Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 595/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - liberare provizorie sub control judiciar-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 595
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Ilie
JUDECĂTOR 2: Constantin Iriza
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui - si al lui, născut la data de 25-ianuarie-1980, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, împotriva încheierii nr. 144 din 08--2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.P.P.).
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul inculpat, asistat de către avocat, apărător ales, conf. împuternicirii avocațiale nr. - din data de 10--2008 depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care - nefiind alte cereri, s-a trecut la dezbateri.
Avocat, pentru recurentul inculpat - având cuvântul, solicită admiterea recursului ca fondat, casarea în parte a încheierii și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea de îndată în libertate sub control judiciar a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în data de 11 aprilie 2007.
Susține că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: în cauză sunt îndeplinite toate condițiile legale prevăzute de lege pentru liberarea provizorie sub control judiciar, inclusiv cea legată de pedeapsa închisorii ce nu trebuie să depășească 18 ani; este adevărat că măsura arestării preventive inițial aleasă a fost subsumată scopului urmărit, respectiv acela al bunei desfășurări a procesului penal, dar potrivit disp. art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, dar acest scop poate fi atins în cauză și prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului; arată că arestarea preventivă, respectiv detenția, este o stare excepțională, nu trebuie luată și prelungită arbitrar și peste limitele unei durate cu caracter rezonabil, iar regula este judecarea persoanei în stare de libertate, chiar dacă detenția preventivă se deduce ulterior din pedeapsa aplicată și, în orice caz, arestarea nu se poate transforma într-o detenție anticipată; invocă în acest sens, dispozițiile art. 23 din Constituția României, ale art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului și jurisprudența CEDO, potrivit cărora statul trebuie să aibă motive suficiente și pertinente care să justifice o detenție continuă și că această detenție nu poate fi justificată ca urmare a faptului că se prefigurează aplicarea față de inculpat a unei pedepse privative de libertate; mai arată că, în ceea ce-l privește pe inculpat, față de datele existente la dosar, nu există riscul zădărnicirii aflării adevărului, al comiterii altor fapte penale, al sustragerii de la judecată sau de la executarea unei eventuale pedepse și că nu există nici un risc real pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului; mai invocă faptul că durata arestării preventive a inculpatului nu are caracter rezonabil, că de la momentul sesizării instanței din luna mai 2007 cercetarea judecătorească nu a avansat și că o asemenea durată nu este imputabilă inculpatului, intervenind și strămutarea procesului, ci organelor judiciare, în special parchetului care dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru o multitudine de fapte discutabile sub mai multe aspecte, fiind conceptate și foarte multe persoane ca martori, astfel că există dificultăți în citarea și prezentarea acestora în fața instanței; mai arată că, în luarea unei decizii corecte în soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța trebuie să aibă în vedere că în intervalul scurs de la arestare și până în prezent, au apărut o serie de elemente care pun sub semnul îndoielii temeinicia rechizitoriului și dau o altă imagine de ansamblu asupra activității infracționale a inculpatului, imagine care permite concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Subliniază în final, că inculpatul cunoaște riscul nerespectării obligațiilor ce i se vor impune pe timpul liberării provizorii, știind că prin această măsură se dispune practic o suspendare condiționată executării mandatului de arestare preventivă.
Reprezentantul Ministerului Public - având cuvântul, solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, pentru următoarele motive: susținerile apărătorului vizează legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive iar soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, nu oferă cadrul procesual adecvat unor asemenea susțineri; în aprecierea modului de soluționare a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, instanța trebuie să se limiteze la conținutul dispozițiilor legale aplicabile, respectiv ale art. 160 ind. 2 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, care prevăd condițiile și cazurile în care instanța poate admite cererea; arată astfel că prima condiție sine qua non prevăzută de lege, este aceea ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru săvârșirea căreia inculpatul este trimis în judecată, să nu depășească 18 ani; or, inculpatul a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de rt. 7 din Legea 39/2003, ale cărei limite legale de pedeapsă sunt între 7 și 20 de ani, dar și pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită în art. 20 cp. rap. la art. 174 cp. comb. cu art. 175 lit. i) cp, iar limitele la infracțiunea consumată, sunt între 15 și 25 de ani; arată că, prin recursuri în interesul legii, ÎCCJ s-a pronunțat constant cu privire la înțelesul sintagmei "pedeapsă prevăzută de lege".
Solicită, în concluzie, respingerea recursului inculpatului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, arătând în final că și conduita inculpatului, prin formularea repetată a unor cereri inadmisibile, este de natură să conducă la tergiversarea soluționării cauzei.
Inculpatul -, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului declarat, arătând că își însușește punctul de vedere și concluziile apărătorului ales și că dorește să fie judecat în continuare în stare de libertate, ca majoritatea celorlalți inculpați din prezenta cauză.
