Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 554/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(850/2009)
DECIZIE PENALĂ NR. 554R
Ședința publică de la 13 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cerbu Silvia
JUDECĂTOR 2: Rog Lucia
JUDECĂTOR 3: Encean Simona
GREFIER - - -
Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 07.04.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a-II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul-inculpat, cercetat în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocați aleși și, fără împuternicire avocațială în dosarul de recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat, dl., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacată și pe cale de consecință admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, considerând că instanța de fond a făcut o greșită apreciere atât a probatoriului cât și a oportunității luării acestei măsuri. Astfel, arată că instanța de fond trebuia să analizeze dacă lăsarea în libertate a inculpatului ar fi putut prejudicia în vreun fel cursul procesului penal. Solicită să se observe că din actele de urmărire penală, rezultă că inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 26 Cod penal rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002 ce se află la limita art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar la dosar nu există indicii temeinice în sensul art. 143 Cod procedură penală, din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Totodată, consideră că lăsat în libertate inculpatul nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că infracțiunea pentru care este cercetat este de o gravitate mică, având un grad de pericol social scăzut iar la acest moment, inculpatul nu ar mai avea posibilitatea să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, ori să altereze sau să distrugă alte mijloace de probă, având în vedere că urmărirea penală nu mai vizează decât aspecte tehnice, în cauză s-au îndeplinit toate actele de urmărire penală, urmând a se atașa CD-le cu înregistrările de la Banca Transilvania.
De asemenea, consideră că instanța de fond a greșit întrucât nu s-a aplecat asupra împrejurărilor săvârșirii faptei, precum și a datelor personale care caracterizează persoana inculpatului, acesta fiind necunoscut cu antecedente penale, are o familie și doi copii minori în întreținere, o societate comercială de vânzare a, astfel că inculpatul obținea venituri licite din muncă pentru familia și cei doi copii ai săi.
Pentru aceste motive, solicită ca în urma reaprecierii probatoriului administrat în cauză, să se dispună admiterea recursului iar pe fond admiterea cererii de liberare sub control judiciar și cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Apărătorul recurentului-inculpat, d-na av., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacată și pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzută de art. 160/1 Cod procedură penală și 160/2 Cod procedură penală.
Solicită ca la pronunțarea soluției să se analizeze întregul material probator administrat în cauză dar și datele care caracterizează persoana inculpatului și să se constate că lăsat în libertate inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni și nu va împiedica cu nimic buna desfășurare a procesului penal.
Mai arată că, de la momentul prezentării inculpatului, de bunăvoie, în fața organelor de urmărire penală, acesta a avut o poziție de recunoaștere constantă, de învederare a evenimentelor așa cum s-au derulat ele, iar la momentul prezentării organelor de poliție la domiciliul acestuia, acesta nu a răspuns pentru că vecinii acestuia s-au speriat și au negat că inculpatul locuiește la acea adresă, indicând o altă adresă la care inculpatul nu a mai fost căutat.
Față de aceste considerente, apreciază că lăsat în libertate inculpatul nu poate zădărnici aflarea adevărului prin influențarea vreunei persoane, câtă vreme în cauză mai sunt de efectuat doar expertize tehnice, ce urmează a fi efectuate de către organele de poliție și, percheziția informatică a evidențiat că nimic nu a fost găsit cu ocazia ridicării laptopului și cardurilor ridicate care aparțineau familiei inculpatului.
Reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea încheierii de ședință atacată ca legală și temeinică, apreciind că, în mod judicios instanța de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că în ceea ce privește limita pedepsei prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului cererea este admisibilă, însă cât privește temeinicia acesteia constată caracterul neîntemeiat al acesteia, determinat de împrejurările săvârșirii faptei și având în vedere împrejurarea că formularea unei astfel de cereri este o vocație și nu un drept al inculpatului.
Apreciază că nu se impune admiterea cererii, având în vedere că activitatea de cercetare se află în stare de debut, urmând a fi dispuse și efectuate și alte probe în cauză, având în vedere conduita inculpatului, modalitatea concretă și împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis faptele, astfel cum rezultă din probele administrate până la acest moment ce conduc la convingerea că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește critica în sensul că nu au fost analizate condițiile prevăzută de art.143 Cod procedură penală, consideră că acestea au fost examinate cu ocazia luării măsurii arestării preventive și nu constituie temei de admitere al cererii.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului și a cererii de liberare sub control judiciar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a II-a Penală sub nr- din data de 26.03.2009 inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea nr. 5/UP/ 25.03.2009 emis în baza încheierii nr. 96/ 25.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția I Penală.
In considerentele cererii s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160/2 proc.pen. și că nu există date ori indicii temeinice care să conducă la concluzia că inculpatul ar putea influența bunul mers al urmăririi penale prin influențarea unor părți, martori, experți, că este necunoscut cu antecedente penale.
