Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 883/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 883
Ședința publică de la 8 2009
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Elena Zainescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 11 martie 1972, aflat în stare de arest preventiv la Arestul Inspectoratului Județean de Poliție D, împotriva încheierii de ședință din data de 4 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, personal și asistat de apărător ales domnul avocat, din cadrul Baroului D, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.204/07.12.2009, fila 9 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art.172 alin.7 cod proc. penală, avocat, apărător ales al recurentului-inculpat a luat legătura cu acesta, precizând că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea, arată că nu are cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului recurentului în susținerea motivelor.
Avocat, în calitate de apărător ales al inculpatului, arată că se critică încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la data de 4 2009, prin care a fost respinsă cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, ca fiind netemeinică.
Se susține că într-adevăr, așa cum s-a reținut și de instanța de fond, prima condiție înscrisă sub art.1602cod proc. penală, referitoare la limitele de pedeapsă pentru infracțiunea cercetată și reținută în sarcina inculpatului, este îndeplinită în cauză.
Însă, față de celelalte condiții, tribunalul a înțeles să motiveze hotărârea de respingere a cererii inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar pe considerente care, relativ, sunt străine de natura pricinii și să ignore în totalitate apărările susținute de inculpat cu privire la temeinicia acesteia, respectiv să analizeze cererea sub două aspecte: - dacă la momentul soluționării cererii există date, probe certe care să impună menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat pentru a-l împiedica în săvârșirea de noi fapte asemănătoare celor de care este acuzat și - dacă există date din care să rezulte intenția viitoare a acestuia de a influența părțile și martorii din dosar, în dorința de zădărnicire a aflării adevărului.
Așa cum rezultă din materialul probator administrat și aflat la dosarul de urmărire penală, nici una din aceste două situații nu subzistă în cauză, deoarece, în primul rând, începând cu data de 18 noiembrie 2009 inculpatul nu mai are calitatea de agent de poliție, demisia înaintată de el Inspectoratului de Poliție Județean D, fiind aprobată conform raportului depus la dosar, iar despre îngreunarea aflării adevărului nici nu pate fi vorba, în condițiile în care în proporție de 90% urmărirea penală este finalizată, fiind audiate cele trei persoane denunțătoare și procedându-se la confruntarea lor cu singurul martor care susține că inculpatul ar fi pretins bani de la acesta.
Se solicită a se constata și că tribunalul nu a avut în vedere faptul că inculpatul recurent și-a recunoscut în totalitate vina în comiterea celor trei infracțiuni petrecute la data 9 noiembrie 2009, când a fost organizat flagrantul, însă nu și a celorlalte două, din iunie 2009, care deși nu au fost probate în nici un fel, în mod nelegal și contrar principiului constatării vinovăției la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare definitivă, se reține în sarcina inculpatului și comiterea acestora, ajungându-se, în opinia apărării, la o antepronunțare.
De asemenea, aceeași instanță a făcut o gravă confuzie în aprecierea materialului probator aflat la dosar, înțelegând în mod greșit situația reală, concretă reținută în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, nerespectând, totodată, regulile de principiu ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform cărora trebuie demonstrată tulburarea gravă ce s-ar aduce ordinii publice, pericolul real și concret ce s-ar crea prin lăsarea în libertate a inculpatului.
Totodată, se mai susține că inculpatului i-a fost încălcat dreptul de a fi judecat potrivit Titlului IV din Codul d e Procedură Penală privind constatarea și cercetarea infracțiunilor flagrante, acesta aflându-se în stare de arest din data de 9 noiembrie 2009, în acest timp nebeneficiind de prevederile speciale judecării unor astfel de infracțiuni, în sensul că pentru acele trei fapte recunoscute și în ipoteza existenței unor probe se putea la măsura trimiterii în judecată și disjungerii cercetărilor cu privire la celelalte două.
Față de aceste motive, solicită a se constata că hotărârea instanței de fond este netemeinică, nu convinge prin considerentele reținute, motivele prezentate nu sunt pertinente, aceasta nepronunțându-se asupra apărărilor invocate în susținerea cererii, apreciindu-se că astfel încheierea nu a fost motivată, fiind astfel incidente dispozițiile art.3859pct.9 Cod proc. penală.
În plus, solicită a se mai constata că dispozițiile înscrise sub art.160bcod proc. penală trebuie completate cu soluțiile date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul inculpatului de a solicita, periodic, ca instanța de judecată să evalueze dacă în cauză se pot dispune și alte măsuri alternative, în afara celei de menținerea măsurii privative de libertate, că de la data arestării a trecut mai bine de o lună și nici un alt act de urmărire penală nu a mai fost efectuat, inculpatului nefiindu-i luat nici măcar un capăt de declarație și mai mult, față de elementele ce-l caracterizează ca persoană, se poate observa că prevederile textului de lege sus-menționat pot fi interpretate în favoarea sa.
