Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 565/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Dosar nr-. operator de date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 565/
Ședința publică din 28 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu Judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Teodora G -
Grefier:
DIICOT A - SERVICIUL TERITORIAL PITEȘTI este reprezentat prin Procuror: G
S-a luat în examinare, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 06 septembrie 1976, în prezent aflat în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V, împotriva încheierii nr. 75 din data de 22 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrare a cauzei cu mijloace audio potrivit art. 304 al.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, încuviințează în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, apărătorului ales al recurentului inculpat să ia legătura cu acesta.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru recurent, apreciază că încheierea atacată nu este legală și temeinică.
Motivarea hotărârii primei instanțe este bazată pe două aspecte respectiv că, pedeapsa închisorii prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 18 ani și că, nu se poate admite liberarea provizorie dată fiind tipologia și modul de executare a infracțiunii cu privire la care s-a stabilit că există indicii de săvârșire de către inculpat, se reliefează aproape cu certitudine riscul ca acesta să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori, fiind greu de crezut că dacă acesta a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane prin diverse metode de constrângere pentru obținerea unui folosi patrimonial nu va folosi astfel de mijloace pentru a împiedica tragerea sa la răspundere penală. Motivarea respingerii cererii de liberarea a vizat, în principal, cele două aspecte dar susține că, liberarea provizorie este, de asemenea, o măsură preventivă și aceasta deoarece, ca să formulezi cerere de liberare provizorie trebuie să fii arestat preventiv.
Mai arată că, inculpatului i s-au încălcat drepturile prevăzute la art. 23 alin. 7 din Constituție, fiind un abuz de putere din partea organelor de urmărire privind încadrarea juridică a faptelor inculpatului.
S-au făcut aplicațiile art. 143 combinat cu art. 148 Cod procedură penală, dar împotriva inculpatului lipsesc indiciile. Mai mult, din actele dosarului nu există nici o probă în sensul că inculpatul dacă ar fi pus în libertate ar influența martorii sau părțile.
Mai susține și că, părțile vătămate sunt soțiile, concubinele sau prietenele inculpaților. De asemenea, din dosar nu rezultă că, lăsați în libertate ar săvârși alte fapte penale. Este adevărat că, inculpatul este cercetat pentru fapte cu grad ridicat de pericol dar cu toate acestea solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii. Precizează că, în cazul încălcării măsurii, instanța poate revoca măsura și poate dispune arestarea inculpatului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat și de menținere a hotărârii tribunalului.
Arată că, pentru faptele reținute în sarcina inculpatului, respectiv trafic de persoane, pedeapsa prevăzută este mai mare de 18 ani și există date că inculpatul, dacă ar fi pus în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și pe fond admiterea cererii de liberare. Având în vedere că părțile vătămate sunt soțiile, concubinele sau prietenele inculpaților din prezenta cauză ar fi însemnat să facă trafic cu propria lui soție.
CURTEA:
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr.75 din 22 septembrie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, zis "", fiul lui și, născut în data de 06.09.1976 în O, județul M, cu domiciliul în comuna,-, județul M, CNP--, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul IPJ
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că la data arestării inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 31/07.08.2009 a Tribunalului Vâlcea, s-a statuat în mod definitiv asupra probelor și indiciilor ce impun presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
Verificând condițiile prevăzute de către lege pentru admisibilitatea cererii de liberare sub control judiciar, instanța de fond a observat că, dată fiind tipologia și modul de executare a infracțiunii, se reliefează riscul ca acesta să încerce să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți sau martori.
S-a precizat că, întrucât infracțiunea de trafic de persoane ce face obiectul cauzei a fost comisă prin diverse metode de constrângere, pentru obținerea unui folos patrimonial, aceleași de mijloace vor fi folosite de inculpat pentru a împiedica tragerea sa la răspundere penală.
De asemenea, faptul că inculpatul prezintă antecedente penale și este cercetat și pentru săvârșirea altor infracțiunii a reflectat predispoziția sa spre încălcarea legii penale și nesocotirea dispozițiilor acesteia.
Acestea au fost considerate date, în sensul dispozițiilor art.1602al. 2 Cod de procedură penală, din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, întrucât faptele pentru comiterea cărora este cercetat în prezent nu constituie prima abatere, un accident în activitatea sa socială, care să poată justifica liberarea sa provizorie, bazată pe încrederea instanței că acesta va respecta condițiile și garanțiile impuse de această instituție pentru buna desfășurare a procesului penal.
