Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 374/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
2270/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.374
Ședința publică de la data de 13 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Raluca Moroșanu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenții-inculpați, și - împotriva Deciziei penale nr.576/A/15.IX.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-inculpat, pentru care a răspuns apărătorul din oficiu a, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.005.430/13.II.2009, și recurenții-inculpați și -, pentru care a răspuns apărătorul ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.103.163/08.2008, aflată la fila 7, și intimatul-parte vătămată -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, în urma legăturii telefonice cu Arestul Secției 7 Poliție, s-a comunicat faptul că recurentul-inculpat a fost pus în libertate pe data de 30.III.2007, conform Încheierii de ședință nr.153/R/30.III.2007 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, după care;
Apărătorul ales al recurenților-inculpați și - arată că procedura este nelegal îndeplinită, întrucât citarea părților prin afișare s-a realizat la Consiliul Local al Sectorului 2 B, în loc de Consiliul Local al Sectorului 1 B, față de împrejurarea că str. - este situată în sectorul 1.
Curtea apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită și, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală, arată că s-a comis o gravă eroare de fapt care a condus la o greșită soluție de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii de 9 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.189 alin.1, 2 Cod penal, având în vedere împrejurarea că partea vătămată a mers benevol în autoturism, în vederea întreținerii de raporturi sexuale, fiind o prostituată de profesie, după ce, în prealabil, inculpații au convenit cu protectorul acesteia asupra sumei de 1.500.000 lei și timpului de 3 ore, însă au adus-o înapoi după 4 ore, motiv pentru care proxenetul le-a mai solicitat suma de 150 Euro, pe care inculpații nu au consimțit să o plătească, astfel că, după 3 zile, partea vătămată a depus plângere penală, după ce, anterior, i-a șantajat în scopul obținerii de bani. Așadar, instanțele au făcut o greșită apreciere a probelor dosarului, nu au observat contradicțiile grave existente între declarațiile părții vătămate și ale martorilor și au dispus o soluție de condamnare deși nu există suficiente probe de vinovăție.
În subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, critică hotărârile judecătorești pentru greșita individualizare a pedepsei închisorii, pe care o consideră disproporționată în raport cu împrejurarea că partea vătămată este de o condiție și moralitate îndoielnice, motiv pentru care declarația sa nu poate fi crezută în totalitate, astfel că solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri penale și, pe fond, în principal, în temeiul art.11 pct.2 lit. rap.la art.10 lit. Cod procedură penală, achitarea, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei cu închisoarea.
Apărătorul ales al recurenților-inculpați și -, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, arătă că pedepsele aplicate sunt prea aspre în raport cu circumstanțele reale ale inculpaților, modalitatea concretă de participație și atitudinea lor procesuală, precum și cu atitudinea părții vătămate, care nu a înțeles să se prezinte nici la poliție și nici în fața instanțelor de judecată, cu atât mai mult cu cât martorii audiați sunt apropiați ai acesteia, astfel că solicită admiterea recursurilor, casarea, în parte, a hotărârilor penale și, pe fond, diminuarea cuantumului pedepselor cu închisoarea, chiar dacă inculpații sunt recidiviști.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor, arătând că în privința inculpatului nu s-a comis nicio eroare gravă de fapt și, în privința tuturor inculpaților, pedepsele stabilite sunt juste ca și cuantum și modalitate de executare, având în vedere natura infracțiunii și împrejurarea că inculpatul a comis fapta la 1 an și 7 luni de la liberarea din penitenciar, fiind condamnat anterior prin Sentința penală nr.753/1999, prin care s-a dispus și condamnarea inculpatului. Acesta din urmă are numeroase condamnări, încă din anul 1997, și, împreună cu ceilalți doi coinculpați, a fost condamnat prin Sentința penală nr.98/2002. Și inculpatul - a suferit condamnări la pedepse egale cu minimul special încă din anul 2000, pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, restul criticilor formulate de apărători fiind aprecieri discriminatorii la adresa părții vătămate. Totuși, hotărârile penale sunt viciate în privința perioadei de arest preventiv executată de inculpatul, întrucât instanța de fond a dedus perioada până la data de 28.IV.2007 și, în fapt, a fost pus în libertate pe data de 30.III.2007, însă greșeala nu mai poate fi remediată în calea de atac a inculpatului, astfel că reiterează concluziile de respingere a recursurilor, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 105/13.02.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosarul nr-, în baza art. 334 Cod procedură Penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal reținute prin rechizitoriul nr. 16265/P/2006 din 11.05.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B în sarcina inculpaților și, din art. 189 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a și b Cod Penal respectiv art. 189 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b Cod Penal, în art. 189 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod Penal, pentru fiecare din cei doi inculpati.
În baza art. 189 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplic, art. 37 alin. 1 lit. a Cod Penal, infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare.
În baza art. 61 Cod Penal a revocat liberarea conditionată a inculpatului pentru restul de 853 zile închisoare, ramase neexecutate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 98/2001 a Tribunalului București, pe care în baza art. 61 alin. 1 teza finală Cod Penal, l-a contopit cu pedeapsa arătata mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare.
A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 alin 1 lit. a, b Cod penal.
In baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, de la 17.01.2007 la 22.10.2007.
În baza art. 189 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplic, art. 37 alin. 1 lit.a Cod Penal, infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare.
În baza art. 61 Cod Penal a revocat liberarea conditionată a inculpatului pentru restul de 1036 zile închisoare, rămase neexecutate din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr. 199/2003 a Tribunalului Mehedinți, pe care în baza art. 61 alin. 1 teza finala Cod Penal, pe care l-a contopit cu pedeapsa arătata mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare.
