Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 782/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 782
Ședința publică de la 03 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale nr. 418/PI/31.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpații în stare de arest preventiv, asistați de apărători aleși, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Procurorul pune concluzii de admitere a recursului, modificarea hotărârii recurate și pe fond respingerea cererii formulate de către inculpați, susținând că încheierea Tribunalului Timiș este netemeinică, prin prisma motivelor avute în vedere pentru admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpații au comis faptele care li se impută, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Dosarul de urmărire penală privește fapte de o gravitate deosebită. Inculpatul este suspect de comiterea mai multor fapte penale, înșelăciune în raport cu un alt teren pe care inculpatul în deține în localitatea și pentru care inculpatul a efectuat manevre similare de vânzare cu cele din prezentul dosar; conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu permis fals, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în raport cu obținerea permisului fals de către inculpatul, fals în declarații. De asemenea, în ziua flagrantului, inculpatul a fost depistat în prezența a două persoane care au preocupări infracționale pe linia clonării de carduri bancare, soluția dată de Tribunalul Timiș, în prezenta cauză, este de natură să încurajeze mediul infracțional.
Faptul că a fost achitat prejudiciul nu reprezintă un element din care să rezulte că lăsarea lor în libertate nu mai prezintă pericol public, ci un element de circumstanțiere a pedepsei, astfel că se impune menținerea măsurii arestării preventive.
Apărătorul ales al inculpaților, avocat, solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș ca fiind temeinică și legală, susținând că rezilierea a fost făcută de comun acord cu partea vătămată, inculpații au preluat terenul pe numele lor și au restituit părții vătămate suma de 150.000 Euro, astfel că partea vătămată nu se mai constituie parte civilă, nu mai are pretenții civile și nu solicită obligarea inculpaților la plata beneficiului nerealizat, sens în care a dat o declarație la notariat și în fața procurorului. Urmărirea penală a fost finalizată, urmând doar să se prezinte materialul de urmărire penală. Nu există prejudiciul, există un singur act material de înșelăciune, partea vătămată nu se constituie parte civilă, urmărirea penală a fost finalizată.
Apărătorul ales al inculpaților, avocat, solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș ca fiind temeinică și legală. De asemenea, solicită a se reține circumstanțe atenuante în sarcina inculpatului, care este cardiac, are probleme neurologice, durata arestului fiind de 35 de zile. Susține că, parchetul nu a motivat recursul în ceea ce-l privește pe inculpatul, ci doar față de inculpatul, iar susținerile parchetului nu au legătură și nu au relevanță, în prezenta cauză.
Apărătorul ales al inculpaților, avocat, solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș ca fiind temeinică și legală. Susține că prezenta cauză, este o cauză de natură civile și nicidecum de natură penală, fiind vorba despre tranzacția unui teren. Din contractul încheiat în fața notarului rezultă că este un teren extravilan și nu intravilan, ceea ce rezultă și din extrasul CF. modul în care au fost interceptate convorbirile telefonice ale inculpatului, este foarte ciudat, fiecare parte are un interes atunci când vinde sau cumpără un teren. Inculpații nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, afirmațiile parchetului nefiind dovedite cu documente.
Inculpatul, având cuvântul, solicită respingerea recursului și punerea sa în libertate.
Inculpatul, având cuvântul, solicită respingerea recursului și punerea sa în libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 418/PI/31.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 139.p Cod Penal raportat la art. 145/1 p Cod Penal, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive față de inculpații, fiul lui și, născut la 02.12.1977 în T, CNP - -, domiciliat în T, str. - -,. 303,.2,. 11, jud. T și G, fiul lui și, născut la 29.03.1961 în localitatea B, Jud. H, CNP - -, domiciliat în sat Noi, nr. 528, jud. T, cu măsurii preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
În temeiul art. 145 alin. 11și alin. 12lit. c p Cod Penal, au fost obligați inculpații ca pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara să respecte următoarele obligații:să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar, respectiv Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
A fost atrasă atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22.p Cod Penal, conform cărora în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.
