Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 720/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- -Liberare sub control judiciar-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 720

Ședința publică de la 06 Iulie 2009

PREȘEDINTE: Gheorghe Vintilă G - - JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu

- - - - JUDECĂTOR 3: Ștefan Făurar

- - - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul T - Serviciul Teritorial Craiova

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații și, împotriva încheierii din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, prin care au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții, în stare de arest, asistați de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se că dosarul se află în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru recurenții inculpați având cuvântul,critică încheierea pentru netemeinicie, susține că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.1602p, și solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererilor privind liberarea provizorie sub control judiciar a celor doi inculpați.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, motivând că încheierea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, probele administrate până în prezent pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești punând în evidență existența unor indicii și probe privind săvârșirea infracțiunilor de către inculpați, lăsarea în libertate a acestora, putând să conducă la exercitarea de presiuni asupra persoanelor vătămate, cu consecința îngreunării cercetării judecătorești sau a alterării acțiunii de stabilire a adevărului material în cauza dedusă judecății.

Recurenții inculpați având pe rând cuvântul solicită admiterea recursurilor și casarea încheierii, motivând că întrețin de mai mulți ani relații de concubinaj, din care au rezultat trei copii minori, care în prezent se află la o instituție de plasament și ocrotire a minorilor, fiind lipsiți de afecțiunea și îngrijirea părinților.

Recurenta susține că nu posedă antecedente penale, solicită clemență din partea instanței, în sensul admiterii recursului pentru a se putea îngriji de cei trei copii minori, rezultați din relațiile de concubinaj cu inculpatul.

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Prin încheierea din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații - fiica lui și, născută la 22 martie 1978 în municipiul Tg.M, județul M, domiciliată în orașul,-, -.11,.2,.34, județul H, cetățean român, fără ocupație, fără studii, fără antecedente penale, CNP - în prezent deținută în C și - fiul lui și, născut la 3.08.1973 în comuna Județul H, domiciliat în orașul,-, -.3,.40, județul H, cetățean român, fără ocupație, studii 4 clase, recidivist, CNP - în prezent deținut în C, instanța de fond reținând că nu sunt îndeplinite condițiile liberării provizorii sub control judiciar prev.de art.1602alin.1 și 2

C.P.P.

Aceasta, în condițiile în care inculpații sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, printre care și cea prev.de art.7 alin.1 din Legea 39/2003, pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților, s-a apreciat că ar fi de natură ducă la exercitarea de presiuni asupra părților vătămate sau încercarea de realizare a unor înțelegeri frauduloase cu acestea, cu intenția alterării adevărului material în cauza dedusă judecății.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru netemeinicie, inculpata susținând că este infractor primar, că din relațiile de concubinaj cu inculpatul au rezultat trei copii minori, care în prezent se află în plasament la o instituție de specialitate privind copiii abandonați, astfel că se impune punerea sa în libertate în vederea acordării îngrijirilor necesare copiilor minori.

Și recurentul invocând aceleași motive privind supravegherea și îngrijirea datorate copiilor minori, a criticat încheierea pentru netemeinicie, solicitând admiterea recursului și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Recursurile sunt nefondate.

Conform art.1602p, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Ori, ambii recurenți au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și infracțiunea prev.de art.7 alin.1 din Legea 39/2003, pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.

Prin urmare, această condiție nu este îndeplinită, dar nici cea prev.de art.1602alin.2 p, existând indicii că prin punerea în libertate a inculpaților, aceștia ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori, ori prin realizarea unor înțelegeri frauduloase cu părțile vătămate, care nu au fost audiate până în prezent la instanța de fond.

Prima instanță a reținut în mod corespunzător faptul că nu sunt îndeplinite condițiile legale, stipulate în mod expres de art.1602alin.1 și 2 p, dispunând respingerea cererilor, astfel că în baza art.38515pct.1 lit. p, recursurile urmează să fie respinse ca nefondate.

Văzând și dispoz.art.192 alin.2 p;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, prin care au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar,ca nefondate.

Obligă pe inculpați la câte 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu, va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 6 iulie 2009.

G - - - - -

Grefier

Red.jud/-

F/

S/08.07.2009

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu, Ștefan Făurar

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 720/2009. Curtea de Apel Craiova