A aplicat disp. art. 71 și art. 64 alin 1 lit. a, b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, din 17.01.2007 și de la 01.03.2007 la 28.04.2007.
În baza art 189 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplic. art 37 alin. 1 lit b Cod Penal, infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare.
A aplicat disp. art. 71 și art. 64 alin 1 lit. a, b Cod penal.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod Penal, a confiscat de la inculpatul suma de 400 euro, beneficiu din infracțiune. A luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă în procesul Penal.
În baza art. 191 alin. 1, 2 Cod Penal, a obligat pe fiecare inculpat la plata a câte 700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile apărătorilor din oficiu ai inculpaților au fost avansate din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 16265/P/2006 din 11.05.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, înregistrat la această instanță sub nr-, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea in judecata a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 al. 1,2 Cod Penal cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a și b Cod Penal, constând in aceea că pe data de 12.12.2006, fiind împreună cu coinculpații și, a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată, pe care a răpit-o din zona - -, cerând în schimbul eliberării o răscumpărare de 400 de euro, sumă care a fost achitată de concubinul părții vătămate, numitul.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus, conform disp. art. 38 Cod de Procedură Penală, disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor și stabilirii identității celorlalte două persoane rămase încă neidentificate, participante la comiterea infracțiunilor deduse judecății, precum și în vederea efectuării de cercetări față de aceleași persoane sub aspectul comiterii unor infractiuni prev. de art. 197 Cod Penal.
În faza de urmărire penală s-au administrat probatorii cu: plângerea și declarațiile formulate de partea vătămată, certificatul medico legal nr. A2/8112/13.12.2006, procesele verbale întocmit pe datele de 27.12.2006, 16.01.2007, de către organele de cercetare penală, cu prilejul recunoașterii inculpați lor de pe planșe foto de către partea vătămată, martorul, martorul, martorul, planșele pe care au fost atașate fotografiile efectuate cu prilejul efectuării recunoașterilor menționate mai sus, declarațiile martorilor, a, declarațiile inculpaților.
În faza de cercetare judecătorească, instanța a procedat la ascultarea inculpaților, încuviințând la solicitarea reprezentantului Ministerului Public și a inculpați lor proba testimonială cu martorii menționați în citativul rechizitoriului, sens în care ulterior s-a procedat la audierea în calitate de martor a numiților și. De asemenea, instanța, constatând imposibilitatea reaudierii în faza de cercetare judecătorească a martorilor și, a dispus aplicarea disp. art. 327 alin. 3 Cod de Procedură Penală cu privire la depozițiile de martor formulate de aceștia în faza de urmărire penală, urmând a ține cont de acestea la soluționarea cauzei. Totodată, instanța a încuviințat inculpaților și proba cu înscrisuri în circumstantiere.
nalizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
In noaptea de 11/12.12.1006, în jurul orelor 01:30, partea vătămată, care este prostituată, se afla în zona Bd. - -, unde încerca să acosteze clienți cu care să întrețină raporturi sexuale, contra unor sume de bani. In acest context, la un moment dat, lângă partea vătămată a oprit un autoturism marca BMW, de culoare închisă, care avea aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare străine, la volanul căreia se afla inculpatul, cu care partea vătămată a convenit să întrețină raporturi sexuale contra sumei de 25 lei, pe o străduță din apropiere. Ulterior acestei discuții partea vătămată s-a urcat în mașina inculpatului, care, după ce a mers o parte din drum spre zona vizată, a oprit, moment în care pe bancheta din spate a mașinii au urcat inculpații și, care au prins-o pe partea vătămată de păr și au tras-o în partea din spate a autoturismului, într-o poziție ce a împiedicat-o pe aceasta să urmărească traseul parcurs de autoturism. După aproximativ 30 de minute, mașina s-a oprit iar partea vătămată a fost condusă, împotriva voinței sale, la primul etaj al unei clădiri, unde a întreținut raporturi sexuale orale și normale cu cei trei inculpați. După un timp, în încăperea unde partea vătămată a fost reținută împotriva voinței sale au intrat doi bărbați, a căror identitate nu a fost încă stabilită, cu privire la care partea vătămată a apreciat că erau țigani care au întreținut cu aceasta raporturi sexuale orale. Unul dintre aceștia a întrebat-o pe partea vătămată dacă vrea să se prostitueze pentru el, după care, față de refuzul părții vătămate, i-a oferit acesteia două posibilități, ori să o vândă unui alt proxenet, ori să fie răscumpărată de o persoană care să plătească o sumă de bani în schimbul eliberării. În aceste condiții partea vătămată a solicitat să fie sunat concubinul său, martorul, care a fost, în consecință, contactat de ul menționat mai sus, rămas încă neidentificat, care i-a cerut ca în schimbul eliberării părții vătămate, să predea suma de 400 euro.
Urmare a acestor discuții, partea vătămată a fost condusă la autoturismul menționat mai sus, în care s-au urcat și inculpatul, care a ocupat locul șoferului, precum și ceilalți doi bărbați rămași încă neidentificați, fiind astfel transportată în zona pădurii Băneasa, în apropiere de Grădina.