S-a dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri către poliția în a cărei rază teritorială locuiesc inculpații, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 28.07.2009, inculpații și G au formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar arătând că au fost arestați și cercetați în dosarul nr.25/D/P/2009, al DIICOT -Serviciul Teritorial Timiș.
La termenul din 31 iulie 2009 inculpații, prin apărători aleși și-au precizat cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în dosarul nr.25/D/P/2009, al DIICOT -Serviciul Teritorial Timiș în sensul că, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse față de inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În probațiune, instanța a dispus din oficiu atașarea dosarului nr. 25/D/P/2009, al DIICOT -Serviciul Teritorial Timiș.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanța nr.25/D/P/2009 emisă la data de 24.06.2009 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup în vederea comiterii de infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, fapte prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art.323 al.1 pen. art. 215 al.1,2,3 și 5. pen. art.23 lit.b,c din Legea nr. 656/2002 totul cu aplic. art. 33 lit.a pen.
În același timp, organele de urmărire penală au solicitat arestarea preventivă a inculpaților, asupra propunerii Tribunalul Timiș pronunțând-se prin încheierea penală nr. 90/CC/24.06.2009 în sensul admiterii ei și arestării preventive a inculpaților, în consecință fiind emise și mandatele de arestare preventivă nr.52 pe seama inculpatului și nr. 54 pe seama inculpatului G din data de 24 iunie 2009 al Tribunalului Timiș.
Deși la dosarul cauzei există probe în sensul că inculpații au participat la săvârșirea activității infracționale de care sunt acuzați cel puțin sub forma coautoratului la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, așa cum rezultă din probatoriu și în special interceptările de convorbiri telefonice, prima instanță a constatat din înscrisurile depuse la dosar că inculpații au reziliat contractul de vânzare cumpărare cu partea civilă, restituind acesteia suma de 150.000 Euro, sumă cu care partea civilă se consideră păgubită ( a se vederea contractul autentic nr. 1358/30.07.2009 și declarația părții vătămate nr. 1359/30.07.2009).
Inculpații au fost arestați preventiv în prezentul dosar pentru acuzațiile de mai sus și considerându-se că se află în cazul prevăzut de art. 148 lit. f C.P.P. în sensul că au săvârșit o infracțiune pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani și cercetarea lor în stare de libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Până la acest moment, pericolul pentru ordinea publică solicitat de lege a fost apreciat ca fiind dat de gravitatea faptelor de care sunt acuzați inculpații, de rezonanța în rândul opiniei publice care a determinat o reacție negativă a acesteia față de împrejurarea că persoanele asupra cărora planează astfel de acuzații sunt cercetate în stare de libertate.
Pericolul concret pentru ordinea publică este ulterior săvârșirii faptei și are un caracter limitat în timp, presupunând existența unor riscuri de natură a pune în primejdie funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora, elemente care se raportează atât la circumstanțele reale ale cauzei ci și cât la cele personale privind pe inculpat și care în prezent nu mai sunt relevante.
Inculpații au acoperit pretinsul prejudiciu cauzat părții civile, nu au antecedente penale și nu există nici un element că ar putea în stare de libertate să perturbe ordinea publică sau să săvârșească alte infracțiuni și de aceea starea de arest preventiv a acestora trebuie reconsiderată, întrucât în prezentul context nu se mai impune, fiind contrară scopului prevăzut de art. 136.
C.P.P.În plus la acest moment, urmărirea penală este finalizată iar buna desfășurare a procesului penal se poate desfășura și cu inculpații în stare de libertate, dispunându-se față de acesta o altă măsură preventivă în concordanță cu art. 136.
C.P.P.Pentru aceste considerente, în baza art. 139.p Cod Penal raportat la art. 145/1 p Cod Penal, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive față de inculpații și G cu măsurii preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
În temeiul art. 145 alin. 11și alin. 12lit. c p Cod Penal, au fost obligați inculpații ca pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar, respectiv Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22.p Cod Penal, conform cărora în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.
