Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 584/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR.584/R/MF
Ședința publică din 05 octombrie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
Curtea constituită din:
Președinte: dr.- -, președinte secție
Judecător: dr.- - -, vicepreședinte instanță
Judecător: dr.-
Grefier: -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 11 decembrie 1979, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 11 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a încuviințat apărătorului să ia legătura cu recurentul inculpat.
Avocat și reprezentantul parchetului precizează, pe rând, că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
În raport de această situație, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul inculpat, precizează că prin încheierea atacată au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de toți cei trei inculpați arestați, iar recursurile formulate de inculpații și de au fost admise, în temeiul art.3859pct.9 din Codul d e procedură penală, fiind trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș, întrucât încheierea din 11 septembrie 2009, pronunțată în cauză de prima instanță nu conținea și motivarea soluției.
În această situație, solicită ca și recursul declarat de inculpatul să fie admis, urmând a fi casată încheierea recurată și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Reprezentantul parchetului precizează că la dosarul cauzei se află atașată încheierea din 11 septembrie 2009, conținând și considerentele ce au stat la baza pronunțării de către instanța de fond a soluției de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. Apreciază că încheierea este legală și trebuie menținută, astfel că pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Avocat solicită permisiunea de a studia dosarul.
Curtea încuviințează apărătorului inculpatului să ia cunoștință de conținutul încheierii atacate.
Avocat precizează că judecătorul de la instanța de fond și-a motivat soluția copiind paragrafe din rechizitoriu și că proba cea mai grăitoare cu privire la faptul că declarațiile presupuselor victime nu sunt reale este actul de încarcerare a inculpatului. Astfel, toate actele materiale imputate au fost comise în perioada 2004-2006, iar inculpatul se afla în penitenciar atunci când se susține că a comis presupusele fapte.
Declarația părții vătămate cu privire la răpirea sa nu poate fi luată în considerare, deoarece unul dintre inculpați se afla în Spania, iar inculpatul era în penitenciar.
Pe de altă parte, face referire la art.5 paragraf 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, menționând că noua tendință a Marii Camere a instanței europene este de a recomanda instanțelor interne să dispună arestarea preventivă doar dacă se constată că există riscul încălcării de către inculpat a unor măsuri care în legislația internă se regăsesc în dispozițiile art.136 Cod procedură penală. Trebuie respectată libertatea individuală a persoanei.
În legătură cu pericolul pe care inculpatul, lăsat în libertate, îl prezintă pentru ordinea publică, avocat precizează că există mai multe decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în care se menționează că, întrucât liberarea provizorie a fost prevăzută ca o alternativă a măsurii arestării preventive, legiuitorul a avut în vedere că pericolul subzistă, însă nu mai subzistă alte elemente, respectiv că inculpatul se va sustrage de la judecată sau că va influența buna desfășurare a procesului penal. Aceste aspecte trebuie analizate de către judecătorul de la instanța de fond atunci când este învestit cu o cerere de liberare provizorie.
Mai precizează că inculpatul este direct interesat în lămurirea situației sale juridice, că în fața instanței de fond apărarea a solicitat o expertiză contabilă în legătură cu infracțiunea de spălare de bani și că sarcina probei s-a schimbat, inculpatul fiind nevoit să-și probeze nevinovăția, în condițiile în care acuzarea ar trebui să probeze faptele imputate.
Solicită admiterea recursului, apreciind că cererea inculpatului este oportună după o perioadă atât de lungă petrecută în stare de arest preventiv și că sunt îndeplinite exigențele art.5 paragraf 3 din Convenție.
De altfel, menținerea inculpatului în continuare în stare de arest preventiv echivalează cu o antepronunțare a soluției de condamnare a lui cu executare în penitenciar.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat și menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, motivând că, chiar dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii, aceasta nu obligă instanța de judecată să acorde liberarea provizorie sub control judiciar.
