Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 925/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 925/
Ședința publică din 01 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Florin Popescu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale de ședință pronunțată la data de 18.09.2009 de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul ales al inculpatului depune la dosar împuternicire avocațială și copia deciziei nr.2 din 19.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului,invocând nulitatea absolută parțială a încheierii atacate și în temeiul art. 38515pct. 2 lit. c solicită C.P.P. desființarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat încheierea.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, să se rețină cauza spre rejudecare cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Precizează că decizia pe care-și fundamentează recursul vizează publicitatea ședinței de judecată. Judecata în ședință nepublică enumeră și art. 24 din Legea 678/2001. Mai arată că cererea de liberare proivizorie sub control judiciar a fost judecată în ședință nepublică, însă decizia în interesul legii spune că în cazul judecării cererilor de liberare sub control judiciar, ședințele de judecată sunt publice. Precizează de asemenea că o dată cu soluționarea acestei cereri, prima instanță s-a aflat într-o confuzie procesuală gravă, neobservând că după ce a admis în principiu cererea trebuia să treacă punctual la analiza criteriilor art. 1602Cpp, tratament deosebit față de revocarea măsurii arestării preventive. În cazul cererii de revocare a măsurii preventive, această măsură încetează, însă în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul se află doar provizoriu în stare de libertate, instanța de fond neanalizând acest aspect. Mai arată că scurgerea unui interval de timp duce la imposibilitatea influențării unor martori sau părți vătămate, inculpatul aflându-se în stare privativă de libertate de aproape 2 ani și nici unul din criteriile negative prevăzute de art. 1602al. 2.C.P.P. nu se verifică în cazul inculpatului. Prin urmare solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, impunându-se inculpatului obligațiile procesuale prevăzute de textele legale.
Mai arată că în ce privește menținerea stării de arest preventiv, prima instanță față aprecieri față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, făcându-se de fapt, judecarea fondului cauzei. Mai solicită a se avea în vedere că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării nu impun în continuare privarea de libertate, timpul scurs de la luarea măsurii făcând să se dilueze pericolul public, iar starea de arest să fie menținută în mod nelegal.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât încheierea atacată este temeinică și legală și precizează că recursul în interesul legii are putere doar pentru viitor și nu a fost încălcat principiul publicității ședinței de judecată. Mai arată că încheierea atacată este temeinică, în mod corect fiind respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, având în vedere gravitatea faptelor comise și modalitatea în care au fost comise. De asemenea, precizează că în practica CEDO s-a apreciat că anumite infracțiuni pot determina luarea măsurii preventive.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, se arată de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din data de 18.09.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 1608aaliniat 6 din Codul d e Procedură Penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, prin apărător ales.
În baza art. 3002rap. la art. 160 Cpp, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului (fiul lui și, născut al data de 14.07.1973 în T, județul T, domiciliat în A,-,. 4, cu reșțedința stabilită în T,-, bloc 11,. 12, județul T, cetățean român, deținut în prezent în Penitenciarul Timișoara, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 97/14.11.2007, emis de Tribunalul Timiș ), urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul inculpatului și însușită de către acesta, prima instanță a constatat că, sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este urmărit penal cel în cauză, raportate la prevederile art. 1602din Codul d e Procedură Penală, inculpatul poate beneficia de liberarea provizorie sub control judiciar.
Astfel, s-a observat că, prin rechizitoriul nr. 156/D/P/2007 al Ministerului Public - DIICOT - Biroul Teritorial Timiș, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 07.07.2008, sub număr unic de dosar -, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 13 alin. 1, 2 și alin. 3 din Legea nr. 678/2001, art. 26.Cod Penal raportat la art. 288 alin. 1.Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, art. 37 lit. ap, infracțiuni sancționate de lege cu o pedeapsă maximă de 15 ani închisoare.
S-a considerat de prima instanță că faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul este situata sub plafonul maxim de 18 ani, nu este de natură a determina admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar deoarece, pe de o parte, articolul 1602aliniat 1 din Codul d e Procedură Penală dispune că într-o atare situație inculpatul poate fi liberat provizoriu sub control judiciar iar, pe de altă parte, instanța are obligația de a verifica, așa cum rezultă din corpul alin. 2 al art. 136 din Codul d e Procedură Penală, dacă scopul măsurii preventive luate împotriva inculpatului poate fi realizat și prin liberarea provizorie.