Concomitent, martorul, concubinul părții. vătămate, imediat după ce a fost sunat de pe telefonul mobil al acesteia, l-a contactat pe martorul, vărul său (căruia i-a adus la cunoștință că a fost căutat de un, care i-a spus că partea vătămată este la el și cere în schimbul eliberării acesteia suma de 400 euro, solicitându-i totodată să nu meargă la poliție), cerându-i cu împrumut suma de bani menționată mai sus, precum și să îl însoțească la întâlnirea cu răpitorii concubinei sale. Acesta a acceptat, contactându-i și pe martorii și, cărora lea cerut de asemenea să-i însoțească în zona pădurii Băneasa. Ulterior, în cursul aceleiași nopți, cei patru martori s-au întâlnit în zona Pieței, unde, potrivit indicațiilor ului cu care vorbise la telefon, martorul s-a urcat într-un taxi (autoturism de culoare galbenă marca 1310, înmatriculat sub nr. B-56-), la volanul căruia se afla martorul, ceilalți martori (cu excepția lui, care s-a urcat și el în taxi) urcându-se într-un alt autoturism, care a circulat în spatele celui menționat mai sus, așa încât să nu atragă atenția că sunt împreună.
Ajunși în zona Băneasa, lângă Grădina, în jurul orelor 03:00, autoturismul în care se afla martorul a oprit, aprinzând luminile de avarie, celălalt autoturism, în care se aflau martorii și depășindu-I, după care a stationat cu luminile stinse, cei doi ocupanți, lăsându-se în jos pentru a nu fi observați.
În acest context, cei doi martori menționați mai sus au observat în apropiere, parcat la aproximativ 20 de metri, pe o alee, în întuneric, autoturismul marca BMW în care se urcase mai devreme partea vătămată, din care aceasta a fost coborâtă, fiind inută de haine, de inculpatul, care a întrebat-o dacă recunoaște mașina în care se aflau și, după care în același mod partea vătămată a fost introdusă în mașină, care a demarat în trombă. Fiindu-i prezentată o planșă foto martorul a recunoscut la poziția nr. 3 pe inculpatul ca fiind persoana care a coborât din autoturismul marca BMW ținând-o pe. Aceleași susțineri rezultă și din depoziția martorului, care a recunoscut, la poziția nr. 3 planșei foto prezentate, pe inculpatul, ca fiind persoana care a coborât din autoturismul marca BMW ținând-o pe.
Ulterior, cei doi martori au plecat cu mașina în zona în care se afla martorul, unde acesta, la solicitarea răpitorilor concubinei sale, se îndrepta, pe stradă, spre pădure, pentru a lăsa suma cerută drept răscumpărare, lângă al patrulea stâlp luminat.
De asemenea, văzând că întârzie, martorul a coborât din taxi și s-a deplasat spre locul unde se afla acesta, moment în care s-a auzit un scârțâit de roti, după care martorul a fost din nou sunat de pe telefonul mobil al concubinei sale și amenințat că nu o va mai vedea niciodată pe aceasta dacă nu lasă banii jos și nu se îndepărtează de stâlp. Drept urmare martorul a lăsat jos banii îndepărtându-se de stâlp, moment în care a putut observa cum una din cele două persoane care mergeau paralel cu el prin pădure (recunoscute ulterior ca fiind inculpații și ) și anume inculpatul, s-a apropiat, a luat banii, i-a numărat, după care a dat un telefon și a plecat.
La scurtă vreme după acest moment, partea vătămată a fost eliberată, fiind găsită în zonă de martorii menționați mai sus.
Ulterior, martorul i-a contactat pe răpitori pe telefonul concubinei sale cerându-le restituirea celor două telefoane mobile ale acesteia. Urmare a acestei solicitări, martorul a recuperat unul din cele două telefoane, și anume acela marca Sony Ericsson Oi, cu nr. de apel -, de lângă tomberonul de gunoi situat în apropierea Grădinii
După eliberarea părții vătămate, anterior formulării plângerii la organele de cercetare penală, partea vătămată s-a deplasat la Institutul de Medicină Legală " Minovici", unde i-a fost eliberat certificatul medico legal nr. A2/8112/13.12.2006, din cuprinsul și concluziile căruia rezultă existența mai multor leziuni traumatice (parieto-occipital stâng tumefacție de consistență crescută de 1,5/1, 5/0,3 cm, lombar paravertebral drept echimoză violacee de 1/0,5 cm, superior pe iliacă posterior drept echimoză violacee de 1/0,5 cm), ce pot data din 12.12.2006 și care au putut fi produse prin lovire cu sau de corp dur, pentru care nu a necesitat însă îngrijiri medicale, dar care confirmă declarația acesteia cu privire la modalitatea de imobilizare.
În urma descrierilor realizate de către partea vătămată cu privire a persoanele care în data de 12.12.2006 au lipsit-o de libertate și au cerut în schimbul eliberării suma de 400 euro, urmare a examinării de către partea vătămată a planșelor cu fotografii prezentate de organele de cercetare penală, autorii infracțiunilor deduse judecății au fost identificați astfel: persoana care a condus autoturismul marca BMW de culoare închisă și căruia i se spunea "" a fost identificat în persoana inculpatului, iar celelalte două persoane care au urcat ulterior în autoturismul condus de și cărora li se spunea de către acesta "" și respectiv "" au fost identificate ca fiind inculpații și.
Aceleași albume foto au fost prezentate și martorului, care i-a recunoscut pe inculpații și ca fiind persoanele care în noaptea de 11/12 decembrie 2006 l-au urmărit din pădure, în timp ce se îndrepta spre locul convenit pentru plata sumei de 400 euro, necesară răscumpărării părții vătămate. Fiind audiat în calitate de martor, numitul a declarat corespunzător celor reținute mai sus, faptul că în noaptea de 12. decembrie 2006 fost sunat de pe telefonul mobil al concubinei sale, de un care i-a spus că solicită în schimbul eliberării acesteia suma de 400 euro, cerându-i să meargă în zona Băneasa, lângă Grădina și să lase banii lângă al patrulea stâlp luminat. Martorul a arătat de asemenea că s-a deplasat în zona vizată, cu un taxi, împreună cu martorii și, precum și cu martorii și, unde, după care unde a fost din nou sunat de pe telefonul mobil al concubinei sale, a lăsat suma de bani menționată mai sus, potrivit indicațiilor primite.