Solicită a se avea în vedere că subzistă temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului, respectiv art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, fiind îndeplinite ambele condiții prevăzute în textul de lege amintit. Pedepsele prevăzute de lege pentru toate infracțiunile pentru care este judecat sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pericolul pentru ordinea publică este generat de numărul mare de acte materiale săvârșite de inculpat în perioada 2003-2007, de numărul părților vătămate, dintre care multe minore, de amenințările și violențele exercitate asupra acestora. Inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de proxenetism, fiind suspendată condiționat executarea pedepsei, după care el a persistat în comiterea aceluiași tip de infracțiuni. În aceste condiții, lăsarea lui în libertate constituie o amenințare pentru ordinea publică.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mod constant a recomandat ca atunci când se dispune cu privire la măsura arestării preventive să se verifice numărul de infracțiuni, numărul părților vătămate, modalitatea în care urmează să fie administrate probele în cauză și gradul de dificultate întâmpinat în administrarea lor.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului și a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, motivând că în acest moment nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică. Arată că are toate probele cu care poate demonstra că în perioada 2004-2006, la care se referă toate acuzațiile ce i se aduc în cauză, a fost arestat. La momentul descinderii s-au găsit bani la părțile vătămate. Familia sa desfășoară activități de comerț. El are ca studii doar patru clase, iar împreună cu frații săi comercializau autoturisme.
CURTEA:
Deliberând, constată:
Prin încheierea din data de 11 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în temeiul art.160/8a alin.6 Cod pr.penală, s-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 11 decembrie 1979 în comuna, județul A, -, domiciliat în comuna, sat, județul A, fiul lui și, născut la data de 29 iunie 1975 în G, -, domiciliat în comuna, sat, județul A, fiul lui G și, născut la data de 7 aprilie 1969 în P, județul D, -, domiciliat în P,-, județul D, toți deținuți în Penitenciarul Colibași.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
In motivarea încheierii, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr.79/D/P din 7 septembrie 2007, întocmit de - Biroul Teritorial Argeș, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților, escu și, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane majore și minore și proxenetism, constituirea unui grup infracțional și spălare de bani, fapte prevăzute și pedepsite de art.12 alin.1 și 2 lit.a, art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.678/2001, art.329 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.7 din Legea nr.39/2003 și art.23 lit.b din Legea nr.656/2002, în condițiile art.33 lit.a Cod penal. Inculpații au fost arestați preventiv, în baza art.148 lit.f din Codul d e pr.penală, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 15 august 2007, până la 12 septembrie 2007, inclusiv, măsură ce a fost prelungită și menținută în continuare de către instanță, până în prezent.
In verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prevăzute de art.160/2 alin.1 și 2 din Codul d e pr.penală, instanța de fond a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate inculpaților nu depășește 18 ani și a apreciat că în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni sau de a-l împiedica să zădărnicească aflarea adevărului. Cu toate acestea, tribunalul a apreciat - din economia dispozițiilor legale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar - că beneficiul unei asemenea măsuri nu este un drept al inculpatului, ci doar o vocație a acestuia, lăsată de legiuitor la suverana apreciere a instanțelor de judecată; în cadrul acestei operațiuni fiind obligatorie referirea la actul de procedură prin care s-a dispus arestarea preventivă, respectiv motivele ce au determinat instanța să dispună o asemenea măsură și dacă aceste motive se mențin și în prezent.
In referire la principalul motiv ce a condus la luarea măsurii preventive, anume acela al pericolului public pe care inculpații îl reprezintă pentru ordinea publică s-a reținut că acest pericol rezultă, mai ales, din împrejurările comiterii faptelor imputate, respectiv, numărul mare și relativ bine organizat al actelor materiale săvârșite pe o arie largă ce a cuprins și elemente de extraneitate, numărul mare al părților vătămate afectate, din care cele mai multe erau minore, utilizarea de amenințări și violențe asupra părților vătămate, cele mai multe dintre ele făcând referire în declarațiile date la existența unei "camere de tortură", unde victimelor care nu produceau suficient le erau aplicate corecții; desconsiderarea părților vătămate exploatate de inculpați prin gesturi precum ar fi, hrănirea cu resturi alimentare a victimelor pe motiv că sunt "spurcate", înnodarea șireturilor de la pantofii încălțați de inculpatul în public etc.