C U RT E
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință nr. 144 din 8 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar nr-, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul inculpatului C-tin și însușită de inculpat, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Inculpatul - a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de alți 9 inculpați, prin rechizitoriul nr. 7D/P/2007 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: rt. 7 din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) cp; art. 12 al. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) cp. art. 321 al. 1 cp. cu aplic. art. 37 lit. b) cp. art. 321 al. 1 și 2 cp. art. 217 al. 1 cp. cu aplicarea art. 37 lit. b) cp. art. 217 al. 1 cp. art. 11pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, art. 194 al. 1 cp. și art. 20 cp. rap. la art. 174 cp. comb. cu art. 175 lit. i) cp. toate cu aplic. art. 33 lit. a) cp.
Inculpatul - a fost arestat preventiv la data de 11 aprilie 2007, prin încheierea nr. 13/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în baza art.143 cod de procedură penală și art. 148 lit. f cod de procedură penală, arestarea fiind menținută succesiv de către instanță.
Liberarea provizorie sub control judiciar, este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și a împiedica comiterea de fapte penale periculoase.
În dispozițiile art. 1602legiuitorul C.P.P. stabilește condițiile pentru a se putea acorda liberarea provizorie, atât în ceea ce privește fapta săvârșită cât și persoana făptuitorului.
Astfel, conform acestor reglementări, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
De asemenea, se statuează că liberarea provizorie nu se acordă atunci când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului să săvârșească alte fapte sau că acesta va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori, etc.
În cauza dedusă judecății, inculpatul - a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, printre care și aceea prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003, infracțiune pentru care limita maximă a pedepsei este inchisoarea de 20 de ani.
De asemenea, prima instanță a reținut că există indicii de natură să conducă la concluzia că în cauză, se încearcă zădărnicirea aflării adevărului, în condițiile în care unul dintre inculpați și unii martori și-au schimbat declarațiile date în faza de urmărire penală, iar inculpatul chiar a afirmat - audiat fiind în instanță, că asupra sa s-au exercitat presiuni pentru a indica un alt mod de derulare a incidentului soldat cu decesul victimei.
Ca atare, tribunalul constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului -, astfel încât această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen și motivat, inculpatul -, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile sunt în esență următoarele: în mod greșit prima instanță concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru liberarea provizorie sub control judiciar, inclusiv cea legată de pedeapsa închisorii ce nu trebuie să depășească 18 ani; este adevărat că măsura arestării preventive inițial aleasă a fost subsumată scopului urmărit, respectiv acela al bunei desfășurări a procesului penal, dar potrivit disp. art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, acest scop poate fi atins în cauză și prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului; arată că arestarea preventivă, respectiv detenția, este o stare excepțională, nu trebuie luată și prelungită arbitrar și peste limitele unei durate cu caracter rezonabil, iar regula este judecarea persoanei în stare de libertate, chiar dacă detenția preventivă se deduce ulterior din pedeapsa aplicată și, în orice caz, arestarea nu se poate transforma într-o detenție anticipată; invocă dispozițiile art. 23 din Constituția României, ale art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului și jurisprudența CEDO, potrivit căreia statul trebuie să aibă motive suficiente și pertinente care să justifice o detenție continuă și că această detenție nu poate fi dispusă și prelungită ca urmare a faptului că se prefigurează aplicarea față de inculpat a unei pedepse privative de libertate; în ceea ce-l privește pe inculpat - față de datele existente la dosar, nu există riscul zădărnicirii aflării adevărului, al comiterii altor fapte penale, al sustragerii de la judecată sau de la executarea unei eventuale pedepse și că nu există nici un risc real pentru ordinea publică al lăsării în libertate; durata arestării preventive a inculpatului nu are caracter rezonabil, că de la momentul sesizării instanței din luna mai 2007 cercetarea judecătorească nu a avansat și că o asemenea durată nu este imputabilă inculpatului, intervenind și strămutarea procesului, ci organelor judiciare, în special parchetului care dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru o multitudine de fapte discutabile sub mai multe aspecte, fiind conceptate și foarte multe persoane ca martori, existând dificultăți în citarea și prezentarea în fața instanței; în luarea unei decizii juste în soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța trebuie să aibă în vedere că în intervalul scurs de la arestare și până în prezent, au apărut o serie de elemente care pun sub semnul îndoielii temeinicia rechizitoriului și dau o altă imagine de ansamblu asupra activității infracționale a inculpatului, care permite concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Recursul de față este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În cauză, examinarea cererii formulată de inculpat s-a realizat în condiții de contradictorialitate, respectându-se în primă instanță, dispozițiile art. 1608aalin. 1 Cod procedură penală, potrivit cărora soluționarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului și a celor ale procurorului, garantându-se astfel dreptul esențial al inculpatului la apărare, cunoscut fiind că nici o fază a procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare corespunzătoare a acestui drept.
Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul d e procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă cerințele legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune potrivit art. 5 alin. 5 Cod procedură penală.
Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară.
Totuși, liberarea devine posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții, astfel:
Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, potrivit disp. art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală, a cărui denumire marginală este: "Condițiile liberării".
În cauză, inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni săvârșite din culpă, ci pentru săvârșirea unor infracțiuni intenționate.
În această situație, se ridică întrebarea de a știi dacă în cazul inculpatului este îndeplinită cerința legală cu privire la prima condiție acordării liberării provizorii sub control judiciar, prevăzută în textul de lege enunțat, respectiv cea referitoare la pedeapsă ce nu depășește 18 ani închisoare, ca limită maximă a pedepsei prevăzută de lege.
Pentru a răspunde corect la această întrebare este necesar a sublinia următoarele aspecte:
- Dispozițiile legale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, se referă clar și fără echivoc, lapedeapsa prevăzută de legepentru infracțiunea intenționată.
Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, în conformitate cu art. 141 ind.1 Cod penal.
- Infracțiunea intenționată la care se face trimitere prin dispozițiile legale enunțate, este infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul prin actul de sesizare a instanței.
Prin urmare, orice discuție legată de caracterul discutabil sau nu al încadrărilor juridice date prin rechizitoriu faptelor reținute în sarcina inculpatului sau de prefigurarea unor achitări pe care le susține inculpatul, nu poate avea loc în cadrul procesual oferit de soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
- sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, este una din infracțiunile intenționate pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, conform art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.
Într-adevăr, pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. 1 nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, dar aceste dispoziții legale se referă la pedeapsa ce se aplică în operațiunea judiciară de individualizare a pedepsei realizată de judecător în procesul deliberării.
- Pedeapsa prevăzută de lege care incriminează infracțiunea omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i Cod penal, săvârșită în formă consumată, este de închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
În concluzie, pedeapsa prevăzută de lege pentru două din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, depășește limita maximă de 18 ani prevăzută în disp. art. 160 ind. 2 Cod procedură penală.
Având în vedere aceste împrejurări arătate în precedent, dar și faptul că cerința referitoare la limita pedepsei care face aplicabil art. 1602alin. 1 Cod procedură penală - este una legală, care nu este susceptibilă de altă interpretare decât cea literală, gramaticală - se justifică pe deplin concluzia în sensul că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cauză de către inculpat nu este întemeiată, așa cum în mod judicios s-a pronunțat și prima instanță prin încheierea recurată.
Față de concluzia privind neîndeplinirea condiției legale prevăzută în art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală, apare inutilă examinarea cerințelor la care se referă subsecvent, dispozițiile legale cuprinse în alin. 2 al aceluiași articol, referitoare la existența sau inexistența în mod concret și punctual în cauză, a unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în modalitățile arătate în partea finală a textului de lege indicat.
De asemenea, păstrând logica aceleiași concluzii, nu se mai impune analizarea incidenței în cauză a disp. legale invocate de recurent în susținerea cererii sale, cuprinse în art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv dacă scopul arestării preventive urmărit inițial prin luarea măsurii, ar putea fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
În aceiași ordine de idei, față de prioritatea în examinare a criticii vizând modul de interpretare și aplicare de către prima instanță a disp. legale cuprinse în art. 160 ind. 2 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, precum și de soluția ce s-a impus, apare inutilă examinarea celorlalte critici din recurs, vizând: inexistența motivelor pertinente și suficiente care să justifice o detenție preventivă continuă, durata arestării preventive, inexistența riscurilor reale de sustragere și de săvârșire de către inculpat a unor noi fapte penale, diminuarea sau inexistența pericolului concret pentru ordinea publică- aceste susțineri fiind apte de a fi analizate într-un alt cadru procesual, respectiv acela al verificării legalității și temeiniciei arestării preventive.
Pentru toate considerentele expuse în precedent, în baza art. 38515pct. 1 lit. b cod procedură penală și neexistând nici un motiv de casare din cele prev. de art. 3859alin. 3 cod procedură penală ce se examinează și din oficiu, se va respinge recursul de față ca nefondat.
Față de soluția pronunțată și având în vedere disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la 40 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință nr. 144 din 8 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar -.
Obligă recurentul inculpat la 40 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2008
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. 2 ex/TR
22.09.08
Jud.fond
Președinte:Aurel IlieJudecători:Aurel Ilie, Constantin Iriza, Tatiana Rădulescu
