Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 693/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR.693/

Ședința publică din 11 decembrie 2008

Curtea compusă din:

Președinte: dr.- -

JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu G--

JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror .

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurentul-inculpat - fiul lui și, născut la data de 02 mai 1976, împotriva încheierii nr.63/03 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință după care:

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09 decembrie 2008, când susținerile părților au fost consemnate în scris în încheierea de ședință, din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra recursului penal formulat, deliberând, constată:

Prin încheierea nr.63 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 1608Cod pr.penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petiționarul, fiul lui și, născut la data de 02.05.1976 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui nr. 152,. 13,. B,. 2, județul V și a fost obligat petiționarul - inculpat la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că, la data de 21 noiembrie 2008, sub nr-, a fost înregistrată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petiționarul, în motivarea căreia s-a arătat că T-Biroul Teritorial Vâlceaa început urmărirea împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, art.23 din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin 2 Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a,b Cod penal, iar Tribunalul Vâlceaa dispus, la data de 16.07.2008, arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioada de 29 de zile, care, până în prezent a fost prelungită ajungând la cea de a cincea prelungire.

S-a solicitat admiterea prezentei cereri și punerea inculpatului în libertate, fiind îndeplinite toate cerințele legale privind condițiile liberării provizorii, privind pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile pentru care este cercetat.

Totodată, s-a susținut că nu există date din care sa rezulte că inculpatul ar putea săvârși noi infracțiuni sau că ar putea influenta părți sau martori, sau ca va putea altera sau distruge mijloace materiale de proba. Fața de faptul că au fost finalizate actele de urmărire penala și administrarea probatoriilor specifice acestui gen de infracțiuni, în ceea ce- privește pe inculpat, s- apreciat că nu se mai impune continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de arest preventiv. Mai mult, în urma administrării probatoriului nu numai că nu au fost confirmate temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, nici nu există probe că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publica.

Cercetarea poate fi efectuată și în condițiile de libertate, starea de arest fiind o excepție impusă în principal de un grad de pericol social ridicat sau de posibilitatea îngreunării anchetei. Ori, în condițiile în care ancheta față de inculpat este finalizata și nu mai exista posibilitatea ca acesta să altereze buna desfășurare a procesului penal.

Examinându-se cererea, în raport de motivele arătate de actele și lucrările dosarului cât și de dispozițiile art. 160 și urm. Cod pr.penală, tribunalul a reținut că aceasta nu este întemeiată și urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1601Cod pr.penală, în tot cursul procesului penal, învinuitul s-au inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

In temeiul art. 1602alin. 1 și 2 Cod pr.penală, liberarea provizorie sub control, se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii e nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit de săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din verificările efectuate de organele de poliție din cadrul IPJ V -, s-a stabilit că numiții și A sunt implicați în desfășurarea unor activități de fraudare a unor cetățeni străini prin intermediul internetului, având și legături cu persoane cunoscute ca făcând parte din cercuri infracționale ce se ocupă cu fraude pe internet sau cu coordonatori ai unor astfel de activități și obținând venituri importante din acest tip de activități ilegale.

În ce privește persoanele cercetate în cauză, s-a stabilit că, datorită implicării în activități de fraudă informatică, conexiunilor pe care le au în străinătate și disponibilității de a se folosi de acestea în activități infracționale, în jurul numiților și s-a creat un grup organizat ai cărui membri fie comiteau fraude informatice asociate cu înșelăciunea - iar în cazul celui de-al doilea, și cu transferul neautorizat de fonduri bănești -, și au nevoie de o cale de repatriere a sumelor rezultate din astfel de activități, fie își ofereau serviciile în scopul ascunderii adevăratei proveniențe a banilor ori a identității reale a persoanelor ce intră în contact direct cu victimele.

Din actele dosarului rezultă că celor doi le erau transmise de mai multe persoane date cu privire la operațiuni prin sistemele de transfer rapid de bani, date pe care aceștia, la rândul lor, le înaintau persoanelor de legătură aflate în străinătate. După "executarea" transferului, respectiv ridicarea sumelor de bani transferate de victime, datele pentru confirmare erau comunicate pe același "traseu", fiecare "verigă" a lanțului comunicațional beneficiind de un anumit procent din suma obținută prin fraudarea cetățenilor străini.