Aceeași situație de fapt a fost expusă pe larg în declarația formulată în faza de urmărire penala și de martorul, care a declarat că în noaptea de 11/12 decembrie 2006, în jurul orelor 02, fost sunat de către vărul său care i-a solicitat să-i împrumute suma de 400 euro, pentru aor ăscumpăra pe concubina sa, care a fost răpită de persoane necunoscute, după care s-au întâlnit în zona Pieței, unde i-a remis suma de bani solicitată și de unde a plecat în zona Băneasa împreună cu concubinul părții vătămate și martorii și, acesta din urmă și mergând cu un taxi, condus de martorul. De asemenea martorul a învederat că, ajunși în zona Grădinii, a oprit autoturismul în care se afla și martorul, după care împreună cu acesta s-a lăsat în jos pentru a nu fi văzuți, astfel că a putut observa cum, în apropiere, se afla parcat un autoturism marca BMW de culoare închisă, care era parcat în întuneric, din care, la scurt timp, a coborât un individ care o ținea pe partea vătămată cu mâinile la spate, întrebând-o dacă recunoaște mașina, după care, în timp ce partea vătămată era imobilizată în aceeași modalitate, cei doi s-au urcat din nou în mașină, care a plecat în viteză. Martorul a precizat că. după plecarea acestui autoturism, cu mașina în care se afla împreună cu martorul, s-a îndreptat spre locul unde se afla martorul, pe care l-a văzut lăsând o sumă de bani lângă un stâlp, moment după care, la scurt timp, a fost eliberată și partea vătămată. Așa cum s-a arătat mai sus, în faza de urmărire penală cât și în aceea de cercetare judecătorească martorul a recunoscut din planșa foto prezentată pe inculpatul ca fiind persoana care a coborât din autoturismul marca BMW ținând-o pe cu mâinile la spate.
Aceleași susțineri au fost reiterate și de martorul, căruia fiindu-i prezentat un album foto, a recunoscut la poziția nr. 3 pe inculpatul ca fiind acela care a coborât din autoturismul marca BMW indicat mai sus ținând-o pe partea vătămată cu
mâinile la spate.
De asemenea în speță, în faza de urmărire penală, s-a procedat la audierea martorului, care a confirmat prin declarația formulată nu numai susținerile părții vătămate dar și pe cele ale celorlalți martori audiați în cauză, cu care este pe deplin concordantă. Cu toate că între declarațiile formulate în faza de urmărire penală și acelea formulate în faza de cercetare judecătorească de martorii și există unele neconcordanțe, instanța a reținut, pe de o parte, că acestea (care vizează spre exemplu cuantumul sumei de bani cu care martorul l-a împrumutat pe martorul, faptul că martorul i-ar fi contactat telefonic pe martorii și înainte de a pleca spre zona Băneasa, angajarea de către martorul, pe rând, a două taxiuri) nu sunt de natură a influența soluția pronunțată pe fondul cauzei, în condițiile în care se referă la aspecte ce nu schimbă situația de fapt invocată în depozițiile formulate inițial, în faza de urmărire penală, care este practic aceeași.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că aspectele neconcordante din declarațiile analizate, sunt rezultatul intervalului de timp scurs de la data comiterii faptelor până la acela al ascultării ca martori în faza de cercetare judecătorească (estomparea sau modificarea anumitor amintiri fiind un proces firesc, o dată cu trecerea timpului), dar și al nivelului scăzut de instrucție al martorilor.
În cauză s-a procedat de asemenea, atât în faza de urmărire penală cât și în aceea de cercetare judecătorească, la ascultarea inculpaților, care au avut în mod constant o atitudine nesinceră, negând participarea la comiterea infracțiunii descrise mai sus. Astfel, fiind audiat, inculpatul a declarat faptul că în luna decembrie 2006 împreună cu și s-a deplasat cu autoturismul său marca BMW, cu numărul de înmatriculare 0772FCY în zona PRO TV, pe strada -, pentru a lua o prostituată cu care să întrețină raporturi sexuale. În acest scop i-a lăsat pe cei doi inculpați la, după care s-a deplasat în zona Penitenciarul Jilava, întrucât au fost arestați împreună în cursul anului 2000. Inculpatul a arătat că, după ce a plătit suma de 300 lei, a primit-o pe partea vătămată, care practica prostituția, pentru 3 ore, deplasându-se cu aceasta inițial spre, de unde i-a luat pe ceilalți doi inculpați, după care în zona Băneasa, pe str. -, unde toți cei trei inculpați au întreținut pe rând relații sexuale orale cu aceasta. Ulterior, inculpatul a plecat să o conducă pe partea vătămată la, care i-ar fi reproșat că a întârziat, aducând prostituata după ora stabilită, solicitându-i în plus suma de 100 lei și care, față de refuzul inculpatului de a plăti, l-ar fi amenințat că va merge la poliție pentru a formula o plângere. Aceeași situație de fapt reiese și din declarațiile inculpatului, care a susținut aceeași variantă ca și inculpatul, care i-ar fi relatat că i s-a mai cerut suma de 100 lei întrucât a întârziat cu partea vătămată o oră peste timpul stabilit.
