Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 729/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 729/

Ședința publică din 02 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător

JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu

JUDECĂTOR 3: Teodora G--

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 16.01.1984, în M, domiciliat în M, str.- -, -,.A,.19, jud. C, CNP -, în prezent aflat în Arestul IPJ A, împotriva încheierii din 27 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de apărătorii aleși avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 45/2009 și avocat G, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Argeș - cabinet individual.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Potrivit art. 172 alin. 7 Cod procedură penală, s-a încuviințat apărătorilor aleși să ia legătura cu recurentul inculpat aflat în stare de arest.

Apărătorii recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.

Avocat G pentru recurentul inculpat arată că încheierea atacată este pronunțată la data de 27 noiembrie 2009, iar potrivit art. 160/9 Cod procedură penală, termenul de recurs este de 24 de ore, dosarul va fi înaintat instanței de recurs în 24 de ore, iar recursul se judecă în termen de două zile.

Se arată de apărătorul recurentului inculpat că recursul a fost înaintat Curții de APEL PITEȘTI la data de 30 noiembrie 2009, fiind încălcate dispozițiile art. 185 alin. 2 Cod procedură penală, culpa fiind a Tribunalului Argeș, iar efectul ar fi acela că respingerea cererii de liberare este nulă și s-ar produce efectul opus.

De asemenea, apărătorul recurentului inculpat arată că în urmă cu o săptămână a mai fost soluționată o astfel de cerere, însă nu înțelege să formuleze cerere de recuzare.

Dacă se trece peste excepția ridicată, avocat G, apărătorul recurentului inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul are o familie, are un copil de 4 luni, nu are antecedente penale, mama sa lucrează în străinătate, iar dacă ar fi pus în libertate, va respecta toate condițiile ce i se vor impune.

Pe de altă parte, apreciază că inculpatul nu constituie pericol social pentru ordinea publică. Tribunalul Argeșa respins propunerea parchetului de a se lua măsura arestării față de inculpat,iar Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul declarat de parchet, inculpatul fiind prezent la termenul de recurs.

Totodată, arată că nu există nicio dată compromițătoare că inculpatul ar fi participat la săvârșirea vreunei infracțiuni.

În susținerea motivelor de recurs, apărătorul recurentului inculpat, avocat G depune borderou cu acte.

Avocat pentru recurentul inculpat achiesează la concluziile puse de celălalt apărător și solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond admiterea cererii de liberare formulată în cauză. Din toate probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi participat la săvârșirea vreunei infracțiuni.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, în mod corect instanța de fond a apreciat că măsura liberării provizorii nu constituie o obligație pentru instanță, ci doar o vocație pentru inculpat și a apreciat în mod corect că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună în acest moment.

Pe de altă parte, există date și indicii că inculpatul a fost implicat în utilizarea de instrumente electronice falsificate și efectuarea unor operațiuni financiare frauduloase, iar probele trebuie coroborate și nu interpretate separat.

În ceea ce privește termenul de două zile prevăzut pentru înaintarea dosarului în recurs, reprezentantul parchetului apreciază că acesta este unul de recomandare.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat și va respecta toate condițiile ce i s-ar impune în situația în care va fi pus în libertate.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:

Prin încheierea nr.366/27 noiembrie 2009, Tribunalul Argeș, n temeiul art. 1608aalin 6 Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la 16.01.1984, în M, domiciliat în M, str.- -, -,.A,.19, jud. C, CNP -, obligând pe inculpat la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că rin p. încheierea nr. 82/CC/12.10.2009 a Tribunalului Argeș, definitivă prin încheierea nr. 92/R/15.10.2009 a Curții de APEL PITEȘTI, petentul a fost arestat preventiv pentru 29 zile, în temeiul art.148 lit. f Cod procedură penală, măsura fiind prelungită ulterior prin încheierea nr.94/CC/13.11.2009 a Tribunalului Argeș.

S-a constatat că Petentul inculpat, alături de inculpații, -, sunt cercetați pentru infracțiunile prevăzute de art. 24 alin.1, 2, art.25 și art.27 din Legea 365/2002, reținându-se în fapt că, în perioada iulie - august 2009, aceștia au montat dispozitive skimming la -uri ale băncilor BCR, POST și BANK în mai multe orașe ale țării, efectuând majoritatea retragerilor în Pitești în data de 15.08.2009, producându-se prejudicii însemnate mai multor persoane fizice și juridice numai BANK comunicând un prejudiciu de peste 70.000 lei.

Din probatoriul administrat până la data arestării, ce a condus la luarea măsurii preventive a rezultat existența unor indicii temeinice că petentul inculpat, a fost implicat alături de ceilalți inculpați în comiterea unor fapte de tranzacții frauduloase cu carduri electronice.

