Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 901/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr. 2389/87/2009
1392/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 901
Ședința publică din 19 iunie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ana Hermina Iancu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat de PROCUROR.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Încheierii de ședință nr. 71/9.VI.2009 a Tribunalului Teleorman -Secția Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat -, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, av., cu împuternicirea avocațială nr. 425/19.VI.2009 (fila 9).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul desemnat din oficiu inculpatului solicită a se lua act de faptul că a încetat delegația sa pentru asistență judiciară obligatorie.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat -, având cuvântul, consideră încheierea pronunțată de Tribunalului Teleorman -Secția Penală ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând, în temeiul disp. art. 38515pct.2 lit. d pr.pen. admiterea recursului, casarea acesteia și, în urma rejudecării, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Consideră că instanța de fond a respins în mod greșit cererea formulată de inculpat și nu a avut în vedere disp. art. 1602alin. 1.pr.pen. motivând prin faptul că infracțiunea prezintă gravitate, având în vedere prejudiciul cauzat și reținând în același timp apartenența inculpatului la un grup infracțional organizat.
Or, în opinia apărării nu există dovezi în sensul că inculpatul face parte dintr-un grup infracțional organizat, iar după patru luni urmărirea penală este aproape finalizată.
Susține că trebuie avute în vedere disp. art. 136 alin. 2 și 8.pr.pen. întrucât inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a manifestat o atitudine sinceră, cooperând cu organele de urmărire penală, contribuția sa constând în faptul că a intermediat relațiile între două persoane și a retras anumite sume de bani.
De asemenea, apărarea apreciază că recurentul-inculpat - nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și, lăsat în stare de libertate, nu poate influența probatoriul.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea Încheierii nr. 71/9.VI.2009 a Tribunalului Teleorman -Secția Penală și, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind încheierea Tribunalului ca fiind legală și temeinică, în raport de disp. art. 1602alin. 2.pr.pen. potrivit cărora liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă că inculpatul ar putea zădărnici aflarea adevărului ori ar putea săvârși alte infracțiuni.
Astfel, avându-se în vedere și natura infracțiunilor pentru care este arestat inculpatul, apartenența acestuia la un grup infracțional organizat, existând în același timp și riscul că, lăsat în libertate, și-ar putea relua activitatea infracțională, reprezentantul Ministerului Public solicită a se respinge recursul, cu menținerea inculpatului în stare de arest.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că regretă faptele comise și solicită a fi judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată:
Prin Încheierea de ședință nr.71/9.VI.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția penală, din Dosarul nr-, a fost respinsă - ca nefondată - cererea deliberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul -, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat că în cauză era îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art.1602alin.1 Cod procedură penală, referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile ce formează obiectul acuzațiilor formulate împotriva inculpatului.
Sub acest aspect, s-a reținut de către instanță că infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat nu atrag pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, arătându-se că, deși infracțiunea prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 20 de ani, pedeapsa aplicată nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, conform art.7 alin.2 din aceeași lege.
Cu referire la infracțiunea cea mai gravă reținută în scopul grupului infracțional organizat, încadrată în prevederile art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, raportat la art.58 din Legea nr.161/2003, instanța a considerat că nu este ținută de încadrarea juridică provizorie dată de procuror, având în vedere stadiul cercetărilor, urmărirea penală nefiind finalizată sub aspectul stabilirii numărului de participanți la săvârșirea faptelor și nici cu privire la valoarea prejudiciului.
Întrucât întinderea prejudiciului, în raport de care se determină formele agravate ale infracțiunii de înșelăciune, nu a fost stabilită în mod definitiv, instanța a apreciat că, în cauză, nu poate fi încă reținută varianta agravată a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.5 Cod penal și, a se considera astfel, că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu era admisibilă.
În schimb, instanța a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciare formulată de inculpat nu este justificată, în raport de celelalte condițiile cerute de art.1602alin.2 Cod procedură penală.
Sub acest aspect, s-a reținut că, în cauză, sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în stare de libertate și că, din listingul convorbirilor telefonice înregistrate, rezultă că aceștia au păstrat legătura în permanență, transmițându-și mesaje în legătură cu iminența efectuării perchezițiilor domiciliare, unii dintre aceștia încercând chiar să șteargă datele existente în sistemele lor informatice.
De asemenea, având în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului - de: inițiere, constituire, coordonare a unui grup organizat - scopul în vederea căruia s-a acționat, durata în timp a activității infracționale și celelalte împrejurări ale comiterii faptelor, instanța a apreciat că există presupunerea rezonabilă că, lăsat în libertate, inculpatul ar putea comite noi fapte prevăzute de legea penală și ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor martori și a altor participanți.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
S-a susținut - în esență - că în mod greșit prima instanță a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1602alin.2 Cod procedură penală, având în vedere că inculpatul s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală pentru a da declarații, atunci când a fost solicitat și că a avut o atitudine sinceră și de colaborare pe parcursul cercetărilor.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, inculpatul a arătat că nu există probe care să susțină faptul că ar fi inițiat un grup infracțional organizat și că, în aceste condiții, nu i se poate reproșa atitudinea de nerecunoaștere a învinuirilor.