Fiind audiat, inculpatul a susținut în mod consecvent aceeași situație de fapt, cu mențiunea că, inițial, în faza de urmărire venală, a declarat că inculpatul a vorbit de mai multe ori la telefon, afirmând apoi că "are o combinație" și că trebuie să mai vină încă două persoane, iar ulterior, când s-au întâlnit, după conducerea părții vătămate în zona de unde fusese luată, inculpatul i-a relatat faptul că a obținut o răscumpărare de 400 euro pentru eliberarea acesteia. În cadrul tuturor celorlalte declarații, inculpatul a revenit asupra acestor susțineri, arătând că, în realitate, inculpatul i-a relatat că persoana de la care luase prostituata i-a mai cerut suma de 100 lei întrucât a dus-o mai târziu decât conveni seră.
Instanța a reținut, în consecință, că situația de fapt descrisă mai sus rezultă cu claritate din întregul materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în aceea de cercetare judecătorească, respectiv din plângerea și declarațiile formulate de partea vătămată, certificatul medico legal nr. A2/8112/13.12.2006, procesele verbale întocmite pe datele de 27.12.2006, 16.01.2007, de către organele de cercetare penală, cu prilejul recunoașterii inculpați lor de pe planșe foto de către partea vătămată, martorul Mari an, martorul, martorul, planșele pe care au fost atașate fotografiile efectuate cu prilejul efectuării recunoașterilor menționate mai sus, care se coroborează cu declaratiile martorilor, și. Întrucât inculpații au adoptat constant o poziție procesuală nesinceră, instanța, în condițiile în care, potrivit art. 69 Cod de Procedură Penală declarațiile învinuitului sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului, doar în măsura în care pot fi coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, constatând că declarațiile formulate de inculpați pe întreg parcursul procesului penal nu pot fi coroborate în acest stadiu procesual cu nici un alt mijloc de probă, le-a înlăturat ca nesincere, și de asemenea a înlăturat, pentru același considerent și susținerile din faza de cercetare judecătorească ale martorilor și, referitoare la numărul și felul mijloacele de transport cu care martorii s-au îndreptat spre zona Băneasa, la cuantumul sumei de bani cu care martorul l-a împrumutat pe martorul, respectiv la modalitatea în care martorii au fost contactați telefonic înainte de a pleca spre zona Băneasa.
Întrucât inculpații au acționat împreună, iar în schimbul eliberării părții vătămate au cerut un folos material, instanța a constatat existența împrejurărilor agravante menționate în cuprinsul alin. 2 al art. 189 Cod penal, ce au fost reținute în raport cu infracțiunea comisă de fiecare inculpat.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a inculpaților față de faptă și de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform disp. art. 19 alin.l pct.l lit.a pen, deoarece inculpații au prevăzut rezultatul faptelor lor și au urmărit producerea acestuia prin săvârșirea faptei.
În consecință, reținând vinovăția inculpaților, sub forma intenției directe, la săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal deduse judecății, instanța a procedat la condamnarea fiecărui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii relativ la care s-a dispus trimiterea sa in judecata si care în drept se încadrează in prevederile art. art 189 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit a Cod Penal, pentru fiecare din inculpații și, respectiv in prevederile art. 189 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplic. art 37 alin. 1 lit b Cod Penal în ceea ce privește infractiunea comisă de inculpatul. În consecință, în baza art. 334 Cod procedură Penală, instanța a schimbat încadrarea juridică dată infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal reținute prin rechizitoriul nr.16265/P/2006r-din 11.05.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B în sarcina inculpați lor și, din art. 189 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a și b Cod Penal, respectiv art. 189 alin.
1 și 2 Cod Penal, cu aplic. art. 37 alin. l lit. b Cod Penal, în art. 189 alin. 1 și 2 Cod Penal cu aplic. art. 3 7 alin. 1 lit. a Cod Penal, pentru fiecare din cei doi inculpați.
Astfel instanța a reținut că infracțiunea dedusă judecății reținută în sarcina inculpatului, a fost săvârșită de acesta în stare de recidivă mare postcondamnatorie, prev. de art. 37 alin. 1 lit. a Cp. primul termen al acesteia constituindu-l pedeapsa de 7 ani închisoare aplicata prin sentința penală nr.98/2001a Tribunalului București, executată în parte în perioada 13.08.2000-11.05.2005 (când a fost liberat condiționat conform sentinței penale nr.905/2005a Judecătoriei Tulcea, rămânând un rest neexecutat de pedeapsă de 853 zile închisoare a cărui durată nu se împlinise la momentul comiterii infracțiunii ce fac obiectul cauzei).
La adoptarea soluției privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal comisă de inculpatul instanța a reținut că singura condamnare menționată în fișa de cazier judiciar a acestuia, care ar fi putut atrage starea de recidivă postexecutorie este cea referitoare la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.753/1999 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare. Pedeapsa menționată a fost însă executată integral de inculpat în perioada 13.09.1996 12.12.1997, astfel ca, în prezent, această condamnare nu mai poate atrage starea de recidivă, întrucât, la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății, se împlinise termenul de reabilitare prevăzut de art. 135 alin. 1 lit.a p, devenind incidente dispozițiile art 38 alin. 2 teza a II-a Cp. potrivit cărora la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. Din analiza textului analizat reiese fără dubiu că legiuitorul nu a avut în vedere la instituirea acestui beneficiu situațiile în care persoana anterior condamnată îndeplinește condițiile reabilitării judecătorești, dispozițiile art. 38 alin. 2 teza a II-a Cod Penal fiind aplicabile fără discriminare tuturor persoanelor, indiferent dacă au sau nu vocație la reabilitare. În condițiile în care legea penală este de strictă interpretare și aplicare, s-a apreciat că opinia contrară este eronată întrucât adaugă la lege. Pe de altă parte, Codul penal român nu prevede instituția întreruperii termenului de reabilitare, cum exista în cazul termenelor de prescripție ale răspunderii penale sau executării pedepsei, astfel că în speță nu există nici un impediment ca inculpatul să beneficieze de dispozițiile art. 38 alin. 2 teza a II-a Cod Penal.