Urmare ridicării din domiciliul inculpatului bunurilor ce prezentau interes în cauză, s-a efectuat la 16.11.2009, o percheziție informatică asupra unității centrale a calculatorului, celor 2 memory stik-uri, 8 CD și -uri, memory cardului și cartelei, ocazie cu care nu au fost identificate date și informații utile în cauză.

S-a arătat că, în acest context, inculpatul a formulat prezenta cerere de liberare provizorie sub control judiciar.

Referitor la cererea de liberare s-a arătat că nu trebuie confundată valoarea probatorie a unui mijloc de probă, ce trebuie privită în contextul tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, cu existența temeiurilor care au stat la baza luării și prelungirii măsurii preventive.

S-a arătat că există suficiente indicii pentru a se ajunge la presupunerea rezonabilă că inculpatul a desfășurat activități specifice infracțiunilor de falsificare de instrumente de plată, punere în circulație a unor astfel de instrumente și de deținere de echipamente în vederea falsificării, iar lăsarea în libertate a petentului inculpat ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere numărul mare de acte materiale descoperite până în prezent, întinderea lor în timp și pe raza unor localități foarte îndepărtate de domiciliu pentru a mări șansele de câștig și de a reduce riscul de a fi descoperit.

Față de dispozițiile legale prevăzute de art.160/2 s-a considerat că măsura liberării provizorii nu constituie o obligație pentru instanță, ci doar o vocație pentru inculpat, lăsată la aprecierea suverană a instanței de judecată.

În cadrul acestui examen s-a considerat că nu se poate trece peste motivul ce a condus la luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive, motiv care s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună în acest moment procesual.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:

- În mod greșit instanța de fond a considerat că în cazul de speță, nu sunt

îndeplinite cerințele art.160/2 Cod procedură penală întrucât nu sunt probe din care să rezulte vinovăția sa în comiterea infracțiunilor care i se impută. De asemenea, prima instanță a greșit în aprecierea făcută întrucât nu na ținut seama de circumstanțele personale ce pledau în favoarea sa și anume comportamentul bun anterior începerii cercetărilor penale, conform art.136 al.8 din Codul d e procedură penală.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu conform

art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este nefondat.

Recurentul-inculpat a fost arestat preventiv prin încheierea nr.l82/R/2009 a

Curții de APEL PITEȘTI, în baza dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală, reținându-se în sarcina sa săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr.365/2002. Din ansamblul probatoriului administrat în cauză rezultă că inculpatul-recurent este învinuit de săvârșirea unor fapte penale, care prin natura lor aduc o atingere gravă relațiilor și valorilor sociale care formează ordinea publică.

Din interpretarea art.160/2 alin.1 Cod procedură penală rezultă că prin folosirea sintagmei " liberarea provizorie se poate acorda" naște doar o vocație la punerea în libertate a persoanei arestate preventiv, neputându-se interpreta în sensul că atunci când sunt întrunite condițiile prevăzute de alin.1 și nu se regăsesc ipotezele negative prevăzute de alineatul 2 al aceluiași articol, se dispune ca consecință directă, liberarea provizorie.

Articolul 1608aalin.2 Cod procedură penală prevede, în mod expres, că se dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată. Textul impune, așadar, și o analiză privind temeinicia cererii care constă în verificarea necesității menținerii stării de arest, dar și a consecințelor punerii în libertate inculpatului arestat, criterii asemănătoare celor ce se au în vedere la momentul analizării menținerii arestării preventive.

Din această perspectivă, în mod corect prima instanță a apreciat că admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat nu se justifică în raport cu dispozițiile art.136 alin.2 Cod procedură penală, ea nefiind în măsură a realiza scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului, respectiv pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a apăra ordinea publică și de drept.

Chiar dacă art.136 alin.1 Cod procedură penală prevede că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, judecătorul estre chemat să aleagă măsura în conformitate cu alineatul 8 al aceluiași articol.

Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale însă comportamentul bun anterior începerii cercetărilor penale și arestării sale nu reprezintă un argument suficient pentru a dispune liberarea sa sub control judiciar, câtă vreme infracțiunile pretins a fi săvârșite prin intermediul cardurilor electronice sunt infracțiuni grave, cu o rezonanță negativă în rândul opiniei publice.

Chestiunea referitoare la încălcarea termenului de 24 ore de înaintarea dosarului în recurs, nu poate fi luată în considerare de către instanță, câtă vreme termenul este unul de recomandare.

Față de cele reținute, în temeiul art.385/15 alș.1 lit.b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 16.01.1984, în M, domiciliat în M, str.- -, -,.A,.19, jud. C, CNP -, în prezent aflat în Arestul IPJ A, împotriva încheierii din 27 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - -.-

Grefier,

Red.:

Tehnored.:

2 ex./21.12.2009.

Jud.fond:.

Președinte:Corina Voicu
Judecători:Corina Voicu, Elena Minodora Rusu, Teodora

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 729/2009. Curtea de Apel Pitesti