Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 538/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 538/R/2009
Ședința publică din 05 septembrie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Luminița Hanzer Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata împotriva Încheierii penale nr. 63 din 02 septembrie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata, aflată în Arestul IPJ C, asistată de apărător ales, av., din Baroul Sălaj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatei, av., care solicită acordarea onorariului parțial pentru studiul dosarului.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatei solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza,pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar, astfel cum a fost formulată. În încheierea primei instanțe se arată că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Hotărârea instanței de fond nu este motivată, deoarece concluziile Parchetului se consemnează în practica și se reiau în considerente. Se face o confuzie între instituții, deoarece la liberare nu se discută despre temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. În jurisprudența CEDO s-a afirmat că excepția este privarea de libertate, regula fiind cercetarea în stare de libertate. În cauza Tărău contra României, s-a reținut că au fost încălcate disp.art.5 par.3 din Convenție, pentru că nu s-au luat în considerare elemente care țin de persoana inculpatului. Nu s-a motivat în încheiere de ce lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică și de ce liberarea provizorie nu este oportună. Nu se arată care sunt riscurile ca inculpata să comită alte infracțiuni sau că va încerca să influențeze martorii și părțile. În cauză s-a finalizat urmărirea penală și s-a prezentat materialul de urmărire penală. Inculpata nu s-a opus la administrarea probelor, astfel încât urmărirea penală a fost finalizată cu celeritate. Din declarațiile martorilor nu rezultă că inculpata, în mod direct sau indirect, a încercat să ia legătura cu ei, să-i contacteze în vreun fel. Nu are antecedente penale, este la prima confruntare cu legea penală și are o stare de sănătate precară. Măsura arestării preventive nu se justifică, cu atât mai mult cu cât urmărirea penală este finalizată. Instanța are posibilitatea dispunerii acelor măsuri prev.de art.160/2 alin.5 lit.b și f pr.pen. și anume interdicția de lua legătura cu martorii și de a-și exercita profesia. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. S-a făcut o analiză judicioasă a exigențelor impuse de instituția liberării provizorii. Nu se poate face abstracție de la motivele care au determinat privarea de libertate a inculpatei. Tribunalul Sălaja făcut o apreciere a pericolului pentru ordinea publică, raportat la împrejurarea că temeiul arestării a fost cel prev. de art.148 lit.f pr.pen. și a ajuns la concluzia că, atât timp cât acest temei subzistă, este necesară privarea în continuare de libertate a inculpatei. S-a arătat că inculpata a luat la cunoștință de toate actele de urmărire penală efectuate împotriva sa, s-a făcut referire la atitudinea sinceră a inculpatei și la împrejurarea că a colaborat cu organele judiciare. Măsurile preventive nu se iau fragmentat în funcție de faza procesului penal. Privarea de libertate s-a făcut cu scopul de a se derula întregul proces penal în ansamblul său. Lipsa antecedentelor penale și statutul avut de inculpată anterior, nu pot constitui argumente suficiente, care să stea la baza admiterii cererii formulate. Inculpata chiar s-a folosit de funcția sa pentru săvârșirea infracțiunii, iar acest lucru nu-i poate profita. Trebuia să respecte legea tocmai datorită calității pe care o avea. Este real faptul că inculpata suferă de mai multe afecțiuni, dar se poate formula cerere de revocare a măsurii arestării preventive pe motive medicale. Nu se poate admite o cerere de liberare provizorie sub control judiciar pe motive medicale. Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii, având în vedere că este grav bolnavă și se simte foarte rău. În ce privește funcția deținută, arată că a încercat să dea dovadă de profesionalism și a adus debite foarte mari la bugetul statului. Nu va încerca să influențeze cercetările și dorește să fie pusă în libertate numai pentru a se trata medical.
CURTEA:
Prin încheierea penală nr. 63 din 02 septembrie 2009 Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata și, a fost obligată aceasta să plătească 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpata este cercetată în dosarul A - Serviciul Teritorial Cluj nr. 66/P/2009 pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. 1 și 2 din Codul penal raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și de art. 257 alin. 1 raportat la art. 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Se reține în sarcina inculpatei că în cursul anului 2007, în calitate de inspector asistent în cadrul Direcției de Control Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice S, în cursul unui control efectuat la Lap retins și primit pentru sine de la administratorii și suma de 17.000 lei pentru a le întocmi un proces-verbal favorabil, precum și suma de 4.000 lei sub pretextul că se remite unui contabil pentru a le întocmi mai multe devize de lucrări, care a r fi fost necesare la întocmirea actului de control.
Se reține în sarcina inculpatei că a primit sumele de bani pretinse de la administratorii și, săvârșind prin aceasta infracțiunile de luare de mită și trafic de influență.
Inculpata a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, susținând că îndeplinește condițiile impuse de art. 1602Cod procedură penală.
