Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 629/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.629/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 16 OCTOMBRIE 2009
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale
JUDECĂTORI: Constantin Cârcotă, Maria Tacea Liviu Heghelegiu
- -
GREFIER - I - - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul DIICOT - Serviciul teritorial Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul A, deținut în Arestul IPJ G, împotriva Încheierii de ședință din 8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale din16.10.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul inculpatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului, avocat, susține că încheierea atacată este netemeinică. Instanța de fond a motivat soluția dată constatând că, deși sunt îndeplinite toate condițiile pentru liberarea provizorie, este inoportună admiterea ei, pentru că se mențin temeiurile avute la luarea măsurii arestării preventive, că nu a dispărut pericolul public prin lăsarea în libertate a inculpatului. -se condițiile în care se poate acorda liberarea provizorie, se poate constata că aceasta poate fi admisă dacă nu se împiedică buna desfășurare a procesului penal, pentru că celelalte motive ar putea constitui motivele pentru o cerere de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a acesteia.
Inculpatul este învinuit de complicitate la contrabandă, participația acestuia este una redusă, a recunoscut faptele în sensul că ar fi cumpărat acele țigări și nu se poate conchide că ar zădărnici aflarea adevărului sau ar împiedica buna desfășurare a procesului penal. S-a depus la dosar și un proces verbal de contravenție care are legătură cu una din faptele reținute din 27.11.2008.
În mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că s-a adus atingere bugetului de stat, pentru că nu s-au plătit taxele și accizele deoarece țigările că au fost confiscate.
Gradul de pericol ridicat, modalitatea de comitere a faptelor, amploarea activității infracționale, caracterul transnațional, sunt elementele care trebuiau apreciate la verificarea legalității măsurii arestării preventive sau la judecarea cauzei pe fond. De asemenea, activitatea coordonată a inculpaților în grup organizat este una din învinuirile aduse și nu trebuie să constituie un motiv automat de respingere a cererii formulate.
Inculpatul este arest de 5 luni și nu mai poate influența sau denatura aflarea adevărului în cauză, toate persoanele implicate au fost audiate.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie și obligarea inculpatului la respectarea unor restricții oportune, care să conducă la buna desfășurare a procesului penal.
Procurorulsusține că încheierea pronunțată este legală și temeinică. În prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar simpla îndeplinire a disp.art.1602Cod procedură penală nu poate duce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. În mod corect instanța de fond a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea zădărnici aflarea adevărului, mai ales că nu toți membri grupului infracțional au fost identificați și puși sub acuzare. Admiterea unei astfel de cereri ar putea fi justificată în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, or în cauză inculpatul este cercetat pentru infracțiuni deosebit de grave de constituire într-un grup organizat și contrabandă.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Inculpatul A, având ultimul cuvânt, susține că a cumpărat țigările și că nu cunoștea decât pe tatăl și fratele său, nu și pe ceilalți. Solicită admiterea recursului.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, inculpatul Aaf ormulat recurs împotriva încheierii de ședință din 8.10.2009 a Tribunalului Galați (dosar nr-), prin care s-a dispus respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpat.
Prin încheierea de ședință din 8.10.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.
Pentru a dispune astfel instanța de fond, Tribunalul Galați, a avut în vedere următoarele:
Inculpatul Aaf ormulat prezenta cerere de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160 ind. 2 al. 2 pr.pen.- la dosarul cauzei neexistând date din care să rezulte că dacă ar fi lăsat în libertate ar încerca să zădărnicească adevărul, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor materiale de probă.
A susținut că în sarcina sa se rețin două acte materiale ale complicității la infracțiunea de contrabandă, comise în 27.11.2008 și martie 2009-iar conform declarației date în cursul urmăririi penale, a cumpărat țigările de la terțe persoane necunoscute.
De asemenea, a arătat că nu se poate reține în cauză cuantumul prejudiciului arătat în dosarul de urmărire penală, întrucât la momentul depistării sale în martie 2009, țigările au fost confiscate și a fost sancționat contravențional, conf. procesului verbal depus la dosarul cauzei.
Analizând cererea formulată, funcție de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, Tribunalul Galația constatat că aceasta este nefondată.
Față de inculpatul A s-a dispus luarea măsurii arestării preventive prin încheierea de ședință din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul -, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 26.pen. în ref. la art. 270 al. 1 și 2 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. și art. 37 lit. b pen.