În ce privește operațiunile de repatriere a banilor, existau două căi prin care se asigurau aceste servicii.

Pe de-o parte, avea legături directe cu cetățeni străini, care ridicau banii expediați de victime cu eludarea formalităților necesare unei astfel de operațiuni. Ulterior, în baza înțelegerii cu și după obținerea unor nume de beneficiari puse la dispoziție de numitul, "colaboratorii" externi transferau sumele rămase după retragerea procentului ce le revinea (negociat cu ), datele operațiunilor fiind astfel alese încât să ascundă reala proveniență banilor.

Pe de altă parte, în timp s-au stabilit legături și cu alte persoane ce coordonau operațiuni de repatriere a banilor ridicați în străinătate, de această dată prin transferuri sau ori gestionarea unor conturi bancare străine, în care erau depuse sume rezultate din fraude informatice, bani care erau "colectați" periodic și distribuiți colaboratorilor.

Numiții, și asigurau calea de repatriere a sumelor rezultate din activitatea infracțională unor persoane ce lansau oferte dolosive pe site-uri specializate în vânzări on-line ori produceau prejudicii prin accesarea ilegală a unor sisteme informatice și transferul neautorizat de fonduri bănești, operațiuni prin care s-a urmărit ascunderea adevăratei proveniențe a banilor ori a identității reale a persoanelor ce intrau în contact direct cu victimele. Astfel de activități desfășurau și numiții și, care însă mai aveau rolul de a transmite informații cu privire la transferurile ce trebuiau "executate" și feed-back-ul conținând confirmarea operațiunilor frauduloase, în cazul primului, sau asigurarea căii de repatriere a sumelor rezultate din activitatea infracțională unor persoane, producând prejudicii prin accesarea ilegală a unor sisteme informatice și transferul neautorizat de fonduri bănești,în situația celui din urmă.

Din investigațiile efectuate până la acest moment și aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că există indicii că gruparea a fost organizată cu scop precis determinat pentru a comite fraude informatice, asociate cu înșelarea victimelor cu transferuri neautorizate de fonduri bănești, cu repatrierea lor și ascunderea adevăratei destinații a banilor și a autorilor, creându-se astfel o întreagă rețea atât de fraudare cât și de spălare banilor. Membrii grupului erau interdependenți așa cum de altfel parțial relatează și inculpatul. Este necesar a se preciza că inculpatul n făcea parte din grupul coordonat de A.

În raport de dispozițiile art.1601Cod pr.penală, s-a reținut că această instituție are un caracter subiectiv, ce constă în faptul că cererea se admite pentru considerații ce privesc persoana inculpatului, dacă se apreciază că arestarea preventivă, la un moment dat, nu mai este necesară, iar scopul procesului ar putea fi asigurat prin garanția pe care o oferă inculpatul și prin obligațiile ce îi sunt impuse de lege și de JUDECĂTOR 3: Marioara

Față de aceste circumstanțe, tribunalul a reținut că nu sunt realizate cumulativ condițiile prev. de art. 1602alin. 1 și 1602alin. 2 Cod pr.penală, la dosarul cauzei existând date care conduc la concluzia că rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat de a săvârși alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți martori, sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În speță, ancheta se află în desfășurare, nu au fost ascultate toate părțile vătămate, toți martorii și inculpații, o parte dintre aceștia aflându-se pe teritoriul altor state, cauza prezintă o complexitate deosebită prin numărul mare al părților implicate indiferent de calitatea lor, dar și al prejudiciilor produse, astfel că pentru buna desfășurare a urmăririi penale este necesară menținerea arestării preventive.

Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată în temeiul art.1608Cod pr.penală cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

Impotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, invocând faptul că, în cauză nu există indicii că acesta ar încerca să influențeze cercetarea ori argumente de tip probator că ar mai putea săvârși asemenea fapte sau influența părțile vătămate care sunt cetățeni străini.