Analizând cererea inculpatului funcție de dispozițiile legale incidente în cauza Tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.160/2 alin.1 Cod procedură penală liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar conform alin. 2 aceasta nu poate fi acordată în situația existenței de date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit ori inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau ca acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau expert, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte fapte similare.
S-a reținut că în prezenta cauză inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev de art. 26 Cp rap la art. 25 din Legea 365/2002 faptele constând în aceea că în perioada noiembrie 2008- februarie 2009, împreună cu inculpatul ar fi instalat la -uri din B si P ce aparțin Băncii Transilvania dispozitive confecționate artizanal de copiere a cardurilor în zona de introducere în fantă a acestora, cu care ar fi copiat informații și codul d e securitate PIN aparținând mai multor cetățeni care au efectuat tranzacții la aceste bancomate, ulterior fiind retrase fraudulos diferite sume de bani.
Cum pedeapsa prevăzută de lege este mai mică decât limita stabilită de legiuitor iar inculpatul și-a însușit cererea formulata de apărătorii săi, Tribunalul a privit ca admisibilă în principiu cererea inculpatului.
Cât privește temeinicia acesteia Tribunalul a constatat caracterul neîntemeiat al cererii determinat de împrejurarea că activitatea de cercetare penală este în faza de debut urmând a fi efectuate și dispuse alte probe, de conduita inculpatului din data de 04.02.2009 astfel cum a rezultat din procesul verbal de prindere în flagrant întocmit la acea dată coroborat cu declarația inculpatului, modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis faptele, astfel cum a rezultat din probele administrate până în acest moment conducând la convingerea că urmările produse, consecințele acțiunilor inculpatului au urmări nefaste asupra încrederii și stabilității de care trebuie sa se bucure mediul economic și de afaceri, circulația și folosirea instrumentelor de plată electronică.
Față de considerentele aceste considerente, prin încheierea de ședință din 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul arătând că instanța de fond a făcut o greșită o apreciere asupra probatoriului, omițând a analiza datele care caracterizează persoana inculpatului, care a avut o poziție procesuală sinceră, prezentându-se singur la poliție în momentul în care a aflat că s-a dispus arestarea sa preventivă. S-a arătat că nu există date din care să rezulte că lăsat în libertate ar putea zădărnici aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât în cauză mai sunt de efectuat doar expertize tehnice.
Analizând încheierea recurată, atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, curtea constată că recursul nu este întemeiat.
Din analiza dispozițiilor art. 1602alin. 2.proc.pen. Curtea reține că îndeplinirea formală a condițiilor impuse de lege nu conduce în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie, instanța având posibilitatea ca, în funcție de circumstanțele cauzei, să aprecieze dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
În cauză, instanța de recurs constată că cererea de liberarea provizorie a fost formulată la data de 26.03.2009, a doua zi după ce inculpatul a fost arestat preventiv de către Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția I penală, fiind casată încheierea Tribunalului București prin care a fost respinsă propunerea de arestare preventivă, luându-se față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi municipiul B pentru o durată de 30 de zile. Deși legea nu stabilește în timp momentul de la care se poate formula o astfel de cerere, Curtea apreciază că, dat fiind intervalul extrem de scurt de la data arestării preventive, de numai o zi, temeiul de arestare prevăzut în dispozițiile art. 148 lit. f proc. pen. în baza căruia s-a dispus arestarea inculpatului, este incompatibil cu liberarea provizorie, obligațiile ce s-ar putea stabili în sarcina inculpatului nefiind de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea sa în libertate.
Pe de altă parte, la momentul judecării recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, instanța a analizat posibilitatea cercetării inculpatului în stare de libertate prin supunerea acestuia obligațiilor stabilite de art. 145 alin.11și 12.proc.pen. care, de altfel, au un conținut identic cu cele prevăzute de lege în cazul liberării provizorii (art. 1602alin. 3 și 31.proc.pen.), concluzionând însă că măsura preventivă aleasă de prima instanță nu este suficientă, întrucât lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Or, la un interval extrem de scut de la data la care s-a considerat că, pentru buna desfășurare a procesului penal este necesară privarea de libertate a inculpatului, Curtea nu poate ajunge la o altă concluzie, fiind evident că scopul măsurii preventive nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar.
În raport de aceste considerente, curtea va respinge ca nefundat recursul formulat de inculpat, soluție în raport de care acesta va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Pentru judecător aflat în
Semnează Președintele completului
GREFIER,
Red.LR -8.05.2009
Dact./2 ex/ 16.04.2009
Secția a II a Penală - Jud.
Președinte:Cerbu SilviaJudecători:Cerbu Silvia, Rog Lucia, Encean Simona