În fapt, s-a reținut că inculpatul, începând cu luna noiembrie 2008, constituit împreună cu alte persoane un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări și acționând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat și înlesnit, inclusiv prin promisiunea repetată a primirii și prin primirea efectivă a țigărilor în România la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, prin trecere peste frontiera de stat, a unor cantități de țigări cu o valoare în vamă de 105.221,5 euro.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului A s-a constatat incidența în cauză a disp. at. 136.pr.pen. art. 143.pr.pen. și art. 148 lit. f pr.pen.
Temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului A subzistă și impun în continuare privarea de libertate.
De asemenea, prima instanță a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat și având în vedere modalitatea și împrejurările în care se presupune că au fost săvârșite, prin activitatea coordonată a inculpaților constituiți în grup organizat, amploarea activității infracționale, caracterul transnațional, urmarea produsă, dar și persoana inculpatului, care nu se află la primul impact cu legea penală, se apreciază, funcție de actele de urmărire penală efectuate în cauză, că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, s-a apreciat că lăsat în libertate, inculpatul ar putea zădărnici aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât nu toți membrii grupului infracțional au fost identificați și puși sub acuzare.
Neidentificarea tuturor participanților la săvârșirea faptelor nu prezintă relevanță din perspectiva reținerii în sarcina inculpatului a complicității la infracțiunea de contrabandă - din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultând indicii temeinice în sensul art. 681.pr.pen., de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.
Susținerile inculpatului referitoare la încadrarea juridică a faptelor, a participației sale la comiterea acestora, la întinderea prejudiciului, nu pot fi analizate în cadrul procedurii de față, în cadrul acestei proceduri neputându-se realiza o analiză a probelor existente în sensul stabilirii vinovăției sau nevinovăției inculpatului.
Cum în cauză temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prev. de art. 136.pr.pen. art. 143.pr.pen. și art. 148 lit. f pr.pen., subzistă și impun în continuare privarea de libertate, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 1602al. 2.pr.pen. raportat la considerentele anterior expuse, s-a constatat că cererea formulată de inculpat ca fiind nefondată și s-a dispus pe cale de consecință, respingerea acesteia.
Împotriva încheierii de ședință din 8.10.2009 a formulat recurs inculpatul A criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie și arătând în esență următoarele:
- instanța de fond nu a avut în vedere condițiile de admisibilitate în principiu a cererii și nici cu ocazia judecării cererii pe fond, confundând instituția liberării provizorii sub control judiciar, cu instituția menținerii arestării preventive;
- s-au apreciat greșit limitele de pedeapsă ca fiind mai mari de 18 ani, având în vedere prevederile art.7 alin.2 din Legea nr.39/2003;
- că inculpatul nu are antecedente penale și că lăsarea sa în libertate nu ar împiedica cu nimic desfășurarea urmăririi penale, având în vedere că acesta nu a săvârșit decât două acte materiale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate, și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru ca aceasta să judece cauza în raport cu prevederile art.1602alin.2 Cod procedură penală.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință, reținerea cauzei spre rejudecare și în rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală,Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Așa după cum rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, inculpatul, împreună cu fratele său și tatăl său făceau parte dintr-o vastă rețea organizată, specializată în contrabandă cu țigări, pe care le achiziționau din M sau Ucraina, le introduceau în mod fraudulos în țară și le revindeau obținând mari profituri, care scăpau astfel de la impozitare și taxare.
Necesitarea respingerii cererii de liberare condiționată rezidă din necesitarea împiedicării inculpatului să ia legătura cu ceilalți inculpați, aflați în stare de libertate, împiedicării ștergerii urmelor și a împiedicării zădărnicirii adevărului, fiind astfel întrunite cerințele art.1602alin.2 Cod procedură penală.
Așa fiind și văzând și prevederile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, în referire la art.1609alin.7 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul A, împotriva încheierii de ședință din 8.10.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul - inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A, CNP -, fiul lui și, născut la data de 22.04.1983, în mun. V, domiciliat în G,-, -l,. 3, în prezent deținut în Arestul IPJ G, împotriva Încheierii de ședință din 8.10.2009 a Tribunalului Galați în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Tacea Liviu Heghelegiu
Grefier,
I
Red. - 20.10.2009
Tehnored. - 22.10.2009
2 ex
Fond:
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Maria Tacea Liviu Heghelegiu