In considerentele încheierii, tribunalul a făcut referire și la antecedentele penale ale inculpaților, apreciind că lăsarea lor în libertate ar constitui o amenințare a ordinii de drept, prin predispoziția acestora de a se afla în raporturi juridice de conflict cu legea penală.
Impotriva încheierii au declarat recursuri toți inculpații, la date diferite, obiectul cauzei de față constituindu-l recursul formulat de inculpatul care, atât personal, cât și prin avocatul său ales a solicitat casarea hotărârii și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. In susținerea motivelor de recurs, apărătorul inculpatului a arătat că în perioada 2004-2006 când procurorul a reținut comiterea de către inculpat a infracțiunilor deduse judecății, acesta se afla în penitenciar; că inculpatul este direct interesat în lămurirea situației sale juridice, așa încât nu există niciun risc de a se sustrage de la judecată și că menținerea inculpatului în continuare în stare de arest preventiv echivalează cu o antepronunțare a soluției de condamnare la o pedeapsă cu executare în penitenciar. In legătură cu pericolul pe care inculpatul, daca ar fi lăsat în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică, s-a susținut, invocând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, că întrucât liberarea provizorie a fost prevăzută ca o alternativă a măsurii arestării preventive, legiuitorul a avut în vedere că pericolul subzistă însă, nu mai subzistă alte elemente, respectiv, că inculpatul se va sustrage de la judecată sau că va influența buna desfășurare a procesului penal. In fine, a fost invocat și art.5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, învederându-se faptul că instanța europeană a recomandat instanțelor naționale să dispună arestarea preventivă doar dacă se constată că există riscul încălcării de către inculpat a unor măsuri care în legislația internă se regăsesc în dispozițiile art.136 din Codul d e pr.penală-.
Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că recursul nu este fondat.
Din actele și lucrările de la dosar, rezultă că prin rechizitoriul nr.79/D/P/2007 din 7 septembrie 2007, întocmit de - Biroul Teritorial Argeș, recurentul-inculpat a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane majore și minore, prevăzute și pedepsite de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, și de art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; instigare la spălare de bani, prevăzută de art.25 rap. la art.23 lit.c din Legea nr.656/2002 și constituirea unui grup infracțional în scopul săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003.
In esență, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în perioada noiembrie 2003 - august 2007, recurentul-inculpat, împreună cu coinculpații, escu, și, trimiși și ei în judecată în prezenta cauză, s-au constituit într-un grup infracțional în scopul săvârșirii unor infracțiuni grave - trafic de persoane majore și minore - pentru a obține beneficii financiare, cifrate la suma de 2.567.000 lei (RON) și 150.000 Euro, având o structură bine determinată, fiecare membru al grupului având atribuții precise, posedând locuințe proprietate în municipiul Pitești și închiriate în Spania și Italia, pe care le foloseau pentru comiterea infracțiunilor imputate; de asemenea, inculpații au racolat, cazat sau răpit prin înșelăciune pe părțile vătămate minore, precum și pe părțile vătămate majore, și ița, în scopul exploatării acestora și determinării să se prostitueze pentru a obține beneficii materiale și, în fine, inculpații au instigat pe coinculpații și să încheie prin simulație contracte de vânzare-cumpărare a celor trei apartamente și două imobile casă în valoare de 401.600 lei RON, pe numele părinților, care cunoșteau de proveniența ilegală a sumelor, respectiv, că sunt obținute din infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism.