Aceeași situație subzistă și în privința inculpatului, care a comis infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă mare postcondamnatorie, prev. de art. 37 alin. 1 lit. a Cp. primul termen al acesteia constituindu-l pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr. 199/2003 a Tribunalului Mehedinți, executată în parte în perioada 10.06.2000-07.02.2006 (când a fost liberat condiționat conform sentinței penale nr. 272/2006 a Judecătoriei Drobeta U. S, rămânând un rest neexecutat de pedeapsă de 1036 zile închisoare a cărui durată nu se împlinise la momentul comiterii infracțiunii ce fac obiectul cauzei). În ceea ce îl privește pe acest inculpatul, instanța a reținut că toate condamnările anterioare, la care s-ar fi putut raporta, eventual reținerea stării de recidivă postexecutorie, privesc fapte comise în timpul minorității, care, conform art. 38 Cod Penal nu pot fi retinute la stabilirea stării de recidivă.
În ceea ce îl privește pe inculpatul instanța a reținut, așa cum s-a precizat mai sus, că acesta a comis infracțiunea reținută în sarcina sa în stare de recidivă mare postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b Cod Penal, primul termen al acesteia constituindu-l pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1857/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 B (din executarea căreia a fost liberat condiționat pe data de 06.08.2005, rămânând un rest neexecutat de pedeapsă de 183 zile închisoare a cărui durată se împlinise la momentul comiterii infracțiunii din noaptea de 11/12.12.2006).
La individualizarea pedepselor, instanța a ținut cont, conform prevederilor art. 72 Cod penal, de dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și persoanele inculpaților, care sunt recidiviști și care au avut o atitudine constant nesinceră pe parcursul procesului penal.
Având în vedere criteriile de individualizare expuse mai sus, precum și faptul că inculpații au comis infracțiunile în stare de recidivă mare postcondamnatorie și postexecutorie, instanța a stabilit în sarcina fiecărui inculpat pedepse cu închisoarea, într-un cuantum corespunzător realizării scopului preventiv - educativ și sanctionator al pedepsei.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, instanța a revocat, în baza art. 61 Cod Penal, liberarea condiționată a acestuia pentru restul de 853 zile închisoare, rămase neexecutate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicata prin sentința penală nr. 98/2001 Tribunalului București, pe care in baza art. 61 alin. 1 teza finala Cod Penal, îl va contopi cu pedeapsa ce îi va fi aplicată în modul arătat mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
În baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa ce a fost astfel aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive din prezenta cauză, de la 17.01.2007 la 22.10.2007.
De asemenea, instanța a revocat, în baza art. 61 Cod Penal, în ceea ce îl privește pe inculpatul, liberarea condiționată a acestuia pentru restul de 1036 zile închisoare, ramase neexecutate din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr. 199/2003 a Tribunalului Mehedinți, pe care in baza art. 61 alin. 1 teza finala Cod Penal, l-a contopit cu pedeapsa ce i-a fost aplicată în modul arătat mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
În baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa ce a fost astfel aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive din prezenta cauză, din 17.01.2007 și de la 01.03.2007 la 28.04.2007.
Referitor la modalitatea de executare a pedepselor cu închisoarea ce vor fi astfel aplicate, instanța a apreciat că în speță scopul pedepsei nu poate fi atins pentru nici unul din cei trei inculpați fără privarea de libertate (față de gradul de periculozitate socială deosebit de ridicat al faptelor pentru care inculpații vor fi condamnați, dat atât de natura infracțiunii, de modul și mijloacele de săvârșire, cat și persoanele inculpați lor, care, deși mai avuseseră anterior contact cu legea penală, fiind recidiviști, au înțeles să persevereze, comițând în continuare de infracțiuni), considerent pentru care în baza art. 71 Cod penal a dispus interzicerea, pentru fiecare inculpat, a drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei. Sub acest aspect, instanța a apreciat că dispozițiile legale în discuție trebuie interpretate și aplicate prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu disp. art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern. Astfel, față de jurisprudența constantă a Curții ( și Pârcălab României, Hirst Marii Britanii), instanța a constatat că materia pedepselor accesorii este guvernată de principiul individualizării judiciare, conform căruia sancțiunile penale care constau în aplicarea interdicțiilor cu efect restrictiv asupra drepturilor și libertăților fundamentale, nu pot fi interzise de drept, ci doar în măsura în care infracțiunea care a atras condamnarea nu este străină aspectelor privind exercitarea drepturilor cu privire la care urmează să fie aplicată pedeapsa accesorie. În lumina acestor considerații, față de natura faptelor comise și de modul concret de săvârșire, instanța a apreciat că în cauză se impune îndepărtarea inculpaților de la activitățile care presupun responsabilitatea lor civică, încrederea publică sau exercițiul autorității.
