Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 66
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
Judecător G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 14.01.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat .
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului a solicitat, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit.d p Cod Penal,admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. În motivare a arătat că judecătorul cauzei nu a făcut verificări cu privire la oportunitatea admiterii unei asemenea cereri, mai ales că, nici una din condițiile negative reglementate de art. 160 ind. 2 alin.2 p Cod Penal nu sunt incidente în cauză. Inculpatul este cunoscut ca un cetățean onorabil, nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului și nici să influențeze martorii ( cu atât mai mult cu cât martorii parchetului au fost audiați și majoritatea sunt martori cu identitate acoperită ), s-a prezentat de bună voie la organele de cercetare, nu a avut o participare efectivă la comiterea faptelor.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii primei in stanțe ca temeinică și legală, motivarea corespunde cerințelor prev. de art. 160 ind. 1.C.P.P.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, susține concluziile apărării, solicitând să fie pus în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 14.01.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Arad, analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, în condițiile procedurii reglementate de dispozițiile art. 1608aCod procedură penală, a constatat că aceasta este neîntemeiată. S-a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 1602alin. 2 Cod procedură penală pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia ar putea avea consecințe cu privire la derularea în condiții bune a procesului, raportat la complexitatea cauzei și a faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată, impunându-se menținerea acestuia în continuare în stare de arest preventiv, pentru a se înlătura posibilitatea inculpatului de a încerca zădărnicirea aflării adevărului, prin influențarea unor părți sau martori.
Drept consecință, în baza art. 1608aalin. 6 Cod procedură penală, cererea formulată de către inculpat a fost respinsă.
Împotriva încheierii penale din data de 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- a declarat recurs inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data 20.01.2010 solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și urmare a rejudecării admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că încheierea penală recurată este legală și temeinică, în consonanță cu ansamblul probator administrat și cu dispozițiile legale în materie.
În ce privește admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de recurs apreciază că, pentru motivarea oferită de instanța de fond cererea este întemeiată conform art.1604al. 1 raportat la art. 1608al. 1.C.P.P.
Prin urmare, constatând că inculpatul "are vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar, instanța urmează a analiza dacă cererea este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este cercetată și împrejurările concrete în care a fost comisă.
În deplină concordanță cu prevederile CEDO, dispozițiile art. 1604alin. 1 raportat la art. 1602alin. 1.C.P.P. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18. Prin urmare, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.
În acest sens, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală există indicii că inculpatul avea preocupări în ceea ce privește comiterea unor infracțiuni violente precum și a infracțiunii de constituire a unui grup organizat. Prin urmare, este evident că lăsarea în libertate, în acest moment a inculpatului ar putea influența în mod negativ desfășurarea judecății, în condițiile în care aceasta nu este finalizată și urmează să se procedeze la audierea altor persoane. În același sens sunt și natura cauzei, natura infracțiunilor pentru care există indicii că au fost comise de inculpatul, amploarea activității infracționale, modul de concepere de către inculpat a activității infracționale și descoperirea întregii activități ilicite.
În consecință, apreciind că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu este oportună în momentul de față din rațiuni ce țin de necesitatea asigurării desfășurării normale a judecății, în temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 14.01.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Văzând și prevederile art.192 alin.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 14.01.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
- - G - - -
Grefier,
- -
Red.AN/25.01.2010
Tehnored AJ/2 ex/28.0.2010
Prima instanță: Trib. A -
28 Ianuarie 2010
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Gheorghe Bugarsky, Laura Bogdan