Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 568/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 568/2009
Ședința publică de la 02 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 3: Oana Maria
Grefier
DIICOT - Serviciul Teritorial Alba Iulia reprezentat de
Procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 112/29.09.2009 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului intimat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În susținere, învederează instanței că față de inculpatul s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru faptele de sprijinirea unui grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune în convenții în formă continuată. Inculpatul este cercetat alături de alte 7 persoane în prezentul dosar. În cadrul grupului organizat, inculpatul avea rolul de "săgeată". "" din grup au o contribuție minimă la săvârșirea infracțiunilor și sunt racolate din rândul persoanelor care au diferite probleme medicale, ele fiind primele care recunosc săvârșirea faptelor. Din practica judiciară reiese că aceste "săgeți", în general, sunt primele puse în libertate sau nu se ia față de ele măsura arestării preventive. În prezentul dosar s-a dispus punerea în libertate a inculpatului G, inculpat care avea rolul de "săgeată" și avea o contribuție mai mare la săvârșirea faptei (inculpatul a ridicat 12.000 Euro, iar inculpatul 7000 Euro), precum și inculpatului, care avea rolul de "cap" al grupului.
În circumstanțiere, arată că inculpatul are probleme grave de sănătate, suferă de epilepsie și de întârziere mintală. De asemenea, este încadrat în gradul de handicap vizual grav, depunând în acest sens acte medicale. Problemele de care suferă inculpatul nu pot fi tratate în regimul Penitenciar.
Cu privire la condamnările din timpul minorității, arată că acesta și-a schimbat atitudinea față de societate, în mare parte datorită problemelor de sănătate. Deși este încadrat într-un grad de handicap, a urmat o școală specială și este în prezent angajat, obținând venituri permanente.
În concluzie, solicită admiterea recursului și punerea inculpatului în libertate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică, apreciind că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare provizorie, raportându-se la situația de fapt, din probele administrate până în prezent rezultă o puternică prezumție că inculpatul ar săvârși alte fapte sau că ar încerca să se sustragă.
Conduita inculpatului, de recunoaștere și colaborare, este firească, neputând avea semnificație pentru a beneficia de liberare provizorie.
În ce privește problemele medicale, despre care a făcut referire inculpatul în apărarea sa, învederează instanței că acesta pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor sau ar putea beneficia de tratament sub pază permanentă.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentului recurs.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 112/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
În baza art. 192 al. 2.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că inculpatul este cercetat în dosar nr. 29D/P/2009 al DIICOT - Serviciul Teritorial Alba sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- "sprijinire grup infracțional organizat", prev. de art. 7 al.1 din Legea nr. 39/2003 raportat la art.2 lit.a și b pct. 18 din aceeași Lege,
- complicitate la înșelăciune în convenții în formă continuată, prev. de art. 26.pen. raportat la art.215 al.1,2 și 3.pen. cu aplic. art.41 al.2 pen.
Prin Încheierea nr.25/30.07.2009 pronunțată în dosar nr- s-a admis propunerea DIICOT - Serviciul Teritorial Alba și s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 30.07.2009 până la data de 27.08.2009. Ulterior prin încheierea nr.109/23.09.2009 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților G, G, - și pe o durată de 30 de zile începând cu data de 27.09.2009 și până la data de 26.10.2009 și a inculpatului pe o durată de 30 de zile începând cu data de 06.10.2009 și până la data de 04.11.2009.
Pe calea acestei cereri deduse judecății inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.
Potrivit disp.art.160/2 alin.1 pr.pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
De asemenea potrivit disp.art.160/2 alin.2 pr.pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți,alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Tribunalul, examinând cererea formulată de inculpat, prin prisma disp.art.160/2 alin.1 pr. pen. a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.160/2 alin.1 pr. pen. dar nu sunt îndeplinite condițiile privitoare la temeinicia cererii prev. de art.160/2 alin.2 pr. pen.
Totodată, Tribunalul a constatat, din economia dispozițiilor legale mai sus amintite, că simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute de lege nu conduce în mod direct la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, acordarea acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței de judecată.