În această ultimă privință, arată că urmează a se da eficiența cuvenită faptului că inculpatul a fost încadrat în structurile Ministerului Administrației și Internelor timp de 16 ani, nu a greșit niciodată, că nu poate sta departe de familie, în condițiile în care este grav bolnav, are trei copii în întreținere, unul urmând a se naște curând, soția fiind însărcinată în luna a noua, fără a avea un loc de muncă și cu destule credite bancare.
Pentru toate aceste argumente, se solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 4 2009 pronunțată de Tribunalului Dâmbovița, desființarea acesteia ca netemeinică și pe fond, rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare emis pe numele său, cu stabilirea în sarcina acestuia a obligațiilor prev. de art.1602pct.3 cod proc. penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că și în situația în care ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art.1602cod proc. penală, luarea măsurii înscrise sub acest text de lege nu este obligatorie pentru instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât din probele aflate la dosar rezultă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat și prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din modalitatea de săvârșire a acestora, în mod repetat, folosindu-se de funcția deținută, a obținut foloase materiale necuvenite.
Se arată că în mod corect tribunalul a apreciat că faptele reținute în sarcina recurentului-inculpat au un serios impact negativ pentru societate, având în vedere frecvența destul de ridicată cu care sunt comise aceste infracțiuni de corupție.
Mai mult, solicită a se avea în vedere că urmărirea penală nu a fost finalizată și că și în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, respectiv cele prev. de art.148 alin.1 lit.f cod proc. penală, astfel că în mod corect prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Având în vedere aceste motive, se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
Recurentul-inculpat, având cuvântul personal, solicită admiterea recursului și punerea în libertate sub control judiciar, pentru a putea fi alături de soție la momentul nașterii copilului, obligându-se să respecte toate obligațiile ce vor fi stabilite în sarcina sa.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 4 2009 dată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 11 martie 1972, aflat în stare de arest preventiv la Arestul Inspectoratului Județean de Poliție D, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.254 alin.1 cod penal rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000.
Prin aceeași încheiere, inculpatul a fost obligat la plata suma de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală nr.235/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița următoarele:
Inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, susținând în motivarea acesteia că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii și de asemenea că nu există nici un temei care să justifice respingerea ei, nefiind cunoscut cu antecedente penale și angajându-se să respecte obligațiile impuse de instanță pe perioada liberării sub control judiciar.
Examinând cererea, în raport de actele și lucrările dosarului și a dispozițiilor cuprinse în art.1602-8cod proc. penală, tribunalul a constatat că deși aceasta este admisibilă, fiind îndeplinite cerințele impuse de art.1602alin.1 cod proc. penală, cererea este nefondată, reținându-se următoarele:
Inculpatul este cercetat în dosarul nr.235/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.254 alin.1 cod penal rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, faptele constând în aceea că la date diferite i-a oprit în trafic pe cei trei denunțători și le-a pretins sume de bani pentru nu-i sancționa contravențional pentru săvârșirea unor fapte la regimul circulației pe drumurile publice comise de raza comunei, jud.
S-a motivat că în baza Încheierii nr.70 din 6 noiembrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa autorizat înregistrarea audio și video în mediul ambiental a convorbirilor purtate între investigatorii sub acoperire, și inculpat, pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 9 noiembrie 2009, în urma activităților de urmărire penală desfășurate în data de 9 noiembrie 2009 inculpatul fiind prins în flagrant în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pretinzând și primind suma totală de 950 lei de la cei trei investigatori sub acoperire.
Motivează instanța de fond că prin Încheierea nr.35 din 10 noiembrie 2009 Tribunalului Dâmbovițaa fost admisă în parte propunerea formulată de Parchetul de pe lângă această instanță și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 20 de zile, măsura fiind prelungită ulterior prin Încheierea nr.33 din 23 noiembrie 2009 aceleiași instanțe pe o durată de 15 zile, cu începere de la 29 noiembrie 2009, orele 18,30 până la 13 2009, orele 18,30, hotărâre definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat conform încheierii din 26 noiembrie 2009 Curții de APEL PLOIEȘTI.
Analizând temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond a reținut, sub un prim aspect, că admiterea uneia atari cereri constituie o facultate pentru instanță, aceasta rezultând din caracterul facultativ al dispozițiilor cuprinse în art.1602cod proc. penală, iar pe de altă parte, că atâta timp cât admiterea cererii afectează substanța măsurii arestării preventive se impune o analiză judiciară referitoare la aceasta din urmă.
În acest sens, s-a motivat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au menținut prin prelungirea acestei măsuri, impunându-se privarea de libertate a inculpatului.