În plus, s-a arătat că datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, exclud bănuiala că - lăsat în libertate - și-ar relua activitatea infracțională ori ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Totodată, s-a menționat că privarea în continuare de libertate a inculpatului, sub motivul identificării altor participanți, ar conduce la prelungirea nepermisă a arestului preventiv, având în vedere caracterul de durată al activităților de cercetare propuse de Parchet.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu sub toate aspectele cauzei, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Din actele dosarului, se reține că recurentul inculpat este urmărit penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.7 alin.1 raportat la art.2 lit.b, pct.18 din Legea nr.39/2003 și art.215 alin.1, 2, 3, 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, raportat la art.58 din legea nr.161/2003, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că în perioada anilor 2006 - 2009, împreună cu alte persoane, a inițiat, constituit, coordonat și condus un grup infracțional organizat, planificând săvârșirea unor fapte penale grave, precum înșelăciune, fals informatic și alte infracțiuni informatice, grup infracțional la care au aderat ulterior și alți participanți, având ca scop organizarea repetată de licitații fictive, pe site-uri specializate lansate pe Internet, prin intermediul cărora se ofereau spre vânzare bunuri inexistente în realitate, folosindu-se fără drept conturi și identitatea altor persoane, activități prin care s-a cauzat un prejudiciu total estimat la mult peste 200.000 lei, în paguba unor cetățeni străini.
Potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea ce nu depășește 18 ani.
În ipoteza săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani închisoare, interpretare ce a fost dată prin Decizia nr.VII/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în aplicarea dispozițiilor art.1602alin.1, teza ultimă Cod procedură penală, cu referire la art.7 alin.2 din Legea nr.39/2003.
În speță, prima instanță a constatat că, în caz, era îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art.1602alin.1 Cod procedură penală, referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege, reținându-se în acest sens că prejudiciul estimat a fi cauzat prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune care intra în scopul grupului infracțional organizat nu era stabilit cu valoare de certitudine și că acesta putea suferi modificări, pe parcursul urmăririi penale în curs de desfășurare, rezultând că, fapta de înșelăciune atribuită inculpatului nu atrăgea neechivoc încadrarea în dispozițiile art.215 alin.5 Cod penal, care prevăd sancțiunea închisorii mai mare de 18 ani.
Din acest motiv, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost considerată admisibilă și examinată pe fond, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.1602alin.2 Cod procedură penală.
Curtea constată însă că raționamentul făcut de instanță, pe marginea dispozițiilor de art.1602alin.1 Cod procedură penală, este vădit eronat și nesocotește competența organelor judiciare prevăzută de lege în raport cu fazele procesului penal.
Astfel, este de menționat că,în cursul urmăririi penale,procurorul este singurul în drept să conducă ancheta penală și să procedeze la punerea sub învinuire a persoanei bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, să dispună punerea în mișcare a acțiunii penale și să stabilească provizoriu încadrarea juridică a faptelor pentru care se efectuează cercetările penale.
Codul d e procedură penală reglementează cazurile și condițiile în care măsurile și actele de urmărire penală pot fi contestate la nivelul Ministerului Public, indicând expres și care anume acte procesuale pot fi supuse controlului instanței în cursul urmăririi penale sau ulterior.
Între actele pentru care legea prevede posibilitatea persoanei interesate să formuleze contestație la instanță nu se regăsesc și cele referitoare la încadrarea juridică dată faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală, orice măsură sau act al procurorului putând fi cenzurat în faza de urmărire penală numai pe calea controlului exercitat la nivelul Ministerului Public, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege.
În aceste condiții, prima instanță nu avea competența funcțională de a verifica, în cadrul cererii de liberare provizorie, încadrarea juridică dată de organele de urmărire penală faptei de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului și de a formula aprecieri cu privire la întinderea prejudiciului, această chestiune urmând a fi tranșată numai după sesizarea instanței prin rechizitoriul procurorului.
Cum în speță nu a fost emisă o ordonanță de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea alin.5 al art.215 Cod penal, prima instanță trebuia să constate că cererea de liberare provizorie sub control judiciar era inadmisibilă față de dispozițiile art.1602alin.1 Cod procedură penală.
Deși nelegală, sub acest aspect, hotărârea primei instanțe, ea nu mai poate fi reformată în recursul inculpatului întrucât se opune principiul neagravării situației în propria cale de atac prevăzut de art.3858Cod procedură penală.
Din acest motiv, Curtea a procedat la examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, constatând că în mod justificat prima instanță a apreciat că nu erau îndeplinite condițiile cerute de art.1602alin.2 Cod procedură penală.
Astfel, Curtea apreciază că, în cauză, există puternice prezumții de fapt care determină presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar relua activitatea infracțională ori ar încerca zădărnicirea aflării adevărului.
În acest sens, se reține că activitatea infracțională de care recurentul este acuzat a avut un caracter repetat, pe parcursul unei perioade de aproximativ 4 ani, rezultând că organizarea de licitații pe site-uri specializate lansate pe internet și vânzarea de bunuri inexistente în realitate, pentru care s-au obținut sume considerabile, aveau loc cu participarea mai multor persoane, cu contribuții precis delimitate și în realizarea unui scop bine definit.
Toate aceste elemente justifică presupunerea că acțiunile săvârșite au reprezentat o manifestare a unei îndeletniciri aducătoare de venituri pentru inculpat, iar amploarea și împrejurările concrete în care s-a acționat creează temerea că acesta ar putea comite fapte similare și că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului, în contextul în care nu toți participanții au fost identificați, iar unele dintre persoanele care au aderat la grupul infracțional organizat au încercat să distrugă sau să altereze mijloace de probă cu relevanță în procesul penal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpat și va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-petent-inculpat - împotriva Încheierii de ședință nr.71/9.VI.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-petent-inculpat la plata sumei de 125 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.VI.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
-
Red.-/24.06.2009
Dact./24.06.2009
Ex.2
Red.-Trib.teleorman
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ana Hermina Iancu, Ioana