Pe fondul cererii, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, reținând în mod corect că beneficiul liberării provizorii sub control judiciar nu este un drept al inculpatului, ci doar o vocație a acestuia lăsată la aprecierea instanței de judecată, punerea în libertate a unui inculpat neputând fi disociată de motivele care au stat la baza luării unei măsuri preventive printre care, în speță, pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate.
Este adevărat că, potrivit art.160/2 alin.1 din Codul d e pr.penală, "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani", iar potrivit alineatului 2 al textului de lege menționat "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Dar, la aplicarea instituției liberării provizorii sub control judiciar trebuie avute în vedere, pe lângă aspectele privitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească luarea unei măsuri preventive - reținute în mod corect și de prima instanță - și cele vizând temeinicia cererii, așa cum prevede expres art.160/8a alin.1 Cod pr.penală, care reglementează soluționarea cererii de liberare provizorie, indiferent dacă este vorba de liberarea provizorie sub control judiciar sau de liberarea provizorie pe cauțiune.
Revenind la cauza dedusă judecății, curtea constată că recurentul-inculpat a fost trimis în judecată pentru comiterea unor infracțiuni grave, are antecedente penale, din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a suferit mai multe condamnări, una dintre ele fiind aplicată pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art.329 Cod penal, ceea ce denotă perseverență în săvârșirea infracțiunilor de același gen.
Nu lipsit de relevanță este gradul de pericol social concret pe care l-ar prezenta recurentul-inculpat dacă ar fi pus în libertate, cel puțin în acest moment procesual, aspect care, în opinia curții, ca de altfel și a tribunalului, trebuie analizat, nu numai cu ocazia luării unei măsuri preventive (cazul în speță) ci și la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, chiar dacă dispozițiile art.160/2 Cod pr.penală, nu prevede expres între condițiile liberării și pe cea menționată în cele ce preced.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Așadar, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
A decide altfel, respectiv, în sensul cerut de inculpat - de a analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitative prevăzute de art.160/2 alin.2 Cod pr.penală - ar însemna ignorarea cu bună știință a dispozițiilor privitoare la scopul măsurilor preventive printre care și acela al asigurării scopului procesului penal, ajungându-se la punerea în libertate a unei persoane care în raport de infracțiunile imputate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ceea ce este în distonanță cu dispozițiile legale mai sus citate.
In raport de faptele pentru săvârșirea cărora recurentul-inculpat a fost trimis în judecată, de circumstanțele concrete în care se reține că au fost comise infracțiunile, cum și de împrejurarea că există riscul ca inculpatul să comită alte infracțiuni - concluzie ce rezultă din antecedentele penale -, curtea apreciază că nu se impune aplicarea unei măsuri preventive alternative, respectiv, obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, măsura arestării preventive fiind în continuare necesară și proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse recurentului de către procuror.
De asemenea, în opinia curții, durata de 2 ani și 2 luni de când este arestat recurentul-inculpat, nu este de natură a duce la concluzia că s-a depășit termenul rezonabil prevăzut în jurisprudența Curții Europene a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de inculpați și părți vătămate a căror audiere s-a impus în cauză, volumul și complexitatea probelor administrate atât la solicitarea apărării, cât și a acuzării.
In fine, în ce privește susținerea recurentului-inculpat în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor imputate, curtea constată că acesta a fost arestat în perioada 5 februarie 2004 - 4 aprilie 2006, iar în actul de sesizare a instanței se reține că activitatea infracțională a fost desfășurată în perioada 2003 - 2007, existând indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată în perioada cât a fost liber. Oricum, aceste susțineri ale inculpatului recurent urmează a fi analizate de tribunal cu ocazia soluționării cauzei în fond, obiectul recursului de față limitându-se la analizarea încheierii atacate prin prisma respectării dispozițiilor art.160/2 și următoarele din Codul d e pr.penală.
Față de cele ce preced, curtea reține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și, în consecință, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, potrivit dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală.
In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 11 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
9 octombrie 2009
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Mirela Sorina Popescu, Dumitru