Cu privire la indiciile temeinice ale săvârșirii faptelor pentru care inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv, s-a motivat că existența lor este în mod cert dovedită de probatoriul administrat până în prezent, fiind îndeplinite cerințele prev. de art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală iar în raport cu natura, gravitatea, circumstanțele reale și personale ale săvârșirii infracțiunilor de corupție, se evidențiază în continuare existența unui pericol social concret pentru ordinea publică.
Se reține, de asemenea, că deși în cauză sunt îndeplinite condițiile legale prev. de art.1602cod proc. penală și nu sunt indicii care se încadrează în alin.2 al art.1602cod proc. penală, întrucât inculpatul nu mai este polițist, faptele au fost descoperite în flagrant iar probatoriul acuzării este în mare parte administrat, nu se poate ignora scopul măsurilor preventive cerut de art.136 cod proc. penală.
În acest sens, s-a constatat că termenul arestării preventive este rezonabil, până în prezent fiind scurse numai 26 de zile, iar inculpatul, în calitate de agent șef adjunct la Postul de Poliție, județul D, ce avea obligația să vegheze, să controleze respectarea și aplicarea legii, s-a folosit de funcția sa pentru a obține foloase materiale în mod repetat, așa încât starea de pericol pentru ordinea publică este concretă, subzistă, determină o rezonanță reală la nivelul întregii ordini sociale în contextul în care acuzațiile de corupție sunt tot mai frecvente și se așteaptă o reacție promptă a autorităților în fiecare caz în parte.
Starea precară de sănătate a inculpatului și situația familială dificilă nu au constituit, în opinia instanței de fond, criterii de admitere a cererii de liberare sub control judiciar, motivându-se că astfel de motive ar putea fi invocate în baza disp. art.1391cod proc. penală.
S-a concluzionat că în raport de natura, gravitatea și modalitățile în care s-au comis faptele pentru care inculpatul este cercetat nu este oportună lăsarea în libertate a acestuia, astfel că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva încheierii din 4 2009 Tribunalului Dâmbovițaa declarat recurs, în termen, inculpatul, care a criticat hotărârea de nelegalitate și netemeinicie.
Cu ocazia dezbaterilor, recurentul-inculpat, prin apărător ales, a criticat încheierea primei instanțe sub aspectul netemeiniciei acesteia.
S-a susținut că deși instanța de fond a reținut în mod corect că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă, față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în ceea ce privește condiția prevăzută în alin.2 al art.1602cod proc. penală, tribunalul a motivat respingerea cererii pe aspecte străine de natura pricinii și cu ignorarea totală a apărărilor susținute de inculpat în justificarea temeiniciei acesteia.
Astfel, s-a susținut că dacă la momentul luării măsurii arestării preventive existau temeiuri în acest sens pentru a-l împiedica pe inculpat să săvârșească în continuare fapte de natura celor pentru care este cercetat, în prezent nu se mai justifică menținerea sa în stare de arest preventiv, întrucât nu mai are calitatea de agent de poliție, demisia sa fiind aprobată de D și nu se poate susține că acesta ar îngreuna aflarea adevărului în condițiile în care urmărirea penală este finalizată în proporție de 90%.
S-a solicitat a se avea în vedere faptul că inculpatul și-a recunoscut în totalitate vina în comiterea celor trei infracțiuni săvârșite la 9 noiembrie 2009, când a fost organizat flagrantul însă nu și a celorlalte două din iunie 2009, care nu au fost probate de organele de urmărire penală în nici un fel.
Mai susține că inculpatului i-a fost încălcat dreptul de a fi judecat potrivit dispozițiilor referitoare la constatarea și cercetarea infracțiunilor flagrante, că se află în arest din 9 noiembrie 2009 și că de la data luării acestei măsuri nici un act de urmărire penală nu a mai fost efectuat.
În final, solicită a se avea în vedere că timp de 16 ani, cât a fost încadrat în structurile Ministerului Administrației și Internelor nu a greșit niciodată, că este grav bolnav, are doi copii în întreținere iar soția este însărcinată în luna a noua, nu are nici o sursă de venit dar cu obligații către bănci.
Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, rejudecarea cauzei, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art.3859pct.18 cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept astfel cum cer disp. art.3856alin.3 cod proc. penală, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Recurentul-inculpat, cercetat pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.254 alin.1 cod penal rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, a fost arestat preventiv prin Încheierea nr.35 din 10 noiembrie 2009 Tribunalului Dâmbovița, pe o durată de 20 zile, reținându-se incidența disp. art.148 alin.1 lit.f cod proc. penală.