Referitor la suma de 400 de euro, plătită de martorul în vederea eliberării părții vătămate, instanța a reținut, pe de o parte că în speță rezultă cu certitudine decât faptul însușirii acestei sume de către inculpatul, cu titlu de beneficiu din infracțiune, iar pe de altă parte că din probele administrate în dosar nu reiese dacă și în ce modalitate s-a procedat ulterior la împărtirea acestei sume între inculpati, sau, eventual, între aceștia și ceilalți doi participanți rămași încă neidentificați. În acest context, constatând că pentru inculpatul, suma astfel însușită constituie un bun dobândit prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, în baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod Penal, instanța a confiscat de la inculpatul suma de 400 euro.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a luat act de faptul că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, inculpații, și, care, personal și prin apărătorii aleși, au solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit.c în C.P.P. cazul inculpatului și, având în vedere că partea vătămată nu s-a prezentat pentru a da lămuriri în cauză, dându-se putere declarației acesteia și că martorii audiați nu au spus adevărul și achitarea în temeiul art. 10 lit.a în C.P.P. cazul inculpatului, întrucât fapta nu există, partea vătămată a declarat că a mers de bună-voie, există neconcordanță între declarațiile părții vătămate și declarațiile martorilor, nefiind respectată prezumția de nevinovăția față de inculpat.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penală atacată, în conformitate cu dispozițiile art.371 și C.P.P. ale arte 373.C.P.P. Tribunalul a constatat că apelurile formulate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Soluția de condamnare a inculpaților, și, adoptată de instanța de fond, este justificată și se întemeiază pe o interpretare și apreciere obiectivă a întregului material probator administrat.
Prima instanță, acordând semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de probele administrate, a reținut corect situația de fapt astfel cum pe larg a fost expusă în hotărârea criticată, încadrarea juridică și vinovăția celor trei apelanți inculpați.
Astfel, este adevărat că inculpații, și nu au recunoscut săvârșirea faptelor, în modalitatea în care a fost stabilită de instanta de fond. Însă comiterea de către cei trei apelanți inculpați a faptelor deduse judecății și pentru care au fost condamnați prin sentința penală atacată este pe deplin dovedită prin plângerea și declarațiile părții vătămate și depozițiile martorilor, și, declarații ce se coroborează și cu concluziile și constatări certificatului medico-legal prezentat de partea vătămată și cu procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere și cu planșele foto anexă, probe administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească și la care instanța de fond a făcut în mod amplu referire în hotărârea criticată.
Deși inculpații, în mod constant, au negat săvârșirea faptelor deduse judecății, Tribunalul a constatat că probele administrate, anterior menționate, astfel cum au fost redate, pe larg, de altfel, de prima instanță în hotărârea de condamnare, sunt în măsură să justifice și să susțină hotărârea de condamnare, să conducă la concluzia fermă că în noaptea de 11/12.12.2006, inculpații, și au lipsit-o de libertate, în mod ilegal, pe partea vătămată pe care au răpit-o și au solicitat în schimbul eliberării acesteia suma de 400 euro, ce a fost achitată de martorul, concubinul părții vătămate.
Referitor la pedepsele aplicate inculpaților, Tribunalul a apreciat că au fost just individualizate.
În cauză, condamnându-i pe fiecare dintre inculpații, și la o pedeapsă de 9 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepselor, în raport de gravitatea în concret a faptei comise și periculozitatea autorilor ei.
Astfel, în procesul de individualizare a pedepselor instanța de fond a acordat semnificația cuvenită tuturor împrejurărilor de fapt relevate de probele dosarului, ținând cont de criteriile generale de individualizare prev.de art.72 Cod Penal,de circumstanțele reale ale comiterii faptei, precum și de cele personale ale inculpați lor. De asemenea, având în vedere gravitatea faptei deduse judecății și datele ce caracterizează persoana inculpatului, Tribunalul a considerat și că pedepsele accesorii au fost corect stabilite.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații, și împotriva sentinței penale nr. 105/13.02.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a obligat fiecare apelant inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva deciziei penale au formulat recurs inculpații, și.
Recurentul-inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală, arătând că s-a comis o gravă eroare de fapt, care a condus la o greșită soluție de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii de 9 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.189 alin.1, 2 Cod penal, având în vedere împrejurarea că partea vătămată a mers benevol în autoturism, în vederea întreținerii de raporturi sexuale, fiind o prostituată de profesie, după ce, în prealabil, inculpații au convenit cu protectorul acesteia asupra sumei de 1.500.000 lei și a timpului de 3 ore, însă au adus-o înapoi după 4 ore, motiv pentru care proxenetul le-a mai solicitat suma de 150 Euro, pe care inculpații nu au consimțit să o plătească, astfel că, după 3 zile, partea vătămată a depus plângere penală, după ce, anterior, i-a șantajat în scopul obținerii de bani. Așadar, instanțele au făcut o greșită apreciere a probelor dosarului, nu au observat contradicțiile grave existente între declarațiile părții vătămate și ale martorilor și au dispus o soluție de condamnare deși nu există suficiente probe de vinovăție.
Curtea constată că în cauză nu este incident cazul de casare prev. de art. 38515pct.18
C.P.P.Atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat hotărâri legale și temeinice, în cauză nefiind comisă o eroare gravă de fapt.
Pentru a se reține existența unei erori grave de fapt este necesar ca instanța de fond să fi apreciat în mod greșit că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 al.2 Cod Penal, deși din probatoriul administrat în cauză reieșea cu claritate o soluție contrară.
Or, în speță în mod corect prima instanță a avut în vedere declarațiile constante ale părții vătămate, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, atât martorii cât și partea vătămată recunoscând pe cei trei inculpați cu ocazia recunoașterilor efectuate de organele de poliție.
Inculpatul nu a contestat împrejurarea că împreună cu coinculpații și a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, ci susține că nu a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată.
Afirmațiile inculpatului sunt însă contrazise de celelalte probe administrate în cauză.