Pe aceiași linie, în cazul în care inculpatul formulează o cerere de liberare provizorie, instanța investită cu judecarea cererii are în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, aspectul dacă temeiurile arestării se mențin, simpla îndeplinire formală a cerințelor prevăzute de lege neputând duce automat la admiterea acesteia.
Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut comiterea infracțiunilor de "sprijinire grup infracțional organizat", prev. de art. 7 al.1 din Legea nr. 39/2003 raportat la art.2 lit.a și b pct. 18 din aceeași Lege,
- complicitate la înșelăciune în convenții în formă continuată, prev. de art. 26. pen. raportat la art.215 al.1,2 și 3. pen. cu aplic. art.41 al.2 pen. constând în aceea că începând cu anul 2006 în jud. V s-a constitut o grupare organizată, care a acționat în perioada anilor 2006-2009, în scopul săvârșirii unor infracțiuni informatice și de înșelăciune pentru a obține venituri ilicite prin inducerea în eroare a mai multor persoane din străinătate cu privire la achiziționarea a diverse bunuri, postate pe diverse -uri de vânzări on-line. In această perioadă au fost induse în eroare mai multe persoane vătămate din diverse state: Marea Britanie, Suedia, Italia, Franța, Canada.
Este adevărat că arestarea preventivă poate fi adusă la îndeplinire și prin altă modalitate respectiv liberarea provizorie sub control judiciar, însă în ce-l privește pe inculpatul de față cererea nu este fondată date fiind modul și mijloacele de comitere a faptelor pentru care există presupunerea rezonabilă desprinsă din dosarul de urmărire penală, că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l poate prezenta punerea în libertate a inculpatului face ca cererea să nu fie întemeiată.
Nu este relevant din acest punct de vedere că inculpatul a avut doar rolul de săgeată în cadrul grupului organizat, căci starea de pericol trebuie analizată în raport de acțiunile de ansamblu ale membrilor săi, care sunt extrem de periculoase în condițiile în care, pe baza unei convorbiri se comit fapte în mod organizat, care în ansamblu duc la prejudicii ridicate. Faptele unui inculpat nu trebuie privite izolat, câtă vreme ele se adiționează cu faptele celorlalți în vederea păgubirii unor cetățeni străini. Impactul asupra comerțului - on-line este devastator câtă vreme un grup organizat în mod frecvent, pe baza unor licitații fictive, înșeală cetățeni străini care plătesc bunuri care nu există și nu le vor fi livrate vreo dată.
Motivele de ordin medical invocate pe durata arestului preventiv se pot trata în condițiile art. 139/1 Cod pr. penală cu aprobarea administrației locului de deținere.
Astfel, pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru evitarea influențării părților în cauză și preîntâmpinarea de săvârșirii de noi infracțiuni, Tribunalul a apreciat că nu se impune admiterea prezentei cereri de liberare provizorie sub control judiciar fiind necesară continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Trebuie observat că prin încheierea nr. 104/16-09.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Albaa admis o cerere de liberare provizorie, sub control judiciar însă ulterior prin decizia pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA s-a casat încheierea Tribunalului și s-a respins cererea.
Din acel moment (fiind vorba de câteva zile ) nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile avute în vedere de Curtea de APEL ALBA IULIA.
Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și disp.art.160/8 alin.6 cod pr. penală s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termenul legal, inculpatul, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
În expunerea motivelor de recurs, a fost relevată participarea redusă a inculpatului la activitatea grupului, au fost invocate motive de sănătate care justifică lăsarea sa în libertate, iar în privința antecedentelor penale, s-a arătat că atitudinea sa față de societate s-a schimbat, de la data condamnării urmând cursurile unei școli speciale și fiind încadrat în muncă.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385 ind. 6 al. 3.pr.pen. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
Inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 al. 1 rap. la art. 2 lit. a și b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și înșelăciune în convenții, prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1, 2, 3 cu apl. art. 41 al. 2.pen. fapte pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă prin încheierea penală nr. 25/30.07.2009 a Tribunalului Alba, temeiul arestării constituindu-l art. 148 lit. f pr.pen.