Ulterior, prin Încheierea nr.33 din 23 noiembrie 2009 aceleiași instanțe, măsura preventivă a arestării a fost prelungită cu 15 zile, de la data de 29 noiembrie 2009, orele 18,30, până la data de 13 2009, orele 18,30.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar în raport de probele și mijloacele de probă aflate în dosarul de urmărire penală nr.235/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, motivele invocate de inculpat și dispozițiile legale incidente, în mod just instanța de fond a apreciat asupra admisibilității acesteia, în cauză fiind incidente dispozițiile cuprinse în art.1602alin.1 cod proc. penală, nici una dintre fapte nefiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani.
În ceea ce privește condiția negativă cuprinsă în art.1602alin.2 cod proc. penală, Curtea reține că prima instanță a evaluat în mod corespunzător dispozițiile legale în raport de acuzațiile aduse inculpatului, apărările sale și probatoriile administrate până în prezent, având în vedere că deși inculpatul și-a prezentat demisia Inspectoratului Județean de Poliție D și prin urmare nu există pericolul că ar putea comite în viitor fapte de același gen, există totuși motive întemeiate în a se aprecia că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților sau a martorilor.
Așa cum se reține în Ordonanța nr.235/P/2009 din 10 noiembrie 2009, împotriva inculpatului a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită prev. de art.254 alin.1 cod penal rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, constând în aceea că la data de 09 noiembrie 2009 pretins și primit de la trei persoane suma totală de 950 lei pentru a nu le întocmi procesele verbale de sancționare contravențională la regimul circulației.
Este adevărat că recurentul-inculpat a recunoscut și regretat comiterea acestora, însă Curtea nu poate ignora împrejurările în care a manifestat această atitudine procesuală, respectiv urmare prinderii în flagrant în timp ce a pretins și primit de la cei trei investigatori sub acoperire, autorizați în condițiile legii, sume de bani pentru a nu dispune împotriva lor măsurile legale.
În același timp, este de reținut că împotriva inculpatului a fost începută urmărirea penală cu privire la comiterea unor infracțiuni similare, pretins săvârșite în perioada iunie-iulie 2009, pe care deși acesta le contestă, a recunoscut că a fost cercetat disciplinar de superiorii săi și a fost sancționat în acest sens, fiind evident că în aceste condiții, când urmează a se efectua cercetări de către organele poliției judiciare, prin urmare, de către foștii săi colegi, se impune concluzia că punerea sa în libertate sub control judiciar nu este oportună.
De altfel, așa cum rezultă din probele administrate, inculpatul este arestat preventiv de numai 29 zile, termen apreciat ca fiind pe deplin rezonabil în raport de natura și gravitatea faptelor comise și față de persoana inculpatului, soluție conformă atât normelor din dreptul intern cât și a celor europene și în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Critica inculpatului în sensul că nu se mai justifică privarea sa de libertate față de împrejurarea că de la luarea măsurii arestării preventive nu s-au mai efectuat alte acte de urmărire penală este total neîntemeiată, aceasta fiind datorată, în principal, atitudinii procesuale a acestuia, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, atât cu privire la măsura preventivă a arestării și prelungirea acesteia cât și față de prezenta cerere de liberare provizorie sub control judiciar, cursul procesului fiind astfel prelungit.
În mod corect s-a apreciat de instanța de fond că nu se justifică admiterea cererii întemeiate pe disp. art.1602cod proc. penală și din perspectiva rezonanței negative în rândul comunității din care face parte inculpatul dar și în societate în general a faptelor pretins săvârșite de acesta, fiind inadmisibil pentru un om al legii, însărcinat să vegheze la respectarea și aplicarea corectă a acesteia, să se folosească de funcția încredințată pentru a obține foloase materiale.
De asemenea, circumstanțele concrete în care au fost săvârșite și repetabilitatea faptelor, respectiv, trei în aceeași zi, la intervale de doar câteva minute, sunt de natură să creeze convingerea că inculpatul folosea frecvent acest mod de operare, așa cum au învederat persoanele denunțătoare, astfel că respingerea cererii este temeinică și legală, frecvența comiterii infracțiunilor de corupție impunând o reacție adecvată din partea autorităților.
Nici starea de sănătate a inculpatului ori situația familială specială a acestuia nu constituie temeiuri suficiente pentru punerea în libertate a inculpatului sub control judiciar, aceste motive fiind preexistente momentului arestării și avute în vedere cu ocazia examinării propunerii dar și a cererii inculpatului de luare a unei măsuri neprivative de libertate dintre cele arătate în art.136 lit.b și c cod proc. penală, când s-a apreciat că acestea nu justifică o altă măsură decât cea dispusă de prima instanță și confirmată de instanța de control judiciar.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând că soluția instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele iar criticile recurentului sunt neîntemeiate, în baza disp. art.38515pct.1 lit.b cod proc. penală va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat iar în baza disp. art.192 alin.2 cod proc. penală îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, deținut în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție D, împotriva încheierii de ședință din data de 04 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored.
4 ex./09 2009
. fond - Trib.
Jud. fond G
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zainescu