Partea vătămată a fost examinată din punct de vedere medico-legal, pe corpul acesteia fiind observate leziuni cauzate prin violență, ce s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de corp dur la data de 12.12.2006, leziuni ce nu au necesitat îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost identificat în urma descrierilor realizate de către partea vătămată cu privire a persoanele care în data de 12.12.2006 au lipsit-o de libertate și au cerut în schimbul eliberării suma de 400 euro, urmare a examinării de către partea vătămată a planșelor cu fotografii prezentate de organele de cercetare penală.
Aceleași albume foto au fost prezentate și martorului, care i-a recunoscut pe inculpații și ca fiind persoanele care în noaptea de 11/12 decembrie 2006 l-au urmărit din pădure, în timp ce se îndrepta spre locul convenit pentru plata sumei de 400 euro, necesară răscumpărării părții vătămate.
Declarațiile acestui martor au fost confirmate de martorii și, precum și de martorii și, care au descris în mod detaliat modul de desfășurare a faptelor, și au arătat că s-au deplasat împreună pentru a achita inculpaților suma de 400 de euro, cerută de aceștia pentru eliberarea părții vătămate.
Declarațiile martorilor, analizate în detaliu de instanța de fond, sunt constante și nu conțin contradicții cu privire la desfășurarea faptelor, toți martorii relatând detaliat și similar activitățile pe care le-au perceput.
În aceste condiții, în mod corect a reținut instanța de fond că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 al.2 Cp.
Așa fiind, nu este incident cazul de casare prev. de art. 38515pct. 18.C.P.P.
În subsidiar, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, criticând hotărârile judecătorești pentru greșita individualizare a pedepsei închisorii, pe care o consideră disproporționată în raport cu împrejurarea că partea vătămată este de o condiție și moralitate îndoielnice, motiv pentru care declarația sa nu poate fi crezută în totalitate.
Recurenții-inculpați și - au invocat la rândul lor cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, arătând că pedepsele aplicate sunt prea aspre în raport cu circumstanțele reale ale inculpaților, modalitatea concretă de participație și atitudinea lor procesuală, precum și cu atitudinea părții vătămate, care nu a înțeles să se prezinte nici la poliție și nici în fața instanțelor de judecată, cu atât mai mult cu cât martorii audiați sunt apropiați ai acesteia.
Curtea constată că nici acest caz de casare nu este incident în cauză.
Pedepsele stabilite de prima instanță de judecată sunt corect individualizate, atât din punctul de vedere al cuantumului cât și al modalității de executare, având în vedere natura infracțiunii și modalitatea de comitere, împrejurarea că inculpații au solicitat o sumă de bani în schimbul eliberării părții vătămate, precum și în raport de circumstanțele personale ale inculpaților, care sunt recidiviști.
Inculpatul a fost condamnat în repetate rânduri pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, cea mai grea pedeapsă executată fiind de 7 ani închisoare.
Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la fila 112 dup, inculpatul - a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, cea mai ridicată fiind de 5 ani închisoare.
Inculpatul a fost de asemenea condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului, unele comise împreună cu ceilalți inculpați, fiind liberat condiționat la data de 11.05.2005, cu un rest de 853 de zile de închisoare.
Pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul preventiv și educativ, inculpații continuând activitatea infracțională, astfel că, în aceste condiții, pentru comiterea unei infracțiuni violente, îndreptată împotriva libertății persoanei, se impune ca inculpaților să li se aplice pedepse într-un cuantum mai ridicat.
Susținerile inculpaților, referitoare la statutul social al părții vătămate, precum și la moralitatea îndoielnică a acesteia, nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei, întrucât legea ocrotește în mod egal și fără discriminare orice persoană, indiferent de sex, ocupație sau alte date personale.
Nici atitudinea procesuală a părții vătămate nu poate fi luată în considerare, prezența acesteia nefiind obligatorie, instanța apreciind că audierea sa nu este necesară, în raport de celelalte probe administrate, cu atât mai mult cu cât partea vătămată nu a înțeles să se constituie parte civilă.
Cât privește credibilitatea declarațiilor părții vătămate, Curtea constată că într-o cauză penală poate fi audiată orice persoană, indiferent de ocupația pe care o are, iar atâta vreme cât declarațiile părții vătămate se coroborează întrutotul cu declarațiile martorilor, nu există temei legal pentru ca acestea să fie înlăturate.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează a respinge recursurile declarate de inculpați, ca nefondate.
Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a dedus perioada arestului preventiv pentru inculpatul, respectiv până la data de 28.IV.2007 deși, în fapt, a fost pus în libertate pe data de 30.III.2007, însă greșeala nu mai poate fi remediată în calea de atac a inculpatului, fiind aplicabil principiul non reformatio in pejus.
Așa fiind, în baza art. 38517al.4 rap. la art. 383 al.2 Curtea C.P.P. va deduce din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive, de la 17.01.2007 la 22.10.2007 pentru recurentul și de la 17.01.2007 și de la 1.03.2007 la 28.04.2007 pentru recurentul.
În baza art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, va obliga pe recurenții - inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 300 lei, onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții - inculpați, împotriva Deciziei penale nr. 576/A/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
În baza art. 38517al.4 rap. la art. 383 al.2 deduce C.P.P. din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive, de la 17.01.2007 la 22.10.2007 pentru recurentul și de la 17.01.2007 și de la 1.03.2007 la 28.04.2007 pentru recurentul.
În baza art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurenții - inculpați și la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, și pe recurentul - inculpat la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 13.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER
ta
Red. RM
2 ex./2.04.2009
Trib. B Secția a II-a Penală
Jud.,
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu
