Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 941/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 941
Ședința publică din data de 23 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 2: Paul Mihai Frățilescu
Judecător: - - -
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul T - Serviciul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul, lui și, născut la data de 18 august 1978, în prezent aflat în Arestul J B, împotriva încheierii de ședință din data de 11.12.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a constatat admisibilă în principiu cererea de punere în libertate sub control judiciar formulată de inculpat, iar pe fond s-a respins cererea ca neîntemeiată.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest preventiv și asistat din oficiu de avocat în substituire avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr.7273/23.12.2009 eliberată de Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat aflat în stare de arest preventiv.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru recurentul inculpat critică încheierea dată de Tribunalul Buzău, întrucât din punctul său de vedere, instanța de fond în mod greșit a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
În opinia sa, la acest moment sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât inculpatul s- prezentat în fața organelor de anchetă pentru a da relații în vederea aflării adevărului, iar faptele pentru care este cercetat au fost săvârșite sub amenințare, în sensul că atât el cât și familia sa au fost amenințați de diferite persoane.
În plus de acestea, solicită a se avea în vedere situația familială a inculpatului, în sensul că el era singurul întreținător al familiei, soția sa nerealizând venituri, iar cei doi copii ai săi au nevoie de sprijinul tatălui, mai exact unul dintre copii săi vând un handicap sever care necesită o îngrijire specială, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar. Precizează de asemenea că, în situația în care inculpatul va fi pus în libertate, acesta are posibilitatea angajării sale la o firmă de transport administrată de fratele său.
Spre deosebire de cele de mai sus, înțelege să invoce și principiul egalității de tratament, atâta vreme cât un alt inculpat din cauză, care a avut un grad mult mai ridicat de participare este judecat în stare de libertate.
Astfel, față de atitudinea cooperantă inculpatului, de situația sa familială, precum și de împrejurarea că acesta cunoaște condițiile impuse de lege în situația admiterii cererii sale, apreciază că sunt îndeplinire condițiile prevăzute de art. 160/2 C.P.P. motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii dată de Tribunalul Buzău și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Buzău ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond în mod corect respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La momentul de față, dosarul se află în faza de urmărire penală, iar cercetarea nu a fost finalizată, astfel încât cererea inculpatului nu poate fi admisă, Mai mult, infracțiunile săvârșite de inculpat sunt unele cu un grad ridicat de pericol social, raportându-ne la modalitatea și împrejurările comiterii acestora, având de asemenea și o rezonanță deosebită.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate. Precizează că are o situația familială deosebită, în sensul că unul dintre cei doi copii ai săi are nevoie de o îngrijire specială, fiind încadrat într-un grad de handicap sever.
Solicită judecarea sa în stare de libertate și pentru egalitate de tratament, câtă vreme unul dintre coinculpați, respectiv inculpatul este judecat în stare de libertate.
Totodată, arată că înainte de săvârșirea faptelor a lucrat ca șofer la o formă din B și că este adevărat că este recidivist, dar totuși solicită judecarea sa în stare de libertate, întrucât el a avut o atitudine sinceră și de cooperare.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 11.12.2009 Tribunalul Buzăua constatat admisibilă în principiu cererea de punere în libertate sub control judiciar formulată de către inculpatul ( fiul lui și, născut la 18.08.1978 in mun. G, județul G, domiciliat in mun B str. -.12..2. 7 județul B, CNP - -, în prezent aflat în stare de arest preventiv in Arestul IJP ), iar pe fond a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că inculpatul arestat preventiv in Arestul IJP a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună liberarea sub control judiciar motivat de faptul că soția sa nu dispune de mijloace financiare care să- asigure existența ei si a celor doi copii minori, unul dintre cei doi copii, in vârstă de 5 ani s-a născut cu malformație congenitală și este supus unui tratament iar soția sa nu poate asigura achiziționarea medicamentelor, celălalt minor are 4 luni si familia rămasă acasă nu dispune de resurse financiare si nici nu a avut posibilitatea să recunoască copilul.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 29.09.2009 măsura fiind prelungită de Tribunalul Buzău și ulterior de Curtea de Apel Ploiești pana la data de 25 decembrie 2009.
S-a reținut că inculpatul, alături de inculpații, și alți făptuitori care se sustrag urmăririi penale, in perioada iulie - august 2009 s-au asociat in vederea săvârșirii de infracțiuni informatice si retragere fără drept de numerar din conturile unor titulari legitimi deschise la Banca Transilvania si Bank, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 24 si 27 alin.1 din Legea nr. 365/2002.
Inculpatul îndeplinea rolul de intermediar intre gruparea de la B formată din, si și gruparea din formată din si HG reușind să retragă ilegal din conturile unor clienți legitimi suma de 200.000 lei RON. ( declarația inculpatului in care recunoaște că inițial a beneficiat de 10.000 lei RON, că atât el cat si soția sa au deschis conturi, a comunicat grupării din, codurile IBAN oferind un număr foarte mare de conturi bancare, personal a sustras de la -uri sume mari de bani - 140.000 RON, procesele verbale de redare înregistrărilor convorbirilor telefonice din care rezultă că inculpatul transmitea numele de conturi bancare ale clienților celor două bănci si efectua retragere de numerar).
Examinând cererea prin prisma dispozițiilor art. 1602alin.1 Cod procedura penala a rezultat că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile imputate inculpatului se încadrează în cele prevăzute de aceste texte de lege, cererea fiind in principiu admisibilă confom art. 1608Cod procedură penala.
Însă, s-a apreciat de tribunal că, punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului nu este oportună in acest moment al urmăririi penale motivat de faptul că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani, pedeapsă suspendată condiționat pentru delapidare, activitatea de urmărire penala se afla in stadiul de început datorită numărului mare de făptuitori ( peste 20 persoane fiind angrenate in comiterea faptelor ), mulți făptuitori nu au fost încă identificați, alții sunt dați în urmărire pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă - G si.HG
Motivele familiale invocate de inculpat au fost apreciate de instanța de fond ca fiind insuficiente pentru admite rea cererii, inculpatul întreținând relații de concubinaj cu Belet, relații din care se pretinde că are doi copii minori, concubina locuind cu tatăl sau Belet ( fila 53 vol III dosar urmărire ).
Astfel, având în vedere complexitatea cauzei prin numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracțională, necesitatea identificării tuturor făptuitorilor si stabilirea în concret contribuției fiecărui făptuitor, tribunalul în baza art. 1608aalin.6 Cod procedură penala a respins ca neîntemeiată cererea.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că ar putea fi judecat și în stare de libertate, mai ales că a săvârșit faptele sub stare de amenințare la adresa sa și a familiei sale și are situație familială dificilă.
Curtea, examinând încheierea recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385/6 al.3 C.P.P. constată că recursul este nefondat.
Astfel, se reține că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, alături de alte persoane, infracțiunea încadrată în prev. de art. 8 din Lg.39/2003, art. 49 din Lg. 161/2003, art. 24 și 27 al.1 din Lg.365/2002, constând în aceea că îndeplinea rolul de intermediar între gruparea de la B formată din, si și gruparea din formată din si HG reușind să retragă ilegal din conturile unor clienți legitimi suma de 200.000 lei RON. ( declarația inculpatului în care recunoaște că inițial a beneficiat de 10.000 lei RON, ca atât el cat si soția sa au deschis conturi, a comunicat grupării din, codurile IBAN oferind un număr foarte mare de conturi bancare, personal a sustras de la -uri sume mari de bani - 140.000 RON, procesele verbale de redare înregistrărilor convorbirilor telefonice din care rezultă că inculpatul transmitea numele de conturi bancare ale clienților celor două bănci si efectua retragere de numerar).
Acesta se află în stare de arest preventiv de aproximativ 3 luni iar punerea sa în libertate sub control judiciar nu se justifică întrucât se opune art. 160/2 al.2 C.P.P. potrivit căruia liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea, ori distrugerea mijloacele probă sau prin alte asemenea fapte.
Câtă vreme acesta deși a recunoscut parțial faptele comise, a nuanțat săvârșirea acestora prin elemente care urmează a se stabili cu certitudine abia la sfârșitul cercetării judecătorești, iar pe de altă parte respectivul nu este la primul contact cu legea penală, fiind anterior condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de delapidare, este evident că există pericolul ca punerea în libertate în acest moment procesual incipient acesta să comită din nou alte fapte penale.
Circumstanțele personale ale inculpatului nu pot prevala, cel puțin deocamdată, asupra necesității unei bune administrări a justiției penale, mai ales în condițiile în care activitatea de urmărire penala se afla în stadiul de început datorită numărului mare de făptuitori ( peste 20 persoane fiind angrenate în comiterea faptelor ), mulți făptuitori nu au fost încă identificați, alții sunt dați în urmărire pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă - G si.HG
Față de cele astfel reținute, Curtea în baza art. 385/15 al.1 pct.1 lit. b.C.P.P. va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere și disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18 august 1978, în prezent aflat în Arestul J B, împotriva încheierii din data de 11.12.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.12.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
fiind în concediu fără plată, fiind în concediu fără plată,
conform Lg.329/2009 conform Lg.329/2009
prezenta se semnează de prezenta se semnează de
Președintele completului Președintele completului
Grefier,
-
Red. /
4ex/24.12.2009
f-- Tb.
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Paul Mihai Frățilescu