Verificându-se cererea formulată de inculpată, semnată în fața instanței, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile formale de admisibilitate prev. de art. 160/6 al. 2 Cod procedură penală, însă analizând cererea prin prisma condițiilor liberării prevăzute de art. 160/2 Cod procedură penală, cererea s-a considerat neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160/2 alin 1 și 2 din Codul d e procedură penală, condițiile de fond ale liberării provizorii sub control judiciar sunt următoarele:
a). infracțiunea să fie săvârșită din culpă, iar atunci când infracțiunea este intenționată pedeapsa prevăzută de lege să nu fie mai mare de 18 ani închisoare.
b). liberarea nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Analizând distinct aceste condiții, Tribunalul a constatat în raport de infracțiunile pentru care este cercetată inculpata că acestea sunt intenționate, iar potrivit calificărilor legale și anume:
- infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. 1 și 2 Cod penal, raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, pentru care limita maximă a pedepsei este închisoarea de până la 15 ani;
- infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, pentru care limita maximă a pedepsei este închisoarea de până la 10 ani, pedepsele prevăzute de lege sunt sub limita de 18 ani.
Referitor la condiția privind inexistența unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, actele și lucrările de urmărire penală relevă că inculpata nu are antecedente penale, însă în raport de faptele ce i se impută instanța nu are certitudinea că inculpata nu va încerca săvârșirea de noi fapte penale de acest gen.
De asemenea, referitor la condiția privind existența unor date potrivit cărora inculpatul ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, instanța din dosarul cauzei reține că lăsată în libertate, inculpata ar putea avea interes să ia legătura cu martorii și să influențeze probele.
Față de cele expuse mai sus, tribunalul a concluzionat că ipoteza prev. de art. 1602alin. 2, teza a II-a Cod procedură penală, are aplicațiune în această cauză, liberarea provizorie sub control judiciar neputând fi acordată.
Pentru motivele arătate mai sus, s-a apreciat că nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului și în baza art. 160/8 alin. 6 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea acestuia.
Instanța a reținut că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și nu au intervenit elemente noi care să conducă la admiterea cererii, lăsarea în libertate a inculpatei prezentând un pericol social concret pentru ordinea publică, putând aduce atingere desfășurării procesului penal, raportat la natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetată inculpata.
Ordinea publică implică un climat firesc în care să fie asigurată funcționarea normală a instituțiilor statului, precum și menținerea unei stări de securitate și de liniște a cetățenilor și respectarea drepturilor și libertăților acestora.
Instanța a reținut că în cazul unor infracțiuni de luare de mită și de trafic de influență săvârșite de un funcționar public cu atribuții de control și sancționare contravențională în domeniul economic și ținând cont de valorile sociale ocrotite de lege și lezate de inculpată, respectiv relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu a unor funcționari publici, s-a produs o tulburare a climatului social și a stării de siguranță, liniște și respect a drepturilor și libertăților cetățenilor.
Împotriva încheierii Tribunalului Sălaj, în termen legal, inculpata a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, dar în a cărui susținere orală de către apărător, s-a solicitat casarea încheierii atacate și rejudecând, să fie admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
S-a arătat în motivarea recursului că, hotărârea instanței de fond nu este motivată, că instanța face o confuzie între instituții, deoarece la soluționarea cererii de liberare nu se discută despre temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, ori instanța tocmai pe subzistența acestor temeiuri și-a bazat soluția de respingere a cererii. În jurisprudența CEDO s-a statuat că, la menținerea stării de detenție, instanțele trebuie să ia în considerare și elemente care țin de persoana acuzatului, nu numai cele referitoare la faptă. Instanța nu a arătat care sunt datele din care rezultă că, există riscul ca lăsată în libertate, inculpata să comită alte infracțiuni sau că va încerca să influențeze martorii și părțile, nici datele din care rezultă pericolul pentru ordinea publică. Din declarațiile martorilor nu rezultă că inculpata, în mod direct sau indirect, a încercat să ia legătura cu ei, să-i contacteze în vreun fel. De asemenea, s-a arătat că inculpata nu are antecedente penale, este la prima confruntare cu legea penală și are o stare de sănătate precară.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 385/14 și 385/6 alin. 3.pr.pen. Curtea constată nefondat recursul în cauză pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii sub control judiciar - art.160/2 alin.1,2 pr.pen. rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță, de a admite cererea.
În cauză, într-adevăr, s-a constatat corect că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160/2 alin. 1.pr.pen. în sensul că infracțiunile pentru care este cercetată inculpata fac parte din categoria celor pentru care se poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar.
Contrar aprecierii primei instanțe însă, în cauză este îndeplinită și condiția negativă prev. de art. 160/2 alin. 2.pr.pen. în sensul că nu există date la dosar din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatei de a săvârși alte infracțiuni sau că aceasta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Împrejurarea că instanța, consideră că lăsată în libertate, inculpata ar putea avea interes să ia legătura cu martorii sau să influențeze probele ori că nu are certitudinea că aceasta nu va încerca săvârșirea de noi fapte penale - nu are relevanță în absența datelor concrete în sensul cerut de lege.