Mai susține că, au fost finalizate actele de urmărire penală și administrarea probatoriilor, impunându-se o apreciere a eventualei contribuții pentru fiecare inculpat la comiterea faptei, precum și împrejurarea că acesta a avut o poziție sinceră în fața organelor de cercetare.

Examinându-se încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, se constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, având în vedere următoarele argumente:

Potrivit art.160/6 Cod pr.penală, în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Dispozițiile art.160/2 Cod pr.penală, stabilesc că libertatea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune poate fi acordată pentru infracțiuni comise din culpă dar și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

In speță, în mod corect tribunalul a constatat îndeplinite condițiile formale menționate în textul de lege enunțat, reținând că, activitatea infracțională desfășurată de inculpat și grupul infracțional, a determinat o puternică rezonanță în mediul social, tulburând ordinea și liniștea publică.

Astfel, din probele existente la dosar, rezultă că inculpatul, care făcea parte din grupul coordonat de A, împreună cu numiții și au asigurat calea de repatriere a sumelor rezultate din activitatea infracțională a unor persoane ce lansează oferte dolosive pe site-uri specializate în vânzări on-line, producând prejudicii prin accesarea ilegală a unor sisteme informatice și transferul neautorizat de fonduri bănești, operațiuni prin care se urmărea ascunderea adevăratei proveniențe a banilor ori a identității reale a persoanelor ce intrau în contact direct cu victimele.

Astfel, din investigațiile efectuate până la acest moment și aflate la dosarul cauzei, în mod corect a reținut tribunalul că rezultă indicii că gruparea a fost organizată cu scop precis determinat pentru a comite fraude informatice, asociate cu înșelarea victimelor cu transferuri neautorizate de fonduri bănești, cu repatrierea lor și ascunderea adevăratei destinații a banilor și a autorilor, creându-se astfel o întreagă rețea atât de fraudare cât și de spălare a banilor. Membrii grupului erau interdependenți, așa cum de altfel, parțial, a relatat și inculpatul.

Ca atare, sub aceste aspecte, criticile formulate nu sunt întemeiate urmând a fi respinse, întrucât referirea la temeiurile arestării preventive și punerea în evidență a unor aspecte ce demonstrează că acestea se mențin în continuare, constituie elemente ce impun a fi luate în considerare cu ocazia soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Pe de altă parte, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă, conform art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, când există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte asemenea infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă ori alte asemenea fapte.

In speță, se reține că există asemenea date, respectiv ancheta se află în curs de desfășurare, nu au fost ascultate toate părțile vătămate, toți martorii și inculpații, o parte dintre aceștia aflându-se pe teritoriul altor state, cauza prezintă o complexitate deosebită prin numărul mare al părților implicate, indiferent de calitatea lor, dar și al prejudiciilor produse, dosarul conținând și elemente de extranietate, precum și caracterul de fenomen dobândit de acest gen de infracțiuni ce aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală.

In raport de această stare de fapt, instanța de fond a apreciat că în mod corect nu sunt îndeplinite condițiile legale necesare liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului, fiind necesară și oportună pentru buna desfășurare a urmăririi penale, menținerea măsurii privative de libertate luată anterior.

Cum temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate, în mod corect tribunalul a menținut starea de arest a acestuia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.300/1 și art.160/b Cod pr.penală.

Față de aceste considerente și întrucât nu s-au identificat alte motive care să determine nulitatea încheierii recurate, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, curtea va respinge ca nefundat recursul declarat.

Pe cale de consecință, în temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, va fi obligat recurentul-inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul-inculpat -fiul lui și, născut la data de 02 mai 1976, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui nr. 152,. 13,. B,. 2, județul V, aflat în Arestul V, împotriva încheierii nr.63/03 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalului Vâlcea, în dosarul nr-, ca nefondat.

Obligă pe recurentul-inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr. Gh.

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond

18 decembrie 2008

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu, Teodora Gheorghe Sorescu, Marioara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 693/2008. Curtea de Apel Pitesti