Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 677/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 677/
Ședința publică de la 27 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii penale nr.499/PI/23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul ales al inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, care prin lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, ceilalți inculpați fiind cercetați în stare de libertate. De asemenea, susține că, încheierea Tribunalului Timiș nu este corect motivată, cu privire la persoana inculpatului și la pericolul social pe care acesta l-ar reprezenta dacă s-ar proceda la liberarea sa provizorie sub control judiciar.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului formulat de inculpat, ca nefondat, raportat la gravitatea faptelor săvârșite de către inculpat cu participarea mai multor persoane, în țară și în străinătate, acesta prezentând un pericol social concret pentru societate, încheierea pronunțată de Tribunalul Timiș fiind temeinică și legală.
Inculpatul, având cuvântul, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.499/PI/23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul prevederilor art.1602C.P.P. raportat la prev.art.1608aalin.6 C.P.P. a fost respinsă cererea formulată de inculpatul, având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar.
Pentru a pronunța această încheiere penală prima instanță a reținut următoarele: prin cererea înaintată de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial Timiș - inculpatul a formulat cerere prin care în temeiul prevederilor art.1601, 1602, 1606și urm. C.P.P. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar a sa, arestarea fiind dispusă în dosarul nr.131/D/P/2007 pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de 356/2002.
În motivarea cererii s-a precizat că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.1602C.P.P. pedeapsa închisorii prevăzută de lege nedepășind 18 ani și nu există pericolul ca, prin lăsarea sa în libertate să săvârșească alte infracțiuni, nu zădărnicește aflarea adevărului, a recunoscut faptele și a manifestat disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă, pentru aflarea adevărului.
Din analiza actelor șui licurărilor dosarului, prima instanță a reținut următoarele: inculpatul este cercetat în dosarul de urmărire penală mai sus menționat, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional, falsificare a instrumentelor de plată electronice, deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, deținere echipament hardware și software în vederea falsificării de instrumente de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prin folosirea de carduri contrafăcute.
Prin încheierea penală nr.48/CC/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 29 zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.37/27.03.2008
Analizând dispozițiile Codului d e Procedură Penală în materia liberării provizorii sub control judiciar, raportat la împrejurările concrete reținute la urmărirea penală privind infracțiunile pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, prima instanță a concluzionat că din punct de vedere formal condițiile de admisibilitate a cererii sunt îndeplinite, însă buna desfășurare a procesului penal impun menținerea în continuare a măsurii arestării preventive. S-a mai reținut că infracțiunile reținute în seama inculpatului, vizează comerțul electronic, afectează patrimoniul persoanei și siguranța, încrederea depunătorilor în operațiunile financiar bancare, constituind totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate. În baza acestor considerente cererea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit cererea sa a fost respinsă.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.1606alin.2 C.P.P." liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de al împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Prin incriminarea dată de legiuitor infracțiunilor reținute în seama inculpatului s-a avut în vedere apărarea valorilor sociale privind siguranța desfășurării operațiunilor financiare și implicit a patrimoniului persoanelor fizice și juridice.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar conduce la scăderea încrederii populației în astfel de operațiuni și la încurajarea acestuia, putându-se periclita ordinea publică.
inculpatului, modalitatea săvârșirii infracțiunii, modalitatea reținută la urmărirea penală, condus la concluzia neîndeplinirii condițiilor prev.de art.1602C.P.P. astfel că recursul nefiind fondat, în temeiul prevederilor art. 38515pct.1, lit.b C.P.P. va fi respins.
În temeiul art.192 alin.2 C.P.P. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1, lit.b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale nr.499/PI/23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
RED:ID/30.06.08
Dact: 2 exempl/ 03.07. 2008
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Constantin Costea, Laura Bogdan