Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 740/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 740
Ședința publică din data de 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier - - -
-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL
PROCUROR -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul (deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva încheierii de ședință din 4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns: recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat, apărător ales cu delegație la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul a fost declarat de apărător în numele inculpatului, după care:
Recurentul inculpat în însușește recursul declarat în numele său de apărător, pe care și-l menține și nu are cereri de formulat în cauză.
Apărătorul recurentului inculpat cât și procurorul având pe rând cuvântul, solicită acordarea cuvântului în dezbateri, întrucât nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat având cuvântul asupra admisibilității față de motivarea instanței de fond, solicită să se constate că infracțiunea pentru care este cercetat acesta, este cea de tentativă la omor calificat și nu omor calificat și față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, solicită a se pronunța asupra admisibilității cererii.
În consecință, solicită admiterea recursului, întrucât cererea inculpatului este admisibilă și se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, întrucât instanța de fond a apreciat în mod corect ca fiind inadmisibilă cererea formulată, interpretând dispozițiile art. 1652pornind de la prevederile art. 1411Cod penal care clarifică această problemă existentă și anterior în practica judiciară, în sensul că definește noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege prin pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată; întrucât pentru infracțiunea comisă de inculpat în forma tentativei pedeapsa prev. de lege pentru forma consumată depășește limita de 18 ani închisoare, consideră că în mod corect s-a respins cererea ca fiind inadmisibilă.
Recurentul inculpat solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 4.11.2009, Tribunalul Galația respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, susținând că îndeplinește condițiile prevăzute de disp art. 1602.pr.pen.
Astfel, a arătat că pentru infracțiunea pentru care s-a dispus măsura arestării preventive la data de 13.10.2009 ( prev de art. 20.pen rap la art. 174 - 175 alin 1 lit i pen), legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 12 ani și 6 luni și respectiv că nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, regretând comiterea acesteia, iar familia a încercat să atenueze efectele infracțiunii prin compensări materiale.
De asemenea, în cerere s-a arătat că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau ca acesta să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părții vătămate sau a martorilor.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1601și 1602.pr.pen, iar în susținerea acesteia a depus la dosarul cauzei, prin apărătorul ales, o scrisoare medicală, o adeverință de la locul de muncă, două caracterizări și jurisprudență.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev de art. 20.pen raportat la art. 174 alin 1 - art. 175 alin 1 lit i pen, pe o durată de 29 de zile, de la data de 13.10.2009 până la data de 10.11.2009 inclusiv.
Ca temei al arestării preventive s-au reținut disp. art. 143 și art.148 lit. f pr.pen.
În sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 10.10.2009, în loc public, în urma unui conflict, a aplicat părții vătămate o lovitură de cuțit în zona toracică stânga, producându-i o plagă înțepat-tăiată toracică stânga posterioară, leziune traumatică ce pus în primejdie viața victimei prin plaga pulmonară cu hemopneumotorax.
S-a apreciat că fapta astfel descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev de art. 20.pen, rap la art. 174 alin 1 - art. 175 alin 1 lit i pen și se pedepsește cu închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni.
S-a avut în vedere că pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art.1602alin. 1 și 2.pr.pen și cererea să fie întemeiată.
Aliniatul 1 al acestui articol prevede că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Or, potrivit art 1411.pen, prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În speță inculpatul a fost arestat preventiv pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea în formă consumată este de la 15 la 25 de ani închisoare.
Față de această situație, s-a apreciat ca fiind depășită limita maximă de 18 ani, astfel că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul, care apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, deoarece, având în vedere limitele de pedeapsă în cadrul infracțiunii de tentivă la omor calificat, de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, condiția prevăzută de legiuitor este îndeplinită.
Solicită casarea încheierii și trimiterea acesteia spre rejudecare pentru judecata pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Verificând cauza prin prisma motiveloor de recurs invocate dar și din oficiu în limitele prev de lege, Curtea reține următoarele:
În mod judicios instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpat.
Alineatul 1 al art. 1602Cod procedură penală prevede că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cadrul infracțiunii săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate, pentru care legea prevede închisoarea ce nu depășește 18 ani.
Or, potrivit art. 1411Cod penal prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea înconsiderare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În speță, inculpatul a fost arestat preventiv pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea în formă consumată, este de la 15 la 25 de ani închisoare.
În consecință, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
Văzând și prevederile art. 192 al. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat deinculpatul( deținut în Penitenciarul Galați, fiul lui și, născut la data de 03.09.1960 în comuna L, județul G, CNP: -, domiciliat în comuna L, sat L, -iersic, scara 2, etaj 1,. 16, județul G ) împotriva încheierii de ședință din 4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red. /26.11.2009
Tehn. /26.11.2009
Fond:
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea, Ion Avram