile acestora nu se coroborează cu alte probe.

De altfel, în context, este esențial a se observa că deși procurorul a reținut ca temei al propunerii de arestare disp. art. 148 lit."a,b și f" Cod procedură penală, instanța a luat măsura arestării preventive doar în baza disp. art. 148 lit. "f", reținând în mod expres faptul că în cauză sunt incidente doar dispozițiile textului mai sus menționat, ale căror cerințe sunt îndeplinite cumulativ (21 din Încheierea penală nr. 24/CC/11.07.2009a Tribunalului Bistrița N ).

Așa fiind, este de subliniat că de la momentul luării măsurii preventive și până în prezent nu au survenit modificări sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a făcut dovada faptului că inculpatul ar intenționa să fugă sau să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date că încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

Astfel de intenții puteau fi puse în aplicare cu șanse reale de succes anterior punerii în mișcare a acțiunii penale - 11.07.2009 - în condițiile în care inculpatul avea cunoștință despre cercetările ce se realizau în cauză încă din anul 2007.

În consecință, s-a constatat că cererea dedusă judecății întrunește toate cerințele legale pentru a fi admisă.

Evident, s-ar putea replica faptul că, în raport de gravitatea faptelor aflate în curs de cercetare și de numărul acestora cererea de liberare provizorie ar fi neîntemeiată.

În opinia instanței însă, o asemenea apreciere este eronată deoarece ar institui o prevalență - de nedorit dar și de neimaginat - a unor criterii subiective asupra celor obiective, reprezentate de cerințele textului legal incident.

Așa fiind, în acord cu jurisprudența CEDO dar și cu practica instanțelor naționale, tribunalul a considerat că măsura arestării preventive este o măsură de excepție și că aceasta trebuie luată doar în situația în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în disp. art. 136 Cod procedură penală nu este potrivită datelor speței ( cauza Wemhoff Germania ).

Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat constant în practica instanțelor, gradul de pericol social al faptei investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din urmă fiind necesar a fi stabilit în baza unor probe certe, probe ce nu se regăsesc în dosarul cauzei.

Totodată, în raport de datele concrete ale cauzei nu s-ar mai putea aprecia că opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacție a autorităților judiciare în condițiile în care riposta acestora survine la mai bine de 3 ani de la înregistrarea lucrării penale.

De altfel, soluția preconizată de instanță este în consonanță și cu dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora " orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere", dar și cu jurisprudența instanței europene.

Astfel, în mai multe cauze Curtea a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă nu pot fi negate ( împiedică persoana suspectă să fugă, se evită distrugerea unor probe, se împiedică săvârșirea unor noi infracțiuni) dar că aceasta are și o serie de inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumției de nevinovăție, producând o ruptură în mediul familial și profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.

În cauza Neumaister Austriei, Curtea a decis că temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are cazier etc.

Or, în speță, prin documentele depuse în probațiune ( note de probatorii) este dovedit că petentul realizează venituri din activități licite, este căsătorit, are 4 copii în întreținere și este caracterizat în mod favorabil de vecinii săi și -; și; și;; și, acesta beneficiind de stabilitate locativă, familială și profesională.

Pe de altă parte, în cauza Labita Italiei, Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a vedea în ce măsură există indicii certe cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

În fine, mai este de notat convingerea instanței că, prin menținerea stării de arest a inculpatului s-ar ajunge, finalmente la depășirea termenului rezonabil al duratei arestării prevăzut în cuprinsul art. 159 alin. 3 Cod procedură penală, în condițiile în care urmărirea penală nu este finalizată după trei ani de la declanșarea acesteia iar faza cercetărilor judecătorești se întinde - ca regulă - pe un interval de timp mai mare celui necesar instrumentării cauzei în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DIICOT, BIROUL TERITORIAL BISTRIȚA -N solicitând admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună respingerea ca nefondată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât instanța a apreciat greșit că nu există date din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți din dosar. De asemenea, instanța de fond a reținut faptul că temerea exprimată de unele părți vătămate și martori cu identitate atribuită nu este suficientă peantru menținerea stării de arest a inculpatului deoarece afirmațiile acestora nu se coroborează cu alte probe. Încercarea de influențare a unui martor de către inculpat rezultă și din convorbirile telefonice pe care le-a purtat cu învinuita.Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care trebuie privit atât prin prisma gravității faptelor comise cât și prin prisma pedepselor mari prevăzute de lege pentru infracțiunile de care este învinuit inculpatul. De asemenea, pericolul social trebuie apreciat și prin prisma impactului social pe care l-ar avea asupra comunității faptul că inculpatul care a comis fapte grave este lăsat în libertate după un interval atât de scurt de la data luării măsurii arestării preventive, ceea ce ar duce la indignarea opiniei publice. Nu se poate aprecia că intervalul scurs de la data arestării și până în prezent ar fi unul ce depășește limitele unui termen rezonabil de privare de libertate și nici că în această perioadă s-ar fi diminuat considerabil pericolul concret pentru ordinea publică. La pronunțarea hotărârii, instanța de fond trebuia să aibă în vedere atitudinea inculpatului de nerecunoaștere a infracțiunilor, atitudine care duce la concluzia că acesta nu conștientizează gravitatea faptelor comise iar lăsarea sa în libertate ar putea fi interpretată ca o încurajare pentru reluarea activităților infracționale. și în prezent sunt îndeplinite condițiile prev.de art.148 lit.f pr.pen.

Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este fondat.

Potrivit art. 160 indice 2 alin.1 C.P.P. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar alin. 2 prevede că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Pentru ca inculpatul să aibă vocație la acordarea liberării sub control judiciar, art 160 indice 2 p Cod Penal prevede în alin 1 o condiție pozitivă, iar în alin. 2 o condiție negativă.

Îndeplinirea condiției pozitive prevăzute în art.160 indice 2 alin. 1.C.P.P. și lipsa cazurilor prevăzute expres în art. 160 indice 2 alin. 2 nu C.P.P. conferă celui arestat dreptul la liberare provizorie, ci numai vocație, instanța având posibilitatea de refuza acordarea liberării, dacă persoana inculpatului nu oferă suficiene garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.

Adică,îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2 Cp.p nu conduce automat la admiterea cererii de liberare sub control judiciar, în speță, fiind lăsată la latitudinea instanței soluționarea cererii, fiind o facultate pentru aceasta și nu o obligație.

La soluționarea cererii de liberare sub control judiciar formulate nu se poate face abstracție de temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Inculpatul este cercetat penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal.

Prin Încheierea penală nr. 24/CC/11.07.2009, prin Încheierea penală nr. 24/CC/11.07.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, în baza disp. art. 148 lit." f" Cod procedură penală

Art, 148 lit. f) implică C.P.P. existența cumulativă a două condiții, și anume, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea pedeapsa detențiunii pe viață, sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică. iar cu ocazia luării măsurii arestării preventive s- procedat la o analiză obiectivă acestor condiții motiv pentru care s-a și dispus arestarea în baza acestui temei legal.

Nu se poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar atâta timp cât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece în acest caz sunt excluse garanțiile de ordin personal.

Nu poate fi vorba de o diminuare a pericolului concret pentru ordinea publică prin trecerea timpului deoarece de la arestarea inculpatului a trecut doar o perioadă de două luni de zile.

Oricum în nici un caz durata rezonabilă a arestării nu se raportează la disp. art 159 alin 13 Cp.p care se referă la termenul limită până la care se poate dispune prelungirea duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale.

Nu se poate face abstracție nici de declarațiile martorei cu identitate atribuită și ale părții vătămate care se coroborează una cu cealaltă precum și cu alte mijloace de probă, iar încercarea de influențare a unui martor de către inculpat rezultă din convorbirile telefonice purtate de inculpat cu învinuita forrai.

De asemenea prezumția de nevinovăție nu constituie un element determinant pentru punerea în libertate a inculpatului care beneficiază de această prezumție până la pronunțarea unei hotărâri definitive în virtutea art.5 indice 2 Cp.p.

În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art.385 indice 15 pct.2 lit. d va C.P.P. admite recursul declarat de DIICOT, Biroul Teritorial Bistrița -N, împotriva înch. penale nr. 94 din data de 28 august 2009 a Tribunalului Bistrița -N, în dosarul nr-, pe care o casează în întregime și rejudecând va respinge ca nefondată cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul (fiul lui și, născut la 28 februarie 1973 în N, CNP -).

În baza art. 192 alin.2 va C.P.P. obliga pe inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat la instanța de fond.

În baza art.192 alin 3.cheltuielile C.P.P. judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de DIICOT, Biroul Teritorial Bistrița -N, împotriva înch. penale nr. 94 din data de 28 august 2009 a Tribunalului Bistrița -N, în dosarul nr-, pe care o casează în întregime și rejudecând:

Respinge ca nefondată cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul (fiul lui și, născut la 28 februarie 1973 în N, CNP -).

Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în recursul parchetului rămân în sarcina statului.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 septembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - -- -

GREFIER

Red./

3 ex./

Președinte:Ioana Cristina Morar
Judecători:Ioana Cristina Morar, Săndel Macavei Delia

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 535/2009. Curtea de Apel Cluj