S-a dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri către poliția în a cărei rază teritorială locuiesc inculpații, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.
Împotriva încheierii penale nr. 418/PI/31.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și respingerea cererii inculpaților de înlocuire a măsurii arestului preventiv. În motivare se arată că cererea inculpaților a fost neîntemeiată, din materialul probator de urmărire penală rezultă existența de indicii și probe că inculpații au comis faptele care li se impută, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, se arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică, inculpații fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, fapte care sunt sancționat deosebit de, de către legea penală. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpații au comis faptele care li se impută, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Dosarul de urmărire penală privește fapte de o gravitate deosebită, inculpatul fiind suspect de comiterea mai multor fapte penale, înșelăciune în raport cu un alt teren pe care inculpatul în deține în localitatea și pentru care inculpatul a efectuat manevre similare de vânzare cu cele din prezentul dosar; conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu permis fals, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în raport cu obținerea permisului fals de către inculpatul, fals în declarații. De asemenea, în ziua flagrantului, inculpatul a fost depistat în prezența a două persoane care au preocupări infracționale pe linia clonării de carduri bancare, soluția dată de Tribunalul Timiș, în prezenta cauză, este de natură să încurajeze mediul infracțional.
În concluzie cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive este neîntemeiată. Menținerea măsurii arestării preventive se impune, fiind în concordanță cu prevederile art.148 C.P.P. și cu art.5 din CEDO, întrucât în cauză există nu numai motive verosimile de a se bănui că inculpații au săvârșit fapte penale, ci și dovezi că lăsarea lor în libertate va determina o stare de pericol concret pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate și neîncredere în organele de justiție, atât martorilor cât și întregii comunități din care facem parte.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, potrivit art.385/6 C.P.P. instanța de recurs apreciază că încheierea penală atacată este lovită de nulitate absolută pentru considerentele ce vor fi prezentate:
Inculpații și G au formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, cerere care potrivit deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, nr. 2/19.01.2009, a ÎCCJ urma să se judece în ședință publică. La termenul de judecată din 31 iulie 2009, apărătorii aleși ai inculpaților au precizat natura cererii adresată instanței, ca fiind o cerere prin care solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Acest demers judiciar al inculpaților, este prev.de art.140/3 și C.P.P. urmează regulile de drept comun referitoare la modul în care se desfășoară judecata, respectiv în ședință publică.
Procedând la judecarea cauzei în camera de consiliu, așa cum reiese din încheierea penală recurată, fără a fi îndeplinite condițiile impuse de.290 C.P.P. instanța a pronunțat o hotărâre judecătorească lovită de nulitate, potrivit.197 alin.2 C.P.P. care în conformitate cu alin.3 al aceluiași articol, nu poate fi înlăturată în nici un mod. publicitatea ședinței de judecată este regula după care se desfășoară procesul penal, iar excepțiile de la aceasta sunt de strică interpretare și expres prevăzute de lege. Instanța de recurs apreciază că este incident motivul de casare prev.de art.385/9 pct.4 C.P.P. potrivit cu care, dacă " ședința de judecată nu a fost publică în afară de cazurile când legea prevede altfel" se impune casarea hotărârii, nulitate care urmează a fi luată în considerate, din oficiu, de către instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va proceda la soluționarea cererii previzate a inculpaților, în conformitate cu dispozițiile ce reglementează desfășurarea procesului penal, respectiv cu judecarea cauzei în ședință publică.
Pentru aceste motive, în.art.385 ind.15 alin.1 pct.2 lit.c p Cod Penal, se va admite recursul declarat de DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale nr. 418/PI/31.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și va dispune casarea încheierii penale recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Timiș.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În.art.385 ind.15 alin.1 pct.2 lit.c p Cod Penal, admite recursul declarat de DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale nr. 418/PI/31.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează încheierea penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Timiș.
În temeiul prevederilor art.192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 03 august 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
GREFIER
- -
RED: AN/03.08.09
Dact: 3 exempl/ 03 August 2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Florin Popescu, Gheorghe Bugarsky