Ori, tribunalul a apreciat că în prezenta cauză, scopul măsurii arestării preventive, prin raportare la natura și modul concret de comitere a faptelor pentru care inculpatul este în continuare cercetat, precum și față de motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu poate fi realizat, în acest moment, prin punerea acestuia în libertatea provizorie sub control judiciar. S-a considerat că buna desfășurare a procesului penal - unul din scopurile luării măsurilor preventive ( așa cum reiese din conținutul aliniatului 1 al art. 136 din Codul d e Procedură Penală), nu poate fi realizată prin lăsarea inculpatului în libertate și aceasta datorită modului de executare a întregii activități infracționale, poziției procesuale a inculpatului precum și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpatul, pericol avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive și care subzistă și în prezent, lipsind probe care să-l înlăture.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 1608aaliniat 6 din Codul d e Procedură Penală, tribunalul a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, prin apărător ales.
Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului, prima instanță a constatat că temeiurile faptice care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat continuă să subziste și nu au apărut temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut și că, potrivit dispozițiilor art. 681Cpp, art. 139 și art. 160 Cpp, măsura preventivă necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment procesual nu există date care să conducă la concluzia că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Totodată, s-a considerat că față de inculpat continuă să fie incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cpp, în sensul că acuzele care planează asupra acestuia vizează infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, caracterul organizat al desfășurării activității infracționale.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a reținut că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, prima instanță a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3002Cpp raportat la prev. art. 160 Cpp și cu respectarea principiilor consacrate de art. 5 alin.1 lit. c teza I din Convenția Europeană drepturilor omului, s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva încheierii penale de ședință pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Penală la data de 18.09.2009 în dosarul nr- din 07.07.2008 a declarat recurs inculpatul, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr- din 30.09.2009.
Recursul nu a fost motivat în scris, fiind susținut oral la termenul de azi de către apărătorul ales al inculpatului recurent, conform concluziilor consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
La dosar s-a mai depus de către apărătorul inculpatului recurent copie după decizia nr. 2/19.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite dată într-un recurs în interesul legii.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor analizate din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prima instanță a făcut o justă apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, care aduc atingere libertății persoanelor precum și încrederii de care trebuie să se bucure înscrisurile autentice prin adevărul pe care acestea au destinația să îl exprime, valori sociale fundamentale apărate de legea penală.
Se observă atât pericolul social al faptelor reținute în sarcina inculpatului recurent (trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale), cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului - recurent (față de modul de operare - caracterul organizat al activității infracționale, numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională și a celor care au suportat consecințele acesteia; lipsa garanțiilor că inculpatul ar abandona comportamentul infracțional - prezența unor condamnări anterioare pentru fapte similare).
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f) proc. pen. în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța de recurs mai apreciază că scopul procesului penal și buna lui desfășurare justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul.
Față de cele reținute, se consideră și că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de inculpare.
Pentru aceleași considerente care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură procesuală nu poate fi revocată sau înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Tribunalul a apreciat în mod corect că, raportat la motivele care impun menținerea arestării preventive, în acest moment procesual scopul acestei măsuri nu poate fi atins prin lăsarea inculpatului în stare de libertate provizorie sub control judiciar.
Curtea nu își însușește criticile referitoare la faptul că încheierea recurată ar fi lovită de nulitate absolută parțială, în privința judecării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, deoarece ar fi incidentă decizia nr. 2/19.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite dată într-un recurs în interesul legii. Această susținere este greșită. Astfel, decizia amintită stabilește că, în cazul judecării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, ședința de judecată este publică. În considerentele deciziei se arată că această concluzie se desprinde din împrejurarea că în niciunul dintre textele cuprinse în secțiunea dedicată instituțiilor liberării provizorii sub control judiciar și liberării provizorii pe cauțiune (art. 1601- 16010. proc. pen.) legiuitorul nu a prevăzut o dispoziție derogatorie de la principiul publicității ședinței de judecată. Cu alte cuvinte, se aplică regula generală. Însă, tot în considerentele deciziei respective se arată că există cazuri când se admit excepții de la acest principiu, expres prevăzute de lege, printre care și cel din art. 24 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare, în care s-a stabilit că ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice. Or, în cauză este incidentă tocmai această prevedere cu caracter de excepție, una din infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată fiind cea de trafic de minori prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001.
Instanța de recurs observă că sunt nefondate susținerile potrivit cărora pericolul social ar fi fost estompat odată cu trecerea timpului, inculpatul fiind arestat de aproape doi ani. Așa cum s-a statuat în jurisprudența, aprecierea limitelor rezonabile ale duratei stării de arest preventiv se face prin raportare la circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție. În speță, există un just echilibru între măsura arestării preventive și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, de genul celor cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului recurent. Ca atare, la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului recurent de a fi judecat în stare de libertate.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Timiș - Secția Penală la data de 18.09.2009 în dosarul nr- din 07.07.2008.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 38515alin.1, pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale de ședință din 18 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca nefondat.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.- 02.10.2009
Tehnored. -07.10.2009
Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Florin Popescu