S-a considerat că în cauză există indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, apreciindu-se totodată că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Raportat la natura infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul și la temeiurile care au determinat arestarea preventivă, Curtea constată că în mod întemeiat prima instanță a apreciat că în privința inculpatului nu sunt îndeplinite cerințele stipulate de art. 160 ind. 2 al. 2.pr.pen. pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Având în vedere stadiul actual al procedurilor, Curtea constată că privarea de libertate a inculpatului este oportună și justificată, fiind de natură a evita orice posibilitate de influențare a desfășurării anchetei sau de repetare a activității infracționale.
Simpla conduită pozitivă a inculpatului, respectiv recunoașterea faptelor și indicarea contribuției sale nu constituie, în acest moment procesual, garanții suficiente pentru a justifica lăsarea sa în libertate.
Prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, prin modalitatea concretă de comitere și scopul urmărit(după un plan bine pus la punct, în vederea obținerii unor venituri ilicite considerabile), infracțiunile imputate inculpatului pot provoca o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, în accepțiunea CEDO.
În acest sens, Curtea reține și antecedentele penale ale inculpatului, care a fost condamnat anterior pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, faptele reținute în sarcina sa fiind comise în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate.
De asemenea, participarea sa în cadrul grupului organizat a avut un caracter constant, inculpatul a retras în mod repetat sume de bani trimise de părțile vătămate induse în eroare, iar sumele în discuție(2.414 Euro din contul deschis de inculpat la Bank și 4.911 Euro din celălalt cont al inculpatului), din care un procent de 20% a revenit inculpatului, conform propriilor declarații, sunt considerabile.
Față de actele descoperite cu prilejul percheziției asupra inculpatului și față de împrejurarea că, într-o primă fază a cercetărilor, acesta a încercat să se sustragă, fiind depistat de organele de poliție însărcinate cu executarea mandatului de aducere în timp ce încerca să se ascundă într-o scară de bloc, Curtea apreciază că există suficiente date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni.
Cu privire la datele certe din care să rezulte încercarea de a influența desfășurarea procedurilor, Curtea reține jurisprudența CEDO în materie(cauza Krawczak vs. Polonia) și apreciază că în cauză operează o prezumție puternică referitoare la riscul suprimării unor dovezi de către inculpat sau la riscul de a influența părțile sau martorii, iar acest risc se impune a fi acceptat ca bază a detenției, cel puțin în stadiile inițiale ale acesteia.
Toate motivele pertinente și suficiente care legitimează privarea de libertate a inculpatului determină înlăturarea aspectelor de ordin personal invocate în apărare, acestea neputând constitui, în actualul stadiu al procedurilor, un temei rezonabil pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Referirea la alți inculpați din cadrul grupului, care au fost puși în libertate, deși s-a reținut o contribuție semnificativă a acestora la comiterea faptelor(cazul inculpaților și ), este lipsită de relevanță, deoarece în cadrul procedurii reglementate de art. 160 ind. 2 și urm. pr.pen. instanța este sesizată cu cererea unui inculpat, iar analiza circumstanțelor și condițiilor prevăzute de lege îl vizează strict pe acesta.
Evident, activitatea inculpatului nu poate fi disociată de cea a grupului pe care se reține că l-a sprijinit, însă și în cadrul grupului situația participanților este distinctă și prezintă particularități ce nu pot fi ignorate.
Deși s-a reținut că inculpatul recurent a fost o așa-zisă săgeată, având rolul de a retrage sume de bani în activitatea sa de sprijinire a grupului, antecedentele sale penale(două condamnări anterioare) și presupusa comitere a faptelor în perioada termenului de încercare al suspendării condiționate, coroborate cu încercarea inculpatului de a se sustrage, după cum s-a arătat mai sus, conduc la concluzia că, în acest moment procesual, condițiile stipulate de art. 160 ind. 2.pr.pen. nu sunt îndeplinite.
În consecință, apreciind că nu sunt fondate criticile aduse, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b pr.pen. Curtea va respinge recursul declarat în cauză de inculpatul, iar în baza art. 192 al. 2.pr.pen. va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 112/29.09.2009 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.
Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - delegație- -
Semnează președintele completului
- -
Grefier,
Red/tehnored. MF
2 ex/3.10.2009
JF.
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Monica Farcaș, Oana Maria