Cu toate acestea, deoarece în cauză, temeiurile care au determinat arestarea inculpatei impun în continuare privarea de libertate a acesteia, simpla îndeplinire formală a condițiilor prev. de art. 160/2 alin. 1,2.pr.pen. nu determină admiterea automată a cererii de liberare provizorie, aprecierea temeiniciei și oportunității unei astfel de cereri fiind lăsată la aprecierea instanței, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.
Este adevărat că prin ipoteză, liberarea provizorie presupune menținerea temeiurilor arestării, astfel că în cadrul soluționării unei astfel de cereri nu se impune a se analiza subzistența acestor temeiuri, ci doar împrejurarea dacă acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În cauză, arestarea inculpatei s-a dispus în temeiul art. 148 lit. f pr.pen. și, pentru că, în mod corect s-a apreciat că lăsată în libertate, inculpata prezintă în continuare pericol pentru ordina publică, Curtea constată că, întemeiat, cererea de liberare provizorie a acesteia a fost respinsă.
Așa cum s-a arătat la momentul arestării, acest pericol rezultă atât din natura infracțiunilor comise, cât și din modalitatea concretă de săvârșire și persoana inculpatei.
Este vorba în cauză de infracțiuni de corupție, cu un grad ridicat de pericol social, apreciat și prin prisma calității pe care inculpata o deținea, respectiv aceea de organ de control al statului, fiind angajată în calitate de inspector în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice S, aspecte de natură prejudicia încrederea cetățenilor în organele statului și buna reputație a acestora, în condițiile în care, printr-un astfel de comportament inculpata, chemată în virtutea atribuțiilor de serviciu să constate și să sancționeze nelegalitățile comise de diverși agenți economici în dauna statului, s- folosit de eventuale astfel de nereguli pentru comiterea faptelor.
În ceea ce privește modalitatea de comitere a faptelor imputate inculpatei, trebuie reținut că aceasta și-a preconstituit probe în susținerea apărării, respectiv a încheiat un înscris sub semnătură privată la momentul când denunțătorul a remis suma de 2.000 euro, în care se menționa că suma primită este cu titlu de preț a înstrăinării unui autoturism proprietate personală - apărare infirmată de conținutul convorbirilor telefonice avute de aceasta cu denunțătorul, din care rezultă că o astfel de înstrăinare a autoturismului a fost doar un pretext în jurul căruia se purtau discuțiile, discuții având un cu totul alt obiect precum și faptul că respectivii bani nu ar fi pentru inculpată, ci pentru o altă persoană pentru care ea doar îi primea.
Este adevărat că, potrivit și practicii CEDO, la menținerea detenției unei persoane trebuie avute în vedere nu numai gravitatea faptelor, ci și elemente legate de persoana acuzatului, însă, prevalența unuia sau altuia dintre acești factori, va fi apreciată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte.
În cauză, legat de persoana inculpatei, sunt date că aceasta nu are antecedente penale, are anumite probleme medicale, dar pe de altă parte, a avut o atitudine procesuală de negare a învinuirii aduse, contrar indiciilor ( până la acest moment) de comitere a faptelor imputate și fără a putea prezenta vreo explicație cu privire la apărarea formulată în raport de indiciile care o infirmă. Circumstanțele personale favorabile, apreciem că nu sunt suficiente, singure, a justifica o punere în libertatea inculpatei, cel puțin, nu la acest moment procesual.
Toate aceste elemente sunt de natură a caracteriza evidența pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertatea inculpatei, în condițiile în care intervalul scurs de la data arestării - 15 august 2009 - nu este unul foarte mare, pentru a putea considera că s-au schimbat dimensiunile acestui pericol, că el s-ar fi diminuat.
Față de natura și gravitatea activității infracționale, argumentate prin prisma celor mai sus arătate, se poate aprecia că sentimentul de nesiguranță, de revoltă, de neîncredere în instituțiile statului, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic, ca și la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate a inculpatei, pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal și a descuraja comiterea unor astfel de fapte, de către alți potențiali făptuitori.
Așa fiind, se constată că prima instanță, în mod judicios a apreciat neîntemeiată cererea inculpatei, prin prisma pericolului pentru ordinea publică, a naturii și gravității faptelor, astfel că soluția acesteia apare ca una legală și temeinică, iar recursul în cauză fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b pr.pen.
În baza art. 189.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 50 lei, onorariu parțial pentru apărător din oficiu, sumă ce se va plăti din.
În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. va fi obligată inculpata recurentă să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata -, fiica lui și, născută la data de 02.02.1968, aflată în Arestul C, împotriva încheierii penale nr. 63 din 02 septembrie 2009 Tribunalului Sălaj.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de 50 lei, onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpata-recurentă să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 05 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.
Dact./4 ex./08.09.2009.
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Luminița Hanzer Ana Covrig