S-a concluzionat că nu se poate asigura apărarea ordinii de drept, prevenirea infracțiunilor și educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor decât prin privarea de libertate inculpatului.
În termen legal, încheierea a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat casarea, pe motiv că nu au fost produse probe din care să rezulte că, odată lăsat în libertate, ar influența părțile sau martorii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii invocate, a prevederilor art. 160/2 și art. 160/9 Cod de procedură penală, curtea constată următoarele:
Recurentul - inculpat este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane minore, prevăzute de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. 2 lit. a) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea până la 20 de ani.
Așa cum corect a reținut judecătorul fondului, împotriva inculpatului există probe și indicii temeinice, de natura celor prevăzute de art. 68/1 din Codul d e procedură penală, potrivit cărora începând cu anul 2008, împreună cu alți inculpați, a traficat mai multe persoane de sex femeiesc, pe care le-a exploatat sexual, determinându-le să practice prostituția, prin amenințări cu moartea.
Reiese din probele administrate până în prezent că, chiar și după ce au dat declarații în cauză, părțile vătămate au fost amenințate cu moartea, dacă nu-și vor retrage acuzațiile.
Aceleași acte fac dovada că multe din persoanele de sex feminin victime ale activității desfășurate de inculpat sunt minore, iar exploatarea lor sexuală s-a produs prin constrângerea fizică sau psihică, lipsirea de libertate în mod ilegal, înșelăciune; în acest mod, inculpatul le-a determinat să practice prostituția în străinătate și în țară, obținând sume de bani substanțiale.
Nu există, prin urmare, dubii cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului.
De aceea, analizând cu prioritate condițiile de admisibilitate a cererii promovate de inculpat, acelea prevăzute de art. 160/2 alin. 1 Cod de procedură penală, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că acestea nu sunt realizate în speță, întrucât recurentul - inculpat este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce depășește 18 ani.
Apărarea formulată de inculpat, aceea că reținerea în sarcina sa a infracțiunii de trafic de persoane minore este abuzivă, nu poate fi primită, atâta vreme cât încadrarea juridică dată de procuror faptelor ce fac obiectul cauzei își găsește, în mod neîndoielnic, corespondent în probele administrate până la acest moment.
De aceea, soluția ce se impunea a fi pronunțată în cauză era aceea de respingere a cererii de punere în libertate sub control judiciar a inculpatului, ca inadmisibilă.
O atare soluție nu ar fi fost câtuși de puțin în contradicție cu art. 23 din Constituție, potrivit căruia punerea în libertate a celui reținut și arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut.
Prin alineatul 1 al art. 160/2 din cod, legiuitorul a înțeles să limiteze accesul la această instituție, a liberării provizorii, persoanelor aflate în detenție preventivă, acuzate că au comis fapte deosebit de grave (gravitatea acestora fiind reflectată de limita maximă de pedeapsă ce poate fi aplicată în cazul în cazul în care au fost comise).
Împrejurarea că inculpatul nu poate beneficia, prin voința legiuitorului, de punere în libertate sub control judiciar, întrucât nu îndeplinește condițiile restrictive pe care acesta le prevede, nu impune concluzia că acesta nu ar putea nicidecum să fie pus în libertate, dacă temeiurile arestării sale au dispărut ori s-au modificat, ci doar pe aceea că el are la dispoziție, pentru a invoca aceasta, alte texte de lege, respectiv art. 139 din Codul d e procedură penală.
Hotărârea prin care cererea întemeiată pe dispozițiile art. 160/1 și urm. Cod de procedură penală a fost respinsă este, prin urmare, legală și temeinică.
Faptul că instanța de fond a trecut peste acest aspect, de inadmisibilitate (pe care, de altfel, l-a sesizat și l-a notat în considerentele încheierii) și a procedat mai departe la analiza condițiilor de temeinicie a cererii, nu poate atrage casarea încheierii recurate și respingerea ca inadmisibilă a cererii întrucât, procedându-se astfel, s-ar nesocoti principiul consfințit de art. 385/8 din cod, acela de neagravare a situației în propriul recurs.
Așa fiind, curtea va menține hotărârea atacată, ca legală și temeinică, respingând recursul declarat împotriva acesteia, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală, cu consecința obligării recurentului la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de desfășurarea procesului penal, potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 06 septembrie 1976, în prezent aflat în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V, împotriva încheierii nr. 75 din data de 22 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex./19.10.2009
Jud.fond:.
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Dumitru Diaconu, Teodora
